Romania fara anticorpi !

…Şi România a rămas orfană. O boală morală ne macină crunt şi anticorpii vindecării se lasă aşteptaţi. Până când?

Tara noastră a ajuns în ultimii ani ca un „sat fără câini”, ca un organism bolnav fără anticorpi. Disoluţia statului în România este la cote alarmante. România dispare demografic datorită scăderii natalităţii şi a migraţiei economice. Clasa politică, care ar trebui să fie garanţia statului de drept, este o adunătură coruptă malignă, ca un cancer în trupul României. Interesul personal, egoist şi individualist promovat de clasa politică în dauna interesului naţional şi general duce România pe cale de dispariţie.

Ţara noastră a ajuns o simplă hartă în Europa. Românii datorită deznădejdii, lipsei speranţei şi a proiectului naţional de viitor se transformă, pe zi ce trece într-o populaţie. Ei mai merg la vot dacă primesc bani ca la Ştefăneşti sau au interese directe sau de familie, altfel preferă să stea în casele lor, în locuinţele disperării şi deznădejdii. În timpul acesta baronii politici locali îşi dau frâu instinctelor de înavuţire. România e acum mai mult ca niciodată în „calea lupilor”. Nu se întrevede nici o rază de speranţă. În ritmul acesta putem dipărea în 100 de ani ca şi popor.

Am ajuns la 18 milioane de români în ţară. Economia naţională nu mai există. E vândută en gros la companii din SUA, Austria, Germania, Rusia şi…ironia sorţii Kazahstanului. Armata e desfiinţată. După Divizia 4 Infanterie din Ardeal urmează un regiment. Apoi un etc… SRI e urmaşul fostei Securităţi ce a deposedat naţiunea de proprietate, ajutând ca aceasta să ajungă pe mâna oligarhilor şi apoi să fie vândută ieftin în străinătate. Mai nou SRI mai are tupeul să se organizeze şi după o organigramă SUA. Le mai rămâne să primească instrucţiunile…

Şi România a rămas orfană. O boală morală ne macină crunt şi anticorpii vindecării se lasă aşteptaţi. Până când? Nu cred că poporul român a fost uitat de Dumnezeu. Avem atâtea exemple în istoria noastră, de renaştere naţională după dezastre şi epoci întunecate. Mai nou şi Biserica Ortodoxă trece prin grele încercări. Dihonia scindării şi schismei se face simţită în rândurile unor ierarhi dornici de popularitate catolică. Şi totuşi reacţia dreptei credinţe nu s-a lăsat aşteptată. Societatea civilă creştin-ortodoxă şi mănăstirile reacţionează hotărât în legătură cu încercările de slăbire a Bisericii noastre. Poate de acolo se va arăta românilor razele speranţei şi a unei noi regenerări naţionale…

Zilele acestea, în milocul „mlaştinii deznădejdii” mi-a sunat telefonul şi un lider al tineretului creştin m-a invitat vara aceasta undeva într-un loc retras în munţii „de dincolo de zăpadă”, unde se adună familii de urşi şi lupii singuratici, să particip la o tabără a societăţii civile creştine. Am acceptat să dau curs invitaţiei  fără să clipesc…

Bucureştiul nu se lasă condus

Pe zi ce trece se accentuează clivajul politic şi moral dintre Bucureşti şi Cluj. Mazilirea Grupului de la Cluj din PSD şi refuzul bucureştenilor de a vota un ardelean la Primăria Capitalei, preferând un „mitic” decupat din schiţele lui Caragiale, arătă clar că bătălia pentru conducerea României, din alt loc geopolitic, decât de la stâna ciobanului Bucur, este abia la început. Bucureştiul construit pe tipologia mentală a Fanarului, ca o metropolă a corupţiei, nu doreşte să lase pârghiile puterii din mână. Aparatul administrativ de tip dâmboviţean se aseamănă cu o caracatiţă siciliană din romanul „Moarte şi portocale la Palermo”.

Birocraţia bucureşteană preferă subminarea statului şi a economiei româneşti, decât să cedeze descentralizării şi regionalizării resurselor. Politicienii „miticizaţi” urăsc Ardealul şi refuză orice proiect de regenerare morală a naţiunii. Pentru ei România e o feudă în slujba Bucureştiului, adică a aparatului centralizat şi birocratic corupt. Asaltul belicos al televiziunilor şi al presei scrise din Bucureşti asupra oricăror voci şi grupuri politice lucide şi raţionale de la Cluj, care doresc reformă şi regenerare politică, îmi dă speranţă.

Ioan Rus şi Vasile Dâncu din „Grupul de la Cluj” sunt victimile „baronilor” vasali sistemului neo-feudal de la Bucureşti. Pretextul a fost pierderea alegerilor locale de la Cluj. Dacă Emil Boc nu ar fi câştigat alegerile zdrobitor ar fi urmat să fie eliminat de sistemul birocratic corupt al politicienilor dâmboviţeni. Cercurile politicii de „underground” de la Bucureşti reacţionează instinctiv şi disproporţionat de frică. E o teamă atavică faţă de românii ardeleni şi nu numai, că centrul de conducere al ţării se înclină spre Ardeal, pentru o Românie modernă şi europeană.

Din ce în ce mai mulţi români ardeleni s-au săturat să-i reprezinte şi să-i conducă un sistem politic vicios din Bucureşti, nevertebrat şi bugetovor. Datorită corupţiei generalizate şi a lipsei aplicării actului de justiţie, democraţia românească se compromite în ochii românilor ardeleni. Pentru românul ardelean, Bucureştiul nu mai reprezintă viitorul României. Capitala de azi nu mai deţine cheia unui proiect naţional viabil de dezvoltare, ci un lest în calea unei reforme naţionale pentru regenerare politică, culturală şi economică a României. Sistemul corupt de tip balcanic acceptat şi promovat de către clasa politică de la Bucureşti este antinaţional şi contraproductiv în Ardeal.

Regruparea politicienilor din Ardeal şi promovarea intereselor românilor ardeleni faţă de imixtiunile de tip mafiot ale clasei politice de pe malurile Dâmboviţei, trebuie să fie o primă etapă în construirea unui pod al transferului de putere dinspre Bucureşti spre Ardeal, în beneficul României, ca şi ţară cu o democraţie reală, fundamentată pe statul de drept şi pe o civilizaţie de tip central-european.