Ce ne împedică să devenim mai buni, mai uniţi, mai conştienţi de faptul că de noi şi gândurile noastre depinde înălţarea patriei noastre spre idealurile cele mai înalte, care sunt plăcute şi parte integrantă din Dumnezeu?…
Din cele mai prufunde şi sincere trăiri mă alătur tuturor celor care iubesc neamul românesc; prin noi şi înaintaşii noştri se poate ridica spre cer lumina ca o sacră rugă. Evocarea strămoşilor ne întăreşte inima şi ţara.
Ştefan cel Mare şi Sfânt alături de Mihai Viteazu formează o "axă verticală a lumii noastre româneşti", iar Vlad Ţepeş alături de Alexandru Ioan Cuza au cumpănit balanţa dreptăţii şi ordinii, împreună constituind o adevărată cruce a neamului.
Poate vom înţelege, dacă vom fi îngăduitori, că aşa cum Valahia este anagrama Havilei biblice, şi anumite nume au fost rostite de la începutul începutului…
Soarele neamului Muşatinilor, Ştefan cel Mare şi Sfânt, are un nume pe care îl putem înţelege astfel: STE(a)-FAN, (stea=astru în română, în engleză star şi în germană stern; în Mesopotamia Ishtar era zeiţa cerului, fiind identificată cu planeta Venus – de aici iubitor (fan) de lumină sau al lui Dumnezeu). O altă variantă posibilă: dacă fan, fonetic, provine de la van (care în limbile ariene înseamnă în sine), atunci Ştefan înseamnă "cu lumină în sine" – de aici "cu Dumnezeu în sine". Aceasta i-a conferit atâta credinţă şi dăruire faţă de Dumnezeu şi neamul său. A fost sacralizat încă din viaţă, biserica catolică decernându-i (unui ortodox) distincţia ATHLETA CHRISTI. Dacă luăm în cosideraţie unele afirmaţii prin care sumerienii îşi au originea în zona Carpato-Dunăreană, atunci vechimea acestui nume, şi spaţiul în care a evoluat, este mare.
Vlad vine de la vlădică, care înseamnă stăpân, vladnic=puternic şi a vlădui= a stăpâni; în irlandeză Gladis are legături cu englezescul glad=încântător şi glade=luminiş (adică persoană luminoasă, încântătoare), dar şi cu numele voievodului Glad (ce s-a opus invadatorilor alături de Gelu şi Menumorut). Ţepeş este asemănător ţăruşului folosit ca sprijin şi pentru delimitarea unui teren; se aseamănă şi cu axul unei balanţe – de aici sensul său de stabilitate, de fixare a unor limite sau legi.
Mihai sau Mihail, sau Mikael, este cunoscut ca nume de arhanghel, luptător pentru dreptate. Mi vine de la Min, Minos, Manu, man, men sau Minerva (ce înseamnă inteligenţă, gândire – atăt în limbile europene, sanscrită cât şi în Egiptul antic, unde era zeul Min; ha sau ka este asemănător adverbului ca, iar pronumele i sau El aparţine doar limbilor europene şi are sensul de "Dumnezeu". Deci Mihai= "Cel cu inteligenţa ca şi a Lui Dumnezeu".
Alexandru Ioan Cuza, "adună" în numele său întreaga noastră istorie, a neamului trac din care s-au evidenţiat fie geţii (despre care Herodot ştia că sunt "cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci"), fie macedonenii sau aromânii (prin Alexandru cel Mare – discipol al lui Aristotel care odată ajuns în Egipt se va iniţia precum a făcut-o şi Moise, şi al cărui nume înseamnă Ales în X – misterele – lui AN, zeul suprem la sumerieni, şi dru, de la druid – adică preot). Ioan sau IO-AN este chintesenţa atâtor simboluri încât în istorie a dat numele celui mai iubit dintre apostoli, autorul celei mai strălucite Evanghelii. Este numele mitic pentru neamul ionienilor, plecaţi (la începutul mileniului II îHr.) din nordul Peninsulei Balcanice, dar şi a zeului Hyperion, ca tată a soarelui şi lunii (Helios şi Selena), dar şi pe a zeului suprem An, iar la latini Ianus este zeul începuturilor, al porţilor (fie închise=pacea, fie deschise=războiul). De la Ioan, Ianus şi Ianuaria (zeiţa celtică a darurilor) provine şi numele primei luni a anului – ianuarie, moment al începutului plin de daruri… ce pot rodi… Cuza, adică "cu za", sau legătură, este numele ce a pecetluit unirea într-o singură ţară a românilor de pe malurile Milcovului.
La toate acestea se poate adăuga înţelesul cuvintelor Unire, Univers şi Unitate. Uni-Re în engleză se scrie Union, adică Uni-On. On şi Re sunt numele sub care este cunoscut zeul unic On al egiptenilor, pomenit şi în Biblie. Poate, prin acestea, se poate înţelege vechimea monoteismului şi al termenului "unire", în sine… Uni-re sau Uni-On poate însemna "Unu-i în Unu", aşa cum Un-(î)i-vers înseamnă că "unu-I versul, adică unu-I Dumnezeu"; acest adevăr îl găsim şi la Ioan în Evanghelia sa când afirmă "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu".
Naţiunea română s-a unit pe 24 ianuarie 1859 sub semnul Vărsătorului, semn de aer care poartă un nume care seamănă fonetic cu vers-vărs, iar Tor sau Thor este fiul lui Odin la nordici (iar tor desemnează un corp geometric obţinut prin rotirea unui cerc, dar este şi rădăcina verbului a toarce). A vărsa este un proces. Simbolul zodiei este reprezentat de două linii paralele şerpuite, precum valurile; aerul este tot un fluid. Prin "vărsarea fluidului divin" s-ar putea face purificarea sufletească, ce ar putea transforma destinul patriei ridicându-l spre acea strălucire spirituală despre care a scris şi Nostradamus: "A fost şi va fi strălucitoare." Pe aceeaşi axă cu Vărsătorul se află zodia Leului, a focului creator în domeniul artelor şi a nobleţei sufleteşti; zodiile sunt în armonie, căci aerul întreţine focul… Poate toate acestea sunt doar basme…
Ce ne împedică să devenim mai buni, mai uniţi, mai conştienţi de faptul că de noi şi gândurile noastre depinde înălţarea patriei noastre spre idealurile cele mai înalte, care sunt plăcute şi parte integrantă din Dumnezeu?…
Culorile de bază ale luminii sunt roşu, galben şi albastru. Numai prin unire ele pot reface lumina albă dăruită de Dumnezeu, care picurându-ne în suflet să ne umple de bucurie. Unirea e în noi.