Lupta cu inertia
ZI-LE, BASE, DE ORIGINI!
Păcatul originar a fost conceput înainte de 1989, s-a născut la Revoluţiune şi s-a maturizat în 13-15 iunie 1990. Perioadă în care mafia comunistă s-a curăţat niţel pe haine (mai ales pe umeri), pe la gură, pe la dosare, ba chiar s-au curăţat puţin şi între ei şi pe vreo mie şi ceva dintre noi ăştia, şi apoi voila! ca un Hopa-Mitică, apare zâmbitoare mafia democraţiei originale! Apare zglobie economia de cumetrie! Apare proaspătă ca o floricică brava noastră clasă politică, care a luptat eroic la '89 şi chiar înainte, duhnind puternic a rahat sovietic şi a Dero cu înălbitor!
Toate aceste creaturi hibride ale democraţiei fiind sforărite din off de neşte domni bine, neştiuţi de noi ăştia. Deh, nu spui, persoane importante, nenicule!
Pe scurt, în decembrie '89 nişte neni ne-au trezit puţin, mai bine zis ne-au deşteptat cu palme după ceafă, ne-au dat un şut în fund şi ne-au trimis pe străzi ca să le aducem puterea de la mangafaua din CC. Noi aşa am făcut şi cuminţi i-am dat-o unui un tovarăş simpatic, cu zâmbet larg, revoluţionar, care ne-a cerut-o provizoriu zicând că de fapt el n-o vrea, că el doar are grijă de ea şi o pregăteşte cu atenţie pentru balul alegerilor democratice, că ne apără de mangafaua care a fugit şi de teroriştii pe care îi ştie numai el, că hâr, că mâr, ce mai, bibicul combătea tare de tot.
După un proces de care şi marele Stalin ar fi mândru, a împuşcat mangafaua, că de, nu se făcea să mai steie! După ce s-a răzgândit bibicul şi s-a dat la coana putere (de, bărbat încă tânăr şi în "puteri"), ne-a mai cântat puţin cu democraţia, ne-a speriat cu unguru' cel rău, cu sula din coaste şi cu regele-babau, pâna ce l-am ales pe el cu tot neamul lui de mitici la divane. Apoi ne-a trimis la culcare să facem nani că eram tare osteniţi după răzbel. Şi pentru că nu adormiseră toţi a trimis neşte mineri să-i legene duios, dar viguros. Sau cine ştie, poate că atunci sforarul necunoscut i-a arătat pisica bibicului ca să-i aducă aminte cine l-a pus acolo şi să se poarte cum se cuvine?! Am zis pisica, nu motanul.
De atunci totul a fost simplu pentru dumnealor, un fleac, un mizilic. Fac ce vor ei, ba mai mult, fac de sus, fară ruşine, pe noi ăştia, că suntem blânzi ca nişte văcuţe! Dar cine să mai ştie cum a fost cu atâta timp în urmă, mai ales că noi am dormit şi pe deasupra am fost şi puţin bolnavi, la cot. Din nefericire naivitatea şi prostia noastră i-au ajutat din plin – bravos naţiune, halal să ne fie!
Este inacceptabil ca politicienii, justiţia, presa, societatea civilă şi mai ales brava opinie publică ("care este", dar lipseşte cu desăvârşire) au permis ca peste acea perioadă să se aştearnă prafu'! Să cadă găinaţu'! Să se aşeze musca! Dar este tipic românesc! Ca în bancul cu bilele din puşcărie: ce vrei bă, ce mă tot întrebi, una s-a pierdut, alta s-a furat, teroriştii s-au ……, minerii s-au ……., banii s-au ……., dosarele PCR si ale Secu' s-au ……., întreprinderile s-au ……., vapoarele (pardon, scuzaţi!) s-au …….etc. şi nimeni nu vine să le spună de la obrazul lor de mitocani ce ne dau, condescendent, adânci lecţii de morală democratică (citez dintr-un clasic) : "BA PARDON, BÃ MUSIU, DAR NU-ŢI MAI PERMIT, MÃGARULE!".
Domnule PREŞEDINTE Băsescu, dacă într-adevar doriţi să vă luptaţi cu sistemul mafiot politico-economic postrevoluţionar (aveţi marele avantaj că proveniţi din acest sistem şi ştiţi multe) şi chiar vreţi să aveţi şanse de succes în încercarea de a instaura un sistem normal democratic (o, tempora!), eu vă sugerez să începeţi cu perioada de care aminteam mai sus! Şi de la clasicul, genialul, mai mult decât actualul, I.L. Caragiale! COANE TRAIANE, ÎNCEPE DOM'NE CU ÎNCEPUTUL! NUMAI AŞA POŢI SÃ-I ÎNVINGI ONORABILE! ARATÃ-LE PÃCATUL ORIGINAR! ZI-LE BÃSE DE ORIGINI DACÃ EŞTI BÃRBAT! ARATÃ-NE CÃ NOI, ÃŞTIA, AVEM ÎNTR-ADEVAR PUTEREA ŞI NOI LE-O VOM ARÃTA MIZERABILILOR CARE NE-AU PÃTAT ONOAREA NOASTRÃ DE … POPOR! TRIMITE-I LA CREMENAL PE MIŞEI! DÃ-LE CU VITRION DE ADEVÃR, CÃ AŞA NU MAI MERGE CONAŞULE! PAROL, SÃ-MI SARÃ OCHII, DACÃ NU-I AŞA, NENE!
Eu unul v-am susţinut la acest referendum şi sper că demersul dv. este sincer. Iar dacă nu doriţi cu adevărat reformarea sistemului şi – trădare! – de fapt totul este un balet în grand pas de deux pe tema moartea căprioarei în garaj cu act final pupat piaţa independenţei, atunci, tot eu unul am să revin la Nenea Iancu fiindcă dumnealui le are bine de tot cu politichia!!! Dar voi reveni şi la VOT!!! Rezon monşer!!!!
STIMA ŞI RESPECTU' PENTRU PLEBISCIT, MARINERULE!
SALUTARE STIMABILE, NE VEDEM LA VOT!
Onor Cetăţeanu'