Retorica sloganurilor politice

Campania prezidenţială 2009

Iată că din data de 23 noiembrie asistăm – mai mult sau mai puţin ca spectatori – la o nouă campanie prezidenţială. Cum este deja cunoscut, orice campanie electorală este bazată pe publicitate şi propagandă care au evoluat în paralel: „la început, doctrinele sunt lăudate aşa cum farmacistul îşi laudă alifiile, adică se descriu caracteristicile, se explică binefacerile acestora”[1]. Este aşa-numita publicitate informativă, care marchează debutul artei publicitare. Procedeele comune atât propagandei, cât şi publicităţii, sunt numeroase: mărcii de fabrică îi corespunde simbolul, sloganului comercial – sloganul politic. Totul ca să placă grupului ţintă căruia i se adresează. Aşa ajungem la un nou stadiu al publicităţii: „ea încearcă mai curând să şocheze decât să convingă, mai curând să sugestioneze decât să explice. Sloganul, repetiţia, imaginile atrăgătoare câştigă tot mai mult teren, în detrimentul anunţurilor serioase şi demonstrative: din informativă, publicitatea devine sugestivă”[2].

În contextul electoral actual suntem asaltaţi de diverse ipostaze în care candidatul ne este înfăţişat în diferite activităţi socio-profesionale, iar sloganurile uzează tot mai mult de tonalitatea afectivă, emoţională, menite să-l cucerească pe alegător. Sloganul nu este altceva decât „un refren al imaginii publice”[3]. El este simplificarea supremă – fraza care spune, dacă nu totul, măcar esenţialul, în câteva cuvinte simple. Prin urmare, mesajele discursive conţinute în sloganuri devin „maximele elaborate pentru nevoile unei acţiuni particulare”[4] şi pentru ca să-şi atingă scopul trebuie să respecte anumite reguli, care devin – după Constantin Sălăvăstru – particularităţi[5] ale acestora:

a)                   Sloganul este un act de limbaj disimulat.

Această formulă interpune o distanţă între referinţa tematică a discursului politic şi intenţiile acestuia privind receptarea de către publicul vizat.

Exemplificăm cu sloganul promovat în campania prezidenţială de candidatul PSD-PC, Mircea Geoană –  „Învingem împreună!” –  unde acesta mizează în totalitate pe tonalitatea emoţională. Pe tot traiectul electoral a abordat o campanie populistă, orientată către diferite categorii sociale ţintă, de aceea sloganul „Învingem împreună!”, doreşte să insufle ideea de unitate. Doar împreună învingem actuala criză economică, accentuată şi din cauza crizei politice care trebuie să fie anihilată.

            Caracterul disimulat al sloganului politic vine din faptul că se adresează maselor, care, de cele mai multe ori, nu pot pătrunde înţelesurile complexe ale platformelor-program sau doctrinelor politice. În această situaţie, este binevenită o formulă scurtă şi clară, care, repetată cu abilitate, poate aduce rezultatul urmărit.

b)                   Sloganul este un enunţ polemic.

Orice actor politic candidat, intrat în competiţie electorală, îşi promovează platforma-program prin intermediul unui enunţ-slogan, care, desigur, intră în contradicţie cu adversarul. Caracterul polemic al sloganului nu este vizibil întotdeauna, dar se manifestă ca o expresie a luptei pentru acordarea legitimităţii.

            Analizăm un alt slogan electoral, cel propus de Corneliu Vadim Tudor, candidat PRM –  „Salvaţi România! S.O.S. Poporul Român!” – unde, pe de o parte polemica are în vedere situaţia actuală a ţării (Vadim Tudor se prezintă drept cel mai potrivit candidat şi radical luptător în soluţionarea problemelor României), pe de altă parte polemica priveşte acel strigăt disperat către toţi acei electori români care vor şi pot da o mână de ajutor în îndepărtarea actualei puteri, care a adus ţara în pragul disperării.

            Indirect, rolul sloganului în discursul politic se poate desprinde din analiza modalităţilor de persuasiune a maselor şi a ideologiei politice care „descrie nu numai existenţa societăţii, ci şi acţiunea şi funcţionarea sa. Conţinutul poartă aici, asupra scopurilor pe care le propune şi trebuie să le propună, acţiunea comună”[6].

c)         În discursul politic, sloganul trebuie să aibă o anumită sonoritate şi o anumită ritmicitate, pentru a fi mai uşor reţinut de auditor.

            Pentru a spori eficienţa celor două caracteristici ale sloganurilor, discursul politic este promovat prin intermediul canalelor de transmisie.

            Să analizăm un alt slogan – „De ce le e frică, nu scapă.” – unde sesizăm faptul că Traian Băsescu, preşedintele în funcţie şi, totodată, candidatul PD-L, mizează pe sonoritatea elementelor centrale „frică” şi „scapă”, iar ritmicitatea este dată de „ruperea” sloganului în două părţi, se acordă însă mai mult redării fricii, şi mai puţin scăpării. Cu alte cuvinte, oricăt de mare e frica adversarului nu are şanse de a scăpa. Fiind un slogan de promovare a Referendumului, vorbim deci de frica reducerii numărului de parlamentari, de la 471 la 300, şi, deci, cu Traian Băsescu preşedinte, nu este loc de scăpare.

Sonoritatea înseamnă ritm. Aşa cum afirma Gabriel Thoveron, „sloganul care poate fi scandat la manifestaţii se transformă în incantaţie”[7]. Acele ritmuri în care se repetă, în funcţie de timp şi loc, o succesiune de două silabe scurte sau, mai elaborat, cum este cel analizat.

d)         Sloganurile trebuie să evidenţieze o anumită individualitate şi originalitate.

Discursul politic este, în principal, mesagerul doctrinei şi propagandei promovate de un anumit grup de putere. În acest sens, sloganul încearcă să exprime esenţa doctrinei, individualitatea şi originalitatea ei în raport cu celelalte doctrine.

Astfel,   o doctrină de stânga va fi pusă în valoare de enunţuri-slogan ce pun accentul pe rezolvarea problemelor grave ale ţării: şomajul, decalajele economice, violenţa străzii, degradarea serviciilor medicale etc.

Exemplificăm cu sloganul – „Hai România!” – unde Sorin Oprescu, candidat independent şi declarat antisistem, mizează pe ideea de preşedinte antrenor, o adresabilitate directă către electoratul masculin, cunoscut prin înclinaţia accentuată spre forbal.  

O doctrină de dreapta va miza pe sloganuri ce se pronunţă pentru primatul individului în faţa societăţii şi în favoarea reducerii intervenţiei statului, în favoarea pieţei care trebuie să guverneze producerea de bunuri şi servicii.

Luăm spre exemplificare un nou slogan pentru candidatul PD-L, cu câteva zile înainte de primul tur de scrutin. – „Luptă pentru tine!” – perceput ca un îndemn din partea lui Traian Băsescu către votant de a lupta pentru sine acordându-i votul.

Enunţul-slogan trebuie să se remarce, să nu fie nici plat, nici banal, nici oarecare. Originalitatea trebuie să caracterizeze atât fondul, cât şi forma. În cele din urmă, va impune personalitatea actorului politic care îl foloseşte.

e)         Sloganul trebuie să reflecte aspectele esenţiale ale domeniului pentru care discursul se propune. În domeniul politic esenţialul va avea în vedere următoarele elemente:  

–           Doctrina[8].

Exemplificăm cu sloganul istoric al brătienilor – „Prin noi înşine” – esenţa doctrinelor liberale care redă convingerea şi acţiunea discursivă ale adepţilor valorilor liberale în vederea propagării lor în rândul maselor.

–           Grupul de putere.

Aceeaşi doctrină politică poate fi regăsită în discursuri politice diferite, aparţinătoare unor grupuri de putere diferite.

Exemplificăm cu un slogan electoral de stânga –  „Credinţă, nădejde şi dragoste!” – unde se pune accent pe imaginea lui Gigi Becali, candidatul PNG, surprinsă aici prin trei elemente esenţiale ale personalităţii sale: credinţă, nădejde şi dragoste.

–           Calităţile candidatului.

Nu este suficient ca cel prezentat în slogan să nu promită câte-n lună şi-n stele, trebuie ca el să pară întruparea calităţilor ce îi sunt atribuite şi să pară competent pentru a înfăptui propunerile pe care le avansează.

Exemplificăm cu sloganul – „Băsescu pentru România!” – unde accentul cade pe brand-ul numelui actualului preşedinte, BĂSESCU, singura soluţie pentru România.

–           Contextul de promovare.

Amintim sloganul – „România bunului simţ!” – unde Crin Antonescu, candidatul PNL, se declară lider al înnoirii sistemului politic, punând accent pe bunul simţ un deziderat relevant în contextul actual în care se află România.

Din cele consemnate, subliniem că fiecare slogan se vrea a fi o formă discursivă originală, polemică, credibilă, completă, adaptată la realitate (context, adversari, mediul social-politic) şi că acesta corespunde aşteptărilor electorilor. Teoretic, sloganul electoral ar trebui să fie îndeajuns de durabil pentru a rezista pe parcursul întregii campanii electorale. Şi, totuşi, avem în această confruntare electorală un candidat care a schimbat mai multe mesaje electorale, de tip slogan, Traian Băsescu. O fi sau nu de bun augur?