Marul – copacul nemuririi si meleagurile sale

    Nu foarte demult, un parlamentar, membru a unei uniuni, cerea  celor dintr-un partid cu nume ideal, să nu mai folosească termenul "meleag", pentru că "nu este românesc". Trist, dar nimeni nu avea nimic de comentat. Eu aş fi avut, dar azi pot spune mai mult şi din nefericire destul de puţin, căci se consideră că fiecare cuvânt poate avea mai multe  înţelesuri. Primul sens şi cel mai evident este: al meu leagăn, sau "mă leagă viaţa, iubirea  de leagănul  naşterii  mele". Există meleaguri străine şi meleagurile natale; pe mine mă leagă legământul de pământul ţării în care m-am născut. Având rădăcini adânci în "poporul indoeuropean" este firesc ca pronumele meu şi mele să le găsim de la Mediterana la Atlantic: mio-italiană, mes-franceză, my-engleză. Dar găsim şi legare-italiană, leguer=a lăsa moştenire, lier=a lega, lieu=loc-regiune în franceză, legacy=moştenitor şi liege=stăpân, în engleză.

   
Însă cel mai profund sens, care ne apropie de zorii omenirii şi de sinonimele  pentru ţara din "sălaşul zeilor", se poate descifra din mitologia nordică  până  în  cele mai vechi versete ale Bibliei. Vom întâlni merele de aur, fructele nemuririi, de la nordici, în Walhalla (pe talerul zeiţei Idunna), până în raiul biblic. Cele douăsprezece mere de aur dăruiau tinereţe zeilor şi refăceau eroii defuncţi ajunşi în Walhalla; în Biblie mărul era pomul interzis oamenilor. La noi, alături de basmul "Prâslea cel voinic" (care învinge zmeul ce fură merele de aur, ca şi gigantul din mitologia nordică), există şi un obicei de înmormântare în Maramureş, unde  se obişnuieşte să se pună un măr lângă mort, pentru a-l ajuta să treacă mai uşor vămile cerului.  În altă legendă (chiar acest termen are înţeles de legătură ce "dă" nişte informaţii vechi), se pomeneşte de o grădină minunată a Hesperidelor (la rândul său are rădăcina sper  şi dă, de la speranţe date) care se afla pe o insulă  dincolo de Okeanos Potamos. La nunta lui Zeus cu Hera Pământul a dăruit merele de aur. În antichitatea homerică, până la Herodot inclusiv, partea de dincolo de Istru-Dunăre era puţin cunoscută, fapt ce făcea  ca termenul  de Okeanos-potamos (apă potabilă) să fie dat chiar Istrului. Conform unor studii etimologice ale lui Strabon (63-23îHr.) şi Mela (sec.I dHr.), okeanos ar deriva din okus=repede şi axenus=inospitalier, în timp ce pentru "mare" elenii aveau termenul talasa. Grădina Hesperidelor era păzită de dragonul cu o sută de capete, Ladon, ucis de Hercule – fiul  lui Zeus. Insula Şerpilor se află aproape de gurile Dunării şi de Grindul Letea (numele altei soţii a lui Zeus – Leto, rivală a Herei şi mamă a lui Apollo – de la care a rămas în engleză cuvântul "apple" pentru măr). Azi bătrânii din zona oraşului Herculane încă mai pomenesc de uciderea balaurului de către Hercule,  în amintirea căruia a fost dăltuită o stâncă  cu chipul eroului, ce mai poate fi observată. Ea pare  să fie o religvă ce demonstrează afirmaţiile lui Rudolf Steiner că "civilizaţia megalitică  şi cultul druizilor vine de la Marea Neagră"şi confirmată de Daniel Russo, după 1960.

Termenul de măr, a cărui origine pare să fie în zona temperată a fost "importat" în zone mediteraneene. În latină şi italiană, pentru rodie (fruct ca un rod roşu şi rotund ca un măr) au fost create cuvintele: "melum punicus" şi "melagrana", justificând importul din Cartagina (Punicus) a primelor rodii. De asemenea, în Marea Egee se află o insulă (oraş) Melo (Milo), iar la vechii hitiţi oraşul şi regiunea Melitene (Milid), a cărui civilizaţie este cu câteva mii de ani mai veche decât cea romană.

Alături de mere, limba noastră mai are un cuvânt apropiat fonetic, miere – a cărui vechime poate fi apreciată după istoricii antici – care spuneau că dincolo de Istru este Ţara Albinelor,  unde nu poţi pătrunde. De asemenea în Biblie se pomeneşte de "ţara făgăduinţei" unde curge lapte şi miere. Istoricul Flavius Iosephus (37-100 dHr.) în Antiquitates, vorbind elogios despre esenieni  îi compară cu pleistoii  daci (preoţi-asceţi) care mâncau doar lapte şi miere  şi se îmbrăcau în alb. 

Astfel putem înţelege că "Meleag" este tărâmul pomului vieţii, în care merele  te pot "lega" de nemurire. Şi iată că acest cuvânt minunat şi drag nouă, a fost considerat, de către neinspiraţii autori ai DEX-lui românesc, ca provenind din limba ultimilor sosiţi (care s-a dezvoltat în spaţiul indo-european, unde sute de ani latina a fost limbă liturgică folosită şi în administraţie, iar apoi germana).