Religia nu va fi niciodată răspunsul

Un răspuns la contestările recentelor propuneri politice…

Prezentul a adus cu sine acutizarea conflictului dintre culturi. Astăzi, relaţia antagonică dintre ideologii se concretizează adesea prin violenţă. Manifestările ontologice ale teoriei sunt actele brutale care marchează începutul acestui mileniu. Atentatele au lovit profund în inima sistemelor occidentale, scoţând în evidenţă eterna dispută dintre Orient şi Occident. Creştinismul şi islamul sunt două religii cu impact major. Conflictul dintre cele două culte implică, la nivel teoretic, aproximativ 2 miliarde de indivizi. Când vorbim despre mulţimi atât de mari, lucrurile se complică şi trebuie să fie tratate cu seriozitate.           

Religia islamică se aseamănă cu religia creştină. În fapt, sistemul religios islamic este o sinteză. Cristalizat în jurul anului 600, sistemul islamic se bazează pe cartea sacră, pe Coran. Similitudinea dintre lumea islamică şi lumea creştină este evidentă. Însăşi doctrina islamului, conceptele de bază, au fost preluate din cadrul altor sisteme religioase. Având avantajul temporaneităţii, Mahomed a cumulat noţiuni aparţinând cultului mozaic, cultului creştin, precum şi elemente preluate din fracţiuni mai puţin importante ca cea zoroastristă sau druidică. Astfel, marile simboluri ale celorlalte culte au fost integrate în noul sistem. Iisus, Moise, au devenit profeţi ai Islamului. Religia nou creată a dovedit o capacitate mare de a se adapta condiţiilor externe. Naşterea a fost însă dificilă, marcată de numeroase conflicte, de aceea credincioşii musulmani au învăţat încă de timpuriu să lupte pentru ideile lor religioase.           

Creştinismul, în ciuda celor aproape 1,5 miliarde de adepţi astăzi, s-a născut la fel de greu. Opresiunile au marcat fazele incipiente ale cultului creştin şi doar foarte târziu religia a fost recunoscută oficial, de împăratul Constantin cel Mare. Geneza celor două culte este deci aproape identică, caracterizată în fiecare caz în parte de conflicte sângeroase.           

Disputa actuală este însă mult mai complexă şi trebuie înţeleasă prin prisma numeroaselor aspecte. Pe de o parte vorbim de conflictul ideologic dintre societatea de tip tradiţionalist şi economia capitalistă, barbară şi nemiloasă adesea, pe de altă parte vorbim de întâlnirea unor lumi spirituale disonante din multe puncte de vedere. Oamenii se tem de acest nou stil de viaţă care ameninţă să distrugă fundamentele modului lor tradiţional de viaţă. De aceea, tendiinţa naturală este respingerea prin forţă a celor care vor să impună acest nou mod de viaţă. Misionarii creştini au fost primii indivizi însărcinaţi cu ideologizarea unor mari mase de oameni, de aceea, creştinismul, a fost etichetat de mulţi ca o religie invadatoare. Jihad–ul islamic este numai un răspuns la această presupusă agresiune a societăţii occidentale.           

Problema fundamentalismului religios este parte integrantă a acestui conflict. Nu poţi să separi politica de religie atâta timp cât politica este făcută de oameni, pentru oameni. Indivizii sunt în mod inevitabil influenţaţi de ideologiile religioase. De-a lungul istoriei au fost numeroase războaie cu substrat religios. Diferendele de natură dogmatică dintre diferite fracţiuni au fost întotdeauna considerate pretexte ideale pentru conflicte.            

Singura soluţie de atenuare a acestor conflicte ar fi o culturalizare a religiei. Aceasta din urmă ar trebui să renunţe la caracterul dogmatic şi la riturile specifice, devenind o parte integrantă a culturii locale, sau, după caz, mondiale. Literatura de exemplu nu incită la violenţă pentru că literatura îţi dă dreptul să alegi. Religia însă, prin însăşi esenţa ei, implică credinţa într-o dogmă. Figurile demiurgice care determină în mod decisiv universul metafizic religios sunt catalizatori spre care indivizii trebuie să îşi concentreze devotamentul. Nu poţi să crezi cu adevărat în ceva fără a lupta pentru acel principiu. De aceea, ideea unei religii tolerante este absurdă. În momentul în care religia ar deveni tolerantă, şi-ar pierde caracterul esenţial de credinţă în ceva.           

Majoritatea oamenilor nu are puterea de a se rupe de metafizic, majoritatea oamenilor are nevoie de ceva spre care să tindă, de un model la care să se raporteze. Iată de ce, suprimarea religiei este imposibilă. Sunt foarte puţini indivizi care au capacitatea de a supravieţui din punct de vedere raţional bazându-se exclusiv pe propria fiinţă. Intervenţia exterioară este necesară în cazul celorlalţi şi este, din păcate, reprezentată perfect de cultul religios.           

Disputele ideologice tind să se adâncească, pe măsură ce oamenii înţeleg că aceste dispute au ca miză însăşi identitatea lor spirituală. În momentul în care individul renunţă la propria individualitate, în favoarea unui curent ideologic, trebuie să îşi asume până la capăt destinul acestui curent. Iată de ce apare fanatismul religios, iată de ce acest conflict nu se va opri decât atunci când una dintre părţi va fi distrusă.           

Nu avem cum să oprim religia. Iar aceasta este în esenţă caracterizată prin violenţă. Soluţiile însă există. Trebuie doar să încercăm să le găsim. Primul pas este întotdeauna cel mai important… Să înţelegem că religia nu va fi niciodată răspunsul optim… Să înţelegem că trebuie să căutăm mai departe… Drumul, din fericire, nu se sfârşeşte niciodată…