De ce le place oare oamenilor să fie incluşi într-un grup, să se evoce în permanenţă apartenţa lor la un curent anume…? De ce se vorbeşte mereu despre o generaţie când aceasta în sine nu înseamnă nimic fără fiecare individ în parte? Cum poţi să fi mândru că aparţii unui grup când tu eşti unic şi exişti prin tine însuţi, fără nici o legătură cu cei din jurul tău? De ce sunt oamenii atât de “disperaţi” să primească încuviinţarea societăţii, când aceasta realmente nu are nici o relevanţă…?
De ce le place oare oamenilor să fie incluşi într-un grup, să se evoce în permanenţă apartenţa lor la un curent anume…? De ce se vorbeşte mereu despre o generaţie când aceasta în sine nu înseamnă nimic fără fiecare individ în parte? Cum poţi să fi mândru că aparţii unui grup când tu eşti unic şi exişti prin tine însuţi, fără nici o legătură cu cei din jurul tău? De ce sunt oamenii atât de “disperaţi” să primească încuviinţarea societăţii, când aceasta realmente nu are nici o relevanţă…?
Întrebări care sunt puse astăzi foarte rar de o generaţie prea preocupată de lucrurile banale, de probleme artificiale… Ne gândim foarte des la problemele meschine ale vieţii, uitând însă de lucrurile cu adevărat importante, uitând de lucrurile care determină până la urmă întreaga noastră viaţă. Generaţia de astăzi face totul în bătaie de joc, încercând să frizeze printr-o revoltă de faţadă, care nu are însă un fundament rezistent. Gesturi de o opulenţă ţipătoare care însă nu pot ascunde frica de a fi respinşi de o lume ce există doar în urma unui experiment absurd…
De aceea vedem cum cărţile ce apar astăzi sunt doar epigonii, inspirate dintr-un trecut pe care toţi îl zeifică fără să vadă aceleaşi greşeli care se produc şi astăzi. Le ridicăm osanale predecesorilor în loc să le sancţionăm greşelile şi să învăţăm din ele. Uităm că timpul nu este niciodată un argument. Nu suntem cu nimic mai prejos decât predecesorii noştri, nu trebuie să ne simţim obligaţi să le cinstim memoria. Trebuie să încercăm să facem ceva în care credem cu adevărat, trebuie să încercăm să facem ceva în felul nostru! Impactul pe care îl vom avea asupra lumii ţine numai şi numai de lume! Nimeni nu este obligat să citească o anumită carte, deci autorul nu poate fi considerat vinovat pentru efectele devastatoare pe care acea carte le poate avea asupra unei persoane!
Astăzi cu toţii preferă lucrurile rapide, uşoare, care nu îţi solicită prea mult intelectul. Ritmul nostru de viaţă este unul de fast-food, în care, în loc să înţelegem că lumea din jurul nostru nu contează cu adevărat, încercăm cu disperare să le facem pe plac celorlalţi. Intraţi într-o librărie şi veţi vedea cărţile atâtor scriitori, toţi încercând să prezinte banalul, sau, dimpotrivă, ascunzându-se în spatele metaforelor, făcând astfel înţelegerea dificilă. Nimeni nu are curajul să îşi susţină gândurile, nimeni nu are curajul să bată cu pumnul în masă pentru ca ideile sale să fie auzite!
Scrii pentru că nu poţi opri fiecare om pe stradă pentru a îl atenţiona, scrii pentru că vrei să spui ceva, să emiţi o teorie, o părere, vrei să oferi nişte argumente. Nu scrii pentru a impresiona, nu scrii pentru a fi citit. Scrii pentru că eşti tu însuţi. Şi dacă tu nu placi lumii, nu te descuraja. Lumea trebuie să rezolve această problemă, nu tu!
Oamenii trebuie să-şi urmeze drumul individual, pentru că raţiunea este cea care ne oferă posibilitatea renunţării la mentalitatea animalică de turmă! Noi suntem capabili de lucruri măreţe! Trebuie doar să credem în noi, şi nu în părerile unor critici incapabili de creaţie!
Generaţia care a uitat să gândească trebuie să se trezească şi să arunce la coşul de gunoi titulatura aceasta. Să nu apară decât numele, nu grupul din care acel nume a aparţinut cândva, pentru că acesta nu are nici o legătură cu fiinţa… Şi, când faci ceva, fă acel ceva cu pasiune, serios, nu într-o bătaie de joc perpetuă care este “mai la modă”… Tao alunecă la fel de bine şi peste un munte de cadavre!