General

“Jos mana de pe Fundatia Gojdu”

Posted on

25 de promiţii de Gojdişti iau atitudine, iar oraşul bihorean Tinca îi acordă lui Emanuil Gojdu, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare.

    Adunarea Generala a Asociaţiei Absolvenţilor Colegiului Gojdu din Oradea reunită joi, 25 mai 2006, în oraşul de pe malurile Crişului Repede, luând în dezbatere cazul patrimoniului Fundaţiei Gojdu, îşi exprimă cu fermitate cererea ca în tot ceea ce se convine între Guvernul României şi Guvernul Ungariei să se respecte întru totul voinţa privată a lui Emanuil Gojdu, aşa cum aceasta a fost formulată şi exprimată în Testamentul privat din data de 4 noiembrie 1869. Forumul a adresat Guvenului României următoarea petiţie:

    „Nu suntem de acord ca noua fundaţie româno-maghiară să poarte numele lui Emanuil Gojdu. Solicităm totodată o desparţire totală de înţeles şi de efecte între aceasta fundaţie nouă şi FUNDAŢIA GOJDU, al cărei patrimoniu trebuie recuperat şi restituit de unde este, în folosul beneficiarilor săi aşa cum sunt indicaţi în Testament”

    Petiţia a fost semnata de 34 de delegaţi reprezentând 25 promoţii de absolventi din perioada cuprinsă între anii 1932 până în 1997. Coautorii documentului îşi expimă opoziţia faţă de înfiinţarea printr-un acord guvernamental româno-maghiar, a unei aşa-zise Fundaţii Gojdu, paralelă celei reînfiinţate după revoluţie cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea semnatarii cer Guvernului să nu impiedice fundaţia de drept testamentar în încercarea acesteia de a recupera integral averea Gojdu din Budapesta. Petiţia Gojdiştilor se alătură semnăturilor altor 52.000 semnături ale bihorenilor obţinute recent, prin care aceştia cer respectarea testamentului Gojdu.

    Adunarea Gojdistilor bihoreni a mai stabilit şi o serie de repere ale activităţii viitoare pentru a creea imaginea cuvenită marelui Gojdu, iar Cartea de Aur  a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, colegiu ce-i poartă numele, să devină  oglinda vie a activităţii tuturor promoţiilor de gojdişti.

    De asemenea, după cele relatate în ziarul „Crişana”  din Oradea, lui Emanuil Gojdu i-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare (post mortem) al oraşului Tinca. Prezentăm evenimentele:

    „În orăşelul Tinca  de pe Valea Crişului Negru, judeţul Bihor, şedinţa Consiliului Local de ieri, (31 mai a.c.) a inclus un moment deosebit de emoţionant privind investirea lui Emanuil Gojdu (1802-1870) cu titlul de CETÃÆŢEAN DE ONOARE AL AŞEZÃÆRII, în amintirea faptului că între anii 1866-1868, marele mecena a fost deputat de Tinca şi a reprezentat această circumscripţie electorală în Parlamentul de la Budapesta.

     În deschidere, preşedintele de sedinţă, consilierul Ioan Balaj, l-a invitat pe conf.univ.dr.  Constantin Mălinaş, preşedintele Comitetului Gojdu, să prezinte pesonalitatea şi activitatea marelui patriot român. Acesta, în discursul său, i-a informat pe consilieri şi pe invitaţii prezenţi despre nevoia de a se acţiona cu fermitate pentru recuperarea patrimoniului Fundaţiei Gojdu, înca  înstrăinat în Ungaria. S-a dat apoi citire referatului de investire, avizat de Comisia Culturală, care apoi a fost unanim aprobat prin vot şi aplaudat de către toţi consilierii.

    Din înscrisul de pe diplomă aflăm că aceasta a fost dată pentru faptele caritabile, nemuritoare ale lui Emanuil Gojdu, fapte care vor trăi de-a pururea. Toţi cei prezenţi au exprimat cerinţa ca moştnirea Gojdu să se întoarcă în România, să se respecte testamntul său, iar tinerii ortodocsi români nominalizaţi să beneficieze de Patrimoniul Gojdu. Pentru aceasta au şi semnat o listă, alăturându-se celorlalţi peste 52 000 de bihoreni care cer restituirea patrimoniului lui Emanuil Gojdu. Diploma de investire acordată se va păstra la Primăria Tinca, iar o copie va fi inclusă în CARTEA DE AUR  al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea, care posedă un adevărat muzeu pe această temă.

    Cu acelaşi prilej profesorul Constantin Malinaş, a acordat Primăriei amintite şi Protopiatului Român Ortodox de Tinca câte un exemplar din cartea domniei sale BICENTENARUL LUI EMANUIL GOJDU, pentru a se începe  formarea unui fond documentar despre această persoană importantă a neamului românesc.

Prof. Iosif POPA

Oradea, 01 iun 2006

Click to comment

Articole Populare