Status quo-ul păcii care a fost menţinut o perioadă în lume a fost garantat de forţa armată. Războaiele din Vietnam, Iran, Irak, Afghanistan, ilustrează perfect această situaţie faptică împinsă de multe ori până la extremul sângeros al conflictului.
În aceste zile, suntem martorii izbucnirii într-o formă agravată de spectrul războiului, a conflictelor culturale latente existente între lumea occidentală şi cea orientală. Suntem martorii, după cum ar zice americanii, la un "failure to communicate"… Şi aici nu este îndeajuns să acuzăm a priori lumea orientală, să denunţăm fanatismul presupus al acesteia… Occidentalul tipic nu depune niciun efort pentru a încerca să înţeleagă mecanismele ascunse care guvernează lumea exterioară propriului său sistem îngust de referinţă. Europa şi continentul American nu reprezintă decât o parte a Globului. Africa, Asia, Australia, chiar şi America de Sud, iată zone complet ignorate pe plan cultural. Să nu ne amăgim, impactul culturilor exterioare asupra mentalităţii occidentale este redus, şi, în mare măsură, se manifestă periferic, prin influenţe oarecum "vulgare", fără veridicitatea atât de necesară unei afirmări încununate de succes… Status quo-ul păcii care a fost menţinut o perioadă în lume a fost garantat de forţa armată. Războaiele din Vietnam, Iran, Irak, Afghanistan, ilustrează perfect această situaţie faptică împinsă de multe ori până la extremul sângeros al conflictului. Nu prin forţă poţi instaura democraţia, nu distrugând poţi ajunge să creezi. Fiecare cultură s-a dezvoltat pe parcursul timpului şi trebuie, în virtutea unei libertăţi atât de des invocate de marii actori ai scenei politice, să aibă dreptul la autodeterminare!
Să nu ne îmbătăm cu apă rece vorbind de extremismul unor religii orientale de tipul islamului, când suntem martorii unor evenimente similare în interiorul mult iubitelor noastre culte. Conflictul dintre şiiţi şi sunniţi seamănă izbitor de mult cu disputa dintre protestanţi şi catolici, sau, la alegere, dintre orice alte secte existente pe parcursul istoriei. Şi nu au fost puţine, iar sângele scurs "pentru Dumnezeu" a desenat multe destine… Religia a fost şi este din păcate în continuare criminalul numărul unu al istoriei. Fanatismul trebuie înţeles în esenţă pentru a putea fi combătut. Însă nu putem pretinde schimbarea atâta timp cât refuzăm să ne analizăm pe noi înşine cu luciditate şi să înţelegem că nu suntem diferiţi. Suntem oameni, animale ce au în plus raţiune. Dacă renunţăm de bunăvoie la aceasta, nu suntem cu absolut nimic mai presus decât orice alt animal. Ba mai mult, acestea din urmă nu cred că vor ajunge vreodată să se autodistrugă cu atâta succes ca omul, această fiinţă atât de "înţeleaptă"…
Mulţi spun că filosofia, cuvintele în general, fie ele scrise sau rostite, nu ajută… Însă toate deciziile, toate acţiunile care ne afectează vieţile, sunt filtrate de raţiune, deci de gânduri şi de cuvinte, de filosofare şi de filosofie. Grăbiţi, încercând întotdeauna să acţioneze mai repede, oamenii uită să analizeze atent şi să intuiască consecinţele inevitabile ale acţiunilor lor. Nimeni nu vrea să înţeleagă, negând astfel principala calitate a Dasein-ului, şi anume capacitatea de conştientizare de sine… Suntem orbi, şi am ales asta de bunăvoie! Vorbim despre fanatism cu fanatismul caracteristic nouă, care în esenţă este acelaşi… Problemele banale se transformă foarte repede în aporii care mai apoi, urmând cursul din păcate firesc al naturalului, degenerează în conflicte. Este greu, însă trebuie să încercăm încă o dată să tăiem nodul gordian în care s-au împletit ideologiile astăzi, fiecare dintre ele cu pretenţia că deţine adevărul absolut! Acesta în esenţă nu există, iar faţetele sale imperfecte nu trebuie să dezbine, ci să unească oamenii. Lumea este a noastră şi este trist că noi alegem să o distrugem măcinând în permanenţă echilibrul… Acesta din urmă este vital! Nu uitaţi, "Fu shui nan shou" ("E greu să aduni apa vărsată" – vechi proverb chinez).