Sidicatul preotilor…

Presa de miercuri, 28 mai 2008, anunţa că 35 de preoţi din Oltenia au de gând să întemeieze un Sindicat al Preoţilor…

Noi nu avem dreptul să judecăm un comportament sau altul al părinţilor-preoţi, ci doar să comentăm, să aducem în discuţie fapte, în virtutea cărora  să formulăm opinii. Atât, şi nimic mai mult. Restul, ţine de înţelepciunea cea din veac şi de bunul-simţ – atât al nostru, cât şi al celor despre care discutăm.

Presa de miercuri, 28 mai 2008, anunţa că 35 de preoţi din Oltenia au de gând să întemeieze un Sindicat al Preoţilor. Patriarhia îl contestă, cu vehemenţă. Noi nu avem la cunoştinţă dacă sfinţiile lor, preoţii din Oltenia, ştiu ce este un sindicat şi ce presupune, drept consecinţe ale formării sale instituţionale. Iată cum defineşte Micul dicţionar enciclopedic «sindicatul»: „Organizaţie profesională de masă, având drept scop apărarea drepturilor oamenilor muncii”. Dacă sindicatele laicilor („profesionale”…) sunt discutabile şi …disputabile (politic!), atunci, ce să mai zicem de cele ale sacerdoţilor…?!

După umila noastră părere, preoţii nu au profesie, ci MISIUNE. Deci, munca lor nu este una oarecare, o simplă şi banală activitate socio-profesională, înscrisă în termenii „productivităţii economice”, ci este o străduinţă profund spirituală, o bătălie a Duhului, pentru Mântuirea Omului, întru împlinirea Voinţei Lui Hristos-Dumnezeu – este, deci, o activitate cu totul specială, în sfera HARULUI DUMNEZEIESC – lucru pe care nu-l cuprinde nicio carte de economie politică din lume. Ci doar cărţile de teologie.

Se va spune că noi filosofăm, că noi trăim într-o altă lume decât cea reală… suntem „aerieni” etc. Cu smerenie grăim: nu, noi suntem foarte conştienţi că lumea celor care ar trebui să facă eforturi colosale, întru împlinirea poruncilor Mântuitorului – lumea sacerdoţilor creştini – a cam scăpătat, întru cele ale lumii seculare, întru patimile şi iluziile/ispitele materiei satanizate. Noi deplângem şi multe dintre devierile de Duh ale înalţilor ierarhi, care s-au supărat foc pe nişte bieţi rătăciţi, care se uită cu jale în buzunarele goale („puţind a pustiu”, vorba unui răspopit celebru, Ion Creangă…), din pricina faptului că satele se pustiesc (deci, şi bisericile…), oamenii pleacă, tot mai „în masă”, într-o nouă „migraţiune a popoarelor”…de data asta nu din deşerturile Podişului Mongolic, ci dinspre Răsăritul Europei, atraşi de mirajul banului şi al societăţii consumiste, dinspre Apusul/Amurgirea Lumii europene…

Dar, oare, nu au o vină îndestul de mare şi cei care, prin însăşi misiunea lor sfântă, ar fi trebuit măcar să diminueze, dacă nu chiar să stăvilească acest exod, absurd şi revoltător, al rătăciţilor?! Rătăciţi atât de tare, încât, după ce dl Berlusconi îi altoieşte, pe pământul „cizmei”, cu legi naziste, vin/se întorc în ţară (specificăm, căci, în zăpăceala de azi, se poate uita: ROMÂNIA!) vreo săptămână, frecându-şi posteriorul cam boţit… şi iar se întorc acolo unde şi-au luat şutul şi papara!!! Nu mai au demnitate, nici credinţă în forţa de Duh a Ţării şi Neamului care i-a născut!!!

Bine-bine, dar cine ar fi fost cei mai nimeriţi să le vorbească, cu riscul de a fi linşaţi, cu riscul martiriului, deci, despre aceste Valori Absolute, pe care, orbii, de ei, le părăsesc, pentru o umilinţă nici pe departe suferită în numele Credinţei/Legii Strămoşeşti…?! – nu cumva dintre cei care s-au eschivat de la efortul insistenţei şi vehemenţei şi sfinţeniei îndemnului, către Valorile Lui Hristos – sunt şi printre cei care, azi, vor să încropească un sindicat?! De ce nu vor fi insistat, către cei care-şi părăseau, ca năucii şi smintiţii/nesimţiţii, Ţară/Moşie-Mocşă şi Neam (pentru a fi călcaţi sub „cizmă”…), să sărăcească împreună, întru materie, pentru a câştiga întru Duh?! Sunt nemulţumiţi de Patriarh…şi noi suntem, dar ne rugăm – … acum se fac multe luni… –  de Bunul Dumnezeu, să-l lumineze întru înalta sa Misiune şi responsabilitate, faţă de Dumnezeu, Legea Ortodoxă şi Neamul Sfânt Românesc…

Dar lucrurile trebuie privite şi mai adânc. Când şi cum şi cu ce consecinţe ideologice au apărut, în Europa şi în lume, sindicatele? Originile mişcării sindicale sunt în secolul al XIX-lea – şi sunt indisolubil legate de mişcarea socialistă, de anarhism (ca diversiune aservită ideologiei momentului!…în cazul nostru, ideologia clocită de celebrul cuplu de „părinţi” ai comunismului –  Marx-Engels!!!) şi de comunismul marxist (leninisto-stalinist, apoi, în secolul XX…). Au fost tradeunion-urile, au fost Saint-Simon, Charles Fourier, Louis Blanc, Prudhomme, Owen, dar şi Bakunin, cel cu bombe prin buzunare… Iată ce spune sociologul maghiar G.M.Tamas, în studiul său Chestiunea sindicală, în secolul al XIX-lea (traducere de Al. Polgar): “Să nu uităm, însă, că analiza chestiunii sindicale mergea, de obicei, mână în mână cu analiza social-democraţiei, căci mişcarea sindicală şi social-democraţia fuseseră multă vreme unite şi, totodată, în luptă”. Oare se luptau, pentru a se desprinde de ideologia socialist-comunistă? Nu, dimpotrivă, ci spre a se radicaliza în „lupta de clasă” a urii, chiar mai la stânga decât bolşevicii (dacă aşa ceva ar putea fi închipuit… – dar de ce nu, câtă vreme „morala sindicală” merge, de la Al Capone încoace, spre „ideologia” Mafiei…?!” .

„Cei care voiau să despartă sindicatele de social-democraţie (sindicaliştii şi comuniştii consilişti, CNT- Confederation National del Trabajo – Conferinţa Naţională a Muncii – fondată în 1910  – şi AAUD – Allgemeine Arbeiter Union Deutschlands-Uniunea Generală a Muncitorilor din Germania, fondată în 1920), doreau să ducă o politică a proletariatului mai revoluţionară decât social-democraţia sau decât vechile partide bolşevice – însă, chiar dacă voiau altceva, şi ei considerau ca fiind decisiv raportul dintre sindicate şi organizaţiile politice” (n.n.: în speţă, socialiştii şi comuniştii). Să mai amintim că aceste mişcări (socialistă şi comunistă) erau pline de „ideologi” – agenţi provocatori iudei: Bernstein, Liebknecht, Rosa Luxemburg etc. etc. ?! Nu credem că nu se ştiu aceste rădăcini ale ideologiei de extremă stângă…

Şi, deci, Sfinţiile Vostre, „preoţii sindicalizaţi”, voiţi, care va să zică, să porniţi, încolonaţi, în mijlocul Internaţionalei Liberalo-Comuniste, de azi?! Cum spuneau versurile acelea frumoase şi viguroase: „Sculaţi, nu-i nicio mântuire/ În regi, ciocoi şi dumnezei…”  

Sfinţi părinţi, chiar vreţi să vă faceţi mercenarii „luptei de clasă”, în care URA este şi parola, şi consemnul?! Păi, unde mai rămâne Hristos-Iubirea…?! Unde rămâne Dumnezeu, Cel Care „din preaplinul iubirii Sale a creat Lumea”…?! Aşa-i că nu prea reuşiţi să le aflaţi locul, în acest avânt revoluţionar „roşu”, strănepot al Revoluţiei Atee din Franţa Asasinată în Spirit, a anilor 1789-1794?!

Şi cum rămâne cu con-fraternitatea creştină, cum rămâne cu sobornicitatea ortodoxă…întru aşteptarea pogorârii Sfântului Duh, întru luminare deplină?! Sau Sfinţiile voastre vreţi să deveniţi asemenea acelor „preoţi constituţionali” ai Terorii Iacobine, care au permis instaurarea Cultului Zeiţei Raţiunii, în mijlocul Sfintei Catedrale Notre Dame (statuia Zeiţei având drept model pe cea mai vestită curtezană din Parisul acelor teribile vremi – Ninon de Lanclos…)?! Dar, uitaţi-vă la Catedrala Notre Dame de azi, unde Arhiepiscopul Parisului (nu se ştie de ce „gen”…), aduce formaţii rock, în speranţa că va mai atrage nişte mucoşi ori vreo surdă de babă… Chiar aţi chibzuit bine, atunci când aţi pornit-o pe acestă cale, care trece drept prin mijlocul Ospeţelor Satanei?! Oare nu ne ajungeau trădările scabroase, faţă de Neamul Metafizic Românesc, ale unor pseudo-intelectualilor Patapievici, Liiceanu, Pleşu…?! Era nevoie şi de trădarea preoţilor?!

Deh, dincolo de fireştile nevoi ale trupului (noi nu-l uităm, pe el, TRUPUL!!! – dar nici Sfinţiile Voastre nu uitaţi că  Judecata din Urmă se va face şi asupra Duhului, şi asupra Casei/Templului Duhului!), Sfinţilor Părinţi olteni (şi bănuim că nu numai…), noi zicem că n-ar fi rău să-i mai faceţi, măcar un loc cât de strâmt, şi tot mai zgribulitului Hristos al IUBIRII… Nu împingeţi Neamul Românesc într-o şi mai mare confuzie şi beznă a nedumeririi şi neîncrederii, a ORBIRII DE DUH, decât deja este… Şi mai gândiţi-vă că pentru acest soi de nebunie, Sfânta Scriptură grăieşte aşa: „Vai de cel smintit, dar mai vai de cel prin care vine sminteala!” Dacă nu sunteţi în stare să vă faceţi misiunea pe care SINGURI V-AŢI ALES-O!!!…atunci, faceţi-vă şoferi de TIR, funcţionari la ghişeu, casapi, gâzi sau…la nevoie, chiar  (euro)parlamentari…!

Până la decizia finală pe care o veţi lua, RUGAŢI-VĂ FIERBINTE CELUI DE SUS, ADICĂ (pentru că, azi, mereu, se simte nevoia clarificării extreme…) DUMNEZEULUI UNIC DIN CERURI!!! Asta facem şi noi, nişte bieţi şi tare păcătoşi laici. Sunt sigur că vă va lumina şi ne va lumina. Iar cuvântul SOBORNICITATE va re-începe să însemne ceva esenţial…