Proiectul Republica Sovietica Evreiasca

Republica Socialistă Sovietică Evreiască a fost un proiect nerealizat al unor evrei comunişti, care venea să-l continuie pe un altul mai vechi, al comunităţii evreieşti, acela de a realiza un Israel european [1]. Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susţinător al acesteia!"[2].

Despre acelaşi lucru vorbeşte şi Paul Goma, care arată că la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susţinut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: "Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)"[3]

În momentul în care a apărut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Astfel că, teoria unor protocronişti evrei susţine că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane[4]. Alţii susţineau şi susţin că evreii erau în Dacia în număr mare încă înaintea formării poporului român[5]. Dintre inventatorii şi susţinătorii unor astfel de teorii trebuie amintiţi: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea "Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII" – Gyémánt 2004[6].

Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a făcut simţită prezenţa atât la Conferinţa internaţională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să "accepte încetăţenirea necondiţionată a oricărui evreu" care voia să se stabilească în România. De menţionat este faptul că venirea evreilor în România după 1830 a făcut ca în Moldova în principalele oraşe majoritatea populaţiei să fie evreiască[7]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălţi=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9%[8] şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%[9]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internaţional prin care accepta intarea în ţară a încă 300 000 de evrei [10].

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluţiei comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru "caracterul unitar al Rusiei libere" şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul "revoluţionar" care domnea. Mai trebuie evidenţiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluţionare să se vorbească doar în rusă. Poziţia minorităţilor etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susţineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelaşi istoric ne spune că: "pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe naţionalităţi arată că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică[11]. Astfel că unii dintre membrii Sfatului Ţării, în prima lui configuraţie, doreau rămânerea Basarabiei în componenţa Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinştein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, precum şi Iakir Iona şi Levenzon Filip[12]. Organizaţia politică naţională evreiască Bund, propaga două idei de bază: autonomia naţional culturală evreiască şi menţinerea Basarabiei în componenţa Imperiului Rus[13].

După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferinţa de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susţină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: "Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)"^{. Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât "începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin–Hitler! – printre evrei a început să circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască." De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, "evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: "Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!". Mai mult, "după 28 iunie 1940, evreii cereau: <<vrem Moldova până la Seret!>>) şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)" [14].}

Alexandru Şafran (rabin şef în România), a declarat in 1946: "Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti".

Totuşi Stalin s-a ţinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a naţionalităţilor pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la graniţa cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin naţional evreiesc. Anterior, "a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme ţara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS", s-a ajuns la varianta enunţată mai sus[15].

Note

↑ 1.Săptămâna roşie, Paul Goma, p. 93 (Ediţia august 2006)

↑ 2.Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crişan, p.56

↑ 3.Săptămâna roşie, Paul Goma, p. 93-94 (Ediţia august 2006)

↑ 4.Săptămâna roşie, Paul Goma, p. 97 şi 99 (Ediţia august 2006)

↑ 5. De unde ne vin evreii !? http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/

↑6.Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII – Gyémánt 2004, p.9

↑7. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crişan, p.56

↑8. Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p.16

↑9. Comunitatea Evreiască din România, Emmanuel DYAN

↑10. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crişan, p.56

↑11. Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 42 şi 61-62

↑12. Săptămâna roşie, Paul Goma, p. 93 şi 97-98

↑ 13.Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 17

↑14. Săptămâna roşie, Paul Goma, p. 90- 94, şi 154 (Ediţia august 2006)

↑15. „Clipa Siderală" a Ucrainei – Cîrdăşia sovieto-germană, A. Savin