Versuri

Aripa semintelor / Mai ninge-ma / Sunt… / Si-mi e sa mai ning / Pe-o margine de clipa / Poezie neterminata (4)

 Aripa seminţelor

 Plutim iar cu lacrimi sărate

 spre ceruri odată visate.

 Corăbii se-ndreaptă spre mal

 purtând  parfum de santal.

 Epave ce-au fost inimi triste

 ascunse în ametiste

 miros a toamnă şi rouă,

 a culoare de lună prea nouă.

 Cuvinte ce lumea îmbată,

 gesturi cu vocea schimbată,

 mirări că lumina mai moare,

 şoptind aşteptate în zare…

 Dureri în carne închise,

 şi zvonuri de paradise…

 Viori ce răsună în noapte,

 o-ntrebare ce  ţine de şapte…

 O zi sau poate …un nume…

 un cal ce aleargă în spume…

 Un chip ce îl vrei iar în vis –

 al lacrimii scâncet trimis…

 După nopţi de nesomn şi de chin

 ai vrea să te schimbi în pelin,

 să mă bei cu gura secată

 de dor şi preaplin încercată,

 spre misterul ce l-am descântat

 să fii doar al meu…şi… bărbat –

 să mă cauţi pe cărări de abis,

 să se-nchidă cercul nescris .

 Deasupră-ne să se cearnă

 culori de iubiri şi de iarnă…

 Să prindem în palme tot cerul

 din noi dezgolind iar misterul

 ascuns  în suflet de ploi,

 să nu fim mereu decât…NOI,

 cei care-ncercând să iubim

 al soarelui rost mult sublim

 am şters al stelelor ochi

 cu săruturi – descânt de deochi.

 De-aşteptare  şi de cuvânt

 am uitat şi-am aflat numai vânt…

 Eşti dar venit doar de sus –

 o pleoapă ce cade pe-apus…

 Privim pe sub streşini cum plouă

 şi ni se-ntâmplă doar nouă

 să păşim pe-un tărâm de poveste

 ce a fost odat` şi…azi este

 parfum de flori dintr-un vis

 răsturnat violet pe iris.

 Mai vine un timp de tăceri,

 mai vine o zi de-adieri…

 Acum  vom rămâne doar noi –

 doi oameni cu tâmple de…

 ploi…

 cernind etern peste pământ

 mereu făcând legământ,

 turnând amintiri în pocal

 s-ajungem cu timpul la… mal,

 umplându-ne cerul cu clipe

 s-aflăm în seminţe aripe….

 Mai ninge-mă

               Sărutul meu colindă pe tâmpla ta străină

               şi nu îl pot opri să nu se schimbe-n caier.

               eşti basmul meu netors şi te-am oprit – retină,

               să te veghez mereu de zbucium şi de vaier.

               si ca într-o clepsidră cum  curge glasul tău

               asemeni cu nisipul ce trece printre clipe.

               Sub coama unui văl se-ascunde duhul rău

               şi gândurile-şi bat plecatele aripe.

               Pe fruntea mea se cerne tăcută înc-o iarnă.

               Tu fii zăpada mea ce aş topi-o-n gând

               şi lasă-ţi mâna iar pe trupu-mi să îşi cearnă,

               prea albele-i culori să afli de mai cânt !

                Mai ninge-mă cu gura.Când  umărul se pleacă

                găseşte-mă-n seminţe şi fii porunca mea !

                Mai lasă înc-odată ca sufletul să-ţi treacă

                iubirii vechi hotarul ! Mai ninge-mă c-o stea !

Sunt…

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii

care veghează  infinitul din tine…

Sunt cuvântul nespus

şi gestul abia

îndrăznind să se ridice

spre albastru…

Sunt prelungirea

sângelui tău

care curge

doar                       

prin

mine…

Sunt pleoapa

care îţi închide

universul…

Sunt mâna cu care

mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară

gemând de patimi

neştiute…

Sunt talpa care

îţi sărută umbra…

Sunt…

atât

de

TU

încât

sufletele noastre

se îneacă

în acelaşi

abis

de lumină…

Sunt cântecul de cocori

rămaşi

în toamna asta

uitată

de lume…

Sunt sâmburele tău

de adevăr

sau…

de otravă…

Sunt gustul

buzelor tale…

dulci-amărui…

Sunt minunea

născută

în palma ta

întinsă

pentru ultima oară

la margine de drum…

vietii,

iubirii,

mie…

Şi-mi e să mai ning…

                     Mi-e toamnă, mi-e vis,

                     mi-e cântec şi ploi.

                     Mi-e albastru de-abis 

                     Dureros de noi doi.

                     Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.

                     Îmi este durere şi-mi este furtună.

                     Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…

                     Şi alb…si nesomn, şi mi-e lună.

                     Şi mi-este departe de tine şi frig.

                     Şi mi-e amurg şi pustiu.

                     Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.

                     Şi  mi-e , unde eşti , să mai ştiu.

                     Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,

                     mi-e rană de cântec în gând.

                     Şi-mi este şi spaimă… şi-mi este şi… nor

                     de ploi prea albastre plângând

Pe-o margine de clipă

 Pe-o margine de vis

 s-au oprit culorile toamnei 

 toate…

 Pe-o margine de sărut

 te-ai aşezat ca roua dimineţii mele dintâi

 când am pipăit culoarea

 zorilor impreună…

 Pe-o margine de clipă

 te-am aprins  ca pe o candelă

 în altarul iubirii

 şi te-am numit OM

 atât cât să îţi simt sufletul

 călătorind prin mine 

 ca printr-un labirint.

 Pe-o margine de gest

 te-am căutat în formele neştiute

 ale norilor bântuiţi de furtună.

 Erai aici , demult , 

 de la facerea lumii

 aşteptându-mă să vin 

 cu braţele încărcate 

 de florile pământului răscolit 

 de prea multa iubire…

 Pe-o margine de zâmbet

 te-am primit ca pe-o ofrandă

 a zeilor încercănaţi  de timpul

 scurs atât de fără de sens.

 Pe-o margine de suflet

 te-am aşezat

 că să-mi umpli orele de singurătate

 şi să visam împreună

 la noi, cei cu lumina în păr,

 cei cu soarele în mâini, 

 cei cu buzele uscate de dor,

 cei  care nu cunoaştem 

 decât

 păcatul de a iubi

 infint de departe,

 infinit de mult,

 infinit…

 de infint.

Poezie neterminata ( 4)

 Mi-am aninat demult lacrimile de poarta raiului…

 Mi-am închis crisalida pentru  zborul etern spre tine… 

 Mi-am strâns aripile, ca să nu mi le strige cerul prea sus…