Chemare spre ^tefan

Din luptă e născut

Şi-n luptă a urmat,

De popor inima l-a durut

Pentru el s-a ridicat.

Prin sânge şi prin lacrimi

A ocrotit acest pământ,

Dar în prezent mulţi lacomi

Îl irosesc în vânt.

Trecătorul prin viaţă

Dorul mă omoară

Şi stau în singurătate,

Sunt singur nu prima oară,

E o dură realitate…

Când viaţa mi se stinge

În noapte evadează,

Aripile-mi frânge

Şi spre abis pledează.

Sunt o simplă vietate

Rămasă pe pământ,

Fără aripi şi idealitate,

Sunt un viitor mormânt.

Nu mai sunt ceea ce am fost,

Prin lume rătăcesc,

Sunt un geniu fără rost,

Paradoxul vieţii

Culmea liniştei-furtuna

În orice ordine-haos

Pe cât de ideal sunt stelele şi luna

Pe atât pământul e un paradox.

Iubim toţi doar o clipă-existenţa

Tindem spre a realiza- dorinţa

Negăm şi tropuşim – moralul

Şterpim şi îngropăm-harul.

Căutăm un echilibru

Dintre a fi şi a trăi

Nu mai e nimic sacru

Trăim pentru a fi….