A fi liber înseamnă a avea în orice moment certitudinea că tu şi doar tu poţi alege pe ce drum să o apuci
1. Suntem liberi?
Fiinţa umană fiinţează într-un cadru artificial. Acest cadru artificial este societatea. Ca fiinţe, suntem individualităţi excepţionale, suficienţi nouă înşine. Nu avem nevoie de ceilalţi pentru a putea să supravieţuim, pentru a putea să ne satisfacem nevoile primare. În această privinţă, suntem aidoma oricărui animal. Absenţa celorlalţi nu ne poate distruge, prin urmare, cei din jurul nostru nu sunt indispensabili, privind evident prin perspectiva restrânsă a nevoilor primordiale.
Omul însă se ridică deasupra condiţiei primare de animal prin intermediul raţiunii. Suntem fiinţe capabile să creăm frumosul. Suntem fiinţe care îşi pun probleme în legătură cu existenţa lor, în legătură cu mecanismele interioare ale acestei lumi în care fiinţăm. Odată cu libertatea şi cu progresul vine şi o mai mare responsabilitate. Omul este capabil să conştientize faptul că fiinţează, însă, pe lângă avantaje, asta presupune şi mai multă responsabilitate… Astfel ajungem la problema libertăţii… Suntem noi liberi, putem noi să ne debarasăm de condiţiile inerente existenţei noastre? Suntem noi împiedicaţi de societatea din jurul nostru să trăim după propriile principii? Iată întrebări ce merită cumpănite atent…
A fi liber înseamnă a avea în orice moment certitudinea că tu şi doar tu poţi alege pe ce drum să o apuci. Este evident că nu putem pune problema libertăţii în stadiile de început ale vieţii omului, întrucât acesta, prin natura sa intrinsecă, animală, este în acele momente total dependent de factorii exteriori. Însă după aceea, când omul ajunge să fie capabil să se descurce singur pe plan fizic, libertatea apare într-o oarecare măsură. Este oare omul matur liber la modul absolut?
A fi liber la modul absolut înseamnă a putea să abuzezi de libertate! Orice regulă înseamnă constrângere, automat lipsa libertăţii. Am putea deci să spunem la o primă vedere că în societatea noastră libertatea nu există în forma ei pură. Şi totuşi, omitem ceva… Viaţa include şi moartea. Moartea în sine poate fi o soluţie pentru a îţi manifesta răzvrătirea. Sartre spunea că nimeni nu te poate obliga să trăieşti. Într-adevăr, eşti liber în orice moment să te sinucizi, astfel evadând din mijlocul problemelor. Nu vreau să analizez aici justeţea morală a gestului sinucigaş, mă limitez la a scoate în evidenţă o posibilă soluţie pentru o persoană disperată. Nu poţi spune că ai făcut tot ceea ce este posibil pentru a scăpa dacă eşti încă în viaţă. Timpul care constrânge nu este un argument, pentru că tu nu poţi fi obligat să urmezi un drum pe care îl consideri greşit. Nimeni nu te împinge să mergi la război, când poţi dezerta sau te poţi sinucide! A, dacă, de frica repercusiunilor, ai ales să asculţi ordinele, este numai vina ta! Nu poţi învinui contextul în care s-a desfăşurat existenţa ta pentru ratare. Singurul vinovat eşti tu, pentru că nu ai fost capabil să găseşti soluţia optimă. Libertatea există, pentru că tu eşti făuritorul universului tău. Fiinţa ta este unică, şi doar tu poţi să o controlezi. Nimeni nu îţi poate impune gânduri, nimeni nu te poate obliga să faci ceva atâta timp cât tu nu ai nimic de pierdut. Viaţa este doar un fir în nisipul timpului şi dacă tu eşti capabil să accepţi efemeritatea ei, te poţi ridica deasupra conceptelor unei lumi ce caută în van nemurirea.
Iată aşadar că libertatea există în fiecare gest al nostru. Pentru că nu putem fi constrânşi, putem doar să acceptăm constrângerea. Fiecare este liber să trăiască sau să moară, însă nimeni nu trebuie să plaseze responsabilitatea deciziei în spatele lumii din jurul său. Eşti liber să alegi… Aceasta este calea apei, acesta este Tao…
2. Despre om şi dorinţa de libertate
Autodeterminarea a reprezentat pe parcursul istoriei un deziderat spre care au tins multe acţiuni de protest. Oamenii în general contestă autoritatea. Starea naturală a omului este anarhia. Pentru a ilustra acest concept este suficientă o demonstraţie: fiinţând individual, omul nu cunoaşte noţiunea de societate. Doar pentru că există în mijlocul celorlalţi, fiinţa umană este capabilă să asimileze această noţiune. În absenţa celor din jurul nostru, conceptele atât de preţuite în societate ne-ar rămâne străine. Fiinţa, în stadiile sale incipiente, imită. Tocmai de aceea influenţa celorlalţi este la început decisivă, pentru că ne modelează conştiinţa.
Odată cu maturizarea, apar însă şi întrebările. Fiinţă raţională, omul, încearcă să-şi explice lumea care îl înconjoară, apelând pentru aceasta la cunoştiinţele deja acumulate. Fiecare persoană îşi creează pe parcursul existenţei sale un sistem conceptual. Aplicând acest sistem, omul sintetizează informaţia pe care o preia din mediul exterior. Lumea este percepută prin intermediul acestui filtru care este conştiinţa fiecăruia. Suntem unici şi gândim diferit, de aceea percepţiile noastre diferă de foarte multe ori. Fiecare îşi doreşte să fie liber. Fiecare simte că există ceva ce îl împiedică să facă asta. Nu contează neapărat obiectul, cât ideea în sine. Există ceva care te împiedică să îţi atingi scopul, există ceva care te constrânge. Această aparentă constrângere stă la baza multor probleme pe care oamenii le dezvoltă pe parcursul timpului.
Subconştientul încearcă de cele mai multe ori să paseze responsabilitatea. Niciodată nu eşti tu principalul vinovat pentru un eşec, întotdeauna există alţi responsabili. În momentul în care un om nu este capabil să îşi atingă idealul existenţial propus, începe să vorbească despre constrângere. Implicit termenul implică existenţa unui factor exterior. Am fost constrâns de…
Oamenii nu înţeleg că ei sunt singurii care acceptă constrângerea, ei sunt cei ce acceptă problemele, sau, când acestea nu există, chiar ajung să le făurească. Nu cei din jurul tău te constrâng, ci chiar tu faci asta, întrucât relaţiile tale sunt determinate decesiv de opiniile pe care le ai în legătură cu lumea. Frica este generată de tine, nu de catalizatorul fizic al acesteia. Pentru că tu poţi să nu te temi. Ai puterea să faci această alegere. Dacă cedezi în faţa emoţiilor este numai vina ta!
Iată de ce libertatea există. Şi este numai şi numai a ta. Dacă eşti puternic şi îţi doreşti cu adevărat, poţi fi liber. Trebuie doar să vrei şi să ştii să îţi învingi temerile. Aici este toată măiestria, în capacitatea de a te ridica deasupra nivelului vulgar al existenţei, transcedând stările animaliere fireşti şi reuşind să cultivi victoria raţiunii. Ne temem din instinct. Unele instincte pot fi controlate prin intermediul raţiunii. Există şi instincte care nu pot fi controlate, însă pe acestea trebuie să învăţăm să le acceptăm într-un mod firesc. Natura musteşte în noi, iar a înţelege asta înseamnă a face primul pas spre desăvârşire. Înţeleptul nu încearcă să forţeze, el alunecă firesc şi învinge prin inerenţa specifică acestei lumi. Să fi capabil să te arunci în întuneric fără să ştii ce vei găsi acolo. Iar dacă vei găsi durere, să nu acuzi întunericul. Tu alegi, tu deţii controlul, interacţiunea ta cu lumea din jurul tău este determinată exclusiv de percepţia ta asupra vieţii. Tu deţii cheia şi trebuie să înveţi să o foloseşti. Nu acuza, învaţă din greşelile tale şi din greşelile celorlalţi. Exişti în forma ta individuală şi trebuie să cultivi această individualitate. Aceasta este calea apei, acesta este Tao…