Cartea Genezei

Miez de înţelepciune: capitolele 2, şi 3, din cartea Genezei.

GENEZA (FACEREA)

– SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE –

CAPITOLUL 2

– Ziua de odihnă –

1. Astfel au fost sfârşite toate,

Şi la al lor loc aşezate.

2. Ziua a şaptea a venit,

Iar Dumnezeu S-a odihnit.

3. Domnul a binecuvântat

A şaptea zi. N-a mai lucrat,

În ea, ci doar S-a odihnit

Şi astă zi, El a sfinţit.

– Facerea omului –

4. Iată istoria cerului,

Precum şi a pământului –

Cu toate au luat fiinţă

Doar prin a Domnului voinţă.

5. În ziua când s-a început

Pământ şi cer de s-au făcut,

Un copăcel nu se găsea,

Nici iarba încă nu-ncolţea,

Pentru că nu fusese ploaie –

Pământul ca să îl înmoaie –

Iar omul, încă, nu era

Pe lume, pentru a-l lucra.

6. Cu aburul de ape dat,

Pământul, doar, era udat.

7. Atunci Domnul a modelat –

Din lut – un om, şi i-a suflat,

Un duh de viaţă-n nări, şi ştiu

Că l-a făcut un suflet viu.

 Raiul –

8. Dumnezeu Domnul a sădit

Grădina, care s-a numit

Eden. În ea l-a aşezat

9. Pe al Său om, şi pomi i-a dat –

Frumoşi şi buni – pentru mâncare.

Era-n acea grădină mare,

Atunci, şi pomul cunoştinţei,

Care deschide conştiinţei

Ochii spre bine sau spre rău.

În Eden, în mijlocul său –

Fiind cel mai apreciat –

Al vieţii pom era aflat.

10. Un râu din Eden lin curgea

Şi-n patru braţe se-mpărţea.

11. Întâiul braţ era Pison,

Înconjurând precum un zvon,

Întreaga ţară Havila,

În care aur se afla.

12. Aurul ţării este bun,

Dar mai găseşti – cum alţii spun –

Onix şi alte nestemate –

La fel de bune sunt cu toate.

13. Al doilea râu este Ghihon.

Ca nume, e cu primu-n ton;

Hotar al ţării Cuş e el.

14. Al treilea este Hidechel –

Sau Tigru – cum mai e chemat –

La est de-Asiria aflat.

Ultimul râu ce s-a ivit,

E Eufratul, negreşit.

15. Deci, în Eden l-a aşezat

Domnul, pe om, şi l-a lăsat

Grădina să o îngrijească

Şi-al ei pământ să îl muncească.

16. Însă ‘nainte de-al lăsa,

El, omului, i-a spus aşa:

“Din orice pom, din care vrei –

Ca să mănânci – poţi ca să iei.

17. Numai din unul, nu dori,

Să te înfrupţi, căci vei muri!

Fereşte-te, căci va fi rău,

Dacă te-atingi de fructul său!

– Facerea femeii –

18. Domnul, adânc, a cugetat

Şi-apoi astfel a cuvântat:

“E-nsingurat omul acel;

Un ajutor fac pentru el.”

19. Domnul, cu măiestria Lui,

Făcut-a păsări cerului,

Umplu pământul de-animale,

Apoi creaţiile Sale

Le-a dus la om, să le numească –

Un nume să le născociască.

20. Omul, la ele, s-a uitat

Şi tuturor nume le-a dat.

Doar pentru el nu s-a găsit

Ceva, să-i fie potrivit,

Ca să îi stea alăturea

Şi sprijin să-l poată avea.

21. Văzând aceasta, Dumnezeu

L-a cufundat într-un somn greu.

Din trupul celui adormit

A scos o coastă, şi-a lipit

Carnea la loc, cum era ea.

22. Din acea coastă, femeia,

A zămislit-o Duhul Lui

Şi-a pus-o-n faţa omului.

23. Când a văzut-o lângă el,

Omul a glăsuit astfel:

“Iată, acuma, s-a găsit

Un ajutor ce-i potrivit

Ca să îmi şeadă-alăturea –

Care e scos din carnea mea.

“Femeie”, va fi ea chemată,

Căci din bărbat a fost luată.”

24. De-aceea omul va lăsa

Pe tatăl şi pe mama sa,

De soaţa lui se va lipi,

Iar cei doi doar un trup vor fi.”

– Ispitirea femeii –

25. Deşi omul şi soaţa lui

Se aflau goi, lor – nici unui –

De-acest fapt nu le-a fost ruşine,

Căci nu ştiau ce-i rău s-au bine.

CAPITOLUL  3

1. Din tot ce Domnul a zidit,

Doar şarpele, mai iscusit,

Se dovedise-n vremea ceea.

El spuse întâlnind femeia:

“Iată, mă tot întreb mereu:

Oare chiar zis-a Dumnezeu

Că n-aveţi voie să mâncaţi

Din pomii, toţi, aici aflaţi?”

2. “Din orişicare pom putem “ –

A spus femeia – “dacă vrem,

Să ne luăm pentru-a mânca.

3. Însă dacă vom încerca –

Din cel care-i în mijloc pus –

Ca să luăm, Domnul a spus

Că noi, de-ndat’, o să murim.

Deci, de-acel pom, noi ne ferim.”

4. Atuncea şarpele a zis:

“Nu veţi muri. Va interzis,

5. Din acest pom ca să gustaţi,

Ca voi să nu vă deşteptaţi,

Să fiţi la fel ca Dumnezeu,

Ştiind asemeni Lui mereu,

Ce este rău şi ce e bine.

Aşa e, crede-mă pe mine!”

6. Femeia a mâncat din pom;

Şi-i dete şi la al ei om,

Iar el sărmanul, a muşcat,

Şi iată dar ce a urmat:

– Păcatul lui Adam –

7. Atunci, ochii li s-au deschis –

S-a spulberat frumosul vis –

Şi s-au văzut cât sunt de goi.

S-au ruşinat şi – amândoi –

Din smochin, frunze au luat;

Şorţuri din ele-au însăilat,

Iar după ce le-au isprăvit,

Cu ele s-au acoperit.

8. Din munca lor, i-a tulburat

Chiar Dumnezeu, cari S-a plimbat,

În zorii zilei, prin grădină.

Omul, ştiindu-se de vină,

Fiind de glasul Lui pătruns,

De frică, iute s-a ascuns,

Ştiind că Domnul va să vină

Printre copacii din grădină.

9. Dumnezeu Domnul l-a chemat:

“Hei omule! Ce s-a-ntâmplat?”

10. Pedată, omul I-a răspuns:

“Te-am auzit, şi ne-am ascuns

Căci suntem goi. Astfel a sta,

N-am mai putut, în faţa Ta.”

11. Domnul altă-ntrebare-a pus:

“Că sunteţi goi, cine va spus?!

Nu cumva nu M-ai ascultat

Şi-mpins de poftă ai mâncat

Din fructul ce ţi-a fost oprit,

Aşa precum ţi-am poruncit?!”

12. Omul vorbit-a din grădină,

Dând pe femeie-ntreaga vină:

“Sprijinul care mi l-ai dat –

Femeia – ea m-a îndemnat

Să gust din mărul din grădină.

Deci numai ea este de vină.”

13. Femeii, Domnul i-a vorbit:

“Ce ai făcut?” “M-a amăgit

Un şarpe, să mănânc din pom

Şi l-am servit şi pe-al meu om.”

14. Spre şarpe, Domnu-a cuvântat:

“Pentru că astfel ai lucrat,

Fii blestemat, tu, printre fiare,

Şi câte zile viaţa-ţi are,

Doar cu ţărână să trăieşti

Şi pe pământ să te târeşti.

15. De-acum, voi pune vrăjmăşie,

Care de-a pururi va să fie,

Între femeie şi-ntre tine,

Pedeapsă ce ţi se cuvine!

Sămânţa ei îţi va zdrobi

Capul, şi nu te va slăbi!

Sămânţa ta – când va-ncerca –

Călcâiul doar i-l va muşca!”

16. Femei-i zise: “Pedepsită

Vei fi: durerea ta mărită,

La fel însărcinarea ta.

Vei naşte greu. Dorinţa ta

Va fi după al tău bărbat –

El ca stăpân îţi este dat!”

17. Apoi, se-ntoarse către om:

“Fiindcă ai mâncat din pom

Şi de femeie-ai ascultat,

Pământul este blestemat

Din vina ta! Să îl munceşti!

Cât vei trăi, să te trudeşti!

18. Spini, pălămidă, să îţi dea!

Din câmp, doar iarbă vei avea

19. Şi în sudoarea feţei tale

Mănâncă-ţi pâinea, pân’ cu cale,

Voi socoti că-i potrivit

Să te întorci de-unde-ai pornit!

Căci Eu te-am făcut din pământ,

Şi-n el îţi vei afla mormânt!

20. “Eva”, şi-a botezat nevasta,

Adam; pentru că-n lumea asta,

Mamă le e oamenilor –

Deci ea e mama tuturor.

21. După această judecată,

Domnul i-a îmbrăcat pe dată –

Haine din piele a croit,

Cu care, El i-a dăruit.

22. Apoi, în adunarea Sa,

Domnul a spus, atunci, aşa:

“Omul, acum, a devenit

La fel ca Noi. A dobândit

Pricepere să înţeleagă,

Din rău, binele să-l aleagă.

Deci trebuie împiedicat

Până când încă n-a luat,

Din pomul vieţii, fructul care

Viaţă îi dă, nepieritoare!”

23. Astfel, omul s-a pomenit

Că din Eden, e izgonit,

24. Iar Dumnezeu a aşezat,

La acel pom mult lăudat,

Doi heruvimi, să îl păzească –

Săbii de foc să învârtească –

Tăind pofta acelor – bieţii –

Cari jinduiesc la pomul vieţii.

Ioan CIORCA