Atitudine
Oportunismul autohton
Cei care gândesc că după aproape douăzeci de ani de tranziţie fără frontiere foştii politruci s-au retras (mă refer la unii „activişti” de mâna a treia, potlogari ai vechiului sistem), au avut prilejul să constate că saltimbancii nu şi-au abandonat scena, nici nu aveau cum pentru că doar atâta au învăţat: să joace teatru pe scena vieţii, să mintă, să înşele să „agite” masele. Desigur, nu toţi, unul, mai viclean, a băgat de seamă că i s-a descoperit jocul dublu şi a dat din aripi peste ocean înainte de evenimentele din decembrie ’89. Acolo „a defectat” apoi şi-a revendicat averea de un milion de dolari obţinută prin „trudă cinstită” de şef al serviciilor secrete, pe vremea când era „obligat” să execute ordinele. I s-a dat ceea ce a solicitat, ba chiar mai mult, astfel a primit încă o tranşă din „arginţii trădării”. (Ce găselniţă! De la cazul Pacepa, semnificaţia verbelor a trăda şi a dezerta a fost înlocuită cu aceea de a defecta!).
Sunt „foşti”, astăzi miliardari, care si-au găsit locuri confortabile prin fel de fel de firme pe care „răposatul” însuşi le-ar fi volatilizat cât ai zice peşte. Printre privilegiaţii de altă dată, câţiva, mai puţin bătrâni, au găsit „detergentul” potrivit pentru a spăla petele din propriile dosare ori, după caz, le-au făcut să dispară cu totul. Alţii s-au strecurat prin vreo fereastră întredeschisă pentru a se instala, confortabil, în fotoliile forului legislativ al ţării.
Dibuit cu ocaua mică de cel pe care, ani de zile l-a „periat” şi i-a ţinut trena, un asemenea exemplar a fost catapultat ca o măsea stricată din partidul unde se aciuase. După expirarea mandatului de parlamentar, obţinut cu traista plină, în disperarea de a penetra vreuna din instituţiile statului, el şi-a confecţionat în mare grabă o parodie de partid, terorizând o bucată de vreme populaţia cu inepţii pe care nu le mai crede nimeni, nici măcar el. Din fericire, activistul cunoscut ca un cal breaz încă din alte timpuri, a ratat cu succes tentativa absurdă de a cuceri fotoliul de primar al unui târg la care aspira.
Tramvaiul electoral s-a urnit fără preţioasa-i făptură, aşa că a fost obligat să se replieze în grabă, plecând cu sorcova în căutare de prozeliţi, pe la toate bordeiele. Şi-a perorat recitalul insolent şi a forţat uşa unei alte amărâte grupări ce hiberna. Bieţii adormiţi au fost sgâlţâiţi din somnul în care se cufundaseră şi convinşi să meargă, la adunare. Pentru intrarea în atmosfera „congresului”, înainte de deschiderea lucrărilor vocea „profetului” s-a făcut auzită în difuzoarele sălii, reuşind să hipnotizeze o parte din asistenţă. Inimile unor bătrâni cărora le-a fost inoculată iluzia temporară că prezintă oarece importanţă au tresărit; nu-i mai băgase nimeni în seamă de multă vreme. Profitând, acelaşi guru cu privirea fixă şi pierdută a încunoştiinţat asistenţa că „astăzi tinerii poartă secera şi ciocanul în piept”, şi în înalta sa înţelepciune, a intervenit prompt pentru a preciza cum stau lucrurile: „…muncitor este şi medicul şi informaticianul şi cel care bate la nicovală şi generalul şi profesorul şi ţăranul…”, ce mai, filozofie mare!
Dacă astăzi vechiul politruc elucubrează, ar mai fi de adăugat că aceeaşi fosilă, aflată în căutarea timpului pierdut, cocheta la fel de zelos şi simultan în urmă cu ceva ani, atât cu stânga cât şi cu extrema dreaptă… dar nu este singurul urmaş al lui Papură Vodă care sare dintr-o barcă în alta (dacă şi când interesele partidului o cer).
În circul politicianist, în mocirla în care se află astăzi politica românească, lichelele şi fosilele oprtuniste îşi pot găsi foarte uşor cărări, umblate sau neumblate, pentru a penetra originala noastră democraţie. Pot găsi scări pentru a se căţăra „spre înalte culmi de progres şi civilizaţie”. Profitând de starea continuă de pauperizare a majorităţii populaţiei, de insecuritate socială şi de naivitatea bătrânilor cinstiţi, dar nostalgici după vremurile când statul le asigura traiul biologic, lichelele oportuniste prosperă şi se umplu de parale, călcând pe cadavre. Afirmaţia „…La români politica se orientează după mirosul de friptură !…” îşi demonstrează din plin valabilitatea.
Oare, Parlamentul, Justiţia nu-şi bagă nasul niciodată prin catastifele puzderiei de grupări politice să verifice dacă este respectată legea partidelor, aşa strâmbă şi şchioapă cum este ea, să verifice măcar prin sondaj, dacă (mai) există – în realitate – atâţia purtători ai carnetului de membru de partid câţi sunt înscrişi în evidenţe? Desigur, întrebarea este retorică.