Un minut… birjar… o viaţă… scriitoare – sau cel puţin aşa îmi place să cred. Lăsaţi-mă să expir puţină poluare…
M-am săturat să mă ascund după tot felul de rime, simboluri şi alte inscripţii de gen la care poporul se holbează, şi asta în cel mai bun caz, ca la hieroglifele de prin peşteri. Ce dracu…Îmi vine să îi iau de gulerele marca Dior, Chanel şi alte soiuri care mai de care mai dichisite şi să le dau două palme: băi..trezirea că s-a făcut mâine şi ştiţi ce e mâine. Cum nu ştiţi?
E…păi dacă nu ştiţi vă spune eu: e altă zi de pupat funduri, de scrâşnit dinţii şi de închis bine, bine ochii ca nu cumva, Ferească Sfântul sau alte creaţii şi creaturi gen Kaballa, scientologie, să vedeţi în ce rahat suntem. Dragilor, n-a mai rămas din noi decât eticheta, ambalajul şi datu’ cu părerea. În păreri suntem cei mai buni..de la talk-show-uri şi până la polemica din familie, să fim ai naibii, toţi avem ceva de spus şi majoritatea ne plângem. Aşa că la ce bun şi poezia asta dacă e citită, şi de obicei e citită doar de alţi poeţi, dacă nu schimbă ceva, ceva…măcar o idee.
Păi, măi, trezirea…suntem ipocriţi şi aşa o să murim dacă nu ne ridicăm în două picioruşe, că mai multe n-avem, din păcate, la câte şuturi primim am vrea încă o…mie pentru a le înapoia cu dragoste…şi să facem… ce? Nu cred că există om care n-a făcut compromisuri, chiar şi cel mai talentat dintre poeţi, şi care n-a trecut peste toate rimele lui pentru a putea să înainteze până în următoare zi. Şi atunci toţi bocancii care “alunecă pe firele de miere”-am citit despre ei intr-o poezie oarecare- până la urmă se întorc în fundul unuia din noi.
Aşa că, sincer, vreau să îî înjur şi să-i blestem fără rime că poate se mai trezesc şi roboţeii ăştia din letargii şi mai văd că în lumea asta nu există doar banul. Dar, dacă stau să mă gândesc…hmmm…au dreptate doar banul există…că doar şi un poet are facturi de plătit.
Şi am ajuns într-un punct mort…pe cine să dau vina că lumea e de rahat?
Pe mine… că doar o las să fie aşa.