Ionel STOIT

Scriitorul român Ionel Stoiţ s-a născut la data de 5 iulie 1952 la Begheiţi, azi Torac, comuna Jitişte, (Banatul sârbesc, Voivodina), Iugoslavia (Serbia), ca al doilea fiu a lui Dămian Stoiţ (1922 – 1998), ţăran şi Mărie Stoiţ, născută Voin (1924-2002), croitoreasă. Şcoala elementară o face în limba română în satul său natal, după care îşi continuă studiile în limba sârbă la Şcoala medie de tehnică (liceul tehnic) şi apoi la Şcoala superioară de tehnică din Zrenianin pe care o termină în anul 1973.

În anul 1974 devine angajat la Novi Sad la Conferinţa Provincială a USPMV, în 1979 la Institutul provincial pentru statistică al PA Voivodina, iar din 1994 la Centrul regional de calculatoare al poştei (PTT) Novi Sad. Se căsătoreşte în anul 1980 cu Miliţa Bojici originară din Pavliş (Păuliş). Din căsnicia lor se naşte în 1984 fiul Nicola. 

Ca student este ales în mai toate structurile politice la Şcola superioară tehnică din comuna Zrenjanin, delegat în Conferinţa provincială, republicană şi federală a Uniunii studenţilor. La Novi Sad se angajează la Conferinţa provincială a U.S.P.M. în anul 1974, fiind unul dintre cei mai tineri români angajaţi în structurile politice provinciale urmărind politica agrară, protejarea mediului ambiant, calamităţile naturale. În anii 1978-79 este ales secretar în Comitetul federal pentru marcarea a 125 de ani de la naşterea lui Mihailo Pupin*.

În anul 1979 se angajează la Institutul provincial pentru statistică ca şef al Departamentului de pregătire şi introducere a datelor, iar din anul 1990 la Centrul de calculatoare electronice din cadrul Consiliului Executiv al Provinciei Autonome Voivodina unde introduce pentru prima dată tehnoredactarea computerizată a publicaţiilor tipărite la tipografia Consiliului Executiv. Este printre primi care introduce şi pregătirea computerizată la publicaţiile periodice şi locale ale românilor din Voivodina. Din anul 1994 lucrează la Centrul regional de calculatoare electronice (RIC) – PTT Novi Sad.

Este un zelos activist al românilor din Banatul sârbesc, în anul 1970 este printre iniţiatorii revistei locale „Lumină torăceană" (au apărut 5 numere). A fost membru Comitetului de iniţiativă a revistei „Tribuna tineretului" propagând prin satele româneşti din Banatul central (Ecica, Iancov Most, Sutiesca şi Torac) necesitatea iniţierii unei reviste a tinerilor români din Voivodina. Devine membru în Consiliul de conducere şi redactor al rubricilor pentru tineret, raid – anchete, distractive, satiră şi umor. Este printre iniţiatorii deschiderii despărţământului în limba română la Liceul nr.3, din Zrenianin, 1972-73 şi promovatorul Festivalului de umor al românilor din Voivodina, Begheiţi 71. Este cunoscut ascultătorilor postului de radio Novi Sad prin poeziile satirice în grai bănăţean, texte satirico – umoristice în diferite emisiuni precum „Panorama culturală", „Emisiunea pentru sate", „Radiodivertisment" şi mai ales „Evantai distractiv" cu care este prezent la toate emisiuniile publice prin satele româneşti din Voivodina şi pe care o redactează. Este prezent la toate festivalurile de umor organizate la Begheiţi, Uzdin şi Seleuş.

Vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii de limba română din Voivodina – filiala Novi Sad 1976-82, cea mai activă din acel timp, fapt constatat pe atunci şi de prof. dr Radu Flora**.

Activitatea literară şi editorială: din anul 1992 activează la S.L.A. „Tibiscus" din Uzdin fiind numit şi vicepreşedinte (preşedinte fiind Vasile Barbu). Sprijină organizarea Festivalului internaţional de poezie „Drumuri de spice", este redactor şef al revistei de satiră şi umor „Scărpinatu"' editată de S.L.A „Tibiscus" – unica de acest gen din Iugoslavia precum şi a revistei în dialect bănăţean „Graiu bănăţanului”.

Colaborează la revistele şi ziarele periodice şi locale care apar în Iugoslavia făcând şi pregătirea compiuterizată a acestora: „Tibiscus", „Cuvântul românesc", „Vorba noastră", „Curcubeul timocean", ş.a.

Ionel Stoiţ este prezent cu scrierile sale în nenumărate publicaţii din România şi Moldova precum: „Heliopolis” şi „Alfabet literar” (Timişoara), „Pro arte” (Galaţi) „Ţeapa” şi „Târgovişte” (Târgovişte), „Ginta latină” (Iaşi), „La poşmândre” (Caransebeş), „Suflet nou” (Comloşu Mare), „Tăt banatu-i fruncea” (Lugoj), „Glasul naţiunii” (Chişinău) ş.a.

Cărţi publicate:

– Zâmbiţi vă rog (1992, Editura Tibiscus) – poezii satirice în grai bănăţean
– Am venit din nou în sat (1993, Editura Tibiscus) – versuri
– Din vremuri uitate (1996, Editura Tibiscus) – versuri
– Ochii mei înlăcrimaţi – versuri (2000, Editura Macarie, Târgovişte)
– Hai cu mine în coşie (2002) – versuri în grai bănăţean
– Eu în lumea mea de visuri (2002) – poezii
– Pentru cine…? (2002) – proză
– Cuvinte de plumb (2002) –versuri
– Stoiţisme (2002) – satira şi umor
– File bănăţene (2002)
– Oci moje uplakane (2002) – versuri în limba sârbă
– EVA DIS in action – satiră şi umor (2006)
– Ştroalie goalie – versuri în grai bănăţean (împreună cu Vasile Barbu)
– Când urducaţî drâmbon în bucfarie – o panoramă a poeziei în grai bănăţean (antologie întocmită împreună cu Vasile Barbu)

—————————-

* Mihailo Pupin (1858-1935), om de ştiinţă sârb, unul dintre inventatorii telefoniei. Pentru merite deosebite Institutul naţional de tehnologie, informaţii şi telecomunicaţii din Belgrad îi poartă numele.

** Radu Flora, profesor universitar, doctor specializat în lingvistică. Folclorist. A publicat nenumărate cărţi de specialitate printre care dicţionarul sârb-român şi român-sârbocroat. Unul dintre cei mai importanţi oameni de stiinţă şi cultură din rândul românilor din Iugoslavia.