New York 2008: Romanian Cinema: Then+Now

„Shining Through a long Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now”  („Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească atunci şi acum”)

Românii au început să fie din ce în ce mai cunoscuţi în lumea filmului. Chiar dacă în America încă nu am fost atât de faimoşi ca şi în Europa, recent şi acolo am început să câştigăm notorietate. Am pierdut anul acesta nominalizarea pentru un premiul Oscar a filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a regizorului Cristian Mungiu, dar sunt convins că acest fenomen-onoare se va întâmpla în anii următori.

Cinematografia română a fost mai puţin cunoscută şi apreciată peste hotare în ultimii cincizeci de ani datorită condiţiilor politice şi al „războiului rece” care au aruncat un con de umbră asupra acesteia. Totuşi câteva filme româneşti au penetrat cortina de fier şi au primit nu numai acceptul de nominalizare ci chiar au câştigat premii importante la diferite festivaluri de film european. Mă refer la producţiile dinainte de 1989. Totuşi după această dată, parcă ni s-au deschis porţile şi mai mult. Demn de menţionat este faptul că după triumful anilor ’60 a urmat un gol de participare românească la Cannes până târziu în 1982 când „O lacrimă de fată” este admis la selecţia oficială a festivalului, având la un moment dat şanse ferme de a câştiga prestigiosul trofeu «Camera d’or». Au trebuit să treacă mai bine de douăzeci de ani pentru ca tinerii cineaşti de azi să refacă victorioşi terenul şi să-şi adjudece în sfârşit şi acest faimos trofeu (vezi Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost” Cannes 2006). Noua generaţie de cineaşti români, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Nae Caramfil, Ruxandra Zenide, Radu Muntean şi chiar şi Florin Piersic Jr. (vezi „Eminescu versus Eminem”, sau „Fix Alert”), au continuat tradiţia vechilor „maeştri ai ecranului românesc” şi au demostrat lumii ca avem (şi în prezent) o cinematografie de calitate.

De curând la New York, prestigioasa „The Film Society of Lincoln Centre” în colaborare cu Institutul Cultural Român au organizat festivalul filmului românesc „Shining Through a long Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now” („Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească atunci şi acum”). Pentru 11 zile (în perioada 15 – 27 aprilie a.c.) la Walter Reade Theater din Manhattan, au fost oferite publicului newyorkez, o serie de opt filme româneşti realizate de cineaştii din noua generaţie, în paralel (şi comparativ!) cu  o serie de zece filme „clasice” (tot româneşti) din perioada pre-1989. Acestea din urmă au fost restaurate (re-masterate), pentru a fi prezentate publicului cinefil în condiţii artistice şi tehnice excelente şi desigur, pentru pastrarea şi conservarea lor generaţiilor viitoare.

Pentru a da mai multă greutate evenimentului au fost invitate personalităţi din lumea filmului românesc. Au răspuns invitaţiei veteranii Dan Piţa, Dan Nuţu, Manuela Cernat, Iosif Demian, Gabor Tarko, Elisabeta Bostan şi tinerii cineaşti Ruxandra Zenide şi Tudor Giurgiu. Au fost prezenţi criticii de cinema Alex Leo Şerban şi Mihai Chirilov, regizorul de teatru (stabilit în Germania) Niky Wolcz, actriţa Anda Onesa, scenografa Daniela Codarcea şi alţii. S-au organizat, de asemenea, o serie de interviuri şi conferinţe de presă la RCINY Auditorium. Richard Peña, director de program al „The Film Society of Lincoln Center” a declarat despre eveniment: „Sperăm că am putut prezenta pe viu cinematografia tradiţională românească, necenzurată, ca bază solidă pentru explozia noului curent cinematic, explozie care i-au făcut pe unii critici să declare că românii au reinventat arta cinematografică…”.  

Presa americană de specialitate a notat evenimentul cu admiraţie, considerându-l oportun pentru viaţa culturală din metropola newyorkeză. Iată ce scrie exigentul critic american Scott Foundas în publicaţia „The Village Voice”: „Orcine este interesat de cinematografia internaţională, cunoşte probabil că realizatorii de filme din România au devenit cunoscuţi datorită unor premii majore obţinute la Cannes, trecând de la relativa obscuritate la gloria festivalurilor internaţionale de marcă. Dar înainte de mult lăudata tripletă formată din Cristi Puiu (Moartea domnului Lăzărescu), Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?), şi Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile) a existat o epocă de aur timpurie a producţiilor de fime româneşti care au triumfat la Cannes: «Scurtă Istorie» a regizorului de animaţie Ion Popescu Gopo a câştigat în 1957 Marele Premiu (Palme d'or) la secţia scurt-metraj, «Pădurea spânzuraţilor» a lui Liviu Ciulei a devenit laureat al premiului pentru regie în 1965, iar «Răscoala» lui Mircea Mureşan a fost distins cu premiul special al juriului… …Câteva din filmele anilor ’80, precum „Concurs” a lui Dan Piţa se înclină spre alegorie şi un puternic simbolism. Altele, incluzând aici producţia operatorului transformat în regizor, Iosif Demian „O lacrima de fata” – un  precursor al neo-realismului – au împlinit o paleta de genuri si expresii artistice de mare valoare”.

În aceeaşi publicaţie criticul Martin Tsai ne relatează: „România s-a bucurat în anii recenţi de un succes considerabil în sălile de cinema, câştigând premii majore la ultimele trei festivaluri de la Cannes… Dar cinematografia (aceasta)… nu este o senzaţie apărută peste noapte. Într-adevăr, succesul internaţional al României pe marele ecran nu este o surpriză deoarece meritele sale nu sunt doar recente sau o anomalie. O nouă serie de prezentări la Film Society of Lincoln Center «Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească, atunci şi acum» oferă cineaştilor oportunitatea de a descoperi fascinanta ei evoluţie din ultimele patru decenii”.   

Este păcat că presa din România nu a semnalat aproape nimic despre acest eveniment important, eveniment care duce faima cinematografiei noastre chiar acolo, în ţara, unde aceasta artă este ridicată la rang de zeu, acolo unde este greu să admiţi ca şi o altă naţie are merite recunoscute şi demne de invidiat. Şi totuşi miracolul s-a întâmplat… acolo în America, la New York, la prestigioasa Societate de Film de la Lincoln Centre! Mai multe detalii se pot afla şi de pe situl Institutului Cultural Român din New York (www.icrny.org).