Biblioteca versus internet

Internetul diferă de carte:  el nu furnizează gândirea de bază

Îmi place să cred, că măcar în viaţa mea, pe care o mai am de trăit, nu voi asista la dispariţia bibliotecii, în accepţiunea ei antică, de colecţie de cărţi şi de documente, o colecţie a înţelepciunii. Recunosc că societatea contemporană a găsit mijloace mai rapide de obţinere a informaţiei şi că internetul, ca factor cultural, va depăşi în foarte scurt timp dezvoltarea bibliotecilor. Insă în totdeauna există un “dar”.

Internetul este tot o bibliotecă în care s-au adunat cunoştinţele omenirii culese din cărţi (”De la lume-adunate şi înapoi la lume date”) şi cuprinde aproape toate domeniile activităţilor umane. Acest lucru duce la o drastică sintetizare a informaţilor, faţă de care intervine rolul formator a cărţii. Ea există din timpuri imemoriale, fie în forma tăbliţelor de argilă în cultura sumera, sau pe papirusuri în Egipt, manuscrise inluminate, incunabule prin sec.XV-lea, ori albume superbe de artă în zilele noastre. Cartea de căpătâi, Biblia, a existat sub forma de manuscris secole de-a rândul, iar prima tipăritură a lui Johann Gutenberg a fost o ediţie a Bibliei în 42 de rânduri… Cum ar putea fi uitate, sau trecute sub tăcere asemena bijuterii ale lumii? Cartea este corolarul tuturor cunoştinţelor umane, căpătate de-a lungul timpului. Pe hârtie şi-au desenat vechii chinezi primele caligrame şi primele proiecte de construcţie, hârtia a găzduit cânturile “Divinei comedia” ale lui Dante, dar şi teoria  relativităţii a lui Einstein.Tot ce s-a gândit , tot ce s-a scris vreodată, a intrat între coperţile cărţilor.

Internetul diferă de carte: el nu furnizează gândirea de bază – cum ar fi să-l citeşti pe Hegel sau pe Schopenhauer de pe monitor? – nu poate furniza nici baza culturii de masă, însă aduce extrem de rapid orice informaţie, ce trebuie apoi aprofundată. Internetul este ca o “Enciclopedie Britanică” (tot o carte…) pe care o poţi accesa instantaneu, oriunde te-ai afla. Din acest punct de vedere nicio bibliotecă nu poate concura cu viteza şi cu cantitatea informaţiilor oferite. Compensarea se face în altă parte: prin calitate.

Mulţi oameni preferă şi azi să stea confortabil în fotoliul preferat de acasă şi să răsfoiască o carte sau să o citească. Îi atrage frumuseţea intrinsecă a tipăriturii, tiparul, mirosul cernelii, ideea de a ţine în mână o carte, de a o lua cu tine şi să pătrunzi în tainele ei la “flacăra unei lumânări”.Cum să citeşti confortabil de pe monitor un scriitor atât de ideatic cum este Dostoievski, sau să răsfoieşti un album dedicat lui Michelangelo?

Astfel biblioteca va exista. Probalil că menirea ei se va schimba, poate nu va mai fi accesibilă – ca până acum – unui public larg, ci numai cercetătorilor, iar fondurile sale vor fi tezaurizate, ca toate obiectele de artă din aur sau platină. Dar marea cultură nu poate exista în afara bibliotecii!

Biblioteca a beneficiat în totdeauna de respectul oamenilor cetăţii. Putea să răspundă numeroaselor probleme tehnice pe care i le ridica viaţa în anticihitate, Evul Mediu, în timpul Renaşterii sau în societatea modernă. Acum există tendinţa de a se transforma acest “totum-factum” în ceva impersonal, inodor, incolor şi relativ insipid, ce  poartă denumirea de Internet. Dacă biblioteca oferea în trecut o informaţie specializată şi numai în cazuri deosebite, informaţii generale, prin marile enciclopedii, acum internetul oferă numai informaţii generale, specializate în mult mai mică măsură, având însă avantajul incontestabil al vitezei şi al uşurinţei de navigare. De remarcat este şi înlocuirea termenului de “a citi” cu cel de “a naviga”…

Poate nu ar fi rău, dacă ar exista o “dreaptă cumpănire” a lucrurilor”. Însă de multe ori informaţiile aflate în motoarele de căutare sunt fie nereale, fie “plastografiate”, fie atât de sintetizate, încât devin inutilizabile pentru cei dornici de a afla o informaţie corectă. Şi daca persoanele care posedă cunoştinţe solide, nu se lasă înşelate de aceste informaţii “pe tavă”, copiii, adolescenţii, tinerii cad în astfel de capcane informaţionale, care creează false valori, uneori necorectabile toată viaţa. Pe internet nu se respectă regula celor trei verificări ale informaţiei, fapt bine ştiut de jurnaliştii versaţi, cu toate că au existat tentative pe plan european de contracararea acestor neajunsuri, printr-un cod al blogerilor. Prin unele ţări aceste încercări au fost încununate de succes, însă în multe părţi aşa numiţii “apărători ai drepturilor omului”care,  în numele libertăţii de exprimare, au dejucat orice plan al codului deonotologic.Consider că a oferi o informaţie corectă, pertinentă şi la timp, este mult mai importantă decât libertatea iluzorie de exprimare, ce s-a dovedit a fi până la urmă o încălcare grosolană a bunei-cuviinţe.

Astfel, luând în calcul toate progresele generate de mediul cultural virtual – pe care, practic, îl folosesc şi eu,- rămân adeptul necondiţionat al bibliotecilor.Este foarte greu de stabilit în acest moment de partea cui va înclina balanţa în cele din urmă. Cred că se va ajunge la un modus vivendi al ambelor mijloace de informare, mai ales, luând în considerare posibilităţile tehnologice de dezvoltare în viitor.

O primă etapă, ce se desfăşoară deja în prezent, este creată de necesitatea scanării cărţilor-document, pentru a putea fi păstrate ca “depozitare memorie”, fără să mai fie supuse intemperiilor cotidiene. Scanarea oferă posibilitatea utilizatorului de internet, să aibă acces la cărţi, altfel inaccesibile, de tipul manuscriselor sau ale incunabulelor, ale cărţilor aflate în patrimoniul universal, dar a căror procurare poate fi dificilă. Şi aceasta este doar o primă etapă.

După cunoştinţele mele, există cercetări avansate în creearea unei “hârtii digitale”, pe care se vor “tipări” deocamdată “ziare digitale”şi ţin de un viitor previzibil în care se va include şi tipărirea primelor cărţi digitale. Acestea ar avea formatul, consistenţa, poate chiar si iluzia olfactivă a cărţii obişnuite şi va permite mărirea- micşorarea caracterelor de litere, la dimeniunile optime pentru o lectură facilă. Va permite, totodată o lecturare confortabilă într-un fotoliu sau chiar în pat ale operelor literaturii universale… Cine ştie, poate vreodată se va ajunge şi la folosirea unor litere luminiscente, pentru a exclude lumina artificială. Astfel de cărţi ar putea fi stocate în biblioteci publice  sau personale, la fel ca o carte tradiţională, dar cu avantajele mai sus enumerate.

Concluzia nu poate fi alta decât una singură: viitorul va trebui să ia act de coexistenţa celor două medii puternice de informare: biblioteca şi internetul, care nu numai că nu sunt antagonice, ci se completează reciproc.