General
Holocaustul impotriva romanilor (1)
,, În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CÃÆTÃÆRÃÆU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […]. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase…Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă…Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de "dictator delegat" (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).
Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut-o evreii. In Consiliul Comisarilor erau 17 evrei, din 22 membri(77%), la Comisariatul Războiului 33 evrei, din 43 membri(77%), la Afaceri Străine 13 evrei, din 16 membri(81%), la Justiţie 20 evrei, din 21 membri(95%), la Instrucţie Publică 6 evrei, din 6 membri(100%), la Muncă 7 evrei, din 8 membri(87%), la Ministerul Provinciilor 21 evrei, din 23 membri(91%), la Presă 4 evrei, din 4 membri(100%), în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea propagandei în ţările străine 8 evrei, din 8 membri(100%). In total 129 evrei, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice.
Pe 12 aprilie 1919, M.Cohan scria în ziarul Le Comuniste, din Harkov: „Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost înfăptuită de mâinile evreieşti…Noi am fost şi numai noi cei ce am condus Proletariatul Rus spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza bolşevismului stă în mâinile noastre tari…Simbolul iudaismului, steaua cu cinci raze, este acum adoptată de bolşevism…şi în acest semn va fi exterminată burghezimea”.
Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu Revoluţia din 1917, iar în România a avut loc între 1940-1964 (cu întrerupere între 1941-1944).
In 1918 poporul român şi-a reîntregit ţara, constituindu-şi statul naţional unitar român. Dar acum, împotriva acestui ideal sfânt, împlinit, al tuturor românilor, de a trăi într-o singură ţară, a început terorismul în România, prin evreul Max Goldştein, care a pus o bombă în Parlamentul României, atentat soldat cu morţi şi răniţi.
n 1921 în România s-a înfiinţat Partidul Comunist din România, numit şi Partidul Comunist Român. Acesta a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, dintr-un motiv cât se poate de clar, pentru că România se opunea cu succes avansării bolşevismului pe teritoriul său. Bolşevicii avuseseră un deosebit succes în Germania. In Ungaria, în 1919,preiau puterea. Guvernul Sovietelor din Ungaria a fost răsturnat de armata română, în 1919,care,după ce a intrat în Budapesta, s-a retras, revenind în interiorul graniţelor României. Comuniştii din România hotărăsc să împartă Ungariei, Bulgariei şi Rusiei Sovietice, o mare parte din România, încât România să nu mai poată despărţi Uniunea Sovietică de Ungaria şi nici de Bulgaria. In felul acesta Uniunea Sovietică ar fi urmat să debordeze în Balcani, Mediterana şi în întreaga Europă Occidentală. Acest plan de expansiune teritorială imperială a Rusiei bolşevice a fost dejucat de România în toţi anii de după Revoluţia din 1917,până spre sfârşitul celui de al doilea război mondial.
In 1939 şi 1940, Partidul Comunist din România continuă să susţină cu fermitate desfiinţarea României ,,imperialiste”, prin dislocarea din trupul ei a Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei, Transilvaniei şi a Banatului.
In 1940, conform Pactului Ribbentrop-Molotov, URSS anexează partea de răsărit a României (Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei). Cei ce au hotărât şi au executat genocidul(holocaustul) împotriva românilor de aici, au fost evreii, ca voinţă politică decizională comunistă. Genocidul a fost îndreptat atât împotriva clasei conducătoare ,cât şi a poporului de rând, fiind vorba şi de o epurare etnică, de aducere în locul românilor, a unor cetăţeni sovietici, din alte părţi ale URSS. Ca să nu existe nici o îndoială şi nici o posibilitate de sustragere a evreilor comunişti, ca făptuitori ai holocaustului împotriva românilor, iată-i, în 1940, pe fiecare după mumele său. Tabelul nr.1 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de CC al PCR pentru a li se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia: 1. Bruhis (Kofman) Srul Pinhusovici 2. Faierştein Raia 3.Kofman Iakov 4. Djureak Dmitri Mihailovici (Vladimirovici) 5. Morgherştern Izrail Markovici 6.Zighelbaun Srul 7. Burlacenko Serghei Danilvici 8 . Luca Leaslo 9. Korotkov Iuri Aleksandrovici 1o. Scvorţov Mihail Iakovlevici: Leibovici Srul Abramovici 11.Oighenştein Lev Nikolaevici 12.Goldforb Abram Isaakovici 13. Petrov Piotr Ivanovici (Guzun) 14. Roitman Fanea Isaakovna 15. Tarandaş Malea 16. Korotkova Natalia Isaakovna 17. Satovskaia Roza 18. Rabinovici Fanea Iakovlevna 19. Revici Iakov Moiseevici 20. Visecauţan Polea Efimovna 21. Budeştskaia Ester 22. Cioklo Mordko 23. Kolpakci Iakov Aronovici 24. Şteinberg Froim 25. Boguslavskaia Polea Iakovlevna 26. Romanenko Nikolai Nikolaevici 27. Pastir Zasea Leibov 28. Gudis Lev Smulevici 29.Rabinovici Şoil Oiezero vici 30. Orlih Mark Semionovici 31. Boguslavski Iakov Tovici 32. Zighelbaum Abram 33. Voloh Abram 34. Limon Srul Greşovici 35. Grinman Isaak Iosifovici 36. Bujor Iosif Aronovici 37. Weisman Sara Iosifovna(Seindel).Tabelul nr. 2 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, a căror apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de muncă. Judeţul Chişinău: 1. Şafran Raisa Semionovna 2. Leib Nahman (Noiman Leibovici) 3. Diner Eti Iakovlevna 4. Protodiakonov Vsevolod Mihailovici 5. Malerp Maria Kisilevna 6. Voinberg Niuka Markovici 7. Şor Lev Ilici 8. Zaru Ivan Ilici 9. Oirik Avram Moiseevici 10. Derevicii Ippolit Gheorghevici 11. Şandrovskaia Ita Beniaminovna 12. Goldfarb Zeilik Borisovici 13. Kuperman Isaak Moiseevici 14. Şvarţman 15. Konstantinov Konstantin Stepanovici 16. Glikman Gitlea 17. Sinitivker Fritz 18. Grinberg Ida Izrailevna 19. Şehter Roza Borisovna 20. Zislis Vonver Lvovici 21. Izu Fruhtman 22. Lupan Andrei Pavlovici 23. Bravar Liuba S. 24. Şvetskaia 25. Makler Ciaka Isakovna 26. Avramescu Ida 27. Hresonskaia Etea Iosifovna 28. Rubinştein Aleksander 29.Geboveţer Riva Simonovna 30. Gofman Mordko Iakovlevici 31. Silvestrov Ivan Antonovici 32. Kemelmaher Bliuma Naumovna 33. Goldştein Iosif Pinkusovici 34. Gherenburg Roza 35. Ihilovici Maier 36. Sikorski Gheorghi 37. Iancu Janetta 38. Tukerman Mark Borisovici 39 Tudoraki Lena Aronovna. Judeţul Soroca: 40. Cemortanu Matvei Grigorevici 41. Şoimu Ivan Samuilovici 42. Kolokolnikov Evgheni 43. Pavlov Mihail 44. Guţul Constantin 45. Leahovski Mihail 46. Guţu Pavel 47. Gruzin Aleksandr 48. Zaidman Leib 49. Zelţer Rahil Ihilovna 50. Golovatii Ivan 51. Gherşman Srul Beirelovici 52. Dolear Malea Ihilovna 53. Akkerman Leib Iankelevici 54. Harmi Eva Iankelevna 55. Şoimu Samuil 56. Livşitz Haim 57. Klimov Ivan Ivanovici 58. Mer Leib 59. Doktorovici Anna (Enea) 60. Abramovici Abram 61. Cehover (Tarasov) Oba Rahimilovici. Judeţul Bălţi: 62.Reidenboim Rahil Isaakovna 63. Masisi Moisei Iosifovici 64. Erji Leibil Nahmanovici 65. Voitman Berko Iakovlevici 66. Reidel Rahil 67. Palaria Riva Davidovna 68. Rab Eva Isaakovna 69. Rab Ivan 70. Oighenştein Niunea Iakovlevna 71. Goldman Bela Abramovna 72. Goldman (Baciu) Ida Mironovna 73. Iampolski Buka 74. Oighenştein Mihail 75. Kotlear Lev. Judeţul Bender: 76. Şimkov Ivan Fiodorovici 77. Sisimov Mendel 78. Revenealî Serghei 79. Reddenboim Smil 80. Dikler Ester 81. Dvoiritz Aron Matveevici. Judeţul Orhei: 82. Ciornaia Nataşa (Burlacenko). 83.Krasnopolski Monea Iakovlevici 84. Malcik Riva Favelevna 85. Averbuh Jena Livovna 86. Vainştoc Nuhin Rubinovici 87. Munder Lev Abramovici 88. Kojuşneanu Abram Iakovlevici. Judeţul Hotin: 89. Kuşnir Semion Ilici 90. Kovalciuk Vasili Mihailovici 91. Botoşanski Avram Iţkovici. Judeţul Ismail: 92. Gherşkovici Silea 93. Gherşcovici Jenea (după soţ Georgescu) 94.Şabin Anrei. Judeţul Cernăuţi: 95. Finkel Evghenia (Vais Anna) 96. Kurţman Mozes 97. Vittner Eva 98. Vittner Norbert Leonovici 99. Kraizler Naftalii Uşerovici 100. Şlomiuc Reia Aronovna 101. Gheigher Artur Irevici 102. Gadiak Anton Iakovlevici 103. Rainer Racella Natalovna 104. Magkovski Vasilii Onufrievici 105. Srefiuk Evghen-Lev . Tabelul nr. 3 cu membri Partidului Comunist din România care trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti şi să fie obţinute informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din România. Oraşul Chişinău: 1. Spektor Ester Peisovna 2. Berştein Simha Pinkusovici 3. Gherştein Haim Srulevici 4.Mirza Evghenia Borisovna 5. Feldman Riva Isakovna 6. Şteiberg Etea 7. Goldberg Iosif Davidovici 8. Bubis Isaak Markovici 9.Bubis Isaak Markovici 10. Şmulevici Liza Aronovna 11. Beloterkovici V.S. 12.Torban Iosif Iakovlevici 13. Grekov Stepan Danilovici 14. Kaşelnik Ivan Ivanovici 15. Lazar Izabela Iosiifovna 16.Vinberg Isaak Leizerovici 17. Barenboim Ioşe Iankelevici 18. Bukur Ghenea Miniminovna 19. Ohştat Ghenea 20. Blekher Lev Meerovici 21. Reider Moisei Lvovici 22. Şprinţen Fanea Lipovna 23. Rubinştein Berta Vladimirovna 24. Lifşitz Efimovici 25. Ghilman Froim Moiseevici 26. Bleher Iakov Moiseevici 27. Solomovici Fanea 28. Vasilenko Vladiimir Sergheevici 29. Nisenblat Vitea Naumovna 30. Abraham Sonea Grigorevna 31. Kaufman Fanea Isidorovna. Oraşul şi judeţul Soroca: 32. Oleinik Maxim Stepanovici 33.Timofei Grigorii Mihailovici 34. Melişen Ivan Nicolaevici 35. Navroţkaia Anna Panteleevna 36. Navroţki Mihail Iosifovici 37. Mişişin Alexander Antonovici 38. Navroţki Andrei Iosifovici 39. Navroţki Piotr Filippovici 40.Meşişen Vladimir Mihailovici 41. Meşişen Nikolai Grigorevici 42. Kordebanovski Frantz Iosifovici 43.Boiko Ivan Makarovici 44. Mocindcea Vasilii Markovici 45. Reşednik Dionisii Ignat 46. Boredeniuk Mihail Vasilevici 47. Bihovski Vasilii Abramovici 48. Takii Diordii Fiodorovici 49. Tokmeak Ivan Vasilevici 50. Şaragov Semen Fiodorovici 51.Weisberg Isaak 52. Oleinik Petr Feodoseevici 53. Kolesnik Afanasii Ivanovici 54. Ghebedniuk Timofei Fiodorovici 55. Morgun Pantelei Fedotovici 56.Tismineţki Buzea 57.Şarogradski David Şeşomov 58. Goldenberg Abram 59. Buhman Lazar Abramovici 60. Ciumak Mihail 61. Roitman Iakov 62. Stolear Hana Srulevna 63. Cerkbz Vsevolod Arkadievici 64. Goldştern Şişmon 65. Dumbravă Anatolii 66. Bilkis Ilia Isaakovici 67. Şteinbuk Smil 68.Faierştein Iancu Aronovici 69. Goreşnik Iţik Meerovici 70. Şulman Froiim 71. Magazinik Riva Leibovna 72. Magazinik Gherş Leibovici 73. Milman Moişe 74. Makogon Sonea 75. Kotler Hanakii Iankelevici 76. Kotlear Mendeii Iankelevici 77. Kotlear Şmerl Iţkovici 78.Palii Vasilii 79. Balan Isake 80. Ghilas Haralambie 81. Stariş Silvestr 82. Gogu Profirii 83. Kofteneak Vladimir 84. Deaur Dimitri 85.Harkovei Afanasii 86. Lefter Dionisii 87. Tihoţki Valentin 88.Kolker Boruh 89.Kravţov Ivan 90. Naumov Alexei 91. Gherşenzon Sulea Moiseevici 92. Trahtman Idel 93. Pastuşenko Grigorii 94. Derkauţan Aizik 95. Şehtman Ţalik 96. Gluhovski Petr 97.Karpiş Ivan 98. Lisov Ivan Antonovici 99. Soltuz Nikolai 100. Gologorski David 101. Kriger Ianik 102. Davidovici Lubov 103. Pînzaru Ivan 104. Pînzaru Pavel Vasilevici 105. Kazak Demian Stepanovici 106. Tivnik 107. Tomak Gheorghii Pavlovici 108. Iasinski Vasilii Ivanovici 109. Kalmaţui Ştefan 110. Kozman Timku 111.Haralamb Buhor 112. Ciporneak Vanea 113.Ciporneak Haralamb 114.Zelţer Zolea 115. Postolake Vasilii 116. Bezbeda 117. Maceak Ivan 118.Eriomenko Grigorii Fiodorovici 119.Şveţ Dmitrii Mihailovici 120. Poliţiuk Şişma 121. Strahov Kalinik 122. Samanaki Alexandr Ivanovici 123. Ciobanu Marcu 124. Guţu Dimitrii 125. Kvatkovski 126. Ştrahman Sunea 127. Bruma Semion 128.Halkin Sima 129. Buris Sima 130. Nedelea Ambrozis 131. Şmunis Iţik 132. Revuleţ Grigorii 133. Spivak Şlik 134. Ţentis Pavel 135. Drobnika Fedor 136.Savka Efim Dmitrevici 137. Kaplan Mioka 138. Hoiut Iosif 139. Sosna Haim 140. Kaplan Avoris 141. Ţîmbaliuk Kuzma 142. Ciumak Semion. Judeţul Orhei: 143. Sakara Evghenia Vasilevna 144. Brizma Cearma Aronovna 145. Şnir Ghenea Livovna 146. Lener Frima Iakovlevna 147. Lefter Roza Avseevna 148. Lerner Opşip Kipelovici 149. Şaparina Pelagheia Isakovna 150. Zamislovskaia Peloaghelia Moiseevna 151. Şapoşnik Izrail Rubinovici 152. Lerner Venea Markovna 153. Rakul Constantin Gheorghievici 154. Tartovski Solomon Moiseevici 155. Ghelman Riva Haskova 156. Rezingof Sara Haimovna 157. Dizingof Naum Haimovici 158.Malis Motel Abramovici 159. Cebotari Peisih Haimovici 160. Grivokopatel Haim Iosifovici 161. Vaiser Haia Iosifovna 162. Moitlis Moisei Şumovici 163. Ciobotaru Sara Iosifovna 164. Iaruga Isaak Abramovici 165. Goldman Polina Pavlovna 166. Goldman Isaak Pavlovici 167. Fişman Rahil Davidovna 168. Fişman Estera Davidovna 169. Gerş Dafa Davidovna 170. Daici Ghitlea Şlemovna 171. Brezman Ecaterina Aronovna 172. Popusku Mira Mendelevna 173. Berekovici Adela Isaakovna 174. Jesan Vasilii Ivanovici 175. Zisler Iankel Ţalikovici 176. Şmukler Leib Borisovici 177. Kogan Beleamia Moiseevici 178. Tarlev Hana Ioaakovna 179. Ghinzburg Lipa Tudicovici 180. Averbuh Basea Livovna. Judeţul Bender:181. Erţberg Amika 182. Burlak Fiodor 183. Slipakov Nikolai 184. Tabanov Elifer 185. Gabdzea Feodosii 186. Bazarov Dmitrii 187. Taran Iakov 188. Kovtunenko Ivan 189. Bicikov Victor 190. Bicikov Boris 191. Zavada Victor 192. Grinberg Hava 193. Kofman Zelma 194. Kofman Fanea 195. Mozeş Evghenii 196. Sisman Frida 197. Goldştein Iakov Şmulevici 198. Haikim Idel Gherşkovici 199. Zelter Zaiveid Leibovici 200.Roşko Rahman Davidovici 201. Kîsa Hristofor Ivanovici 202. Kelmenciuk Zinovii Ivanovici 203. Borisova Zinaida Ivanovna 204.Şlapakov Nikolai Abramovici 205. Pronoza Evghenii Ilici 206. Brodskaia Dora Zaharovna 207. Koroli Boris Iakovlevici 208. Brodskaia Janna Zaharovna 209. Leah Ivan Zaharovici 210. Dmitrieva Şeifa Iosifovna 211. Prokopet Moisei Iosifovici. Judeţul Bălţi: 212. Kolker Moisei Mihailovici 213. Birinboim Zolea Nutoviei 214. Barenboi Abram 215. Lerner Lona Idelovna 216. Rabenko Alexandr Israilevici 217.Rapaport Beeno Boris 218. Kuşnir Semion Aronovici 219. Goldiş Abram Isaakovici 220. Garber Sioma Ovşi Iankelevici 221. Weisman Toivi Şaevici 222. Rozenblat Moişe Lipov 223.Roll Valter Livovici 224. Kuşnir Haia Eftimovna 225. Brinboim Monea Nutuvici 226. Kaţ Oscar Gerş-Berovici 227. Kevilevin Ihil Moşkovici 228. Kiseleva Şeiva Zisileva 229. Bujor Tatiana Iakovlevna 230. Ghelman-Vaitraub Fanea Pinkrovna 231. Roizman Nlemi Borisovna 232. Harak Polea Zelmovna 233. Grinberg Mişa 234. Ghelman Ivţe Iţkovici 235. Şerman Moişe Beilovici 236. Fux Naftul Abramovici 237. Rîlskii Grigorii Afanas 238.Haot Niusin Gherşovicii 239. Jukovskii Boris Iosifovici 240. Ţuprik Aizea Davidovici 241. Rudima Anton Gheorghevici 242. Kleiman Moise Isaakovici 243. Pogorelovskii Mihail Samuilovici 244. Babineţki Ivan Pavlov 245. Zernovoi Ivan Ivanovici 246. Reaboi Andrei Anufrievici 247. Stratiiciuk Iakov Stepan 248. Gomeniuc Ivan Eliseevici 249. Grinberg Haia Solomonovna 250. Grinberg Fira Izrailevna 251. Leabis Tatiana Isidorovna 252.Vikinskii Fiodor Ivanovici 253.Gavriliuk Petr Petrovici 254. Golik Ivan Andronovici 255. Glinberg Moise Grigorevici. Tabelul nr. 4 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, sosiţi în URSS, în calitate de emigranţi politici (foşti voluntari ai Armatei Republicane în Spania ş.a.), pe care CC al PCR îi recomandă pentru a fi transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia: 1. Tismeneţki Leon Moiseevici 2. Telmer Elias 3. Kleiman Moisei Solomonovici 4. Vihrev Abram Naumovici.
Din partea de răsărit a României, armata română se retrăsese fără luptă, deci nu existau nici un fel de consecinţe dureroase pricinuite românilor sau evreilor de aici, datorită încleştărilor armate. Şi cu toate acestea, în 1940, împotriva armatei române în retragere, evrei înarmaţi au umilit şi au lichidat, prin împuşcare, ofiţeri şi soldaţi români. Armata română primise ordin să nu răspundă la provocări. Este evident că aceşti evrei se coalizaseră, cu arma în mână, cu armata de invazie a URSS, împotriva propriei ţări, România, încadrându-se astfel în programul şi activitatea comuniştilor evrei de până acum, împotriva statului român. Singurul român care a fost în fruntea Partidului Comunist, până după al doilea război mondial, a fost îndepărtat din funcţie în 1924, pentru că începuse să regrete şi să nu mai accepte aceste programe de desfiinţare a României.
Asupra familiilor de români care se refugiau din calea ocupantului rus, evreii s-au dedat la jafuri şi omoruri.
Din Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei, trenurile morţii pornesc spre Siberia, începând cu anul 1940 şi din 1944,până în anii de după 1950. Morţi pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer şi apă. Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete umane. Sute de mii de civili români. Putinii supravieţuitori au avut parte numai de persecuţii, până la moarte. Toate acestea în răsăritul României căzut sub ocupaţia bolşevică. Dar în România (între graniţele României de azi), ce s-a întâmplat între 1944 – 1964 ? In 1948 comuniştii preluaseră întreaga putere politică în România. Are loc lichidarea totală a clasei conducătoare din România, a tuturor elitelor şi a multor altor români, din poporul de rând. In întreaga Românie, din 1921 până în timpul celui de al doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunişti, în mare majoritate alogeni, conducerea aparţinând evreilor. Din 1948 până în 1964, în România au fost întemniţaţi peste două milioane de români şi peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre. Singura forţă politică decizionlă, în România, o formau comuniştii. Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român din anul 1948: Gheorghe Gheorghiu-Dej – Secretar general, Ana Pauker- Secretar, evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu, Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu. Se impune precizarea că ministrul de interne al noii orânduiri comuniste din România a fost tot evreu, Teohari Georgescu. Si alţii, şefi ai securităţii. In acest context se poate înţelege mai bine, de ce colonelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de ofiţer de securitate vinovat de genocid împotriva românilor. Apare un fenomen demn de reţinut. In viaţa publică, evreii din Comitetul Central al Partidului Comunist Român ,după preluarea puterii, (a se vedea, spre exemplu, anul 1948), apar cu nume româneşti- cu o excepţie, sau două. Evreii comunişti din 1940 au numele lor evreiesc.
Fenomenul românizării numelor, după război şi în timpul comunismului, se răspândeşte şi în rândul altor categorii de evrei, încât, în aparenţă, după nume, o parte din evrei au dispărut. Nu înseamnă că nu au mai existat şi evrei cu nume evreieşti. N-au avut nici un fel de dificultăţi pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici alţii. Dimpotrivă, evreilor, majorităţii zdrobitoare, li s-a asigurat, în viaţa României, locuri de şefi. Dăm în continuare o listă de evrei care au format conducerea României în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77 (Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian Historical Studies, 1996, ed. II ,p. 7-9 ). Evrei în Guvernul României:
1.Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe.
3.Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.
6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
7. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galaţi, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.
8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.
9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii, originar din Brăila.
10. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil.
11. William Suder, alias Wilman Suder , şef al Contra Spionajului.
12. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.
13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria.
14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor.
15. Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă.
16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.
17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.
19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc
20. Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia.
22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris.
25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat.
26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor.
27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste.
28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei.
29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
30. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scânteii, conducea întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismului. In acelaşi timp conducea şi înscenata campanie antisemită din România.
32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii.
33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă.
35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române.
36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române.
37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în România, din Uniunea Sovietică, Preşedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor.
38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.
39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României.
42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Serban).
Extremiştii de stânga şi atrocităţile comise nu pot scăpa de verdictul: holocaust, genocid, crimă la adresa umanităţii.
Considerăm că poporului român trebuie să i se ofere din partea organismelor internaţionale evreieşti, din partea evreilor de pretutindeni şi din partea statului Israel, pentru Holocaustul săvârşit de evreii comunişti împotriva românilor, suma de 2oo (două sute) miliarde euro.
{mospagebreak}
Matatias Carp, evreu din România, în Cartea Neagră, Bucureşti, 1946, vol. 1, p. 48, scrie „presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941…”
Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s-au manifestat în nici un fel împotriva militarilor români ( presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s-ar fi adus..) .
În 1944, deşi armata română încetase orice luptă cu URSS, românii fiind angajaţi în bătălii împotriva Armatei germane, sovieticii deportează în URSS pe cei 180 000 de militari români, de pe linia frontului. Aceştia nu mai trăseseră nici un foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau prizonieri în urma unor lupte. Foarte mulţi îşi dorm somnul de veci în pământul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga Românie. Evreii comunişti preiau, progresiv, puterea sub protecţia Armatei URSS, încât în 1948 sunt stăpânii absoluţi ai României. Nimeni nu îndrăznea să aibă o altă părere despre holocaustul (genocidul) împotriva românilor, din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile româneşti anexate de URSS şi din anii de după război, din România cu graniţele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puşcărie pe viaţă, sau lichidat. Apar documente contrafăcute, mărturii şi declaraţii sub şantaj, ameninţări şi tortură.
Istoricul american Nicholas M. Nagy–Talavera, evreu născut în România, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în ediţia în limba engleză, din România, din 2001, p.427 şi în ediţia în limba română, din România, cu titlul Fascismul în Ungaria şi România (Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu), din 1996, la p.414, scrie: „Ruşii au cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar şi lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi cea ucrainiană, în entuziasmul generat de plecarea autorităţilor române, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a ţării, i-au tratat pe românii în retragere într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu.”
Trecuse un sfert de secol între lucrarea lui Matatias Carp şi cea a lui Nagy -Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n-a mai avut curajul, ca predecesorul său, să nege atrocităţile săvârşite de evrei în 1940.
Deci „s-au petrecut multe lucruri ce n-ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi ucrainiană…i-a tratat pe românii aflaţi în retragere într-un mod care avea să-i coste scump un an mai târziu.”
Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare, săvârşite de evrei împotriva românilor, în 1940, altfel autorul nu le-ar fi considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai târziu, în 1941. De asemenea recunoaşte că s-a acţionat atât asupra armatei române, cât şi asupra românilor civili. Din text mai reiese că de vină este populaţia evreiască, nu numai evreii comunişti. Numai că şi Nagy -Talavera face tot ce poate, ca aceste doar câteva rânduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din 1940, împotriva românilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării. Şi neprecizând ,,lucrurile ce n-ar fi trebuit să se întâmple”, cititorul trece şi peste aceste doar câteva cuvinte, ca şi cum evreii n-ar fi de vină de crime la adresa umanităţii. Că este aşa şi nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din titlul capitolului în care chiar şi cititorul versat descoperă cu greu aceste câteva rânduri: The Legion against Carolist Romania – Legiunea împotriva României carliste. Cu alte cuvinte, legionarii împotriva României carliste. Numai că citatul pe care l-am reprodus înseamnă Evreii împotriva României – o adevărată ,,carte neagră” a genocidului evreiesc împotriva românilor.
Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei rănile adânci, deschise în fiinţa poporului român, totuşi ne vedem siliţi să reţinem câteva. Toate se găsesc în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi în unele cărţi de specialitate. Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, RAO International Publishing Company, 1998:
,,La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiţi în bandă, înarmaţi unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii aflaţi internaţi, omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri.”
„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii dintre ei, furând tezaurul instituţiilor statului, etc.”„În judeţul Cetatea Albă bande comuniste evreieşti au schingiuit preoţi, le-au ars bărbile cu ţigări, au devastat bisericile.”„Populaţia şi în special evreii s-au înarmat cu armament luat de la unităţile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fracţiuni izolate, la adăpostul trupelor ruseşti .”„Populaţia evreiască a ajutat la dezarmare.”„Exodul populaţiei române constituie o dramă de nedescris. Locuitorii evrei organizează pretutindeni–până şi în Galaţi– o adevărată rebeliune cu jafuri şi omoruri.”„Ciocniri între trupele române şi populaţia evreiască ce voia să sechestreze trenurile de evacuare au avut loc şi la Ungheni, soldate cu morţi şi răniţi.”
„La îndemnul trupelor sovietice, unii militari minoritari din cadrul Armatei a 4 – a şi a 3-a române au dezertat cu armamentul şi muniţia din dotare. Ulterior aceştia au fost organizaţi în bande înarmate şi au acţionat împotriva fostelor unităţi.”
La 6 iulie 1940, pierderile Armatei române (primise ordin, pentru a evita războiul, să nu răspundă la provocări) au fost următoarele: ucişi, răniţi, daţi dispăruţi – 356 cadre şi 42.876 soldaţi şi gradaţi.
„La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreiască cu 6 colţuri şi o panglică roşie.”
„Evreii din Chişinău au arborat drapele roşii, manifestând pe stradă şi barând străzile spre gară pentru a nu permite retragerea funcţionarilor români; au ocupat de asemenea localurile instituţiilor, comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol au fost executaţi de evrei în stradă.”
„În toate satele s-au arborat steaguri roşii şi în special evreii…”
Documentaţia e bogată, dar într-un articol de presă, puţine documente pot fi reproduse. Unele, care evidenţiază sadismul evreilor, din timpul rebeliunii iudaice din 1940, împotriva românilor, au fost evitate, dar niciodată nu e prea târziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în sensul acesta:
„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, acte oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.).
De ce atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate (s.n.). Fraţii noştri îşi părăsesc copii bolnavi, părinţi bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoare, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-au furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic(s.n.). Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” (De ce atâta ură?, în Neamul Românesc, din 6 iulie 1940).
Până şi avocaţi evrei, chemaţi prin profesie să apere pe cei nedreptăţiţi, au participat la genocidul împotriva românilor, au fost lideri de grup de evrei criminali, au întocmit liste pentru asasinate:
„În Soroca bande de comunişti evrei conduse de avocatul Michael Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei şi a poliţiei au asasinat în faţa statuii generalului Poetaş pe comisarul Murafa şi ajutorul său Eustaţiu Gabriel.”
„În Chişinău listele de execuţii au fost întocmite de intelectuali comunişti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar şi dr. Derevich.”
„Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat oribil. Asasinatele şi molestările…..”
Cititorul însuşi poate completa lista cu ororile săvârşite de evrei. Aşa, din Paul Goma, Săptămâna Roşie, 28 iunie – 3 iulie 1940, sau Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004:
,,Nu puţini erau înarmaţi si agitau liste negre, ameninţând pedepsirea celor figurând acolo.”
La Cernăuţi ,, Evreii l-au împuşcat pe preotul bisericii catolice, pe câţiva gardieni. Evreii tineri (15 – 16 ani) au dezarmat soldaţi, i – au pus să se dezbrace, apoi i-au înjunghiat cu propriile baionete.”
,,Imediat după plecarea soldaţilor români, evreii, în număr de câteva zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis porţile închisorilor, înarmând pe deţinuţi, au început cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele.” Iată nume de evrei din Cernăuţi, căpetenii ai bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antiromânesc: Marek Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Saşa Pimensohn. Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov, Eisinger, Sigi Bainer (Sigismund Brainer, sau Bayner, Beiner – îl găsim apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat torţionar, locţiitor al şefului serviciului anchete la Direcţia Regională a Securităţii). Şi în Cernăuţi, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül – comisar, Glaubah – primar, Hitzig – ajutor de primar, Meer (Beer) – prefect. Deci se cunosc şefii progromului antiromânesc, prin asasinate la faţa locului şi prin încărcarea trenurilor de vite, cu români, spre Siberia. La fel s-a întâmplat şi în alte localităţi. La Chişinău, avocatul Steinberg – conducătorul sovietului comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al oraşului, şeful comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg – conducătorul acţiunii teroriste. Lista poate continua cu alţi evrei, cu sutele de evrei din conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de genocidul împotriva românilor.
,,Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor, pentru a-i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte care cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă.”
,,Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuşcat de teroriştii evrei.”
Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela şi la Gheorghe Buzatu, Aşa a început holocaustul împotriva Românilor, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995:
,,Incidentele, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unităţi militare.”
Cititorul, dacă doreşte, are la dispoziţie o carte alcătuită doar din documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive – Locotenent – colonel Alesandru Duţu, dr. Constantin Botoran, Situaţia evreilor din România,1939–1941,Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003 (Carte interzisă şi trimisă la topit): ,, În toate oraşele basarabene şi nord bucovinene…s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcţionarii judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului, precum şi funcţionarii financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale Statului… Au fost cazuri când execuţiile au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei.”
După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, de către Armata română şi unele familii de români, evreii au continuat o altă evacuare, umplând trenurile pentru animale, cu români pentru lagărele de exterminare din Siberia. Epurare etnică prin holocaust în proporţie de masă. În România, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de români, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi.
Se impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea holocaustului (genocidului) evreilor împotriva românilor şi publicarea lucrărilor rezultate din aceste cercetări.
{mospagebreak}
În pagina precedentă precizam că Revoluţia bolşevică din Rusia a fost făcută de evrei. În Consiliul Comisarilor Poporului, din 151 comisari (miniştri) ai Rusiei bolşevice, 129 erau evrei. Tot în acest articol publicam patru tabele cu evrei comunişti, din 1940, din Basarabia şi nordul Bucovinei. Tabelul nr.1, cu membri Partidului Comunist din România, cu 37 de nume, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de Comitetul Central al Partidului Comunist din România, pentru a li se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia. Tabel nr. 2, cu membri Partidului Comunist din România, cu 105 nume, basarabeni şi bucovineni, a căror apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de muncă, în judeţele Chişinău, Soroca, Bălţi, Bender, Orhei, Hotin, Ismail, Cernăuţi. Tabel nr. 3, cu membri Partidului Comunist din România, cu 255 de nume, din oraşul Chişinău, din oraşul şi judeţul Soroca, din judeţul Orhei, din judeţul Bender şi din judeţul Bălţi, car trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti şi să fie obţinute informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din România. Tabel nr.4 cu membri Partidului Comunist din România, cu 4 nume, basarabeni şi bucovineni, sosiţi în URSS, în calitate de emigranţi politici (foşti voluntari ai Armatei Republicane în Spania s. a.) pe care Comitetul Central al Partidului Comunist din România îi recomandă pentru a fi transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia.
Desigur, numărul evreilor comunişti, cu tot felul de funcţii, comisari de toate gradele, este cu mult mai mare. Cei interesaţi şi de alte nume, pot consulta cartea lui Mihai Bruhis, Rusia, România, Basarabia, Universitas, Chişinău, 1992. Le regăsim, citate, în cartea lui Paul Goma, Săptămâna Roşie, 28 iunie-3 iulie 1940, sau Basarabia şi Evreii, Editura Vremea XXI, 2004, Bucureşti, p. 81-85. Alături de cei din tabelele 1-4 mai dădeam numele unor evrei care au condus şi asasinat populaţie civilă românească, evrei care alcătuiau liste pentru românii pe care hotărâseră să-i asasineze imediat, sau să fie torturaţi şi lichidaţi după arestare.
In urma ultimatumului dat României de către URSS, Armata Română s-a retras din faţa invaziei sovietice, între 28 iunie-3 iulie 1940, până pe malul de apus al Prutului, URSS impunându-şi noua sa graniţă, imperială, până la râul Prut.
Invadarea părţii de răsărit a României de către URSS este rezultatul practic al Pactului Ribbentrop-Molotov. Invazioniştii sovietici au anexat Basarabia, nordul Bucovinei, dar şi Ţinutul Herţa.
In materialul acesta vom evidenţia caracterul premeditat al atrocităţilor evreilor, fie în grupuri organizate, conform unor liste, în 1940-1941, iar după 23 august 1944,ca reprezentanţi ai puterii politice de stat, tot cu premeditare, tot conform unor liste.
Rebeliunea evreilor împotriva românilor s-a desfăşurat între 28 iunie-3 iulie 1940. A fost prima rebeliune din istoria României, de preluare a puterii, de către o minoritate conlocuitoare. Au reuşit să preia puterea, în două etape, în aceste zile ale anului 1940, în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, iar după 23 august 1944, în întreaga Românie, în ambele etape, cu ajutorul Armatei URSS.
Partidul Comunist din România era dominat şi condus de evrei. Acţiona pentru distrugerea statului naţional român, pentru că acesta rezista în faţa procesului de expansiune a comunismului. La 8 mai 1940 Cominternul trimite acestor comunişti, instrucţiuni în legătură cu dezmembrarea României. Acţionau subversiv şi se pregăteau pentru a sprijini invazia armatei sovietice. Cu o lună înainte de invadarea răsăritului României de către Armata Roşie, M. Skorţov ( Leibovici ) şi Morgenstern, membri ai secretariatului Partidului Comunist din România, sunt chemaţi la Moscova unde au raportat asupra ,,capacităţii de luptă şi activitatea organizaţiei comuniste din Basarabia”… Evreii au acţionat şi s-au organizat în vederea invaziei sovietice şi au contribuit la pregătirea acestei invazii. Au deţinut informaţii asupra momentului agresiunii, acţionând în consecinţă prin sabotaj economic şi propagandă pro sovietică. ( Alex Mihai Stoenescu, ARMATA,MAREŞALUL ŞI EVREII, Editura RAO, Bucureşti, 2001, p. 76, 78 ). Era o activitate continuă, din timpul Revoluţiei bolşevice din 1917, până acum. Evreii erau coloana avansată a Rusiei bolşevice. Argument, evreii erau aproape să reuşească să transforme Germania într-o republică sovietică. Republica sovietelor de la Beyern a fost zdrobită la începutul anului 1919 şi cu aceasta şi încercarea de comunizare a Germaniei. Dar în 1919 reuşesc să transforme Ungaria într-o republică sovietică! Acelaşi plan îl tot puneau la cale şi pentru România.
Momentul favorizant pentru declanşarea Rebeliunii iudaice bolşevice anti româneşti a venit în anul 1940. Liderii evreilor aveau pregătite listele pentru asasinarea reprezentanţilor instituţiilor locale şi a altor români. Listele le-au împărţit evreilor din subordine. Aceşti subordonaţi erau organizaţi în bande, grupe, detaşamente, miliţii. Aveau instrucţiuni precise de îndeplinit, pe sectoare, străzi, instituţii, adrese. Liderii aveau ca semn distinct, de comandanţi, cocarda roşie, ceea ce adeverea că serveau sub drapelul roşu, bolşevic, al URSS.
In anul 1940, înainte de retragerea armatei române din partea de răsărit a României ( Basarabia şi nordul Bucovinei ) „majoritatea evreilor comunişti s-au constituit în comitete de INIŢIATIVÃÆPENTRU PROTECŢIA TERITORIULUI BASARABEAN, ordinul venind de la Moscova” ( idem, p. 97 ). S-au format comitete orăşeneşti peste tot. Pe data de 27 iunie cercurile comuniste evreieşti au fost încunoştinţate de ultimatumul dat României de către URSS.
„Încă înainte de a se începe acţiunea de evacuare a Nordului BUCOVINEI şi a BASARABIEI s-au format în toate oraşele şi târgurile, comitete orăşeneşti din comunişti şi evrei, care au hotărât, în prealabil, atât modul cum vor primi trupele sovietice de ocupaţie, cât şi acţiunea de împiedecare a evacuării” ( Locotenent- colonel Alesandru Duţu şi Dr. Constantin Botoran, SITUAŢIA EVREILOR DIN ROMANIA, 1939-1941,Vol. I, partea întâi, Editura Ţara Noasră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003, p. 219 ).
„Imediat după anunţarea ultimatumului sovietic şi înainte de intrarea Armatei Roşii, în toate oraşele basarabene şi nord bucovinene, ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineret de ambe sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă” ( idem, p. 206 ). Să analizăm puţin această mărturie documentară. Ca la un consemn, înseamnă mobilizare dinainte pregătită, înarmaţi, înseamnă că existau arme pentru rebeliune, care numaidecât au început acţiunile, înseamnă că ştiau ce au de făcut şi au acţionat concomitent, la ordin.
„Cuiburile locale de comunişti, în unanimitate alcătuite din evrei, au ocupat în chip de simpli spectatori, centrele şi colţurile străzilor, gata de a da semnalul începerii devastărilor şi executării fruntaşilor români, care nu vor mai avea timpul să părăsească oraşul, în momentul intrării trupelor sovietice”.
Din ziua de 28 iunie, evreii, nu puţini la număr, erau înarmaţi şi agitau liste negre, ameninţând cu pedepsirea celor figurând acolo (Paul Goma, op. cit. p 135).
„Listele întocmite de organizaţiile comuniste, locale, cuprinzând numele românilor basarabeni şi ai celor din regat, destinaţi arestării şi suprimării”…
„Bandele au început devastările pe str. Ion Inculeţ, unde îşi au gospodăriile majoritatea fruntaşilor basarabeni”… ( Alesandru Duţu şi Constantin Botoran, op. cit. p.162 ). A se reţine „ şi a celor din regat, destinaţi arestării şi suprimării”. Prin regat se înţelege Regatul României, întreaga Românie.
Insurgenţii evrei aveau misiuni precise, prin acţiuni rapide:
-Avarierea Postului de radio Chişinău.
-Ocuparea Centralei telefonice din Chişinău.
-Preluarea puterii locale, prin atacarea şi ocuparea instituţiilor statului român, primării, poliţie.
Au executat capii autorităţii româneşti, primari, comisari de poliţie şi alţi reprezentanţi.
Au instalat primari evrei şi comisari ai poporului, desigur, tot evrei. Au arborat drapelul roşu, în locul tricolorului românesc, atât la oraşe, cât şi la sate. Au sfâşiat tricolorul românesc.
-Atacarea instituţiilor financiare şi a celor în care se găseau bani, pentru a jefui tezaurul României din această parte de ţară, ceea ce au reuşit, de regulă, prin asasinate.
-Atacarea magazinelor cu valori deosebite. Le-au jefuit, asasinând.
-Bararea străzilor, pentru a nu se refugia funcţionarii.
-Bararea străzilor, pentru a opri plecarea tuturor refugiaţilor.
De ce aceste barări? S-a anticipat corect, că în graba plecării, românii îşi vor lua asupra lor o parte din bani, din valută, bijuterii, lucrări de artă, etc. Dovadă că evreii, pe străzi, pe jos, în trăsuri, în automobile, camioane, la gară, prin ameninţări, lovituri, înjunghieri, sub ameninţarea puştilor şi pistoalelor, cu rapiditate, smulgeau bagajele şi poşetele din mâinile doamnelor.
-Atacarea camioanelor destinate evacuării, oprind astfel evacuarea funcţionarilor şi a familiilor militarilor. Liderii evreilor ştiau că sechestrarea familiilor militarilor însemna o mare lovitură dată unei armate şi s-a acţionat în consecinţă.
-Devastarea şi incendierea bisericilor. Au maltratat şi asasinat preoţi. O bandă de terorişti evrei a încercat să linşeze pe studenţii teologi, care au scăpat numai datorită intervenţiei unui detaşament de jandarmi, ce a făcut uz de arme. La Chişinău clopotele catedralei şi ceasul primăriei anunţau începerea zilei de lucru. De acum clopotele vor amuţi pe timp de zeci de ani, iar bisericile vor fi rase de pe suprafaţa pământului, sau transformate în grajduri pentru cai, în magazii, sau loc pentru dans şi petreceri. In istoria românilor, în momente de mare primejdie, când oamenii nu mai aveau timp să se refugieze în locuri mai retrase, se adunau la biserici. In Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, aşa ceva nu mai era posibil.
-Ocuparea gărilor şi asasinarea şefilor de gară. Au dezorganizat retragerea trenurilor cu materiale, muniţii, populaţie şi chiar a unităţilor militare.
-Oprirea trenurilor în gări. Au făcut uz de armă.
-Deraierea trenurilor.
-Incendierea trenurilor.
-Atacarea şi oprirea convoaielor de automobile şi trăsuri. Au distrus mijloacele de transport, sau le-au sechestrat, jefuind şi asasinând.
-Atacarea convoaielor cu căruţe cu bagaje. Au deshămat caii, au jefuit.
-Atacarea echipajelor Marinei fluviale.
-Bandele de terorişti acţionau şi în satele din drumurile spre interiorul României, vânând pe cei ce ajunseseră până aici.
Rezultatele devastărilor se depuneau în locurile cunoscute din vreme, odată cu împărţirea listelor pentru asasinate. Dar bande de evrei practicau împărţirea celor jefuite, între membri acestor bande.
Sărmanii români civili, nu erau apăraţi nici de Armata Română, nici de forţele de ordine. Totuşi, unele unităţi al jandarmeriei, în prima zi, mai funcţionau.
„Au fost cazuri, după cum relatează refugiaţii, când executările au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc, stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei” ( idem, p. 206 ).
Insurgenţii evrei ştiau că armata română n-are voie să tragă.
Ieşeau în întâmpinarea Armatei Roşii, cu drapelul roşu, flori şi ovaţii, de la caz la caz, fie populaţia evreiască, în frunte cu noul primar, evreu, fie vreun detaşament de terorişti evrei.
Terorism în toată legea. De fapt tot ce s-a întâmplat în aceste zile este terorism la nivel de comunitate etnică, preludiul terorismului de stat pe care bolşevicii evrei l-au instaurat în România, după modelul bolşevic pus în practică în URSS.
„Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii din ei, furând tezaurul instituţiilor statului etc”…( Alesandru Duţu, Constantin Botoran, op. cit. p. 157; Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 91). Este adevărat că elanul comunist a cuprins aproape toată comunitatea evreiască ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 113).
Trebuie să spunem, spre a se şti, că evreii din România nu trecuseră niciodată prin aşa ceva. In România funcţionau lupta politică, lupta de idei, chiar şi când au fost duse la extrem, iar partidul evreilor îşi avea parlamentari în Parlamentul României. Ba mai mult, spre satisfacţia evreilor, opozantul politic, partidul legionar, fusese lichidat în 1938, prin asasinarea liderilor şi a sute de legionari, în toată ţara. Revenirea legionarilor în prim planul vieţii politice se datorează, în bună măsură, atrocităţilor săvârşite de evrei în Basarabia, nordul Bucovinei şi în Ţinutul Herţa, ca parteneri ai Armatei Roşii invadatoare. Evreii s-au comportat ca o populaţie inamică, trecând în mod violent şi organizat de partea URSS, contribuind, pe cale insurecţională la instaurarea comunismului în partea de răsărit a României, cu toate consecinţele holocaustului anti românesc, comunism ce ameninţa să se extindă în toată România, prin invadarea întregii ţări.
„In unele localităţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, bande înarmate de evrei au comis crime împotriva militarilor şi funcţionarilor români, unele cazuri luând aspecte bestiale” ( idem, p. 92 ).
Evreii, în cadrul insurecţiei armate de 7 zile, au atacat şi dezarmat unităţi militare româneşti (Repetăm, acestea aveau ordin să nu riposteze la nici un fel de provocări, pentru a evita războiul), au împuşcat ofiţeri şi înalţi ofiţeri şi soldaţi, au contribuit, singuri, sau în conlucrare cu Armata Roşie, la luarea în prizonierat a zeci de mii de militari români, cu ofiţeri cu tot. Pierderile suferite de pe urma evacuării: „ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi 356 de cadre şi 42.876 soldaţi gradaţi”, după o altă mărturie Corpul 3 armată ar fi pierdut 138 ofiţeri, 111 subofiţeri şi 50. 800 ostaşi ( ibidem p. 94 ). O parte din aceşti prizonieri au fost executaţi, prin execuţii colective, ca şi confraţii lor polonezi, în anul 1939 ( Pactul Ribbentrp-Molotov ! ), ceilalţi au fost duşi în lagăre de muncă, de unde nu au mai ieşit niciodată.
Armata Roşie invadatoare, care a intrat în nordul Bucovinei, era, în general, formată din tineri mongoli, între 18-25 de ani. Au spus că sunt aceia care au luat parte la ocuparea fostei Polonii ( Alesandru Duţu şi Constantin Botoran, op, op. cit. p. 196). Cutremurător, să vorbim de o ţară, ca de o fostă ţară. Dar acesta era contextul internaţional al rebeliunii iudaice şi a invaziei Armatei Roşii pe pământ românesc. Actul acesta criminal, al Moscovei bolşevice şi al rebelilor iudei, este cauza izbucnirii Războiului de eliberare a acestor teritorii, după un an, pe data de 22 iunie 1944, prin înaltul sacrificiu de sânge al Armatei Române. Invadatorii au fost respinşi în afara Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Un inamic agresor, cu o armată imensă la graniţă, constituia un pericol iminent pentru un contraatac, pentru o nouă invadare a României, drept pentru care Armata Română şi-a continuat ofensiva.
Adevărul nu trebuie lăsat să fie îngropat de Minciună. Considerăm că documentele pe baza cărora am scris aceste pagini, trebuie publicate, în întregime, în mass-media, pentru a fi documentat tot românu. De asemenea trebuie introdusă studierea holocaustului ( genocidului ) evreilor împotriva românilor, în şcolile din România.
Caracterul criminal al Pactului Ribbentrop-Molotov este evidenţiat şi de Preşedintele Poloniei, Alexandru Kwasnievski. Referindu-se doar la un aspect al nenorocirilor abătute asupra Poloniei, acesta a afirmat: Noi aşteptăm ca masacrul de la Katyn să fie recunoscut drept crimă la adresa umanităţii şi să fie nominalizaţi toţi instigatorii şi executanţii masacrului, iar documentele să fie transmise în întregime. Le Figaro, 10 mai ( Permanenţe, nr. 5, Mai 2005, Revista presei străine, p. 18 ). Ne raliem în întregime acestui demers, tot ce i s-a întâmplat României între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, încadrându-se în categoria crimelor la adresa umanităţii, fiind vorba de acelaşi Pact Ribbentrop- Molotov. Dar şi după 23 august 1944.
Listele prin care se nimicea prezentul de atunci şi viitorul poporului român, pe mult timp, îşi vor descoperi şi în rândurile ce urmează, caracterul de crimă la adresa umanităţii, de crimă la adresa poporului român, de crimă cu premeditare.
Practicarea holocaustului(genocidului) împotriva românilor în 1940-1941, în partea anexată a României, iar după 23 august 1944,în partea amputată şi ocupată, are baze documentare ferme. Precizăm că armata URSS a rămas în România, din 1944, până în 1956.
În continuare vom avea în vedere tot caracterul premeditat, metodic, organizat al genocidului împotriva românilor, prin listele pentru asasinate, întemniţări, torturări, deportări. Caracterul selectiv al martirizării românilor este în afara oricărei îndoieli. Chiar şi în cazul deportărilor în masă. Au fost localităţi din care toţi românii au fost deportaţi, copiii, tineret, părinţi, iar din altele, în mod diferit.
Cititorii, după ce vor avea o privire de ansamblu asupra nenorocirilor căzute pe capul românilor, sunt rugaţi să reflecteze şi asupra bunurilor jefuite şi asupra unui imens număr de imobile, cu proprietarii fugiţi, ucişi, sau deportaţi. Familii întregi, deportate. Jefuitorii sunt cunoscuţi. Tot ei s-au instalat în imobilele cel mai bune. Poate că azi, aceşti instalaţi ilegal, abuziv, sau urmaşii lor, dacă au plecat din aceste locuri, îşi revendică „dreptul” de proprietate asupra acestor imobile. E numai o întrebare. Cine are timp, să verifice. E bine de ştiut cine au fost falşii proprietari, instalaţi începând cu 1940 şi până prin 1954, cât au durat deportările din această lungă şi zguduitoare vreme. Nu trebuie să lăsăm sub tăcere nici deportările din jurul anilor 1970, e adevărat, în alte condiţii, dar cu acelaşi final, golirea răsăritului României de trineretul român, în locul lui fiind aduşi colonişti rusofoni. Destinaţia acestor români, tot Siberia. Iar supravieţuitorii deportărilor, au beneficiat în continuare, doar de persecuţii, nu de restituirea proprietăţilor, în cele imobiliare tovarăşii bolşevici trăind în continuare nestingheriţi. Tovarăşii bolşevici locali şi coloniştii ruşi, bolşevici şi ei, aduşi în sprijinul bolşevicilor locali, pentru distrugerea masei etnice a autohtonilor români, prin cea mai dură activitate de deznaţionalizare de pe pământ european. Iar noile locuinţe, ce s-au construit în timp, au fost numai pentru nomenclatura bolşevică, din elemente locale, sau colonizate. Pe cheltuiala şi sudoarea sărmanilor români. Avântul sanguinar şi de jaf, din timpul rebeliunii iudaice, va continua şi după 28 iunie-3 iulie 1940, cu vânătoarea de români, cu anchete sub tortură, cu asasinate şi cu deportări. Dar să rămânem la liste. Mai sunt alţi evrei cunoscuţi, făuritori de liste, alţii urmează să fie identificaţi. Mai sunt şi alte nume de asasini cunoscuţi.
La trei zile după retragerea armatei române, pe data de 3 iulie 1940, la Chişinău are loc un mare miting, urmat de o paradă militară. La tribuna oficială, Hruşciov ( de origine evreiască din Ucraina ) şi comisarul Mehlis, evreu, călăul suprem al Basarabiei.
Retragerea armatei române din calea armatei URSS a avut loc între 28 iunie- 3 iulie 1940, perioada crimelor la vedere, dar şi a unor arestări selective, pe baze de liste, arestări ce vor continua masiv şi metodic, după aceste zile. La sfârşitul lunii august, la două luni după ce bolşevicii preluaseră puterea, în închisoarea din Chişinău, erau 8.500 de deţinuţi. Dar în celelalte oraşe? Vom reţine, pentru exemplificare, o mică parte din cei 8.500 de martiri, în ordinea tipărită de Iurie Colesnic, în Basarabia necunoscută, 4 volume, Museum, Chişinău, conform Paul Goma, op. cit. p. 165-167. Cele mai frecvente nume de NKVD-işti anchetatori, sunt tot de evrei: Goldenberg, Ştain, Steineman, Levin, Şaţkin, Israilov, concetăţeni ai anchetaţilor, vorbitori de limbă română. Listele, au fost alcătuite tot de către evrei concetăţeni. Românii din aceste liste nu făceau parte din primul eşalon, dar reprezentau importante valori culturale, ştiinţifice, artistice, morale ale românilor. Rămăseseră pe loc, la ei acasă, dar au fost supuşi exterminării. Alte personalităţi, unele de prim rang în viaţa poporului român, reuşiseră să se retragă în partea ne anexată a României, dar au căzut şi aici pe mâna bolşevicilor evrei, care, sub protecţia armatei sovietice, s-au impus, cu brutalitate, în viaţa României.
Citind lista ce urmează şi alte exemplificări, cititorii sunt rugaţi să fie atenţi la data arestării şi a morţii acestor români martirizaţi şi în felul acesta vor înţelege că e vorba doar de o picătură din oceanul suferinţei României. Aproape toţi au fost arestaţi pe timp de pace, în anii 1940-1941, în urgia genocidului împotriva poporului român.
1.Gheorghe A. Rusu: pedagog, poet, dramaturg; deportat cu întreaga familie la 13 iunie 1940; mort de epuizare în lagărul OLT-Ivdel, Sverlovsk, în 1942.
2.Constantin Leancă, arestat la 6 iulie 1940; mort de distrofie într-o staţie de cale ferată, în regiunea Gorki, în 1942.
3. Nicolae Secară: arestat la 30 iulie, mort în 1942.
4.Paul Vatamanu: arestat la 25 iunie 1941, mort în 194—42?
5.Aurel Ştefanelli: nu se ştie când anume a fost arestat în cursul anului 1941, mort în 1945(?).
6. Ion Codreanu ( „Moş Ion”): arestat 30 iunie 1940; în 1941 a fost schimbat cu Ana Pauker.
7. Ion Bahtalovski: biolog, agronom, specialist în viticultură, autor de lucrări de specialitate; arestat la 26 iulie 1940; mort de distrofie în 1944.
8. Alexandru Baltaga: preot; arestat la 30 august 1940, mort în 1941, în spitalul închisorii din Kazan.
9. Vasile Chiparis: pictor; legionar, arestat la 24 aprilie 1941, executat în 1942.
10. Alexandru Ciulcu: profesor, istoric, scriitor, a condus Straja Ţării; arestat la 26 iulie 1940, mort în 1942.
11. Teodosie Cojocaru: militar, om politic; arestat în iulie 1940, mort în 1941.
12. Gheorghe Druţă: profesor, militar, publicist; arestat la 6 noiembrie 1940, dispărut în Siberia.
13. Vasile Gafencu: agricultor ( tatăl lui Valeriu Gafencu, student, poet creştin martirizat la Piteşti, în reeducare, ucis la Gherla ?); arestat la 5 octombrie 1940, mort în 1942.
14. Cezar Stoica; avocat, poet, publicist ( frate cu Titus Stoica ) ; arestat în 7 august 1940, mort de epuizare în 1942 în lagărul din Nijne-Aursk.
15. Vladimir Bodescu; jurist, arestat la 10 august 1940, mort de epuizare, în 1941.
16. Ştefan Balamez: arestat la 28 iunie 1940, dispărut în Siberia.
17. Nicolae Bivol: profesor, jurnalist, om politic, fost primar al Chişinăului, arestat la 3 august 1940, dispărut în Siberia.
18. Nicolae Ignatiuc: agricultor, arestat la 23 iulie 1940, executat în 1943.
19. Emanoil Catelli: agronom, om politic, istoric, publicist; arestat la 5 iulie 1940, executat în 1943.
20. Alexandra Juriari Russo: înrudită cu Alecu Russo; membru marcant al Mişcării Legionare; arestată la 7 iulie 1940, decedată în unul in lagărele din Karaganda, în 1943.
21. Ştefan Botnariuc: învăţător, arestat la 27 iulie 1940, mort în 1941
22. Ioachim Arhip: învăţător, arestat la 12 ianuarie 1941; dispărut în unul din lagărele din zona Arhanghelsk-când?
23. Al.Terziman ( Altersohn ): jurnalist de ( foarte) stânga, arestat la 22 iunie 1941, i se pierde urma în 1943.
24. Ieremia Cecan: preot; arestat în 12 iulie 1940 executat la 27 iunie 1941.
25. Ion Halippa ( fratele mai mare al lui Pantelimon ) : teolog, istoric, arheolog, autor de lucrări de specialitate; în corespondenţă cu Haşdeu, Muzicescu, Z. Arbore; revoluţia bolşevică din 1917 l-a surprins la Berdiansk; după 27 martie 1918 a fost arestat; liberat, nu i s-a permis trecerea Nistrului în Basarabia românească; a fost ţinut ostatic în URSS în ciuda nenumăratelor intervenţii ( Rakovski, Nina Arbore, Titulescu ; a fost arestat în mai multe rânduri, ultima oară la 25 iunie 1941, asasinat împreună cu fiul său, în închisoarea din Zaporojie.
De ce metode de anchetare au avut parte cei arestaţi, se poate afla cu uşurinţă şi din cele ce urmează. In Chişinău, în sediul beciului NKVD, din str. Viilor nr. 97, în septembrie 1941 ( la trei luni după alungarea ocupantului sovietic), au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15, într-o groapă comună-mâini, picioare legate. In Ismail, în subsolul beciului NKVD din str. G-l Văitoianu, 6 cadavre (5 bărbaţi şi o femeie ) , mâini legate la spate. În Cetatea Albă, la 16 aprilie 1942- 19 cadavre. Orchestra simfonică a Basarabiei fusese surprinsă de retragerea armatei române, într-un turneu de concerte prin ţară. S-a întors la 3 iulie 1940. In gara Chişinău, toţi muzicienii au fost suiţi în camioane, duşi lângă Orhei şi împuşcaţi, în Valea Morii. Până la 15 februarie 1941 în teritoriile româneşti ocupate de URSS erau în închisoare 48.000 de persoane. In această perioadă de pace, în timp de un an, au fost deportaţi peste 300.000 români, în locul lor fiind aduşi 200.000 neromâni (nemoldoveni). Dintre deportaţi au murit cu miile în vagoanele în care erau transportaţi spre lagărele de exterminare. ( Paul Goma, op. cit. p. 203-204). In 1940 au fost deportaţi 50.000 de ţărani înstăriţi. Deportarea selectivă, a ţăranilor înstăriţi şi a intelectualilor, este şi în aceste cazuri, evidentă.
Numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi nordul Bucovinei este estimat la 1.500.000 de persoane( Florin Mătrescu, Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional, Editura Făt- Frumos, Bucureşti, 1998, p. 57 ).
In România cu graniţele de azi( deci fără Basarabia, nordul Bucovieni, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor), Cicerone Ioaniţoiu, în Persecuţia creştină în România, CASA, anul III, Nr. 2, 1996 (RFG), susţine că aproape 3.000.000 de români au trecut prin temniţele comuniste, dintre aceştia circa 250.000 zac în gropile comune presărate pe tot cuprinsul ţării( Florin Mătrescu, op. cit. p. 83).
Listele din 1940 şi 1941 şi de după acest an, pentru lichidarea românilor din teritoriile anexate de URSS, continuă după 23 august 1944, în întreaga Românie, inclusiv în teritoriile anexate, fapt confirmat de cartea Publicaţii interzise, Bucureşti, 1948, ea însăşi o listă de 8.000 de titluri interzise. Autorii în viaţă a acestor lucrări au fost aruncaţi în puşcării şi lagăre de muncă în regim de tortură şi exterminare.
„Prima listă de publicaţii interzise a apărut în martie 1945, in Monitorul Oficial, în baza art. 16 al Convenţiei de Armistiţiu. La 1 iulie 1946, Ministerul Informaţiilor a publicat o broşură de 156 pagini care conţinea aproximativ 2.000 de titluri de cărţi interzise, în limbile română, maghiară, franceză, germană, italiană, etc. Cu volumul de faţă această operaţiune îmbracă un caracter mai vast, lista publicaţiilor interzise în diferite limbi, atingând cifra de cca. 8.000 de titluri, în care se cuprind şi toate titlurile publicate anterior”( Publicaţii interzise, p. 10 ). S-a procedat la decapitarea culturii culte şi tradiţionale(folclorice) a poporului român. „Partidul Comunist Român arătase că lupta împotriva celor care căutau să împiedice democratizarea ţarii nu putea fi dusă fără interzicerea tuturor publicaţilor în general” ( idem, p. 1o ). Această activitate „nu va lua sfârşit decât atunci când ele nu vor mai exista decât în câteva biblioteci oficiale documentare, unde istoricii viitorului vor avea prilejul să studieze epoca cea mai neagră din istoria modernă a omenirii, epoca imperialismului monopolist şi a crimelor sale împotriva umanităţii”( ibidem,p. 11). Caracterul premeditat al crimelor împotriva elitelor româneşti este uşor de dovedit. Cartea Publicaţiile interzise oferă nenumărate exemple. Prin cuvântul tipărit „puteau pătrunde ca o otravă, cele mai odioase născociri ale imperialismului în lupta sa împotriva clasei muncitoare din întreaga lume şi în special împotriva Uniunii Sovietice. Această luptă ideologică nu era însă dusă numai sub o formă directă, în care poziţiile reacţiunii să apară limpezi. Ea folosea şi calea indirectă, a camuflării cu spatele unor lozinci aşa zise democrate, menite să înşele vigilenţa poporului muncitor. Pe linia aceasta a lucrat de pildă fostele partide istorice naţionale-liberal şi naţional-ţărănesc”(ibidem, p.6). Lista autorilor şi a cărţilor interzise a precedat arestarea autorilor şi lichidarea lor prin tortură şi înfometare, în închisori şi lagăre de muncă. Nu a tuturor, unii erau deja în puşcării, tot pe baza acestor liste, înainte de a fi publicate. Ura s-a abătut asupra a tot ce este românesc. Lucrări reprezentative ale culturii române din secolul XIX şi din secolul XX, au fost scoase din circuitul vieţii, din scoli, universităţi, biblioteci. Li s-a dat foc, în public, sau au fost topite. Cele rămase în fondul secret al unor biblioteci, erau interzise cititorilor.
Si nu e vorba doar de ”publicaţii fasciste şi pro-fasciste”( ibidem p.11).
„Acelaşi lucru, cu aproape toţi comentatorii clasicilor noştri. Pretutindeni sunt strecurate afirmaţii prin care se caută a se ascunde adevărata faţă a lucrurilor şi a se propaga ideile false, necesare menţinerii regimului burghezo-moşieresc şi a exploatării omului de către om”(ibidem, p.9 ). Deci nu numai clasicii culturii române interzişi, ci şi comentatorii operelor acestora, o întreagă lume universitară şi academică.
„Clauza aceasta n-a venit ca ceva impus din afară, ci ea era expresia însăşi a voinţei poporului român. Partidul Comunist Român arătase că lupta împotriva celor ce căutau să împiedice democratizarea ţării nu putea fi dusă fără interzicerea tuturor publicaţiilor în care se propagau ideile fasciste şi fără o acţiune energică de epurare a tuturor publicaţiilor în general” (ibidem, p. 10).
Precizăm că prin publicaţii se înţelege tot ce este tipărit, literatură, lucrări cu caracter ştiinţific, ziare şi reviste, etc.
Forţa decizională aparţinea evreilor bolşevici, instalaţi în funcţie de sovietici. Spre exemplificare, vom menţiona doar câteva nume.
Ana Pauker. Adrian Severin, după lovitura de stat din decembrie 1989, în tandem politic cu Petre Roman, va ajunge şi ministru de externe.
„Ana Robinsohn organizează împreună cu Goldstein, atentatul de la Senat(1920), ucigând pe Dimitrie Greceanu, preşedintele Senatului şi un episcop ardelean [alţii fiind răniţi].Goldstein e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. Acolo întâlneşte pe tânărul PAUKER, care studia ingineria şi cu care se căsătoreşte, devenind Ana PAUKER”( Gh.Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Editura Moldova, Iaşi 1991, p. 291). „Instalată la Moscova, Anna Pauker a obţinut cetăţenia sovietică ( fapt dezmiţit acum de guvernul român al dr. Petru Groza). A ocupat o funcţie importantă în Komintern, a cărei membră era, şi în comitetul central al partidului comunist sovietic. Cu titlul de înaltă consideraţie, Stalin i-a conferit gradul de colonel al armatei roşii”( idem, p.295)
„După[…] 23 august 1944[Ana Pauker] rămâne în plutonul de primă linie, fiind una din figurile cele mai sinistre ale nomenclaturii, considerată de mulţi numărul 1 în această ticăloasă ierarhie”… „ In partea a doua a războiului activează din nou în domeniul românesc, organizând divizia Tudor Vladimirescu, dintre prizonierii români din URSS, prilej cu care vizitează toate lagărele unde se aflau soldaţi români. Până în 1953 a ocupat funcţia de ministru de externe, calitate care i-a facilitat numirea mai multor coreligionari în ambasadele României din lume; aceeaşi funcţie i-a permis transferul către URSS a insulei Şerpilor şi a unor mici insule de pe braţul Chilia. Între 1945 şi 1951, a fost considerată, unanim, principalul om de încredere al Moscovei, la Bucureşti”… ( Florin Mătrescu, op. cit. p.619).
Moscova, de-ndată după 23 august 1944, în Moldova ocupată, îi răsplăteşte pe bolşevicii din România, aliaţii de nădejde ai URSS. „ Moldova era administrată direct de către armata sovietică, care instalase peste tot prefecţi comunişti, sau comunizaţi”, fenomen ce s-a extins apoi în toată ţara. Cenzura sovietică fusese instituită la 12 septembrie, în întreaga Românie ( Gh. Buzatu, op. cit. p. 256). In guvernul din august 1944, apărut în urma loviturii de stat din 23 august-arestarea Mareşalului Antonescu, au intrat şi comuniştii. Lucreţiu Pătrăşcanu, ca interim la justiţie avea „ o poziţie importantă care i-a permis să înceapă încă din septembrie 1944 epurarea din armată şi din aparatul de stat a elementelor ne comuniste; tot din septembrie au început să funcţioneze aşa zisele tribunale ale poporului”. Peste două luni, în noul guvern, numărul comuniştilor creşte. Teohari Georgescu este subsecretar de stat la interne, iar din 1945, ministru plin. La 6 martie, sovieticii impuseseră guvernul cu dominanta evreilor bolşevici veniţi din URSS, prim ministru fiind Petru Groza. La 30 martie apare legea epurării aparatului de stat. S-a creat lagărul de deţinuţi politici de la Caracal, iar tribunalele poporului şi-au înteţit activitatea. ( idem, p.257). Din 1944 până în 1948, abatorul uman, inventat de bolşevici şi administrat pe pământ românesc în Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, funcţiona în întreaga Românie. Si va continua să funcţioneze, la parametri apocaliptici. „Tactica comuniştilor devenea evidentă. De altfel tocmai sosiseră de la Moscova doi străini, cetăţeni sovietici, Laszlo Luca şi Ana Pauker, care conduceau în mod deschis partidul comunist”. Lucreţiu Pătrăşcanu, pe atunci ministru al justiţiei „ nu a îndrăznit să se opună ordinelor Annei Pauker, eminenţă cenuşie despre care se spunea că este singura care putea comunica direct, prin telefon cu Stalin”( ibidem, p. 295). Terorista de cea mai criminală speţă, va impune în România, după 23 august 1944, terorismul ca politică de stat. „ Toată acţiunea lui politică îi este dictată de la Moscova şi sunt cazuri când Groza află din ziare de declaraţiile pe care le făcuse el însuşi, ori din anumite decizii luate de Consiliul de Miniştri. Deciziile, adică punerea în execuţie a ordinelor de la Moscova sunt luate de către Ana PAUKER, BODNARAŞ şi VASILE LUCA, în Comitet intim, la care a început să asiste şi Iosif CHISINEVSCHI. Groza e menţinut la putere pentru că Ana PAUKER ridică ura poporului împotriva ei în primul rând, ca uneltind distrugerea bisericii şi a tot ce vine de la Dumnezeu”(ibidem, p.292). „Din motive tactice, Moscova l-a împins pe acesta din urmă pe prim plan, Gheorghiu-Dej fiind ales prim secretar în octombrie 1945. Puterea reală şi influenţa în partid a rămas în continuare în mâna moscoviţilor-A. Pauker, V. Luca, E. Bodnăraş, I. Chişinevski, L. Răutu”, care se bucurau de mai multă încredere în ochii lui Stalin (Gh.Buzatu, op cit. p.255). „ Ana Pauker are la activ zeci de mii de victime(între care şi pe soţul ei Marcel Pauker), agent sovietic şi internaţionalist, lichidat şi el în cadrul „proceselor staliniste”), a căror moarte le-a decis-o indirect(Florin Mătrescu, op. cit. p.619). Şi-a denunţa soţul considerându-l trozkist. Marcel Pauker a fost împuşcat, iar moartea sa considerată o dovadă de loialitate ce a favorizat ascensiunea politică a soţiei sale la Kremlin (Gh.Buzatu, op. cit. p.295). „Ultimii ani din viaţă…i-a petrecut ca pensionară…Urna ei a fost depusă la Monumentul eroilor pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, din Parcul Libertăţii ( N. a. fostul parc Carol) din Bucureşti. Acest monument, el însuşi un sacrilegiu, a fost ridicat exact pe locul Monumentului soldatului Necunoscut, care a fost mutat mai jos şi a Muzeului militar dărâmat complet. După căderea lui Ceauşescu, cenuşa Anei Puker a fost preluată de către familie şi dusă în 1990, în Israel”( Florin Mătrescu, op cit. p. 619).
Care monument al libertăţii, când Ana Pauker este chiar oponentul libertăţii şi integrităţii teritoriale a României?! Care eroină?! A cui?! Puşcăriile gemeau de români, umiliţi, torturaţi, lichidaţi!
Teohari Georgescu „ A deţinut fără întrerupere funcţia de ministru de interne în anii cei mai bestiali ani ai dictaturii comuniste(1945-1952)…trei ani în Regatul României şi patru ani în Republica Populară…De menţionat că sub ministerul lui a fost desfiinţată Jandarmeria, Siguranţă şi Serviciul Special Român şi creată Securitatea Statului şi Miliţia Poporului. Totul a încăput pe mâna a circa 20.000 de ofiţeri KGB aduşi din Rusia, la care s-au adăugat de două sau trei ori mai mulţi agenţi de sovietizare de origine basarabeană, distribuiţi în toată ţara”. In continuare, o listă, incompletă, cu câteva zeci de nume de evrei, înalţi ofiţeri şi generali, cu funcţii înalte securitate ( idem, p.620). Se pot alcătui şi liste pe judeţe, pe oraşele reşedinţe de judeţ şi alte localităţi, cu evreii care s-au făcut şefi ai siguranţei.
Vasile Luca. De profesie lăcătuş. Cariera politică şi-a început-o în iunie 1940, după ocuparea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, de către trupele sovietice, devenind primarul Cernăuţiului. In Bucureşti a fost instalat ca membru în Comitetul Central şi Biroul Politic al partidului.
Alexandru Nikolski. „A fost con
damnat pentru dezertare şi spionaj, înainte de începerea războiului pentru eliberarea Basarabiei… a reuşit să fugă în URSS. Revine în România pe tancurile Armatei Sovietice. La 17 aprilie 1947 era inspector general al Poliţiei de siguranţă, iar la înfiinţarea Securităţii, este adjunct a lui Pintilie, funcţie pe care şi-o păstrează şi sub sinistrul ministru de interne, Alexandru Drăghici(N. a. Aparţinând minorităţii ţigăneşti), ipostază în care preia şi direcţia generală a anchetelor din toată ţara”. Cu consimţământul Anei Pauker şi cu avizul Moscovei, începe şi desăvârşeşte experimentul torturării permanente asupra a 3.010 victime, în închisoarea de la Piteşti, experiment parţial extins şi la alte închisori ( ibidem, p. 619-622).
Iosif Kişinevski .Născut la Chişinău. A deţinut un rol major în instaurarea comunismului în România, ajungând în cariera se de după 23 august 1944, la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (ibidem, p. 621).
Valter Roman. Fiul său, Petre Roman, după lovitura de stat din decembrie 1989, este prim-ministru, apoi preşedintele Senatului.
Valter Roman s-a născut în 1913, la Oradea. „ În războiul civil din Spania (moment precedat de încorporarea sa în rândurile NKGB-ului şi agenţilor Comintern) a fost comandantul unei brigăzi internaţionale de artilerie intitulate Anna Pauker, a participat să şi ca pilot în cadrul aceluiaşi război. Se căsătoreşte cu spaniola Vallejo care, după mutarea întregii familii la Moscova, devine responsabila emisiunilor de limbă spaniolă în cadrul postului de radio din capitala imperiului sovietic; aceeaşi funcţie o va căpăta şi la Bucureşti, după ce familia îşi va schimba din nou domiciliul, odată cu cotropirea comunistă a României. La revenirea în ţara noastră, cu divizia Tudor Vladimirescu, Walter Neulander devine Valter Roman, iar de la o funcţie binecunoscută la NKGB, ajunge locotenent colonel în Armata Română”. „ Agent KGB este unul din autorii comunizării Armatei Române, fapt ce i-a adus, încă din 1946, gradul de general şi , pentru o vreme, postul de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei (DSPA), instrumentul prin care PC îşi exercita controlul politic asupra acestei instituţii”. Apoi, timp de câţiva ani a fost ministru plin al armatei. Urmează postul de director al Editurii Politice şi cel de profesor universitar la Politehnica din Bucureşti. În 1971, Nicolae Ceauşescu i-a conferit titlul de Erou al muncii socialiste.(ibidem, p.623, 686). Fiul său, Petre Roman a îmbrăţişat cariera universitară, fiind tot profesor universitar, tot la Politehnica din Bucureşti.
Valter Roman a avut un rol decisiv în cadrul nimicirii elitelor Armatei Române. A fost Director al direcţiei de educaţie, cultură şi propagandă din Ministerul Apărării Naţionale (DSPA), ministrul plin fiind agentul NKGB Emil Botnăraş. Pentru edificare se impun câteva precizări în legătură cu Emil Botnăraş. Doar el nu este evreu, din cei pe care îi prezentăm. „ E străin complet de neamul românesc: tatăl său, Botnariuk, este rutean, din nordul Bucovinei( lângă satul Cristura), iar mama lui, nemţoaică. A devenit român când s-a alipit Bucovina la România[1918]. A fost descoperit că făcea spionaj în serviciul ruşilor şi- nu se ştie de ce nu a fost arestat la timp- s-a refugiat la Moscova, unde a urmat cursurile Academiei Marxiste pentru formarea agenţilor revoluţionari sovietici. A stat în Rusia până în primăvara anului 1944, când a fost paraşutat în jurul Bucureştilor… El a distrus complet armata română, a arestat şi a deportat o mare parte din elitele militare şi este acela care, în caz de mişcări anti- ruse, va proceda la masacre fără precedent. In 1936 a fost condamnat, în lipsă, ca trădător, la moarte”( Gh. Buzatu, op. cit. p. 293). Pe data de 23 august 1944, regele Mihai îl arestează pe Ion Antonescu şi-l predă lui Emil Bodnăraş, iar acesta îl transferă la Moscova.
Alexandru Bârlădeanu. După lovitura de stat din decembrie 1989, este Preşedintele Parlamentului României. S-a născut în Basarabia, la Comrat. „În 1940, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, a activat ca redactor al emisiunilor de limbă română de la radio Moscova, loc unde s-a căsătorit cu fata lui Mikoian. Ca urmare a unei înţelegeri româno-sovietice, semnată la Moscova din partea română( ce reprezenta regatul României) de către ambasadorul Iorgu Iordan, i se acordă lui Bârlădeanu, în 1946, cetăţenia română şi dreptul de a se fixa la Bucureşti. În scurt timp, şi pentru o perioadă de doi ani (1947-1948), ocupă funcţia de secretar al guvernului, calitate în care semnează o sumedenie de protocoale sau convenţii economice; este trecut apoi în CC al PCR, post în care sârguinţa sa a fost răsplătită cu titlul de Erou al muncii socialiste, acordat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1964.”(Florin Mătrescu, op. cit. p. 685-686). Pentru perioada care ne interesează, se impun unele precizări. Mikoian este evreu, din 1939 fiind membru în Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Ţara, după cum reiese şi din împrejurarea aceasta, nu mai era condusă de români.
Miron Constantinescu. Născut la Chişinău. A deţinut ani de zile un loc în CC şi Biroul Politic al PCR şi din septembrie 1944 funcţia de director al ziarului Scânteia, oficiosul şi organul de presă principal al Partidului Comunist Român. A fost ministru al învăţământului.
Silviu Brucan. Redactor-şef la ziarul Scânteia. Scrie o serie de articole adulatoare faţă de Ana Pauker, de exemplu „ A vorbit tovarăşa Anna Pauker”-Scânteia, nr. 350/12 octombrie 1945. Nu avea diploma de bacalaureat. Ambasador la Washington. Membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
Din grupul celor care au pregătit lovitura de stat din decembrie 1989, cel care a determinat, înainte de aşa numitul proces, pe beneficiarii loviturii de stat, ca Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu să fie asasinaţi. Acuzaţia pentru asasinare s-a bazat pe minciuna ticluită cu bună ştiinţă, de către Silviu Brucan, cum că Nicolae Ceauşescu ar fi vinovat de uciderea a şaizeci de mii de români, doar în câteva zile, în timpul Revoluţiei, din acel decembrie 1989. Cu alte cuvinte oricare şef de stat, sau oricare alt român, încăput pe mâna unor astfel de oameni, poate fi asasinat pe baza unor mărturii mincinoase. Înainte de 22 decembrie au fost 162 decedaţi, din care 73 la Timişoara, 48 la Bucureşti şi 43 în restul ţării. În ziua de 22 decembrie, după ora douăsprezece, Ceauşescu a ajuns captiv în mâinile puciştilor. Din 18 decembrie, până pe 20 decembrie, a fost în Iran, intr-o vizită de stat obişnuită, stabilită cu multă vreme înainte. Nu insistăm acum asupra responsabilităţii directe, cine a dat ordin, cine a tras, din ţară şi dintre infiltraţii de din afara României, până pe data de 22, ora douăsprezece treizeci de minute. Ne plecăm cu sfiiciune în faţa celor ce şi-au pierdut viaţa, în aceste zile ale Revoluţiei. Puciştii ştiau numărul morţilor şi ştiau că acuzaţia principală este mincinoasă. Procesul lui Nicolae Ceauşescu nu diferă cu nimic de procesele pe care puterea bolşevică evreiască din România le-a declanşat după 23 august 1944. Aşa ceva ne confirmă chiar Silviu Brucan. Că procesul lui Nicolae Ceauşescu a fost în spiritul iudaic bolşevic anticreştin şi antiromânesc, poporul român primind Noul Testament prin propoveduirea Sfântului Apostol Andrei, reiese şi din faptul că asasinarea preşedintelui ţării şi a soţiei sale a fost programată şi executată, cu neruşinare, în ziua de Crăciun, 25 decembrie ( Ziua naşterii lui Iisus), sfidând pe creştini şi pe Iisus, ca Domn şi Dumnezeu.
Oferim câteva extrase din articolele scrise de Silviu Brucan, în Scânteia. Despre politicieni de frunte ai României, membri ai Partidului Naţional Ţărănesc: „ Da! Nici o cruţare ”bandiţii manisto-salazişti”( Scânteia, 14 mai, 1947); „Cărţile au fost date pe faţă”( Scânteia, 18 iulie 1947); „ Masele nu vor avea liniştea sufletească, până când duşmanii nu vor fi nimiciţi”( Scânteia, nr. 873), ( ibidem,p. 623). Si au fost nimiciţi. Şi Iuliu Maniu, preşedintele partidului.
Mareşalul Ion Antonescu, conform cercetărilor făcute de Alex Mihai Stoenescu, a fost condamnat la moarte şi împuşcat, în urma acuzaţiei principale, premeditat false, cum că ar fi ordonat executarea a 20.000, sau 25.000 de persoane, execuţia având loc la Dalnic, în apropierea Odessei. Mareşalul, în timpul procesului, a demonstrat netemeinicia acuzaţiei, dar sentinţa de condamnare la moarte s-a dat pe baza acestei acuzaţii. Ulterior, în dosar, scenariştii procesului, au modificat cifra, micşorând-o până în apropierea numărului prin care mareşalul demonstra netemeinicia acuzaţiei. Sunt şi alte argumente relevate de Alex Mihai Stoenescu, în legătură cu falsitatea acestei acuzaţii.
Mareşalului Ion Antonescu „i-a fost pus la dispoziţie, în vederea apărării, o altă variantă a Actului de acuzare, în care erau 20.000 de oameni duşi la Dalnic. Iată explicaţia mareşalului: <<Dalnicul se află la 4-5 km de Odessa. 20.000 de soldaţi încadraţi milităreşte, se întind pe şosea, pe 20 de km. Patru barăci, a căror dimensiune era 25/16 reprezintă 1.200 m. p. Socotind doi şi chiar trei oameni pe metrul pătrat, ceea ce este o imposibilitate, nu depăşim cifra de 3.000 de oameni>>. Intr-adevăr, cifrele nu se potrivesc şi mareşalul avea dreptate. Acesta este motivul pentru care consider că în actul de acuzare( varianta 1-1995) s-au operat modificări după proces, după ce s-a observat că cifrele sunt fanteziste. Folosind formula de calcul exactă a mareşalului, acuzatorii au optat pentru cifra de 5.000, care ar fi acoperit complet drumul de la Odessa la Dalnic! Forţat şi tratat superficial am putea accepta şi că 5.000 ar fi intrat şi în cele patru magazii”. „Rechizitoriul acestuia dă o altă cifră a celor duşi la Dalnic-25.000, ceea ce ţine de prostie în forme vizibile, şi a fost pe bună dreptate ridiculizată de mareşal”. Sunt necesare unele precizări, în legătură cu varianta 1-1995. Cititorul se află azi în faţa a două variante, dintre care una este cenzurată, „prelucrată” după proces şi publicată cu titlul Procesul Marii Trădări Naţionale în 1946, la Editura Eminescu. Varianta aflată în Arhivele Ministerului de Justiţie a fost publicată de editurile Saeculum I.O. şi Europa Nova în două volume, la începutul anului 1955 cu titlul Procesul mareşalului Antonescu-documente, prefaţate şi îngrijite de Marcel-Dumitru Ciucă. Textul celor două volume(varianta 1-1995) este compus din documente reproduse fidel şi din stenogramele transpuse în scris după înregistrările pe plăci ale procesului ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 404, 411, 413).
Ceea ce s-a întâmplat din 1944, până în 1948, a continuat între 1948 şi 1952, când puşcăriile din România au devenit adevărate abatoare umane.
Gh.Buzatu precizează: „A existat un export de comunism din URSS către România prin evrei; am găsit în documentele sovietice agenda de telefon a Anei Pauker în care majoritatea funcţiilor politice ale Cominternului- secţia română era formată din evrei; în 1948, ambasada SUA la Bucureşti atrăgea atenţia că la conducerea PCR erau atât de mulţi evrei, încât se îngrijora de o eventuală reacţie a românilor în viitor”( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p. 211).
Se afirmă că „la cererea lui Ceauşescu, o estimare făcută de securitate( N.A: adică de făptaşi), arată că numai în perioada 1948-1952 în închisorile şi lagărele de concentrare ale securităţii, au pierit peste 80.000 de arestaţi politici (Florin Mătrescu, op. cit. p. 80). Mii de ofiţeri români, politicieni, oameni de cultură, zeci de mii de români, torturaţi, lichidaţi. Observaţia că făptaşii au redus, pe cât a fost posibil, numărul victimelor, este plauzibilă.
Cei ce au furat documentele din arhivele României ştiau că acestea sunt probe incriminatorii la adresa evreilor. Este uşor de înţeles ce înseamnă „activităţile serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României în pregătirea atacului din iunie 1940” şi toate celelalte, pe care le evidenţiază pasajul următor:
„In ce mă priveşte, am găsit file albe şi cadre de microfilme ale dosarelor M. Ap. N. Pe care este notat doar: filele x, y, z…au fost ridicate de Departamentul Securităţii Statului la data de…(filele cu cazul Iaşi au fost extrase în perioada 1950-1953, ceea ce mă face să cred că sunt dovezi ale implicării comuniştilor români, evrei şi sovietici în evenimentele din 29-30 iunie 1941). Alte file lipsesc cam din următoarele zone:
-lista membrilor PCR, informatori şi agenţi ai serviciilor secrete române (Ana Pauker, racolată de Mihai Moruzov, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Teohari Georgescu, adică Biroul Politic al CC al PCR, după 23 august 1944, dar şi mulţi alţii);
-activităţile serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României în pregătirea atacului din iunie 1940 şi a invaziei din 1941, oprită de atacul germano-român; acţiunile diversioniste şi teroriste sovietice cu sprijin evreiesc la Iaşi, înainte şi după declanşarea conflictului;
-arhiva NKVD capturată de Divizia 10 română la Odessa în care se aflau şi planurile de invazie în spaţiul balcanic, precum şi cele privind folosirea minorităţilor în acest scop;
-dosarele medicale din lagărele de la Târgu Jiu şi Caransebeş, Doftana şi Jilava ale unor înalţi funcţionari comunişti;
-dosarul Elenei Lupescu, întomit de Mihai Moruzov, care o bănuia că este agentă sovietică, dar era printre cei puţini care ştiau că ea nu se consideră evreică, mama ei fiind rusoaică” ( Alex Mihai Stoenescu, op. cit. p.230 ).
Evreii „au distrus istoria României…prin sustragerea ( citeşte: furtul şi transportarea în URSS) a cca. 200.000 dosare privind Basarabia-şi-Evreii! ( după 1990 au apărut câteva copii )- operaţie semnată de generalul Grişa Nahum, evreu din Ucraina, devenit şef al Direcţiei contrainformaţii militare- a securităţii R.P.R., se înţelege”( Paul Goma, op. cit. p. 256 ). R.P.R. însemna Republica Populară Română. Scoseseră cuvântul România din uzul oficial, cât şi cel de român, înlocuindu-l cu cel de cetăţean, de clasă muncitoare, muncitor, colectivist, ţărănime, ţăran, locuitor, bolşevic, oamenii muncii din fabrici şi uzine, oamenii muncii de la oraşe, oamenii muncii de la sate, membri de partid, comuniştii, tovarăşii, etc. „ In privinţă pavoazării, se recomanda, de pildă, printr-o circulară, din 18 aprilie, 1952, chiar şi proporţia drapelelor: 75% roşii şi 25% tricolore”( Marius Oprea, Moştenitorii Securităţii. Studiu apărut în ANARUL Institutului de Istorie Recentă, vol. 1, 2002. V. România liberă, Aldine p. IV ). Cum în timpul rebeliunii iudaice din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, drapelul de stat al României, tricolorul, a fost desfiinţat si înlocuit cu cel roşu, evreii, după 23 august, l-au adus pe tancurile sovietice şi l-au impus în întreaga Românie. După opt ani de stăpânire bolşevică, s-a emis o circulară, ca tricolorul să fie, totuşi, tolerat, trei roşii bolşevice şi un tricolor.
Din obiceiul de a fura documentele ne vom mai opri asupra unui caz: „Mai mult, memoriile lui Wilhelm Filderman, cu informaţii esenţiale pentru perioada 1939-1945, pregătite să fie publicate de Academia Română, au fost puse sub cheie de autorităţile israeliene şi interzise atât publicului, cât şi specialiştilor” ( Ion Coja, Protocoalele Kogaionului, Uniunea Vatra Românească, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 39). Wilhelm Filderman, a fost preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în perioada anilor 1940.
– Va urma-