Problema sărăciei naţionale nu se rezolvă printr-o imigraţie de proporţii şi ocuparea locurilor de muncă prost plătite din Occident…
Vâlva din mediile româneşti şi internaţionale din ultimile săptămâni, de când cu asasinatul din Italia, săvârşit de rromul cu paşaport românesc, M., a prilejuit aducerea la lumină, spre discuţie sinceră şi mai puţin emoţională (sper), „la grămadă" aş spune, a unor probleme mai vechi, unele oarecum tabuizate, altele deja clinice, de aceea nerezolvate şi implicit nicidecum de trecut cu vederea: dificila integrare a rromilor într-o societate funcţională, lipsa de încredere reciprocă în relaţiile lor cu autohtonii, exodul forţei de muncă din ţară cu toate consecinţele sale.
Dacă am sta însă şi asculta cu răbdare şi unele păreri occidentale, am înţelege că modul de gândire din vest diferă mult de al nostru, în legătura cu seminţia şi neamul rromilor (în occident aceştia se numesc de regulă "Sinthi" şi sunt la fel de puţin agreaţi ca şi în Europa de Est, dar integraţi). Astfel, am constata că occidentalii tratează problemele şi istoria rromilor (Sinthi), dintr-un alt punct de vedere, tolerant (dar numai la prima vedere şi de aceea mai puţin obişnuit pentru noi), în virtutea istoriei recente şi implicit al corectitudinii politice (ce poate fi uneori şi ipocrizie), din punct de vedere mai mult sau mai puţin democratic, vizând aici: pogroamele, deportările (de exemplu cea din 1942 în Transnistria), execuţiile în masă, sterilizările forţate, precum şi prea-puţin cunoscutul holocaust ţigănesc din lagărele de exterminare naţional-socialiste din cel de-al Doilea Război Mondial (500.000 – 1.000.000 de suflete).
Despre originea acestor populaţii iniţial nomade, ce s-a aşezat între timp, s-a speculat îndeajuns. Certă este mai degrabă o origine sud-asiatică, foarte probabilă din nordul Indiei (din regiunea Sindh, comparaţi cu expresia Sinthi), precum şi imigraţia în mai multe valuri, către Europa, pe căile ce le puteţi viziona în imaginea de mai jos. Limba a rămas se pare, chiar în diferenţierea ei dialectală europeană, reciproc inteligibilă între diferitele grupări sinthi/ rroma şi castele tipice civilizaţiei de origine indiană, chiar între ramurile mai devreme ajunse în Vest (Sinthi, de exemplu, din secolul al XIV-lea ) şi cele ce s-au revărsat ulterior şi sunt actualmente majoritare (Rroma). Căci rromii s-au mai împrăştiat acum câteva sute de ani către Europa de Vest, având ca punct de plecare vadurile valahe sau protoromâneşti, leagănul exodului lor european fiind Peninsula Balcanică (urmăriţi atent harta), în special spre ghinionul nostru (mediatic) Ţările Româneşti! Expresia: „Ţiganii (pro)vin din România!", am auzit-o nu o dată în Occident şi în mare parte, este adevărată! După dezrobirea rromilor de la 1864 din Ţările Române a urmat, ce altceva, un puternic exod al rromilor valahi către vestul continentului.
Nu mai este deloc un secret astăzi, că discriminarea populaţiilor rrome este autentică, a atins apogeul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi că această seminţie, în mare parte dezorganizată, nu dispune nici azi, la fel ca şi în trecut, de niciun lobby politic ori financiar autentic, nici măcar în virtutea corectitudinii politice. Şi aceasta în condiţiile unei natalităţi ce a rămas exorbitantă şi a unei treziri timide a conştiinţei lor naţionale. Există şi se vehiculează de o vreme din nou, o expresie folosită în special de istoricii germani, "antiziganismus", (nu cred că mai este cazul să o traduc), analogă formulei mai bine cunoscute, de "antisemitism". Expresia se ţine a fi luată în seamă, deoarece denotă sinteza discriminărilor din ultimul secol, despre care se vorbeşte mult prea puţin.
Deoarece însă politicienilor occidentali le lipseşte experienţa istorică, cunoştinţele necesare, precum şi înţelegerea mentalitatăţii acestor populaţii (eterogenă prin împrăştierea în Europa, dar omogenă în mentalitate), idila ţigănească se bucură (încă) în cercurile mediatice occidentale de un anume romantism, mai puţin uşor de înţeles sau savurat de către românul paşnic, confundat de multe ori, cu voit cinism, la scenă deschisă în mediile occidentale cu rromul agresor în cauză, în virtutea unui paşaport emis de o autoritate românească.
Dar această maliţioasă şi provocantă confuzie face cu adevărat rău ambelor părţi, sporind gradul de aversiune reciproc şi aşa consistent, dintre românii şi rromii cu acelaşi paşaport al ţării de baştină şi conduce implicit la deterioararea imaginii româneşti în străinătate şi aşa puţin favorabilă, prin creşterea aversiunii mediatice de dreapta, ce incită la rasism (vezi "antizigansimus"), de care ţara gazdă (apropo de evenimentul de care pomeneam la început), n-a dus lipsă, se pare niciodată! Şi nici mediile de informare de acasă, nu se lasă mai prejos! Bat la grămadă toba victimizării româneşti la scară largă şi dau vina, pe cine? Pe ţigani! Dar adevărul este la fel de crud pentru toţi! Avem iată, cu toţii o vină, vina colectivă, deoarece integrarea rromilor nu ne-a reuşit decât parţial, ei fiind la rândul lor, indirect – victimele noastre, laolaltă cu toate problemele noastre economice, sărăcia, imigraţia şi disperarea cetăţeanului de rând, ce a ajuns traumatizantă, obligându-l să-şi lase ţara, copii, părinţii, obligaţiile, pentru a se vinde la negru în Occident, sub posibilităţile sale, la munca de jos! Şi astfel, nu suntem cu toţii victimele unei politici nefaste şi nesăbuite şi nu cauzează aceasta un sentiment naţionalist şi revanşist de care nu avem nicidecum nevoie? Nu ne va aduce acesta numai ruşine şi nu va produce deprecieri de imagine la scară europeană?
Ceea ce este reprezintă însă un butoi social de pulbere, cu un potenţial ce nu este voie a mai fi trecut cu vederea şi ce va trebui dezamorsat cât de repede, având în vedere sporurile demografice rrome şi descreşterea populaţiei autohtone (natalitate scăzută, plus emigraţia economică, lipsa perspectivelor de trai decent, aşa cum le cunoaştem prea bine, prin corupţie, delăsare, lene şi pasivitate, este faptul că între rromii din din Europa de Est şi populaţiile (încă) majoritare autohtone (români, sârbi, slovaci, ucrainieni, bulgari, etc.), lipseşte pe mai departe, (dar nu definitiv, sper), încrederea reciprocă, ca factor social stabilizator. Şi nici nu văd cum s-ar putea ajunge rapid la un numitor comun, deoarece acceptanţa modului de viaţă al rromilor între autohtoni, este în general, foarte scăzută. Gradul reciproc de toleranţă va ajunge se pare în câţiva ani la zero şi va provoca noi tensiuni, previzibile în special în ţările cu un număr mare de rromi (Ungaria, România, Slovacia). În Ungaria, spre exemplu, rromii vor ajunge în 20-30 de ani, un factor demografic de prim rang, ajungând la 15-20% din populaţie, în Slovacia, chiar până la 30-40 %. Care va fi situaţia la noi în ţără rămâne de aşteptat, deoarece realităţile statistice, par de pe acum să nu mai corespundă de nenumărate ori, cu imaginea şi coloritul fustelor de pe stradă.
Dar dacă rromul cu paşaport românesc, poate ceva mai instruit decât media conaţionalilor săi, se poate econsidera pe bună dreptate ca victimă în virtutea istoriei, prin suferinţele şi umilinţele ce le-au îndurat prin robie, vânzare, holocaust, deportări, sterilizări forţate, exterminări, pogroame, cred cu tărie, că drama şi problema emigrării sale din România, împreună cu alte milioane de suflete româneşti, este rodul sărăciei, incompetenţei politice, lipsei de integrare socială şi nu în ultimul rând a politicii economice din ultimii ani. Tot aşa, românul de rând, confundat şi agresat mediatic, este o victimă sigură, la rândul său într-o ţară unde este minoritar şi aici intervine rolul politicienilor români, de a aplana un conflict moral de proporţii. Dar, aşa cum de multe ori am constatat, motivaţia guvernanţilor români de a asigura bunăstarea (materială şi cea morală!) a propriilor cetăţeni români, pare de multe ori a fi egală cu zero, ca să nu mai vorbim despre motivaţia guvernanţilor, ori despre eforturile ce s-ar putea face (şi numai cu bani!) de a integra massa rromilor activ în economia şi societatea românească. Astfel percepţia suferinţei (ori gradul de victimizare) a cetăţeanului român (rrom sau nu), ce emigrează din motive economice din vatra sa românească, va creşte cu atât mai mult, cu cât toleranţa occidentalului vizavi de imigrantul european (român), cu paşaport de Uniune Europeană, va scădea în continuare. Un cerc vicios, fatal! Este o iluzie pentru cele câteva milioane de imigranţi economici români, să creadă la nesfârşit într-o bunăstare stabilă printre străini, în statele vestice ale continentului, şansele de muncă demnă şi legală în occident fiind nu de puţine ori, la fel de reduse ca şi în patria dunăreană. Ceea ce de multe ori se uită, ori conştient nu se ia în calcul, este faptul că nimeni nu se bucură de străini, imigranţi ori de ghetouri în vecinătatea casei sale! Şi asta în timp ce politica economică actuală încurajează de fapt, imigraţia!
Ceea ce iarăşi trebuie pomenit, este faptul că şansele economice ale rromilor în Occident, cu paşaport românesc sau nu, sunt la fel de minime ca şi în România! Lipsa de instruire, motivaţia socială, stilul de viaţă, sunt elemente pe care şi angajatorul occidental le va lua întotdeauna calcul! Este în cele din urmă un fapt real, că ghetoizarea rromă şi resentimentele care au condus în cele din urmă la asasinatul de care pomeneam la începutul acestui articol, sunt fapte ce nu se pot contesta! Frustaţiile, sentimentul de a fi pe mai departe nedoriţi, neintegraţi, fără şanse la o viaţă demnă, este o traumă dificilă pentru orice individ, român, rroma, sau de aiurea. La fel cum nu cred că „ţiganii” noştri, sunt acum şi ai Europei (le-ar fi plăcut însă multora să fie aşa, scriau unele ziare din ţară), căci ei sunt în primul rând cetăţeni români!
Iar Europa ne va arăta curând reversul medaliei, într-un mod ferm, dar civilizat, făcându-ne să înţelegem că problema sărăciei naţionale nu se rezolvă printr-o imigraţie de proporţii şi ocuparea locurilor de muncă prost plătite din Occident (căci la altele nu prea ajung la bieţii noştri compatrioţi, doar în cazuri excepţionale), ci prin crearea de locuri de muncă cât de cât mai bine plătite acasă şi integrarea activă a minorităţilor etnice, inclusiv a celei mai puternice, a rromilor! Nimeni nu se va grăbi să integreze în vest sute de mii de rromi cu paşaport românesc! Nu degeaba se vorbeşte de politica minorităţilor la nesfârşit, în propria ogradă, ca etalon democratic! Şi aici se cade să amintim că politica economică a guvernelor româneşti, ce s-au succedat în ultimii 17 ani, ce au asistat cu mâinile în sân la exodul forţei de muncă româneşti, creând mai degrabă "institute ale migraţiei" şi-a pierdut timpul prin conferinţe despre imigraţie, în loc să dezvolte infrastructura stradală, să reducă corupţia sau să atragă masiv capitalul străin, pentru a da de lucru românilor şi implicit şi rromilor, la ei acasă, astfel – fiind departe de a asigura stabilitate economică şi integrarea socială. În fine, pe cine să mai mire ceva? Aceasta este însă problema de care, am impresia că se feresc unii guvernanţi ca dracul de tămâie, şi anume de a pune punct unei imigraţii devastatoare pentru istoria neamului nostru! Până când oare? Consecinţele ei se arată deja, nici măcar timid, iar în 15-20 de ani, spre exemplu, nu vom avea cu cine să mai plătim pensiile! Să sperăm aşadar, că se vor aprinde de curând câteva lămpi şi în întunericul din capetele unor politicieni, care au uitat cu desăvârşire că politica trebuie să fie în primul rând socială, umană şi lipsită de discriminare.
Lucian HETCO
Editor Revista Agero – Germania
http://www.agero-stuttgart.de/