Cu tinicheaua de coadă

„…Creşterea puterii unui gen este poate mai puţin garantată prin preponderenţa exemplarelor sale cele mai reuşite,  a celor puternici, cât prin  preponderenţa  tipurilor mediocre şi inferioare…(Friedrich Nietzsche)

Întotdeauna în vremurile tulburi ale istoriei, dacă aruncăm o scurtă privire  în urmă, gunoaiele umanităţii răsar în peisajul vieţii precum ciupercile după ploaie, invadând şi maculând totul în jurul lor. Această specie involută, extrem de prolifică şi de asiduă, nu poate supraveţui într-o societate omenească, în care dimensiunea fiinţei umane se stabileşte după alte criterii ( criteriul valorii fiind cel mai important ), fără ştergerea oricărui contrast dintre ea şi ceilalţi. Avortonul, de pildă, nu se poate manifesta plenar decât printre avortoni, ori într-o lume în care elita prevalează asupra turmei, deşi reprezintă o minoritate, idealul egalitarist al gunoiului se limitează fie la suprimarea fiinţei superioare lui, fie la înjosirea acesteia. La noi, poate mai mult ca în alte părţi, „legatul tinichelei de coadă” pare să fie mijlocul cel mai eficient şi mai rapid de înjosire sau de anihilare a omului valoros. Gunoiul se zbate pentru uniformizarea lumii, pentru aducerea ei la acelaşi numitor comun, divizibil cu dânsul, necunoscând şi nerecunoscând altceva decât propria-i nonvaloare, adică egalitatea de jos, dincolo de care începe neantul. Rostul tinichelei atârnată de coadă este, aşadar, acela de a estompa diferenţele şi de a stigmatiza fiinţa superioară, de a macula şi decredibiliza totul, dar şi acela de a scoate în evidenţă gunoiul, tinicheaua căpătând pentru acesta valoare de titlu nobiliar. Zgomotul asurzitor al tinichelelor în societatea noastră dezvăluie o recrudescenţă a reflexelor totalitare, a egalitarismului plebeian şi, mai ales, a spiritului primar obtuz şi resentimentar. De departe, tinicheaua lui Băsescu, alături de celelalte tinichele, desigur, ilustrează tabloul unei epoci în putrefacţie, aflată sub predicatele prostelor gusturi şi neamuri, care, din nefericire, nu se mai aseamănă cu nimic…

“În opinia mea, aspectul de ansamblu a lumii valorilor arată că, printre valorile  supreme  ce  sunt afişate  astăzi  peste  omenire, nu cazurile fericite, tipurile rezultate din selecţie deţin supremaţia : ci mai degrabă tipurile ce ţin de decadence, – poate că nu există nimic mai interesant în lume decât acest spectacol dezagreabil…”(Friedrich Nietzsche)