Mircea Cartarescu si “Falimentul moral al romanilor”

Articolul FALIMENTUL NOSTRU MORAL semnat de domnul Mircea Cărtărescu a apărut în mai multe publicaţii, din România şi din afara ei, concomitent cu o altă „ştire” trâmbiţată în presa scrisă  italiană: “CĂRTĂRESCU CUCEREŞTE ITALIA”.

Sus-citatul "poet, romancier, critic literar, Mircea Cărtărescu este cu siguranţă scriitorul român cel mai cunoscut din generaţia afirmată în România anilor '80" scrie în ziar.  Nu atât titlul şi veridicitatea comentariului  din ziarul Italian sunt dicutabile, cât momentul apariţiei.
Îmi permit să subliniez câteva rânduri din articolul FALIMENTUL NOSTRU MORAL (FALIMENTUL MORAL AL ROMÂNILOR):

"…lipsa endemică de civilizaţie… arată paragina intregului nostru sistem educativ. O educaţie dezastruoasă, o lipsă de principii morale şi de valori pe care să le transmitem mai departe fiicelor şi fiilor noştri ne-a transformat în ochii lumii intr-un popor de barbari, de hoţi şi de ucigaşi, aşa cum noi inşine, exasperaţi de monstruozităţile pe care românii le comit zilnic în lume şi acasă, am ajuns să ne considerăm… (În mod sigur, poate într-un procent diferit,  şi altora li se întâmplă astfel de lucruri – n. a.)… Decăderea noastră ca popor, vizibilă în sfera politică în interior şi-n imaginea noastră mai rea ca oricând in afară, este produsul absenţei frânelor morale la un numar copleşitor de români, victime ale unei lipse cronice de educaţie."

… Se pare că genul de moralitate şi de educaţie promovat de domnul Mircea Cărtărescu constă în expunerea adevărului pe jumătate sau, altfel spus, arătarea cu degetul NUMAI a "jumătăţii goale" a paharului, nu întregul lui, ceea ce seamănă ca două picături de apă cu  ediţia ştirilor de la ora 17,00 a unui post naţional de televiziune, unde  prin "…lipsa endemică de civilizaţie” a redactorilor sunt anunţate doar nenorociri şi catastrofe.

“Să nu ne înşelăm singuri spunându-ne: lasă, că şi la ei sunt şi crime, şi furturi, şi mafie,  şi corupţie. Adevărul e că infracţionalitatea românească (şi, în consecinţă, imaginea oribilă a noastră în lume cunoaşte un nou vârf lunile acestea, tocmai când lucrurile păreau că se îndreaptă spre bine.” (?) afirmă domnul Cărtărescu în articolul sus-menţionat.

Să privim acum situaţia în ansamblu şi, cu voia dumneavoastră, ambele “jumătăţi”:

Da, şi la alţii se fură – un prim ministru al unui stat din Orientul Mijlociu este acuzat de  fraudă (… unii vorbesc de cazuri  similare şi în România).
Da, şi la alţii se comit crime – în şcolile americane sunt împuşcaţi elevi nevinovaţi iar în Germania mileniului trei „şcolile primare şi mijlocii, în proporţie de 30% – 40% sunt adevărate viespare de scandaluri şi altele de acestea” (Adrian Constantinescu – Germania).
Da, şi la alţii se întâmplă ca mari vedete să şterpelească obiecte din magazine, asemenea unora consemnaţi în „Top 300” – „subtilizatori” din avuţia statului român.
Da, alţii masacrează populaţia civilă cu arme din ultima generaţie numindu-i terorişti pe cei ce se apără cu pietre
Da, alţii bombardează, invadează şi ucid „victime colaterale” în numele democraţiei,  precum cu secole în urmă Inchiziţia comitea asasinate în numele bisericii.
Da, şi puşcaşii marini ucid români pe stradă, dar ţara lor îi apără, adăpostindu-i de privirile indiscrete ale mass-media.
Da şi altii „pompează” în România „mizeria lor morală” – „occidentalii” de import  racolează copii români pentru „civilizatele” lor dereglări psiho-sexuale.
Da, şi alţii fură din buzunarele sărace ale românilor şi  fug cu traista plină, înapoi,  la patria mamă, fără a primi vreo pedeapsă.
Da,  copiii români, acel „soi de Leonardo da Vinci”, cum ironic îi numeşte domnul Cărtărescu pe cei cu ”educaţia de-acasă şi din învăţământ” înving, pe propriul teren, pe cei mai buni copii ai occidentalilor  (educaţi pentru a fi „oameni întregi”) fără a-şi mediatiza premianţii cum se cuvine.
Da, mari companii din străinătate importă materie cenuşie din rândurile aceloraşi „soi de Leonardo da Vinci” români, capabili să „spargă”  şi să acceseze cele mai sigure şi paracodate sisteme informatice din lume.

De aproape două decenii România se află în postura de „DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR”, condusă fiind de diletanţi, escroci şi politicianişti interesaţi doar de propriul buzunar.

Domnul Cărtărescu mărturiseşte, referindu-se poate şi la propria-i persoană, atunci când declară că cineva „nu şi-a făcut datoria de a ne transforma în persoane morale”. Un exemplu cât se poate de edificator îl constituie   „absenţa frânelor morale”, în anul 2000, la Cenaclul "LITERE", moderat de acelaşi domn Mircea Cărtărescu. Atunci şi acolo, sub "generoasa" sa oblăduire, a fost prezentată o "mostră"  a neţărmuritei moralităţi, a "iubirii de neam şi de ţară ".
Cerând scuze ochilor dvs. pentru că se vor irita lecturând astfel de "opere poetice". Redau o "delicata" creaţie, încurajată şi se pare chiar premiată, apoi motivată de un important critic literar:

"Tu nici nu ştii în ce raporturi, o să fim, România,
O să-ţi spun să borăşti şi o să borăşti!
Sunt atent cu tine, România,
Iţi introduc penisul meu lung si negru
In gură, România.
La sfârsit o să câstigi, România.
Ai invăţat să faci bani?
Mai poţi să răspunzi, România?"

Cum  s-a ajuns la “FALIMENTUL MORAL” declarat de domnul Cărtărescu? Iată ce scria distinsul cărturar şi patriot autentic Şerban C. Andronescu, în volumul său ANCHETE ŞI ESEURI – Ed. BIBLIOTECA BUCUREŞTILOR, 2001, pag.556, 564-565: “… în România se desfăşoară, pe lângă acţiunea de degradare economică, o campanie de denigrare a valorilor naţionale. Campania afectează negativ nu numai pe compatrioţii de bun simţ, oamenii de ştiinţă sau cultură conştienţi, ea dăuneză imaginii însăşi a României…”
“Pentru înnobilări conjuncturale, reacţia pseudoculturii produce snobi pe bandă rulantă, care masacrează istoria naţională, practicănd injurii şi mitocănii la adresa ţării…”

Cum poate sta recentul articol al domnului Cărtărescu, în care sunt înserate şi realităţi indiscutabile din România de astăzi, alături de promovarea  contraculturii şi a limbajului trivial? Vreţi sau  nu să acceptaţi, dar asta aduce a ipocrizie… Ca să nu mai pomenesc de faptul că în relatarea:: „În timpul studenţiei am încremenit de uimire când l-am văzut pe un coleg – care-avea să devină peste ani un distins şi respectat intelectual – ieşind dintr-o librarie cu nu mai puţin de cinci cărţi ascunse sub camaşa." Îl „văd” pe „intelectualul respectat” ajuns astăzi funcţionar într-o instituţie importantă şi abilitat  să  şantajeze sau „protejeze”, după caz, personalităţi ale vieţii publice româneşti. Fără urmă de îndoială, este potenţial pacient al unei clinici cu profil specializat în remedierea  „deranjamentelor la mansardă”.  Astfel de „falimentaţi moral” conduc România… din fericire însă, mai există capete luminate – dar anonime – care reuşesc să pună frână puseurilor paranoice ale unor veleitari ambiţioşi şi incompetenţi.

Fără intenţia de face aprecieri asupra calităţilor literare ale semnatarului articolului, mă întreb şi vă întreb: cu obligaţia morală a intelectualuluiului Cărtărescu cum rămâne? Domnia sa pare a fi teleportat într-o altă dimensiune – asemenea “marelui intelectual tulburat” (Horia Roman Patapievici) – fiind prea preocupat de imaginea proprie şi aflat în indisponibilitatea resurselor temporale pentru a contribui la educarea tinerei generaţii. El rămâne “nemuritor şi rece” în pofida declaraţiilor de circumstanţă.    

Este usor să arunci cu oua clocite de pe margine, fără a te implica in “jocul actorilor”, dar poate şi asta-i tot … o petardă fumigenă.  Nu vă surprinde că     într-un moment extrem de dificil pentru ROMÂNI, în toiul unui război mediatic dirijat şi violent " Cărtărescu "… cucereşte Italia" ? Oare cine plăteşte campania publicitară? Desigur,  tot “răul endemic”  şi “educaţia falimentară” a contribuabilului român? (Sic!).

Vă veţi întreba, poate: cine-i acest “nimeni” care îşi permite să comenteze un articol semnat de o "personalitate de talie internaţională precum domnul CĂRTĂRESCU” (am citat  dintr-un comentariu semnat Adrian Constantinescu – Germania).

Răspunsul este, pe cât de simplu, pe atât de real: sunt unul dintre milioanele de români care alcătuiesc  acel “popor de barbari, de hoţi şi de ucigaşi” (menţionat în articolul domnului Mircea Cărtărescu).                 

Deşi adevărul poate fi  găsit, ca întotdeauna, pe undeva pe la mijloc, rămâne la latitudinea dumneavoastră să meditaţi şi să apreciaţi, “sine ira et studio”.