Despre patrimoniul Fundatiei Gojdu

Prof. Iosif POPA: Sunteti specialistul „number one” în materie de „Emanuil Gojdu şi moştenirile acestuia”. Aţi publicat numeroase studii şi cartea „Bicentenarul Emanuil Gojdu (1802–2000)”, aţi fost plecat în Ungaria, în oraşul Giula, pentru a prezenta proiectul de album „Iconografia Emanuil Gojdu”. Vă întreb ce părere aveţi despre informaţiile recente din mass-media precum că partea maghiară a cerut României să renunţe la moştenirea Fundaţiei Gojdu?

 Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: În cazul problemei Gojdu  se petrece o răsturnare de popice, pe care am prevăzut-o în precedentele noastre discuţii. Da aşa este! Partea maghiară a cerut părţii române ca în schimbul deschiderii „Fundaţiei comune Emanuil Gojdu” să dea o declaraţie că renunţă să mai susţină şi să ceară  restituirea a 90% din patrimoniul vechii Fundaţii Gojdu, înfiinţată în 1870 şi sechestrată abuziv de Ungaria în anul 1953. Se  confirmă astfel, că proiectul noii fundaţii comune nu este decât o păcăleală care să se substituie vechii fundaţii adevarate. Guvernul României a dat dovadă de naivitate şi nu s-a delimitat de asemenea încercări de a fi pagubită Romania. Nimeni nu are dreptul istoric, moral, juridic de a face o asemenea renunţare, deoarece patrimoniul Fundatiei Gojdu este de speţă privată, care are succesor în prezenta Fundaţiei Gojdu, reaşezată în anul 1996, la locul ei de la Sibiu. Acesteia i se cuvine moştenirea patrimoniului Fundaţiei Gojdu şi ar fi timpul ca aceasteia să-i revină de facto. Mulţumesc cotidianului „Crişana” şi revistei „Flacara” care  se implică direct atât în detectarea dilemei Gojdu cât şi a destinului Bibliotecii Judeţene Bihor.

Prof. Iosif POPA: Cum percep românii din Ungaria recentul acord dintre România şi Ungaria pentru înfiinţarea unei fundaţii publice comune, numită tot „Emanuil Gojdu”?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ:  Din datele şi discuţiile avute, percepţia este confuză. Nimeni nu s-a ocupat sã explice în ce constă această fundaţie şi mai ales cum poate fi ea accesată, respectiv care sunt raporturile cu vechea Fundaţie Gojdu, înfiinţatã la 1870 şi refăcută din anul 1996 la Sibiu, sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Române. Drept urmare am întâlnit la Giula persoane, dintre românii din Ungaria, care cred că semnând pentru „nouă fundaţie”, guvernul român a renunţat la „vechea fundaţie” şi a abandonat patrimoniul ei în braţele guvernului maghiar. Alţii mi-au spus că în felul acesta România plãteşte „Trianonul”, ceea ce este evident o aberaţie şi arată şi ce se poate întâmpla atunci când nu există comunicare cu părţile interesate.

 Prof. Iosif POPA: Ce părere aveţi despre iniţiativa românilor din Diaspora, în special a celor din Germania, de a cere printr-o scrisoare pe Internet, ca guvernul român să dea lămuriri despre ceea ce a semnat în problema Gojdu?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: Am primit şi eu această scrisoare prin poşta electronică. Ea circulă în toatã lumea şi este un semnal bun că Diaspora se solidarizează cu valorile româneşti tradiţionale. Cred că întrebările sunt motivate şi binevenite, mai ales după ce am văzut confuzia ce domneşte între românii din Ungaria pe acestă temă. Mă alătur şi eu acestor întrebări, cerând guvernului român sã dea explicaţii în ceea ce a făcut, ce şi de ce a semnat, respectiv cum va recupera în continuare patrimoniul Fundaţiei Gojdu, care nu poate face obiectul unei renunţări şi care trebuie restituit beneficiarilor de drept. Faptul că „noua fundaţie comună” este pusã în situaţia comică de a fi obligată să cumpere 500 m.p. ai unei clãdiri din cadrul complexului Gojdu din Budapesta, pentru a i se permite să aibă acolo sediul, arată cã guvernul român a greşit, fiind pus acum într-o situaţie jenantă, de a răscumpăra cu bani româneşti un bun care îi aparţine. Dacă aşa stau lucrurile ar trebui ca Biserica Ortodoxă Română şi în special Mitropolia Transilvaniei de la Sibiu, al cãrei întâi stătător este (după cum este stipulat în testamentul lui Emanuil Gojdu) ca preşedinte de onoare al Fundaţia Gojdu, sã acţioneze pe toate căile pentru a recupera patrimoniul Gojdu şi să-l îl dea Fundaţiei Gojdu, care se află sub aripa sa.

Prof. Iosif POPA: Dar tocmai acum Mitropolia de la Sibiu este în avarie, din cauza ruperii ei în douã?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: Nu întâmplător! Cei ce fac această avarie şi secesiune sunt cu un ochi pe patrimoniul Gojdu, care se va disputa între Cluj şi Sibiu. Aceasta este „marea înţelepciune”, între ghilimele deci, la care s-a ajuns, datoritã senilităţii unui fost mare intelectual român, care este manevrat de ambiţii dictatoriale. Existã un mare pericol, ca prin seccesiunea aplicată Mitropoliei de la Sibiu, beneficiarii testamentari ai Fundaţiei Gojdu să-şi piardã capacitatea de a fi reprezentanţi, iar in acest caz nu are cine să dea în judecată cele douã guverne, pentru prăduirea patrimoniului Gojdu. Iată de ce spun, că avaria de la Sibiu dictată de la Cluj, nu este întâmplătoare, va costa foarte mult şi va fi scump plătită. Dacă se va menţine această divizare, înseamnă că aceasta are legătură cu moştenirea Gojdu demonstrând că este un succes al unor servicii secrete, străine de interesele româneşti.

(Prima parte a acestui interviul – cea de mai sus – a fost publicată în presă în luna februarie 2006. Partea a doua a intrat în dezbatere în luna octombrie a.c. şi o prezentăm în rândurile care urmează. Mi-am permis, desigur cu acordul autorilor, de a face unele mici modificări la text pentru a lega şi omogeniza cele două interviuri şi pentru a oferi cititorului interesat de această tematică o imagine mai reală a problemei moştenirii Gojdu. George ROCA)     

Prof. Iosif POPA: Continuând discuţia noastră, domnule conf. univ. dr. Constantin MÃÆLINAŞ, cum a acţionat, la Oradea, Episcopul Roman Ciorogariu (1920-36), pentru cauza Fundaţiei Gojdu?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: Cu fermitate, pe două planuri, istoriografic şi practic.

1. Pentru clarificarea memoriei curate a lui Emanuil Gojdu, despre care unii spuneau că a fost trădător de neam, deoarece a lucrat cu ungurii

2. Pentru aducerea la Oradea a oseminteloe sale şi recuperarea în ţară a patrimoniului Fundaţiei Gojdu.

Prof. Iosif POPA: Cum rezolvă Roman Ciorogariu prima dilemă?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: În cartea „Zile trăite”, publicată în 1926 la Oradea, lămureşte istoriografic chestiunea cu trădarea. Astfel, el constată corect, că Emanuil Gojdu a fost dezgustat de camarila politică de la Viena, care cu perfidie i-a înşelat pe români la 1848, după ce a împins popoarele din  Ungaria la vrajbă şi război civil. De aceea el a fost adept al liberalilor maghiari, în grupul de aderenţi ai lui Francisc Deak şi împotriva  grupului Kossuth. Alături de liberalii unguri, Gojdu credea şi vedea posibilă ridicarea generală a românilor. După eşuarea unor încercări de progres liberal în comun, Gojdu este dezamăgit. Între 1861-1867 devine dezgustat din nou, de această dată de pactul monstruos, încheiat între camarila politică de la Viena şi clasa politică maghiară, care din nou îi sacrifică pe români, pe altarul dualismului austro-ungar.    Acum vine etapa a doua, când Gojdu se luminează, ajunge la mintea cea mai de pe urmă a românului, în care înţelege că românii nu au ce mai aştepta de la alţii, ci cu mijloace proprii să  evolueze ca naţiune religioasă. Dar românii nu aveau mijloacele necesare. Aşa ia naştere proiectul unei fundaţii puternice, ce avea menirea să finanţeze tineretul ortodox român şi să-i dea sursa de a urma şcoli şi a se pregăti de lupta adultă pentru identitate colectivă şi emancipare modernă. La aceasta îşi pune toată averea sa şi formează Fundaţia Gojdu, prin Testamentul din 1869.  Reconstituirea istoriografică, prima dată făcută de către Roman Ciorogariu în 1926 este corectă, absolvă şi onorează pe Emanuil Gojdu.

Prof. Iosif POPA: Cum a acţionat Roman Ciorogariu pentru recuperarea  averii Fundaţiei Gojdu?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: În 1926 averea Fundaţiei Gojdu crescuse şi ajunsese la circa zece milioane coroane aur, în banii din Ungaria. Reprezentanţa de la Sibiu a Fundaţiei dăduse între anii 1870-1918 aproape cinci mii de burse şi ajutoare, dar în acel moment era blocată de Guvernul maghiar şi  Fundaţia era oprită să mai funcţioneze în Ungaria.

Prof. Iosif POPA: De ce nu funcţiona în România?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: Bună întrebare! În principal, pentru aceeaşi cauză, pentru care nu prea funcţionează nici acum, aşa cum am aştepta, la Sibiu.

Prof. Iosif POPA: Concret, ce a făcut Roman Ciorogariu pentru a recupera patrimoniul Fundaţiei Gojdu din Ungaria?

Dr. Constantin MÃÆLINAŞ: Foarte mult! A intervenit, a vorbit ca episcop şi membru al Parlamentului României, a purtat corespondenţă, voind a trezi interesul României pentru cauza GOJDU, alături de mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu. În anul 1934 organizează cea mai amplă acţiune publică pentru Gojdu, în toate bisericile din eparhia Orăzii. Pentru aceasta, emite „Circulara nr.200/34”, către Protopopiate, cerând ca duminică, 4 februarie 1934, în toate bisericile să se facă parastas de pomenire a lui Emanuil Gojdu, la 64 de ani de la moarte, apoi să se adopte Moţiune, cu mai multe puncte, de aducere în ţară a osemintelor marelui mecena şi de recuperare a averii Fundaţiunii Gojdu. Proiectează, ca din aceasta să se ridice la Oradea un cămin studenţesc, pentru veşnicirea numelui lui Gojdu. Lângă Moţiune se vor aduna semnăturile enoriaşilor şi toate se vor trimite la Fundaţia Ortodoxă Română de la Cluj, pentru susţinere. Un număr special al revistei episcopale „Legea românească” din 1 februarie 1934 a fost tipărit cu materiale despre Gojdu şi Fundaţiunea sa şi a fost distribuit poporului prin biserici. Prin acestea şi altele, care au fost în continuare, episcopul Roman Ciorogariu ne-a lăsat un drum şi un model de acţiune, care nu se poate opri, decât la indeplinirea cauzei, pentru care a luptat, aducerea acasă a Fundaţiei Gojdu, cu toate  ale sale.