… povestea intangibilelor caste …
Orientul a fost şi va rămâne un inexplicabil punct de atracţie pentru occidentalul care încearcă să se desprindă de banalul vieţii cotidiene pentru a se arunca în caruselul existenţei la limita fantasticului… Din păcate, această ipoteză fericită apare doar prin cărţile unui Clavell sau prin poemele unui Tagore… Pentru că, realitatea tristă a lovit de multe ori Orientul în general şi India în special. Ţara renumită prin mătăsurile extraordinare şi prin peisajele fantastice a suferit pe parcursul istoriei multe drame, puţin cunoscute nouă, Occidentului.
Cu toate astea, esenţa Indiei a rămas aceeaşi, reuşind în fiecare moment să surprindă prin vitalitate şi rezistenţă. Ţara a refuzat să se încline în faţa unor imperii puternice ca Anglia sau China… Şi nu mă refer aici strict la realitatea teritorială, pentru că, trebuie să recunoaştem, armatele Indiei nu au reprezentat niciodată o forţă militară capabilă să pună probleme puterilor străine. Indienii au fost zdrobiţi de multe ori de-a lungul istoriei lor. Chinezii, musulmanii (care prin extinderea lor au reuşit să acapareze pe lângă teritoriu şi o bucată importantă din cultura indiană, find singura ţară străină care a reuşit în cele din urmă să schimbe cu adevărat India), mongolii şi mai târziu ruşii, englezii, au reuşit întotdeauna să învingă pe plan militar. Dar toţii au fost zdrobiţi pe plan spiritual de o ţară care are parcă în acest domeniu resurse inepuizabile. India a reuşit să îi influenţeze decisiv pe toţi cei din jurul său… Am putea spune fără să greşim că India a fost într-un fel Grecia Orientului. Mai târziu, aerul oriental al acestei adevărate puteri spirituale a cuprins şi lumea occidentală în a rămas sub puterea unui "iluminat sub un copac" sau a unor poeme monumentale! India a fost învinsă însă a reuşit să câştige o altă bătălie, mult mai importantă… Marii filosofi europeni şi-au extras multe idei din mozaicul culturii orientale, iar rolul de arbitru pe care l-a avut India în cadrul acestuia din urmă nu poate fi contestat!
Cu toate acestea, trebuie să ne întrebăm: ce a dus la declinul vizibil al acestei lumi? Pentru că, dacă la nivel ideologic India a rămas intangibilă pe parcursul secolelor, din punct de vedere teritorial ea a fost călcată în picioare de atâtea ori… De ce indienii nu au fost niciodată în stare să lupte cu adevărat pentru ţara lor!?
Răspunsul se află ascuns în străfundurile mitice ale filosofiei indiene… Hinduismul reprezintă şi astăzi religia principală în India. Având aproximativ 750 de milioane de credincioşi pe glob, hinduismul rămâne a doua religie a lumii ca importanţă…
Dar nu era întotdeauna aşa. Hinduismul de astăzi s-a dezvoltat iniţial ca o ramură a religiei indo-europene. Au existat 3 astfel de religii: religia vedică (din care s-a desprins până la urmă religia hindusă), zoroastrismul (cu profetul său Zarathustra) şi cultele greceşti cu meleul lor de credinţe şi simboluri (asta pentru a sugera încă o dată similitudinile evidente dintre India şi Grecia – ţările învinse care însă au cucerit). Brahmanii (fac o mică precizare: nu trebuie să se confunde în totalitate brahmanismul cu hinduismul, deşi astăzi ele sunt cunoscute sub numele de hinduism modern – unificarea celor două secte, shivaism şi vişnuism a venit abia în jurul anului 1900) au ajuns în Ceylan cu 5-6 secole înainte de era noastră. Încet, încet, s-a făcut trecerea de la brahmanism la alte religii. Din brahmanism s-au desprins budismul şi jainismul. Dar învăţăturile clasice ale brahmanismului s-au regăsit sub un nou nume! Şi astfel, hinduismul a apărut. Budismul a fost supranumit "religia durerii", însă filosofia hindusă ar fi meritat mai degrabă acest apelativ. În marile lucrări ale religiei vedice (Rig Veda, Puranas sau Mahabharata – scrisă totuşi ceva mai târziu), războiul este cauza tuturor distrugerilor. Kauravi şi Pandavi se luptă pe câmpiile Mahabharatei nu din plăcerea războiului, ci pentru a-şi apăra onoarea. Iar inutilitatea luptei în sine este scoasă foarte bine în evidenţă de autorul anonim (sau poate autorii) al acestei cele mai lungi epopee din istoria umanităţii!
Tocmai de aceea, pe parcursul istoriei, hinduşii au refuzat cu îndârjire lupta, păstrând în străfundul conştiinţei lor învăţăturile străbune… Oamenii au refuzat să lupte pentru această lume iluzorie, inutilă… Viaţa şi tot ceea ce ţine de ea înseamnă durere. Iar eliberarea, care era un motiv comun al tuturor doctrinelor hinduse, nu lasă loc disperării. Întradevăr, hindusul nu primeşte moartea cu disperare… Nu, el se resemnează cu soarta sa şi îşi acceptă sfârşitul.
Această demnitate însă are şi o parte negativă. Astfel, ajungând la o asemenea stare de resemnare, hindusul nu mai luptă pentru viaţa sa. Pe el nu îl aşteaptă oricum decât durere, şi, chiar dacă moartea nu îi oferă automat ceva sigur, este mai bună decât durerea continuă reprezentată de viaţă. Se va spune că aceste filosofii avansate erau cunoscute doar de cei iniţiaţi. Însă nu este adevărat. Fiecare hindus cunoştea anumite principii de bază. Cei fără de castă trăiau cu speranţa că după moarte totul se va întoarce în favoarea lor… Nu aveau nici o promisiune, dar o speranţă este mai bună până la urmă decât nimic…
Tocmai de aceea au fost atât de uşor învinşi de musulmani. Pentru că, dacă pentru hinduşi nu exista nimic, pe musulmani îi aştepta o câmpie cu "râuri pe dedesubt" şi patru fecioare neatinse de nimeni… "ÃÆsta da motiv să lupţi!" ar spune orice mascul. Şi, chiar dacă pare ciudat privind din punctul de vedere al unei generaţii mai degrabă atee, trebuie să înţelegem că nişte copii intoxicaţi cu religie vor ajunge inevitabil să creadă. Pentru aceşti oameni, fie ei hinduşi, fie ei musulmani, religia este cea mai importantă. Ei , după cum zicea într-un eseu John Locke "…trăiesc pentru Dumnezeu". Locke considera asta ca find singura menire a omului. Putem observa că o ţară ca India a avut enorm de suferit din cauza acestor credinţe greşite!
Şi tot din cauza tradiţiei vedice, în India s-a instaurat probabil cel mai inutil şi cel mai asupritor sistem din istoria omenirii. Spun asta, deoarece sistemul castelor este cea mai veche instituţie de opresiune existentă şi astăzi! De mii de ani în India, singura şansă pentru oameni este naşterea sub titulatura de brahman. Această castă închisă, care, mai târziu alături de aristocraţia musulmană a condus ţara se face vinovată de abuzuri incredibile…
Nu era nimic ciudat în India secolelor 19 şi 20 să vezi oameni murind de foame pe stradă doar pentru că erau consideraţi "paria". Nu era de mirare să vezi bolnavi murind în spitale doar pentru că doctorii refuzau să trateze "nişte paraziţi"! (Şi nici astăzi nu ar fi lucruri imposibile.) Toate acestea erau lucruri normale în India "Trinităţii Cosmice"! Iar brahmanii, aflaţi sub protecţia lui Brahma, Krişna şi Vişnu puteau chiar şi să îi omoare pe cei fără castă. Nimeni nu ar fi intervenit în faţa acestor oameni superiori! Ne plângem de regimurile totalitare occidentale fără să vedem drama acestor oameni condamnaţi încă de la naştere la o viaţă de calvar. O viaţă pe care nu aveau cum să o schimbe. Noi plângem pentru trebuia să stăm la cozi interminabile şi exista cenzură, însă în India femei însărcinate se întorceau cu faţa la perete şi refuzau pur şi simplu să mai lupte pentru viaţa lor! Aceasta este "eliberarea hindusă", aceasta este puterea de renunţare pe care acest popor a avut-o întotdeauna. La fel cum japonezii (sub impactul religiei shintoiste, care, alături de taoism, este singura religie care s-a păstrat intactă încă de la apariţia sa cu 1600 de ani înaintea erei noastre) se aruncau cu avioanele spre o moarte sigură fără să crâcnească, hinduşii mureau acceptându-şi moartea. Nu există în istorie o mai mare alterare a instinctului natural de supravieţuire decât în cazul acestora!
Războaiele interne dintre musulmani şi hinduşi au însângerat istoria. Pentru că, dacă pe planul militar, mundan, hinduşii renunţau uşor, pe plan filosofic ei erau dârzi. Pentru religia lor ar fi fost în stare să omoare pe oricine! Şi încă sunt! Fanatismul religiilor totalitare (ca hinduismul, islamismul, creştinismul (!) şi altele) a rămas încă puternic şi capabil să producă daune importante!
Abia în 1947 a scăpat India de oprimarea Angliei, abia în 1947 s-a născut această ţară! Filosofia ei continuă însă să existe de mii de ani! Şi, în ciuda deserviciilor pe care ea le-a adus acestui popor pe plan fizic, ei sunt psihic mult mai puternici!
Eu cred însă că trebuie să compătimim o ţară care nu a reuşit să scape niciodată de trecutul ei. Şi se pare că, filosofia unui popor este mult mai greu de zdruncinat decât crimele acestuia. Pentru că, dacă germanii au trecut peste două războaie fără să-şi renege ţara, se pare că hinduşii (lucru valabil şi în cazul musulmanilor) nu vor reuşi să "se salveze" decât când îşi vor renega filosofia!
Pentru că viaţa este mai importantă decât o castă, viaţa este mai importantă decât un sărut al zeilor! Şi pentru că, până la urmă nici o ţară nu s-a prelins de pe sabia zeilor! Zeii au fost cei care s-au prelins de pe limba oamenilor!