Rezonante
Literatura –
Încăpăţânarea fanatică a unor „preţioşi” de a elogia mortul atât după acoperirea lui cu ţărână, cât şi după consumarea prânzului totemic, semnificând, de fapt, îngurgitarea simbolică a acestuia, poate fi înţeleasă, hai să zicem, într-un context religios, dogmatic, dar este de neînţeles în planul mai larg al artei, unde lucrurile par scăpate ireversibil de sub control iar viitorul nu lasă să se întrevadă nicio speranţă. Agonia planetară a artei la confluenţa cu marile provocări ale mileniului trei arată fără dubii că evoluţia noastră anevoioasă se pregăteşte pentru ultimul salt, cel cosmic, asta însemnând trecerea peste toate barierele cunoaşterii şi atingerea catharsis-ului, adică a perfecţiunii ( punctul în care fiinţa se contopeşte cu propria-i conştiinţă ). La apogeul acestei dimensiuni muribunde, contemporane, în care deruta se află la ea acasă, constatăm cu regret că literatura n-a fost niciodată o doamnă respectabilă, precum s-ar putea crede, ci mai degrabă o prostituată neruşinată şi cosmopolită, favorizând de prea multe ori de-a lungul istoriei compromisul şi impostura ori alăturându-se, adesea nepermis, unor cauze străine de idealurile omenirii. Aceleaşi teme eterne, cultivate şi recultivate în timp, n-au făcut decât să îngroaşe mormanul de maculatură mâzgâlit de casta aristocratică a scribilor cu ştaif, atinsă de fiorul creaţiei, pe măsura evoluţiei incerte a speciei umane, care, la un moment dat, nu s-a mai regăsit în această dimensiune precară, asfixiantă, şi s-a orientat în afara ei, punând capăt obedienţei omului faţă de propria-i conştiinţă şi devenind egalul ei. Cele câteva vârfuri rămase în urmă, ca nişte dune în deşert, se pierd încetul cu încetul în imensitatea nisipului ori sunt modelate de vânt în forme care nu mai seamănă cu nimic. În contrast, ştiinţa, sora mai mică a literaturii, a recuperat în mai puţin de douăsute de ani întreaga zbatere a omenirii şi a reuşit să transforme visele bătrânei doamne, ca să nu zicem metaforele ei, în realităţi palpabile, inimaginabile până atunci, deschizând în paralel cu acestea şi calea virtuală a cunoaşterii, care premerge ultimului salt, internetul. Pentru prima dată mase largi de oameni ies din văgăuna colcăitoare a anonimatului şi se năpustesc asupra lumii într-un spaţiu în care valoarea îşi pierde supemaţia iar egalizarea tinde să devină regula. Şi tot pentru prima dată aici, în spaţiul acesta fără de margini, se condesează şi se revarsă asupra omenirii, dincolo de barierele de acces sau de limbaj, întreaga creaţie a lumii.