Mihai Eminescu :: Dezbatere publica

Unele articole au apărut în presa electronică sau tipărită: Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu-www. altermedia.ro, curaj.net, mişcarea.com, arodomain, AIM, revista Clipa (SUA) nr, 742, agero (Canonizarea lui Mihail Eminescu), Dumnezeiescul Mihail Eminescu- miscarea.com, Ziua de 15 iunie sarbatoare natională- Oglinda Literara nr.54, Clipa nr.753, miscarea.com, Mihail Eminescu 15 iunie sărbătoare naţională-Iniţiativă legislativa din partea unor partide parlamentare-Clipa nr. 753, Curierul de Vâlcea(Curierul literar şi artistic: nr.47) Cuvânt  de mulţumire şi îndemn- Clipa nr.753, Mihail Eminescu sarbatoare nationala-… De ce sarbatoare nationala pe 15 iunie?-miscarea.com… Dezbatere publică-…
Sa scris pe marginea acestor articole: Campanie pentru Sfântul Mihail Eminescu, de Mihaela Moraru, în Evenimentul zilei din 28 martie  2006, reluat pe www.culte.ro, Eminescu ar putea fi canonizat-relatare de presă de Lucian Dobrater, în Jurnalul Naţional din 21 martie 2006.
Dupa cum se poate constata cititorii au avut unul, doua sau trei articole editate în acelaşi loc. Unele  nu au fost publicate.
Apariţia articolelor, în presa electronică şi tipărită va continua în zilele ce vin.

{mospagebreak}

In ce limbă vorbeau dacii?

În dicţionarele limbii române nu se precizează numele limbii în care vorbeau strămoşii noştri daci. Gasim următoarele cuvinte: Dacia, dac-dacă, daci-dace, dar nu şi numele limbii. Stranie situaţie. Conform cuvintelor de mai înainte ar fi trebuit să fie limba dacă, dar confuzia între substantivul feminin dacă, între conjuncţia dacă şi limba dacă ar fi făcut situaţia şi mai dificilă. Limba dacănească? O imposibilitate. Spiritul şi legile limbii române: România, român-români, româncă-românce, limba română-românească. Ieşirea din impas: Dacia, dacian-dacieni, daciancă-dacience, limba daciană-dacienească. Cu siguranţa vor rămâne în uz   dac şi daci, din motive asupra cărora nu insistăm acum.
În articolul ce urmează, spre exemplificare, vom folosi cuvintele propuse de noi. Se va sesiza cât sunt de plăcute, de expresive. 
Cuvintele daciene supuse evoluţiei fireşti sunt întrutotul la locul lor în limba româna de azi.

De ce sărbătoare naţională pe 15 iunie?

Pentru orice om, cât este în viaţa aceasta, ziua sa de naştere este o sărbătoare. În mod obişnuit, după ce omul a plecat în lumea cealaltă, este comemorat de ziua morţii (?) sale. Pomenirea morţilor (?). Spiritul dacienesc este în sărbătoare şi la trecerea în lumea cealaltă. În eternitate. Pentru el moartea nu există. Ştie că este nemuritor.  Orice om este evaluat la plecarea din această viaţă. Plecarea e ca un total, ca o sumă a faptelor sale bune. Cele bune sunt darul său pentru lumea aceasta şi totodată sunt transfigurate spiritual în fiinţa sa spirituală din lumea cealaltă. Pentru acestea trebuie să-i mulţumim şi să-l comemorăm, de aceea pentru dacieni, ziua plecării din viaţa aceasta este mai bogată, mai de preţuit, decât cea a sosirii, care este doar o şansă pentru fiecare om. Cea a plecării este rodul vieţii acestuia. De aceea ni se pare mai potrivit să-i comemorăm pe cei plecaţi, de ziua darurilor făcute dacienilor. Totalul darurilor. Izbânda vieţii. Contribuţia lor. De aceea trecerea lui Eminescu în lumea de dincolo este o victorie a lumii acesteia. Mihail Eminescu este un victorios. Un învingător. Ne-a lăsat o zestre. Am primit-o şi-i mulţumim şi-l sărbătorim la nivel naţional. La drumul dintre cele două lumi. Să ne amintim cu câtă bucurie treceau strămoşii noştri dacieni în lumea de dincolo. Aici între noi au locuit, dar, firesc, urmau să locuiască şi în lumea cealaltă. Le era drag de noi dacienii din lumea aceasta, dar le era dor şi de dacienii din viaţa cealaltă, din continuarea vieţii acesteia. Ajungând în cealaltă, dorul îi leagă  de noi, din viaţa aceasta. Victoria conştiinţei unităţii vieţii văzute şi nevăzute, o izbândă a spiritului, a luminii.  Că aşa este, dragi dacieni, nu-i nici o îndoială. Cea mai mare sărbătoare naţională a dacienilor, de mii de ani, este comemorarea moşilor. Când? De ziua plecării lor din lumea aceasta. Sunt comemoraţi de-odată, dar tâlcul este al zilei plecării fiecăruia spre celălalt tărâm. In multe sate din ţară, de zilele moşilor, bisericile sunt pline cum numai de Paşti mai sunt. Şi de Paşti comemorăm victoria vieţii asupra morţii. Moşii sunt o sărbătoare zalmoşiană. Moşii de primăvară, moşii de vară, moşii de toamnă, moşii de iarnă, sărbătoare naţională legiferată de dacienii de pe vremea  Religiei Zalmoşiene. Legiferare imprescriptibilă. Religie viabilă. E o obştească întâlnire la biserică, la cimitir, apoi e un du-te vino pe la case cu farfuriile pline cu de-ale gurii. Dar, atenţie, fără băuturi alcoolice. În zilele acestea nu sunt beţii. Satele îşi găsec pacea. De aceea nu se fac nici nunţi. E un altfel de nuntă, cerească, spirituală, la care participă cele două lumi. Vă amintiţi de Marele Preot Deceneu şi de regele Burebista? Au cerut dacienilor să se lase de beţii şi să distrugă viţele de vii.  Şi au ascultat de vlădică, reducând, în mare măsură, terenul  cultivat cu viţa de vie. Şi ascultă şi azi. Sărbătoarea este a spiritului. Si noi, dacienii de azi, trebuie să ne aliniem, din ce în ce mai mulţi, la acest fel de a sărbători, moştenit din moşi-strămoşi. De 15 iunie, ziua  triumfului în eternitate al acestui dacian, Mihail Eminescu, străfulgerat de dor şi lumină, de amor (folosesc cuvântul lui Eminescu) profund pentru neam, trebuie să existe atât liturghia de pomenire a numelui său şi a tuturor dacienilor din lumea cealaltă, cât şi asumarea rodului său spiritual, în bucuria sărbătorii naţionale numită Mihail Eminescu. Aşa ne vom integra şi noi în suflul spiritual multimilenar al dacienilor. Şi vom fi împreună, solidari, cei din viaţa aceasta şi dimpreună solidari cu cei din continuarea vieţii acesteia. Şi ei sunt solidari cu noi. Ei nu au trecut în nefiinţă, ci continuă să existe în cealaltă lume. Să nu ieşim din regulile statornicite din moşi-strămoşi. Renaşterea poporului dacian are loc sub ochii noştri, pentru cine are ochi de văzut. Să sărbătorim ziua naşterii lui Mihail Eminescu, ca o şansă acordată de dumnezeire Neamului Dacienesc şi ziua trecerii în cealaltă lume, ca o zi a victoriei Neamului Dacienesc, neam care este mai înzestrat, mai bogat, cu rodul spiritual eminescian. Noi dacienii nu sărbătorim morţii, ci viii, pentru că şi cei de dincolo sunt vii.

{mospagebreak}

MIHAIL EMINESCU  SÃÆRBÃÆTOARE NAŢIONALÃÃâ€Â

Şi de Zalmoxe suntem înstrăinaţi, nemaicultivându-l în memoria colectivă şi personală. Şi de Iisus suntem înstrăinaţi, dacă nu-l avem în memoria colectivă şi personală, în mod activ. Azi se desfăşoară şi programul de înstrăinare de Mihail Eminescu. Vai de cei ce-şi uită de sfinţii lor şi de marile lor spirite creatoare. Un neam fără bogăţia sa spirituală intră în destrămare. Acţiunile împotriva lui Mihail Eminescu sunt împotriva tuturor dacoromânilor. Mihail Eminescu ne motivează la unitate, la solidaritate românească, la încredere în toate domeniile de creaţie. La o viaţă frumoasă.
Ce şanse avem? Toate şansele. Ziua Mihail Eminescu – sărbătoare spirituală românească poate fi instituită.
Ezitaţi? Sunteţi sceptici? În spiritul dumneavoastră au penetrat potrivnicii.

{mospagebreak}

Cuvânt de mulţumire şi îndemn
-canonizarea lui Mihail Eminescu-
–   
Fiind invitat să iau cuvântul la Simpozionul Mihail Eminescu, pe data de 14 ianuarie 2006, în sala de conferinţe a Universităţii Ion I. Dalles, organizat de Uniunea Mondială a Tuturor Românilor (Ţara şi exilul românesc) şi Asociaţia Culturală Universală Mihail Eminescu, am făcut propunerea să se strângă semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu, în România şi peste tot unde există români, dar nu înainte de a fi făcut trimitere la Scrisoarea deschisă către Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Crestine Ortodoxe Române, semnată de dr. Iosif Niculescu (Permanenţe, nr.4, aprilie 2005), din care am reţinut următorul paragraf: "Anul trecut   v-am adresat un memoriu în care îndrăzneam a sugera luarea de măsuri în vederea canonizării marelui nostru poet Mihail Eminescu, despre al cărui sfârşit martiric există azi suficiente dovezi. Am primit răspunsul – confirmare, însoţit de promisiunea de a lua această problemă în discuţie de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române."
Îmi fac o datorie de onoare faţă de dr. Iosif Niculescu, dorindu-i multă sănătate şi continuitate în activităţile pentru canonizarea lui Mihail Eminescu.

{mospagebreak}

MIHAIL EMINESCU 15 IUNIE
SÃÆRBÃÆTOARE NAŢIONALÃÃâ€Â

Iniţiativă legislativă din partea unor partide parlamentare

În articolul Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu (Revista Clipa, nr.422, SUA) propuneam ca  ziua de 15 Iunie să devină sărbătoare naţională, fiind uşor de asumat, având în vedere că Mihail Eminescu, în această zi, a triumfului său în eternitate, este comemorat, în activităţi publice, la nivelul întregii ţari şi în afara ei. Şi este vară, anotimp favorabil. România ar fi sărbătorită, la modul plenar, de două ori pe an, la 1 Decembrie şi la 15 Iunie. Această propunere a avut darul de a fi receptată şi susţinută, de a produce  consens. Ne aliniem şi noi acestui consens şi ne adresăm partidelor guvernamentale în vederea unei iniţiative legislative. Este de înţeles că pentru a avea şanse de a fi votată de majoritatea parlamentarilor, trebuie să se ajungă la o înţelegere prealabilă, între cel puţin două partide. Suntem convinşi că există destule minţi luminate în Parlamentul României, care înţeleg rostul adânc, al investirii zilei de 15 Iunie, ca sărbătoare naţională. Iar pe românii care împărtăşesc acest punct de vedere, îi rugăm să acţioneze pentru reuşita acestui deziderat naţional.
Articolul Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu s-a constituit de la sine într-un sondaj prin care s-a descoperit ideea directoare, opţiunea românilor, care-i adună într-un gând şi-o voinţă, în care se recunosc şi se bucură : 15 Iunie, Mihail Eminescu, sărbatoare naţională. A doua sărbătoare naţională, după cea de la 1 Decembrie.

{mospagebreak}

Ziua de 15 iunie sărbătoare naţională

Nu am fi revenit asupra articolului Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu(Revista Clipa, nr.742, SUA), dacă într-un merituos material, care s-ar fi bucurat de o largă mediatizare, Campanie pentru Sfântul Mihail Eminescu, semnat de Mihaela Moraru, apărut în Evenimentul Zilei, din 28 martie 2006, nu s-ar fi strecurat o eroare care ne face deservicii: "Semnatarul petiţiei propune chiar şi mutarea Zilei Naţionale a României de la 1 Decembrie, pe 15 iunie". La solicitarea Mihaelei Moraru,  cunoscutul eminescolog, prof. univ. Ion Buzaşi,  îi răspunde:    "Având în vedere că biserica a canonizat personalităţi, precum Ştefan cel Mare sau Constantin Brâncoveanu, eu aş acorda semnătura mea şi pentru Mihail Eminescu. În nici un caz însă pentru modificarea datei la care sărbătorim Ziua Naţională. Canonizarea poetului ar putea fi hotărâtă pentru versul său şi ca semn de preţuire. In acelaşi timp însă, consider că Eminescu ar putea fi cinstit mai mult doar prin simpla citire a operelor sale". Reţinem şi răspunsul Silviei Pop, preşedinta Despărţământului Timotei Cipariu-Blaj, al ASTRA: "Este o iniţiativă formidabilă şi sunt gata să mă implic în strângerea de semnături. Mai ales că în acest an sărbătorim 140 de ani de la popasul lui Mihail Eminescu la Blaj." Primarul Blajului, Simion Alexandru Băcilă, a răspuns pragmatic: "Îi las să se pronunţe pe cei cu un alt nivel de înţelegere asupra fenomenului. Nu m-aş implica în mod direct într-o asemenea acţiune, însă dacă mi se va cere sprijinul, îl voi acorda." Dacă Mihaela Moraru ar fi citit cu atenţie articolul nostru, ar fi reţinut ceea ce am scris, concluzionând: "Cu Eminescu ne asigurăm viitorul, întărind unitatea de neam şi teritoriu. Ziua înaltului spirit eminescian preotector, ca sărbatoare naţională, este uşor de asumat, având în vedere că Eminescu, de ziua sa, este sărbătorit la nivelul întregii ţări şi în afara ei…Vom sărbători România, la modul plenar, de două ori, la 1 Decembrie şi la 15 Iunie."
Pe 21 martie, în Jurnalul National, Lucian Dobrater, având în vedere articolul nostru, a scris o scurtă relatare de presă, cu un titlu demn de reţinut: Eminescu ar putea fi canonizat.
Activitatea de strângere de semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu  poate fi înţeleasă şi ca un sondaj în legătură cu receptarea populară şi nu numai a sfinţeniei lui Eminescu, aşa cum a fost receptat şi numit (cel) Sfânt şi Ştefan cel Mare, cu mult înainte ca biserica să-l fi canonizat ca Drept Credinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Subliniem, Sfânt a fost preluat de biserică de la preoţimea colectivă, de la românii ortodocşi mireni.
Intr-un alt articol, Dumnezeiescul Mihail Eminescu, menţionam că pentru Eminescu idealul absolut de frumuseţe şi spiritualitate este Fecioara Maria. Dumnezeu se lasă descoperit. Hyperion i se adresează cu cuvintele Părinte şi Doamne.
 Pentru cine doreşte să citeasacă  alt fel de studii, altele de cum am fost obişnuiţi, semnalăm, Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Chipul Mântuitorului în gândirea lui Mihail Eminescu, Studii teologice, an XLIII, 1991, nr.1, p. 45-54, Arhim. B.V. Anania, Drama divină a lui Hyperion, Telegraful Roman, nr. 17-20, 1983. Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu, Universite de Sherbrooke, având în vedere studiul lui Bartolomeu Valeriu Anania, azi mitropolit, scrie: "În altă ordine de idei, sunt cercetători avizaţi care consideră că una din sursele de inspiraţie ale celebrului poem Luceafărul este prologul Evangheliei după Ioan. Hyperyon este o entitate increată, coexistând din eternitate cu Părintele său, părtaş cu acesta la crearea lumii, întrupat cu menirea de a lumina făpturile şi în imposibilitatea ontologică de a părasi condiţia lui divină. In el se concentrează atât Logosul primordial, cât şi cel întrupat, Eminescu găsind în universul creştin un filon de aur pentru poezia sa" (Aspecte creştine în lirica eminesciană, Observatorul, din Canada, 12-I-2006).

{mospagebreak}

Dumnezeiescul Mihail Eminescu

Mihail Eminescu este prin excelenţă românul creştin. Leagă cu îndrăzneală, fără ezitare, pământul cu cerul, omul cu divinitatea. Pentru Mihail Eminescu, idealul absolut de frumuseţe şi spiritualitate este Fecioara Maria. Fata de împărat, cum e Fecioara între sfinţi, în nevinovaţia ei îngerească, se apropie de dumnezeire, prin invocarea Luceafărului, iar Dumnezeu se lasă descoperit, în dialogul cu acesta, apelându-l  cu numele de Hyperion. Iar Hyperion  i se adresează prin cuvintele Părinte şi Doamne. Dar fata de împărat, în viaţa acestei lumi, o fată ca atâtea alte fete, cu numele de Cătălina, se lasă atrasă de Cătălin.  Îşi pierde ingenuitatea sufletească, starea de fecioară între sfinţi. Legătura cu Luceafărul e ruptă. Omul de geniu suferă în dumnezeirea singurătăţii sale. Singura cale pentru a se sustrage colosalei  suferinţe, pe măsura iubirii de care a dat dovadă, e să  fie “nemuritor şi rece”. În nenumaratele referate, comentarii, analize literare Mihail Eminescu e cenzurat, prin ocolirea strofei a II-a. Cuvintele Cum e Fecioara între sfinţi sunt lăsate sub tăcere,  prin diverse formulări.  O preafrumoasa fată de împărat. Dar Mihail Eminescu nu are în vedere şi frumuseţea spirituală, prin care Fecioara străluceşte între sfinţi? Sau, se singularizeaza  prin originea împărătească. Inexat. E vorba tot de ocolirea, cu buna ştiinţa, a strofei următoare. Sau, se menţionează că fata de împărat este înzestrată cu atributele unicităţii. Care sunt aceste atribute? Se fuge de ele ca dracu de tămâie. In rândurile de până acum, după cum prea bine se ştie, am avut în vedere versurile de început ale Luceafarului:
 
 
         A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O preafrumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
 
N-am folosit, având în vedere acest poem, cuvântul de capodopera a poeziei eminesciene, pentru că însuşi Mihail Eminescu este o capodopera a Neamului Românesc, ca dar din partea divinităţii. Iar prin poeziile sale,  oferă o mare şansă românilor, de a-şi trăi frumos viaţa.
    Prin viaţa sa, a ieşit mereu din terestru spre cele înalte, pâna la o viaţă mucenicească şi de martir.
Şi de la acestea, pâna la articolul Semnaturi pentru canonizarea lui Mihail Eminescu, pentru autorul acestor rânduri, a fost  un pas firesc.

{mospagebreak}

Semnături pentru canonizarea lui Mihail Eminescu

Semnăturile sunt un exercitiu de apropiere de Eminescu, ceea ce trebuie  sprijinit, indiferent că unii optăm pentru receptarea populară şi  nu numai a sfinţeniei lui Eminescu sau înclinăm spre canonizare.
Orice român, sau organizaţie, instituţie,  partid , biblioteca, şcoala,  universitate, revistă, ziar poate declanşa strângerea de semnături. Mulţi români îşi vor înnobila arhiva familiei, cu strângerea de semnături, fie şi numai din partea familiei şi a unor cunoscuţi. Toate, la un loc, vor induce ploaie duhovnicească peste întregul Neam Românesc. Nu trebuie să ne grăbim să terminăm strângerea de semnături, dar nici să uităm, să abandonăm această sfântă datorie faţa de Neam şi Eminescu. Nume, prenume, adresa, nr. de telefon.  E bine să ştie tot românul, canonizările nu se fac dintr-odată. Durează mulţi ani.  Să fim încredinţaţi că  Biserica Ortodoxă Română va fi atentă la adunarea semnaturilor, cel puţin având în vedere că în Basarabia şi Transnistria, în Nordul Bucovinei, în Ţinutul Herţa, în Maramureşul  istoric, în Câmpia Tisei cu centrul la Gyula, în Banatul de dincolo de graniţă, Eminescu este receptat ca sfânt. Dar şi de românii din Bulgaria, Grecia, din Serbia (de pe Valea Timocului), din Macedonia, Albania şi din celelate ţari balcanice, indiferent de  denumirile pe care le au aceştia, de vlahi, aromâni, sau altele. Şi de ceilalţi români de pretutindeni. Şi de bună seamă, din România cu actualele graniţe.
Creştinii Bisericii formează, fiecare, preoţimea generală, colectivă, iar preoţii constituie preoţimea slujitoare. Ceea ce înseamnă că noi, toţi creştinii,  oficiem,  coliturghisim, de câte ori trăim întru adevăr, dreptate, întru ceea ce este bine de facut şi de rostit. Canonizarea este un proces lung, pe etape. Dar întru preoţimea colectivă suntem liberi să ni-l asumăm ca sfânt. Şi facem lucrul acesta pentru că sufletul nostru îl receptează ca sfânt.
Apropierea de Eminescu este o modalitate de renaştere a frăţietăţii, de  solidarizare  între români.
 Cine-şi iubeşte propriul neam, este în normalitate. Numai iubind pe cei din neamul tău, iubirea ta este o realitate, nu o închipuire şi poţi iubi şi preţui şi alte neamuri.
Să nu se producă nici o neînţelegere, semnează doar cine vrea. Unii vor semna mâine sau ei înşişi vor aduna semnături. Conştiinţa apartenenţei la Neamul Românesc şi la Eminescu răsare din adâncimile sufleteşti ale românilor, ca o floare de lumină. E un fenomen românesc în derulare sub ochii noştri.
Dacă reproduc un articolul cu titlul Efigia lui Eminescu, stema tricolorului României, pe care l-am publicat în Dreptatea, 14 iunie 1990, este pentru a mărturisi că ideea, în scris, sau circulând prin viu grai, aparţine Chişinăului, dar şi pentru a reliefa că Eminescu este cel mai viguros spirit reîntregitor  de ţară. Asteptăm confirmarea paternităţii ideii, din partea Chişinăului. In anul 1990, când Reîntregirea României era posibilă,  a fost blocată de către casnicii Moscovei, care au anexat şi deturnat Revoluţia Română şi Podul de Flori ( A se vedea, spre documentare, cartea Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, scrisă de semnatarul acestui articol, Editura Dacia Eternă, Bucureşti 1999. Poate fi citită şi pe internet, cu titlul Reîntregirea României, la www. agero (Asociaţia germano-română), la Istoria României, în cadrul apelului Dragi români din R. Moldova veniţi cu noi în U.E.  Iată articolul:
 ,,Prezentul şi viitorul neamurilor depind în mod decisiv de capacitatea lor spirituală. Vechile însemne-scuturi, săbii, etc. expresii ale stării de război, care a bântuit timp de milenii specia umană, nu mai exprimă evoluţia pe care se angajează omenirea. Poftele primare, năvălirile, jafurile şi anexiunile ies din istorie. Recunoaşterea lui Eminescu drept stemă-simbol a României este conformă spiritului paşnic şi buneicuviinţe a Românilor. De aproape trei mii de ani, de când suntem atestaţi de  documente pe acest pământ, am reuşit, între Tisa şi Nistru, să ne apărăm, nelăsându-ne antrenaţi în năvăliri şi anexiuni, aşa cum au procedat, multă vreme, unele popoare. Omenirea va supravieţui doar prin eliminarea războaielor şi armelor din viaţa planetei. Spiritul creator, într-o nouă istorie, a păcii, va decide înscrierea neamurilor în şirul secolelor şi mileniilor ce vin. Înălţarea lui Eminescu în stindardul poporului român va fi prima bătaie de inimă a viitorului, ce începe a se institui în viaţa mult zbuciumatelor popoare din Europa.
Este de aşteptat ca întreaga intelectualitate românească să se implice în sprijinul legiferării acestei propuneri.
Ziua încetării din viaţă a lui Eminescu şi totodată a triumfului în eternitate, ar deveni ziua naţională a poporului român. Nu am face decât să legiferăm ceea ce  Mihai Eminescu este de fapt, conducătorul  neamului românesc, prin cuvântul investit cu nimbul genialităţii sale." Şi adăugăm, azi, Ziua de 1 Decembrie 1918, va rămâne mereu ceea ce este, sărbatoarea naţională, ziua sfântă a constituirii statului naţional unitar roman, cu efectul necesar al Reîntregirii României cu teritoriile anexate prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu Eminescu ne asigurăm viitorul, întărind unitatea de neam şi teritoriu. Ziua  înaltului spirit eminescian protector, ca sărbătoare naţională, este uşor de asumat, având în vedere că Eminescu, de ziua sa, este sărbătorit la nivelul întregii ţări şi în afara ei. Şi este vară, anotimp favorabil. Mai subliniem că 1 Decembrie 1918 se află în toată deplinătatea sa unificatoare, în spiritul eminescian. Vom sărbători România, la modul plenar, de două ori, la 1 Decembrie şi la 15 Iunie, ştiind ce mai avem de făcut pentru ea, menţinând aspiraţiile noastre sfinte mereu vii în candela sufletelor noastre. Naţiunile îşi caută întăriri prin marile lor spirite. Uniunea Europeană l-a asumat pe Beethoven, cu Oda Bucuriei. Noi pe Eminescu, drept sfânt protector.
Rugămu-vă frumos, dragi români, când mergeţi la biserică, la altar, pentru pomenirea celor dragi, să-l pomeniţi şi pe Mihail Eminescu. Şi acasă, în clipele sfinte, rostiţi numele lui Mihail Eminescu, având gândul îndreptat spre Tatăl Ceresc.
Citiţi, învaţaţi versuri din Eminescu. Citiţi-i proza politică. Şi celelalte lucrări. Românule, apropie-te de Mihail Eminescu şi vei fi puternic. Mihail Eminescu voivodează ca un sfânt. Are eficienţă de arhanghel. Este Sfântul Naţiunii Române.
Cei ce vor transmite un număr de semnături trebuie în orice moment să facă şi dovada listelor. Centralizarea se poate face  şi pe localităţii, la iniţiativă locală, sau pe plan judeţean,  printr-un simplu proces-verbal.
Listele pot fi păstrate la persoanele, organizaţiile, bibliotecile, şcolile, universităţile, revistele, ziarele care le-au adunat, sau, cei care doresc, la un fond Eminescu, la primării, dacă acestea acceptă aşa ceva. Primăriile cu iubire de Neam şi de Eminescu pot şi ele însele să adune semnaturi. Dar toţi românii care doresc să le păstreze în familie, sau organizaţiile, partidele, bibliotecile, şcolile, universităţile, revistele, ziarele o pot face.
Strângerea de semnături o aşteptăm din partea tuturor românilor care cred în sfinţi, în efectul sfinţitor, protector, mântuitor de neam reprezentat de Mihail Eminescu, deci şi din partea celor uniţi cu Roma (greco-catolici) şi catolici.
Pentru centralizarea generală a numărului de semnături, aşteptăm scrisorile D-voastră pe adresa: Copil Gheorghe Gavrilă, Bucureşti, str. Aleea Romancierilor nr. 6, bl. E19, ap. 55, cod poştal 061793. Tel. O21-7456782; 0720127570. E-mail: gheorghegavrilacopil@yahoo.com. Vă rugăm de la bun început, numele D-voastră şi câte semnaturi aţi adunat şi abia apoi, dacă vreţi să ne scrieţi opiniile D-voastră.