Moldovenismul – scurt istoric al furtului identitatii nationale

    Deşi în şcoli, limba se numeşte română, iar în primii ani de democraţie a fost studiată chiar cu manuale din România (inclusiv Academia de Ştiinţe a Moldovei foloseşte termenul de limbă română) Partidul Comunist, ajuns la guvernare în Republica Moldova după alegerile parlamentare anticipate din februarie 2001, nu şi-a ascuns intenţiile de restauraţie politică şi a întreprins în acest interval numeroase tentative în direcţia transformării Republicii Moldova într-un stat poliţienesc, aservit unei ideologii perimate, condamnate de istorie. Aceste încercări s-au tradus până în prezent în următoarele acţiuni şi tendinţe: reînvierea cultului lui Lenin prin instalarea unor statui în câteva localităţi din Republica Moldova; reînfiinţarea organizaţiilor de pionieri şi comsomolişti, menite să continue "opera" de îndoctrinare comunistă a copiilor şi a tineretului din perioada sovietică; intenţia oficializării limbii ruse – limbă de stat în fostul imperiu sovietic şi, în prezent, limba unei minorităţi naţionale din Republica Moldova, care nici măcar nu este cea mai numeroasă – precum şi încercarea de introducere a ei ca disciplină de studiu obligatorie în şcoli; suprimarea autonomiei locale prin lichidarea judeţelor – unităţi administrative mari, reînfiinţate printr-o reformă teritorial-administrativă susţinută financiar şi logistic de instituţii din Occident; subordonarea justiţiei comandamentelor politice ale guvernării comuniste; restrângerea autonomiei universitare; încercările repetate de a înlocui disciplina "Istoria Românilor" – reintrodusă în şcolile din Republica Moldova după declararea independenţei, în cadrul unei ample reforme a învăţământului public, reformă girată şi finanţată de către Consiliul Europei şi Banca Mondială – cu un surogat de istorie de inspiraţie stalinistă, în care populaţia autohtonă majoritară dintre Prut şi Nistru este tratată ca o etnie separată de restul naţiunii române. În aceeaşi strategie a sciziunilor cultivate de actuala putere în sânul societăţii din Republica Moldova, după cunoscutul principiu divide et impera, trebuie citită şi aşa-zisă.
    "Concepţie a politicii naţionale de stat", votată de parlamentul de la Chişinău în decembrie 2003 – un document care contestă comunitatea de limbă, istorie şi cultură a românilor din Republica Moldova şi din România, şi proclamă, pentru prima dată în istoria ultimilor 60 de ani, existenţa unei "minorităţi române" în Republica Moldova, deşi etnicii români alcătuiesc 65 la sută din populaţia autohtonă majoritară, indiferent de felul în care se definesc exponenţii săi: "români" sau "moldoveni".
    "Concepţia politicii naţionale…" prevede impunerea unei ideologii de stat, ca pe timpul regimurilor totalitare, şi se va solda cu eliminarea pluralismului politic şi de opinie în Republica Moldova, adică – în limbajul acestui document dubios – va asigura "neutralizarea politică şi juridică" a oponenţilor politici ai Partidului Comunist. Aplicarea sus-numitei "Concepţii" va cataliza tensiunile interetnice şi va distruge fragilul echilibru social intern. În acest context, al campaniei de falsificare a adevărului despre istoria, limba şi originea naţională a populaţiei autohtone majoritare din Republica Moldova şi al blocajului informaţional la care sunt supuşi cetăţenii acestei ţări, prin cenzura instaurată de guvernanţii comunişti în presa de stat electronică şi în condiţiile absenţei unui post de televiziune alternativ, cu o largă acoperire în teritoriu, PEN Clubul din Republica Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la modul de desfăşurare a recensământului populaţiei, planificat pentru acest an.
    Există mai multe semne că puterea va încerca să denatureze datele recensământului, intimidându-i pe cetăţenii moldoveni de etnie română, care vor dori să-şi declare adevărata identitate naţională. Campania de românofobie pe plan intern, declanşată de autorităţile de la Chişinău, a fost dublată în ultimii trei ani de atacuri fără precedent la adresa României, acuzată în mod absurd de "pretenţii imperialiste şi expansioniste". Totodată, o serie de declaraţii ale unor înalţi demnitari comunişti au sugerat un program politic revizionist faţă de România, extrem de periculos pentru liniştea şi stabilitatea regională, prin pretenţia la succesiune a Republicii Moldova în raport cu Principatul medieval al Moldovei, a cărui jumătate de vest forma, la 1859, prin unire cu Muntenia, statul modern România, în timp ce Basarabia (a cărei 2/3 din teritoriu constituie actuala Republică Moldova) era o gubernie a Rusiei ţariste, lipsită de orice suveranitate.
    Acest "război rece" al oficialităţilor de la Chişinău cu Bucureştiul este profund nociv pentru interesele naţionale ale Republicii Moldova, întrucât "dinamitează" cooperarea, în cele mai diverse domenii, dintre cele două părţi, ignoră generoasa asistenţă acordată de statul român în ultimii 13 ani Chişinăului şi sprijinul pe plan internaţional oferit de România eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. Adeziunea formală a guvernanţilor de la Chişinău la valorile europene nu are nici o credibilitate atâta timp cât aceştia cultivă o atitudine agresivă, inamicală faţă de România – ţară vecină, cu care Republica Moldova împărtăşeşte o istorie şi o identitate comună, ţară aflată în plin proces de integrare europeană şi euroatlantică.
    Felul în care înţelege puterea de la Chişinău să susţină aşa-zisul proces de negocieri privind reglementarea crizei transnistrene reflectă o dată în plus natura nedemocratică şi lipsa de transparenţă a actului guvernamental comunist. Puterea a refuzat până acum să ceară în mod clar şi inechivoc Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile din Transnistria, în conformitate cu angajamentele pe care aceasta şi le-a asumat la summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, şi nu a adresat comunităţii internaţionale o cerere oficială de sprijin pentru contracararea atitudinii sfidătoare, de tip neocolonial, a Rusiei faţă de Republica Moldova, împotriva tendinţelor Moscovei de a-şi menţine influenţa politico-militară în această parte a Europei. În loc să vehiculeze "modele" aberante de rezolvare a conflictului transnistrean, care doar ar înlesni legitimarea regimului separatist de la Tiraspol şi transformarea Republicii Moldova într-o anexă geopolitică a Rusiei, guvernanţii de la Chişinău au datoria să se îngrijească de aplicarea standardelor europene în materie de democraţie şi de ridicarea nivelului de viaţă în teritoriul pe care îl controlează. Doar în acest caz locuitorii din Transnistria vor fi stimulaţi să dorească reuni­ficarea cu Moldova şi vor avea voinţa necesară de a-şi alege reprezentanţi care să exprime în mod sincer aceste aspiraţii.
    O soluţie durabilă în problema Transnistriei trebuie să fie acceptabilă pentru întreaga societate din Republica Moldova. Această soluţie trebuie să implice democratizarea, demilitarizarea şi decriminalizarea zonei transnistrene, păstrând intacte şansele de integrare europeană ale ţării, iar prima condiţie pentru identificarea unei soluţii viabile în chestiunea transnistreană o reprezintă retragerea militară a Rusiei din Republica Moldova. 

1.Heitmann, K., 1989, Moldauisch. In Holtus, G., Metzeltin, M. and Schmitt, C. (eds), Lexicon der Romanschinen Linguistik, Tübingen, vol 3. 508-21.
2.Lidia Colesnic-Codreanca. Limba Română în Basarabia. Studiu sociolingvistic pe baza materialelor de arhivă (1812–1918) Chişinău, Editura Museum, 2003.