Rezonante
A cazut o stea din Basarabia
Vestea morţii marelui poet Grigore Vieru m-a lovit ca un trăznet. Credeam că poetul durerii basarabenilor de sub ocupaţia rusească va trăi „pururi tânăr” şi, iată, în urma unui ciudat accident de maşină, el moare. Acum 15 ani, tot un cuplu celebru al suferinţei cântecului eminescian, Doinea şi Aldea Todorovici, deceda într-un accident de maşină suspect. Prea multe morţi din rândul unioniştilor babsarabeni au fost produse de accidente de maşină. Sincer când am citit despre moartea lui Vieru am plâns ca un copil. Am primit emailuri şi telefoane de la prieteni care deplângeau dispariţia poetului unirii Basarabiei cu România.
În ziua aceasta îngheţată bocnă, de parcă ar fi o iarnă siberiană, s-a stins poetul Grigore Vieru, care era prietenul lui Mihai Eminescu şi Octavian Goga. Poate de aceea, era atât de urât de fel de fel de „elitişti” şcoliţi pe la Băneasa şi Bruxelles şi care acum mănâncă banii publici în funcţii culturale, pentru că denigrează valorile noastre şi, în primul rând, pe Eminescu. În ziua când H.R. Patapievici, – cel care a zis că România este o „faţă de cur”, iar „Carpaţii o fecală” -, era reînnscăunat la ICR de o clasă politică de ciolănari şi patibulari al cărui scop este buzunarul propriu şi distrugerea valorilor naţionale, Grigore Vieru murea răpus de dragoste de Eminescu când se întorcea de la o comemorare a Poetului Naţional.
Născut dincolo de Prut, Grigore Vieru dorea să „sorbim! acest râu blestemat, aşa cum au făcut-o strămoşii noştri la 1859 cu Milcovul, genială imagine creată de Alecsandri în Hora Unirii. Grigore Vieru a luptat, cu arma cea mai de temut, cu poezia împotriva Uniunii Sovietice pentru ca românii să fie din nou uniţi în spirit şi în fruntariile ţării lor, România. Şi drept recunoştiinţă reprezentanţii statului român l-au izolat şi ignorat la fel ca autorităţile comuniste de la Chişinău. Aşa-zişii intelectuali de operetă de pe Calea Victoriei, preocupaţi de sinecurile politicienilor corupţi şi de amantele lor ajunse pe coperţile tabloidelor şi la ministere, au uitat de poeţii autentici ai Basarabiei şi, în special, de Gigore Veru. El deranja politicienii pentru că era unionist şi iubea limba lui Eminescu, mă rog acum când e de bon ton să-ţi înjuri ţara şi cultura şi să te plimbi în excursii costisitoare pe banii publici ca să iei masa la Bruxelles, cu repetenţii la morală. Criticii literari l-au ignorat pe Vieru şi nu l-au introdus în istorii literare, deoarece nu cădea bine la tot felul de mancurţi, deghizaţi ca sponsori generoşi.
Pe Grigore Vieru l-am cunoscut în 1988, când România trăia cea mai cruntă dictatură, dar totuşi autorităţile de atunci i-au permis poetului basarabean să vină şi să publice poezii în ţară. În URSS începuse glasnostul şi perestroika şi poeţii basarabeni veneau la noi ca la ei acasă. Îi citeam cu nesaţ poeziile publicate în revista „Tribuna” şi mă minunam cum poeţii de dincolo de Prut scriu aşa de bine româneşte, deoarece învăţasem recent la geografie că acolo este Rusia. Poeţii ca Vieru au păstrat flacăra spiritului românesc şi nu au lăsat-o să se stingă când KGB-ul făcea ordinea la Chişinău.
Vieru într-un interviu publicat atunci în „Tribuna” spunea că prima oară când a ajuns la Bucureşti a fost fascinat că în parcuri erau inscripţionate plăcuţe în limba română: „Nu rupeţi florile!” sau „Nu călcaţi iarba!”. Pentru el a fost o revelaţie a limbii, deoarece în Chişinău se vorbea şi scria obligatoriu numai ruseşte.
L-am văzut în vizită la sediul revistei „Tribuna”, când eram elev la Liceul „Ady-Şincai”. Fizionomia lui eminesciană te copleşea. Din prima clipă a ştiut că s-a întors acasă. El a vrut ca întreaga Basarabie să se întoarcă acasă într-o Românie reîntregită şi a luptat pentru asta. A fost ţelul vieţii lui…Când am auzit că a murit am lăcrimat şi m-am pus la masa de scris şi am compus următoarea poezie pe care i-am dedicat-o. Îţi spun acolo în ceruri unde sigur eşti Grigore Vieru – om care te considerai în modestia ta simplu ca iarba – de-a dreapta Tatălui că nu te voi uita niciodată şi voi lupta ca Testamentul tău de a unii Basarabia cu România să se împlinească.
A CAZUT O STEA
In memoriam Grigore Vieru
A căzut o stea în iarba simplităţii
A căzut firul ierbii sub coasa nopţii
Sângele lui era Prutul care izbea năvalnic
inima românului
Şi nici un baraj de ură străină
nu a stăvilit dragostea sa imensă
şi fierbinte ca soarele de pe porţile maramureşene
pentru pământul acesta în care cresc cuvintele
lui Mihai Eminescu
ca florile din cununa Unirii
ca lacrimile Maicii Domnului
A căzut… şi un izvor a ţâşnit limpede dintre zidurile
prăbuşite ale imperiilor
în care copiii îşi oglindesc feţele rotunde şi frumoase
ca România reîntregită