Singur acasă

Cum să trezeşti o naţiune în aşa multă ignoranţă ? Te întreb, Doamne, cum ? Când iarna suntem înzăpeziţi şi vara mergem să devastăm pădurile la bere şi mici ?

Suntem înapoiaţi din toate punctele de vedere: politic, istoric, tehnologic, infrastructural, etc. De fapt, ce mai ? Mulţi suntem din start agramaţi ! Şi mă uit la ce se întâmplă aici, lângă mine, în Arad, nu mai departe, dacă tot am un market prin zonă care se numeşte ,,La doi paşi”. Păcat de tot. Oameni, Mureş, faleză, pădure, copaci, spitale, copiii noştri sau viitorii noştri copii, păcat de artişti, de sportivi, păcat de toată libertatea noastră. Înecaţi în dezamăgiri, în aşa fel încât nu mai ştim cum să trăim, la fel cum nu ştim să ne îmbrăcăm sau cum să punem mâna la gură când strănutăm. Darămite pe o carte.

Alaltăieri dimineaţă am numărat cinci dâre de scuipat în drum spre casă. Şi credeţi-mă, nu am stat să le caut. De obicei, tocmai de aceea îţi vine greaţă. Pentru că la o primă privire ai senzaţia că cineva te-ar fi scuipat pe tine. Şi nu aşa, ci direct în faţă, atât de rău încât ţi-ar fi intrat până şi în gură. Adică e una să îţi expui enzimele pe terenul de fotbal şi alta când o faci în plin centru de oraş, în văzul tuturor. Lucrurile astea îţi sar efectiv în ochi, la fel cum îţi sar revistele porno când le vezi expuse pe tarabe într-un mod tendenţios.

Urmează vara. Continuă iluzia !

P/S: Pe la cinci dimineaţa şedeam liniştit pe o bordură rece de pe bulevard şi mă întrebam, împreună cu un prieten, câţi în vânzoleala lor spre nicăieri, ar trece pe lângă noi fără să ne scuipe, dacă ne-ar vedea efectiv stând aşa în plină zi, cu berea lângă noi ? Fără să ne tragă de mânecă pentru încâlcirea picioarelor noastre în poziţie de lotus ? Nu de alta, dar fără stejari, fără plopi şi bănci, lumea a uitat să mai respire şi să se mai aşeze din când în când jos. Sau probabil ne-ar lua drept muncitori necalificaţi ori zidari murdari; poliţiştii comunitari, la fel, ne-ar ordona să ne ridicăm, fără nici un motiv clar, doar pentru că efectiv stăm. Bine că de chiştocuri nu zice nimeni !

PP/S: M-am gândit să scriu textul, întrucât pentru a treia oară în trei zile, cartea pe care o citesc mi se deschide încăpăţânat la pagina 112.