Rezonante

Limba noasta e a noastra?!

Posted on

…ni s-au negat originile şi limba pentru că n-am avut o conştiinţă a naţionalităţii noastre…

Uneori prin copierea unor pasaje într-un manual alternativ o carte, care altfel era sortită să se umple de praf, devine importantă, dar şi periculoasă prin denigrarea oficială a limbii noastre. B.P. Hasdeu, Mircea Eliade, discipolii lui Vasile Pârvan sau ai lui Nicolae Densuşeanu ne învaţă să preţuim adevăratele valori.

Sibianul Aaron Florian spunea în 1843 la Academia Mihăileană că ni s-au negat originile şi limba pentru că n-am avut o conştiinţă a naţionalităţii noastre. Dar acum, la 160 de ani, când ştiinţele au evoluat, cum este posibil într-un stat de drept ca "legal" să apară "ipoteze" dăunătoare? Pentru cei care cercetează limba română a sosit momentul să afle şi ei că ea face parte din familia limbilor indo-europene şi că România este o ţară din Europa, că suntem printre puţinele popoare (dacă nu unicul) sedentare din istoria ultimilor zece mii de ani şi care de peste 7.500  de ani îşi numără leatul… Astfel, ceea ce n-a putut să fie influenţat în atâta amar de timp, nu putea să fie influenţat de ultima invazie neindoeuropeană ce a afectat o mică zonă din nord-vestul spaţiului ocupat de geto-daci, ramură a tracilor.

Europenii vorbesc despre poporul Indo-european, iar Herodot consemna că, după inzi tracii sunt cei mai numeroşi… Azi indienii  (fără pachistanezi şi bengalezi) sunt peste un miliard. Oare prin traci nu se înţelegea toată populaţia Europei, care azi de abia depăşeşte jumătate de miliard (şi nu doar popoarele balcanice care nu ating nici măcar o sută de milioane)? Centrul de greutate l-au format geţii. Toponimele o confirmă… Balş şi Bălaşa  se regăsesc  şi dincolo de Marea Caspică  (lacul Balhaş, cât şi Balaş – Valakhş, suveran al imperiului sasanid), iar (prin rotacismul b-v) în nord-vestul Europei  se află Wales – locuită de velşi (welsh), adică Ţara Galilor; pentru germani welsh înseamnă străin, welt=univers şi zur Welt bringen= a da naştere, iar în Benelux se găsesc valonii. La noi s-au mai păstrat localităţi ca Vlaha, Vlaşca, Vlaşini, Vlahii. Vlasa este localitate  în Grecia. Aromânii sau macedoromânii au existat acolo, atingând apogeul sub domnia lui Alexandru Macedon în sec IV î.Hr. Conform izvoarelor antice, dincolo de marea Caspică au trăit masageţii, cei care au dat numele lacului Balhaş, iar mai spre sud deşertul se numeşte Lut. Termenii masă,  mese şi meseni, au dat numele (în mileniul II îHr. în sudul Greciei) oraşului Messene în reg. Messenia. Cucerită în sec. 8-7 îHr. de spartani, o parte a populaţiei s-a refugiat în sudul Italiei şi în Sicilia, unde au fondat oraşul Messana. Cel mai vechi izvor despre meseni îl aflăm la sumerieni unde Mesannipada e regele întemeietor al primei dinastii din Ur (2563-2524 îHr.). Astfel "masa mesenilor" nu a aşteptat, după toate probabilităţile, sosirea lui Traian ca să fie preluat din latinescul mensa (cum cred autorii DEX).

În întreaga Europă catolică limba liturgică şi de cancelarie a fost latina pentru mult timp (Ovidiu Drâmba). Este eronată ipoteza acelora care presupun că despărţirea definitivă în patru dialecte (a limbii române) s-a făcut în secolul al XII-lea, când daco-româna (adică româna n.n.) a început să fie influenţată de limba maghiară. Ce influenţă poate avea o mică zonă intrată sub dominaţie străină (în care elementul neindoeuropean era nesemnificativ, el însuşi fiind influenţat de cultura latină într-un mod covârşitor)? Aceştia erau într-un număr atât de mic încât au apelat la germani (saşii şi şvabii) pentru a-şi impune dominarea. Multe dintre cuvintele lor sunt tributare limbilor greacă, latină şi slavă – toate ramuri ale limbii-mame indoeuropene.
 

Dacă nu avem curajul să luăm atitudine (se afirmă că 60% din fondul lexical este de origină latină, 40% de altă origine) ne vom trezi că deja am dispărut… Este dureros. Oare de ce au murit eroii neamului?… Oare n-ar fi momentul să ne trezim?… 

Vergiliu a scris Eneida, lăsând peste veacuri informaţii despre originea nobilă a neamului său din troieni, fraţii înaintaşilor noştri conduşi de Enea (urmaş al lui moş Ene din tradiţia noastră); miturile despre întemeierea unor oraşe din peninsula Italică au la bază câte un erou troian. Noi, cei renumiţi acum peste 2500 ani pentru înaltele cunoştinţe medicale şi filozofice, ne complăcem azi în a susţine că ne-am uitat limba (fiind probabil surdo-muţi foarte mult timp), până am început să fim invadaţi, preluând totul, dintr-o mare iubire faţă de cei care ne jefuiau şi ucideau fii. Când îţi place să fii maltratat intri în zona patologicului. Scapi de complexul de inferioritate atunci când conştientizezi că nu ai motive să nu te simţi normal, într-o lume în care putem fi adevăraţi agenţi ai normalizării.

Click to comment

Articole Populare