Semne de punctuaţie ornithologică

Printre lucrări, la spart buturugi, la plantat prunii şi făcut alte nebunii, un punct cântăreţ, codroşul din grădină, câteva virgule galbene, de cănăraşi Serinus pe o sârmă, semne de exclamare, codale la codobaturi pe acoperişuri, dialoguri nazale de capîntortură pe costişă, cârlige de întrebare pentru lăstuni, pe cerul de cerneală diluată, puncte, puncte verzi, fain aliniate pe mlădiţele de vişin, ca o suspensie de ascultare la un cântecel pierdut de cuc; prin urzicile străluminate lipicios se mişcă, se plimbă acolade verzui de şopârle cârne, mă joc c-un bărbătuş Lacerta, îmbrăcat în solzi de malahit, pe coaja unei răchiţi lovită de moartea putregaiului; prin văzduhul lucios aplaudă-n apostrof, câţiva fluturi codiţa-rândunicii. La portiţă, două coţoflele, ca două mori stricate, fără ocupaţie, turuie-vuruie, fără nici un semn de punctuaţie!

Secvenţe de Mai

Aceleaşi păsărele mărunte ca ridurile de pe frunte plus un cuc ş-o pitulice fluierătoare! Palme de vânt răcoros! Flori subţirele, clătinate, petale străvezii: păştiţe, păpădii, măcriş iepuresc, părăluţe veşnice perenis, frăguţe, veronici, urzicuţe, usturoiţă, rostopască, trăistuţe de păstor, trifoişte, coronişte galbenă, măzăriche roşie, morcoveţi, călcâie de broaşte, ciuboţele de cuc. De mâine la şcoală mă cam duc! Socul ciuntit din grădină înalţă drept spre stele, buchete de frunze cărnoase, mălinul aşteaptă timid, îngenuncheat de frig, o mângâiere solară, lalele multicolorate, tremurate, iar pe dâmbul din Poderei, flăcări albe de pruni, meri şi peri, ning petale albe, amestecate cu firimituri de fulgi făinoşi trimişi de Vântoasa-Bucătăreasă dinspre Nordul cel Rece şi Întunecat! O bucăţică din Nordul Inimii îngheaţă încet, încet, în păcat!

Ornithologie eminesciană

Cu mâine zilele-ţi adaogi… cu…

…Pitulici fluierătoare, grauri rătăciţi, lăstuni răciţi de frigul maialului, în rest populaţii zburătoare rezistente (codorobaturi, codroşi, presuri, sticleţi, cinteze, mierle, cocoşari), năvală de bondari la urzicuţe albe şi păpădii, sticleţi eleganţi, cântăreţi, pe crengi de păr înflorit, în bătrânul păr, care, tu crezi că nu mai poate, dar, care, în realitate, în nespusa Domnului Bunătate, din neştiute seve, s-a învelit în flori albe; pe alte crenguţe, de măr, buburuzi de flori roşii…

Cu ieri viaţa ta o scazi…

… care seamănă uimitor de bine, cu năsturaşii din faţă de la bluziţa Ioanei… alb-trandafiriu!

Şi ai cu toate astea-n faţă…

…Verde cafeniu, câmpul, dealul, verdiuc pe la poala pădurii, verde exploziv acolo, unde glia e mai grasă, pe lângă apa şiuroiului, care îngraşă rădăcinile şi face un lărgişor covor verde-mătăsos, uşor curgător, care însoţeşte de la deal la vale, firul de izvor.

De-a pururi ziua cea de azi…

…Pe pânza catifeloasă, care se împrieteneşte cu malul pârâiaşului şi pe care se pictează, dorinuţe galbene, călcâie portocalii, măzărichi sângerii, covoare, taburete, plăpumioare, ori alte aşternuturi de muşchi pentru făcut dragoste, ori stat pe gânduri, alcătuite din vegetale necunoscute, neobişnuite, neatinse, nemirosite, nepipăite, neaşteptate, negândite. Cântec greieresc, matinal şi vesperal de cintezoi, urcat în crengi de măr, la vreo optzăci de centimetri de nasul meu! Criiiit, criiit, griiit, griiit, măi, derbedeu!

Helicopterul de păpădii

Câmpul galben s-a făcut alb, din lampioane de păpădii, din paraşute de puf, floricele puricioase de secărică, urzici albe, covoraşe de părăluţe, brazde cu spiculeţe de pătlangină subţire, lanuri cu mărunţele de traista-ciobănelului, flori de pruni scuturate şi de măr suflate cu rozaliu. Pe părătarul acesta alb, fircălituri cu brâie galbene de picioru-cocoşului, coronişte şi sclipeţi, picurele albastre de vineţică Ajuga, picături ciudate de sângerică (Sanguisorba minor), lacrimi violete din floricele de iarba lu’ Tatin şi sălvioară, apoi, de azi, au început să răsară fire de fliscu-cocoarei (Geranium pheum), creţişoară, frăguţă. Bondari grei bâznâie zgomotos din bimotoare minuscule, fluturi azurlii au început să circule, o întreagă debandadă entomologică prin pajiştea gătită pentru banchete de vară. Grauri aiuriţi aterizează prin ierburi după groaze de insecte, gaiţe la sfadă, ciori la stradă, un corb ce alunga un uli hoţiş, un cuib de piţiguş călugăraş palustris, un ciocănitoroi maior ce numele pe coajă, şi-l scrie, câteva pitulici sfârâitoare trililuie, cocoşari câţiva, şase lăstuni puţini, fâse paraşutate, presuri şi cinteze pe numărate, au trecut vremile când păsările erau pe nenumărate.

Dau legănat, de mă stropesc pe spate, din cădelniţa cu apă, pe stratul de ceapă şi firişoarele de cureci căzute ofilit pe bulgării asprii de hlei, de strigă pământul:
– Mai bei, mai bei?!

Văzduhul serii se-mbracă rotund în cântec de greluşei şi izvoraşi Bombina, în ţipăt cald de cucuvea.

Dex:
părătar = covoraş care se pune pe perete;
a fircăli = a mâzgăli, a cotozî, a strica lucrarea altuia;
fircălitură = mâzgălitură;
a bâznâi = a bâzîi;
cureci = varză;
hlei = glod, lut, pământ galbân;
greluş = greier;

Colonia Lăstunică

De parcă ar fi ştiut, de parcă ar fi vrut, luni au apărut primii sfrâncioci; doi bărbătuşi roşcaţi, piraţi întârzâiaţi, în livada brigadirului, spre aripa veche a şcolii. Dinspre faţadă, spre răsăritul la care se uită bustul lui Iustin, dincolo de Someş, am zărit grangurul. Lăstunii au găsit în râpă material pentru casa lor de lut şi zidesc nebuneşte, cu coada uşor înfurcată proptită în perete, cărămizi rotunde peste buline ronde într-un căuş adăpostit sub unghiul din acoperişul primăriei. Dar şi alte case cu suflete înalte se mândresc cu asemănătoare cuiburi; pe Valea Caselor, la Ionică Buia, două perechi lucrează c-un zel de oţel, la Sandu Pârlea, deasupra terasei de la etaj e val mare, mortarul moale nu se prinde de peretele neted de rigips, de nu înţelege nimnic aviaţia zburătoare, la tanti Lena e singurătate şi renovare, la streaşina învăţătoarei Ioana se vede sub streaşină o jumătate de ceşcuţă, la casa de lângă podul care ţine drumul de fier, patru locuinţe se usucă la soare; după cum văd că mişcă zidarii, cred că şi pe Purcioaia se ridică un cartier estival, iar pe Anieş, sunt bătrân de nu mai ţin minte, dar ştiu că la casa Vranău, cea placată cu ceramică, era un rând cu vreo douăzeci de apartamente sub draniţă, mai încolo, peste drum de şcoala veche, unde un dascăl a tras chiulul şi copii de-o ureche, erau încă vreo zece căniţe de tină şi trei de rândunică, iar mai sus, la cabana lui Teo, la valea Secii, puii de lăstun mi se uitau în halba mică, acu’ nimică! La Ilua-Mică, unde-o călcat trenu’ o furnică, un brâu de garsoniere îmbrăţişează strâns turnul bisericii! Colonia Lăstunică, de vreo cinzeci de locuinţe este tolerantă. Orice credinţă este înaltă când este vorba să-ţi creşti puii, pe care să-i treci peste lumea cealaltă, pe undeva, prin Africa!

Desculţ prin danţuri de ierburi

Danţuri albe de păpădii despuiate de ploaie, jocuri aeriene de puf prin văzduh, balerine albe care se destrăbălează şi dansează, aşa, fără nimic pe ele, par flori de colţ, iar printre ele, stele din picături de apă, calc desculţ prin iarbă, mă spăl de păcate, mă gâdilă la talpă, mă doare la nalbă, mersul aiesta mă înalţă. Pajiştea e răcoroasă, uşor dureroasă, când înţeapă, poteca însă, e uimitor de caldă, ca un perete lutos de cuptor, când mă lipeam de el, în copilăraie aşteptând colacul scos pe lopata de lemn fumegătoare, iar pe strepţele aflate sub umbra merilor înfofoliţi de frunze, drumul îmi iese printre degete, e rece şi alunecos, lipicios, mi se pare că mă afund într-o groapă, tot mai jos, la doctorul Luth, cel care vindecă tot, în spatele bisericii! Despre lăstuni, pot să zbor, e mai uşor decât să scriu şi să şterg la nesfârşit înnegrite file. La coborâre, nu-mi ies din fire, fără şenile, aproape că zbor, sunt Ares, am între degetele de la piciorul drept un fir de trifoi, iar pe tendonul stâng, măi, Ahile, o frunză de brustur s-a lipit, fără de ştire, de mine!

Dex:
strepţe = trepte, scări;
doctorul Luth = groparul.

Sihăstrie la Malin

Un sat învelit în parfum de salcâm! Drumuri prăfoase ori tinoase, când plouă, spre Ermitaj, casa lui Philip, de la ţară, dintr-o toridă pustietate verde, fără curent, fără semnal, o comoară! Pe margini aromate de ogaşe, maci roşii, căldăruşe, stânjenei galbeni, iar pe deasupra rândunele, lăstuni, mărăcinari negri, sfrâncioci, silvii, fâse de pădure. Ş-acolo, noaptea cântă privighetoarea! Cucuveaua, huhurezu… şi stai de huhuzureşti, bine trăieşti, începi să-ţi reveneşti, să spui poveşti despre păsări, flori şi despre lume! Iar dimineaţa melodiază la alăută ciocârlia Lulua, la flaut grangurul Oriolus, la fluieraşe de salcie Sylvia, greierii la nai de păpădii. Începi să gândeşti astfel-altfel despre tine! Începi de fapt, să te întâlneşti! Cu io! Cu lumea care-i înafara lumii! Apoi să adormi. N-are rost să laşi raţiunea să meargă! Simţurile contează; o mare parte din simţuri valsează! Cele rămase picotesc lângă focul de tabără şi visează la stele!

Grădina zăludă

Destrăbălări botanice prin grădină, dezmăţ vegetal, se prind în verde valţ salata cu pătrunjelul, morcovul cu tătăneasa bunului Ilie (aluzii fine la oase!), nalba cu trandafirul roşu, crinul cu zmeura, stânjenelul cu margaretele, busuiocul cu filimica, brebenocul cu romaniţa, macul cu garofiţa, mălaiul cu holbura, napii cu loboda; în danţul de clorofilă măghiranul prinde obraznic de talie urzica, dar luă o palmă usturătoare, o şoaptă drăgăstoasă pentru mălin aprinde inimica (Leonorus cardiaca), clematita înlănţuie trandafirul rozaliu, mărarul aprins sărută pe sâni căpşunica, socul cuprinde până la asfixie urzicuţa albă, bujorul înghesuie-n portiţă gâştiţa, număuitiţa e singurică. Tuluoaie!!! Toate florile închis-au guriţa când apăruse ca din pământ, coropişniţa! Cătuşnica cea aromată, se lipi de zid, speriată!

Dex:
holbură = volbura;
tuluoaie = tulvai, tulai, expresie tipică măierenilor, superlativ al mirării, spaimei;

Ilustrate de vară

Duş de seară

Respiră grădina din tot suflul sau sufletul, arome după ploaie, tot vegetalul frumos ori păcătos, face baie, fără nici o diferenţă, în rest, fac duş la streaşină, gratuit, fără sopon, fără şampon, nu mai sunt un domn, îs un biet om, lângă vişinul care mă atinge cu frunzele îmbibate de ploaie, mă alintă, mă îmbie cu gustul fructelor ce-or să vie, aşa să fie… vişinata?!

Când să fac plăcinte…

Câteva tulpiniţe de mărar, erau moarte, ştii, vârful crenguţelor se ridicase, doreau să înflorească, erau vii! Un firicel de cimbrişor, măruntă floare, dar ce parfumuri exaltă! Zeii de-i îmbată!

După pomiţe (frăguţe)

Păsări ca la ele acasă: trei şorecari, un corb, lăstuni, (în uşoară explozie demografică?!), două rândunele, mierle, cocoşari, codroşi, cinteze, presuri, fâse trivialis, un mărăcinar sur, sticleţi, piţigoi cărbunari şi din cei suri, gaiţe, ciori, câţiva porumbei oenas, pitulici. Ierburi înalte, flori tandre, furnici la purici, gângănii la beţii de polen, fluturi năstruşnici, libele rătăcite prin grădiniţă, un stellatarum ce se agită din trompiţă…

Grădina fierbinte

Stau în sapă, la căpăluit, printre tufele de patată, aracii de fasole îmi păzesc spatele, ca o armată, o falangă vegetală, mă mângâie pe spinare, gâze? mă pipăie pe frunte, printre sprâncene, mă gâdilă pe după urechi, nu! sunt lacrimi de sudoare, care picură-n ţărână, ş-odată am tăiat cu securea sapei: holbura, loboda, spinul carlinul, pirul, urzica, ştevia, pelinişa, rocoina, câte-un trujan de mălai rătăcit între ţâţele verzei, dar am lăsat cărări înierbate cu pătlangină, păpădie, picioru-cocoşului şi trifoi, potecuţe străjuite de maci şi graminee înspicate cu nume ciudate: festuca, poa, puccinellia, dactylis, agrotis, setaria, ca să pot umbla cu şlapii de iarbă, prin câmpul de nalbă! Pe lângă gardul tricotat în sfori şi cârcei verzi, cu adăugate păhărele albe-zurlii de volbură şi, alintat jos, la pământ cu mărginuţă galbenă din floare de coada-racului, fac ocol, urzicile usturătoare, rugii ţepoşi de mur şi zmeur, inimica rugoasă; d-ici nimeni nu mai evadează. Sticleţii participă, fără să facă nimică, ciugulesc puf de barba-caprei, codobaturile îşi balansează cozile, se echilibrează, asemenea mergătorilor pe sârmă, muscarii suri se soresc pe crucea acoperişului, un pui de codroş, cu caş la gură, căzut dintr-un cuib nevăzut, ţârâie, ţânţâie după mamă! Mai sus, un norişor de lăstuni, valsează, de la răsărit la apus. Inima mea răcită şi rătăcită se înfierbântă nespus! Am ieşit de la duşul capului din covată, mi-am zbârlit părul, în răspăr cu piaptănul degetelor îndoite de reumă, ş-aşa în lumina soarelui din apuseni, din pulverizarea picăturilor ţâşnite deasupra frunţii mult încruntate, a apărut un minuscul curcubeu…
O domnucă ieşită în uliţă desenează din vorbe, în aerul încins un gând greu de dragoste, durează, până soseşte la mine, îi văd doar capătul ca un bici de neon, dar dorinţa-i curată, a văzut picăturile de apă ce-mi ling umărul ca pe-o salată! Îmi stă gândul şi mie la rochiţa-rândunicii, trandafirie! A-ţi sta gândul înseamnă să pofteşti aşa de mult, încât poţi să te îmbolnăveşti. Sau, Doamne fereşte, chiar mai rău! (Asta o ştiu de la domnul Lazăr Avram!).

– Vai domnu’, ce fain sunteţi!?
O replică electrică!
– Nu-s fain, da-s curat!

Dex:
a căpălui = a prăşi, a lucra la sapă; a căpălui pe cineva = a lovi, a bate, a pedepsi;
rocoină = plantă din flora spontană, familia Caryophyllacee, Stellaria media;
trujan = tulpină de porumb;
ţânţâie = sughiţă;
piaptăn = pieptene;

Imperiul Floral de la Prelucuţa Căului

O poiană în care florile se răsfaţă, gramineele se înalţă mult peste omul/cosaş, lumânărele şi scaii roşii (Carduus nutans) deasupra călăreţului, printre degete şi copite, buchete de garofiţe şi frăguţe aromate, straturi mocirloase de nu-mă-uita, moviliţe de cimbrişor, fire de arnică, busuioc de pădure, knautia şi bulbuci, ikebane cu clopoţei înmănuşaţi în coada-şoricelului, snopi de urzică regală, barba caprei, lăptucă Cicerbita şi de ochiu-boului de munte, toate risipite de-o mână largă, cu hărnicie prin prelucă. Ş-apoi câte nu erau prin ierburi aromate, fluturi azurlii, păuni de zi, sclipiciosul antiopa, antenaţi din neamul Cerambyx, albine pufoase tăvălite-n polen, bondari înveliţi în puf galben, iar pe margini lutoase de ogaşe, mâţe săritoare, Cicindela, furnici-viespe, Mutilla-aauuu! Printre braţe, largi de ferigi limboase, tulpini lucioase de floarea-soarelei Inula, umbrele ude, urieşeşti de captalan, abia se zăresc firicele zvelte, pupate cu rouă de ciocu-berzei, rămurele bobiţate cu flori de barba-popii (Aruncus dioicus), dar câte, multe nu se văd din pricina neştiinţei!

Un faun prin ierburi

În grădinuţa mamei, întrecere-i, “cine creşte mai sus, mai verde şi mai înflorit”, crinul roşu-i mai-nalt decât gardu, crinul alb abia a năvălit, (mama îi leagă cu sforicele roşii, ca să nu-i deoache, doamne fereşte, vecinele cu ochii răi), snopii de margarete mi se uită-n creştet, echinaceea pe umăr mă mângâie, cătuşnica urcă pe târnaţ, clematita îmbrăţişază fereasta, viţa se face boltă de ceru-i verde, zmeurul se lungeşte la streaşină, fansula se încovrigeşte pe după rudă, lămpiţa sare pârleazul, ca să lumineze uliţa, porodicea e cât aracul, până la brâu îmi ajunge macul roşu, nalba-mi sărută obrazul gros, macii, busuiocul, şi maghiranul-mi pipăie genunchii, salăţica şi căldăruşa-mi alintă glezna, pălangina, trifoiul şi romaniţa îmi spală copitele de faun bărbos. Un arc ghimpos de trandafir însângerează rotula lui Hristos. Prin ierburile din Poderei, cosite a doua oară, salvia îndrăzneşte să mai rasară, tătăneasa învie a treiaş dată, ba chiar şi pliscul cocoarei se arată. Pe flori şi frunze brobonite de ploaie adastă albine flămânzite, bondari cu burta lipită de şira spinării, fluturi diafani din neamul Pieris, Zigaene colorate în verde-albăstrui metalic picurat cu roşu, lupii albinelor Trichodes, dungaţi ameninţător cu roşu şi negru.

Pe-o draniţă zdrelită de nebunia vântului văratic, doi puii albicioşi de codorobatură stau pe-o margine de streaşină şî aşteaptă păpica de la babacii, care vin cu ghemotoace de bestiole înaripate. O pereche de silvii cu cap negru cântă cu hărnicie matinală în buchetul de salcâmi de lângă părăul Văii Caselor, iar la malul de rocă sură, sfărâmicioasă, doi puiuţi de codobatură cinerea cisăie după părinţii cu ţânţărime-n cioc. Prin pâclişu când gros, când destrămat, un vinderel încercuieşte vălătucii de lână gri, o seceră neagră de şoim rândunar sperie o ceată de lăstuni ce pescuiesc musculiţe deasupra dealului Boboşa. Patru corbi dintr-o ochire descâlcesc negura Muncelului în subţirele fire. Uiiit! Uit-uit-uit, de ţiclen agitat printre crengi de cireş sălbatic împopoţonat cu mii de ochişori negri! Nu ştiu ce uită, dânsul, dar io nu-mi aduc aminte ce-am mâncat aseară! Le temps passe, la mémoire s’efface. Dramatique! Timpul trece, memoria se şterge. E grav!? Şansonetez optimist prin mălaiul cu verzi săbii tăioase: La plăcinte, înainte, cu brânză, ceapă şi mărar,/La lucru, mai cuminte, mai încet şi tot mai rar!

Gramatica guriţei!

Ferestre de soare, obloane de câlţi ploioşi. În merii din ocolaş şi pe coperiş se derulează scene cu păpică la piţigoi şi codobaturi. Un tătic major, expert la vânătoare de insecte, inspectează toate scândurele de sub streaşină, toate micro-spaţiile de sub draniţe, ferestrele pitice, chioare, pline de praf şi păianjeni ale grajdului, în care nu mai sunt mărhăi şi oi, singurele galiţe fiind găinile, interstiţiile de sub planşeul şurii, fisurile lunguieţe din bârnele bătrâne ale şoprului, apoi vine cu ghemuleţe de papară-n colţu’ gurii, ori face aterizari scurte în ierburile din grădină, unde mai găseşte câte-o trufanda! Odraslele aşteaptă în frunziş, feriţi de umbra năprasnică a uliului, care a capturat vreo doi pui de la Vârvara, piruie stins, dar îndată ce tati vine cu papi, fac o hărmălaie de nedescris, cerşind în genunchi, tremurând din aripi şi codiţă, cerşind din guriţă, trei pe-un ciot, frate înghesuit lângă frate. Văd cu ajutorul întăritorului de vedere (citeşte binoclu’!), puii bosumflaţi de graşi, cum înghit păianjeni groşi, dintr-o înghiţitură, cu ochii scoşi de sforţare, cum aş înghiţi eu, gogoşi! Hop! Ş-un piţigoi albastru, cu moţul zburlit, perlat de ploaie cutruluieşte de păduchi, furnici, omizi, fiecare filă verde, frunzăreşte de sus în jos şi de la stânga la dreapta, de parcă ar citi sau scrie? Cine mai ştie?! Mori de fomică, dacă nu ştii un pic de grămătică! Criiii, criid, creed, greiereşte un pui de cinteză în veşmânt mai ponosit, poposit pe-o nuieluşă lăcuită de vişin, gătită de gală cu două perechi de cercei rubinii. Lăstunii au aceleaşi griji de hrană, ceva mai sus printre nori, sub aripa îngerilor. Deci, n-o mai lungim inutil, e clară povaţă? Omul, în viaţă, cât trăieşte, învaţă!

Dex:

mărhăi = vite mari;
galiţe = animale domestice;
Vârvara = vecină cu gură mare;
a cutrului = a căuta, a scotoci;

grădinarul iscusit şi iubirea lui pătimaşă

fratre, meseria de grădinar nu e deloc uşoară, e ca viaţa, e greu să te organizezi, buruienile ş-o iau în cap, buiesc din pământ ca bureţi, începi să pliveşti într-un capăt de strat, şi când termini, o să vezi, nu e greu de constatat, la celălalt capăt, începe iar, să apară volbura, pirul, rocoina, holbura şî alte burene bârfitoare de sară, de nu mai ştii pe unde să scoţi cămaşa, nici pe unde-ţi-i sapa, mănuşa de grădinar, lingura, mintea…

în timp ce alţii chiulesc, (sirfi, fluturi, lupi apiarius, muşte bondoace) tânjesc, fac plajă, se dopează cu polen, dormitează sub frunze, la umbră, căldăruşa lăcrimează, un păianjen cu cruce ancorat pe grinda şurii face jumping pe-un fir lung de mătasă…

şi alţii muncesc pe rupte: furnicile îşi reclădesc cetăţile tăiate de coasă, albinele pupă cătuşnica, bondari bâzâie gros peste margarete, viespile scrijelesc stâlpii uscaţi şi fabrică celuloză pentru castelul lor de carton, cosaşii cu două picioare se duc în zori la cosit, cu faţa albă ca varul şi vin seara prăjiţi ca ţiganul, cu osebirea că mai au pete albe pe cerul gurii şî-n părţile ruşinoase…

…ca să nu mai vorbesc de spate, de şălate, de fruntea fierbinte şi asudată, de barba în doi peri din care picură apă sărată, de genunchi rugaţi prin straturi de ceapă şi fire de părădaisă, de, de, bâlbâială, degetele înmănuşate cu ţarină neagră, îmbibată cu apă irigată de la cer, din robinetele celeste ale sfântului Ilie…

uneori, pe-o pană de vânt, un cânepar cannabina îşi înfoaie peniţa şi înalţă o psalmodia lângă crucea de lemn a coperişului, iar turiţa Agrimonia îşi inclină tulpiniţa.

Dex:

A bui = a ieşi brusc, a răsări, a creşte repede;
Şălate = salată;
Părădaisă = tomată;

Apă vie

Trupe de franţuji mărşăluiesc prin sat! Înapoia lor, ca o oaie şchiopă, mai bine zis un ţap-moş bărbos, care se uită mai mult pe sus, la balcoane & streaşini, şi numără cu gândul tare cuiburi de lăstuni. Prin pietrarul de sub măgura mare, afin cu mărgele albastre, pojarniţă, degetăruţ galben, tulpini fragile aplecate sub greutatea cupelor de crin (Lilium martagon), pe umbrele albe uriaşe (Daucus, Heracleum, Angelica, Conium), smaralde vii de Cetonia si Aromia, pe fire roşcăţele de creţişor (Betonica off.), fluturi cu dungi sângerii (Zygaena purpuralis). Pe deasupra preriilor presărate cu mii de flori, fâse, ciocârlii, presuri, mierle, pitulici, pe sub poala măgurii alunari, pe la creştetul ei, şorecari şi corbi, prin mărăcini (Rosa, Crataegus, Prunus), mărăcinari rubetra cu puiuţi drăguţi! Setea stâmpărată cu frăguţe aromitoase, cireşe negre acrişoare, seminţe verzi,  răcoroase de secărică carvi, apoi, la buza şiuroiului, apă vie, direct din căuşul palmei.

Florimetrul

La plivit, la privit în grădina mare. Măsor florile din priviri, la buruieni mă uit cruciş, dar cum ochiometrul mă înşală mi-am făcut un metru vegetal dintr-o panglică de mălai, dar frunza fiind curbă şi fragedă se rupea la întindere. Aşa că am inventat florimetrul (o tulpiniţă de margaretă, pe care am întins-o din vârful degetelor mâinii stângi până exact la încheietura umărului drept), drept metrul etalon al grădinarului măierean. Din 10 în 10 cm. am lăsat câte-o frunză pentru precizie şi dreaptă judecată. Ş-am început să măsor cu ăst mosor verde: margaretele, un florimetru şî 50, echinaceea tot aşe, zmeurul, 1, 80, fasolea a trecut peste ruzi, are trei florimetri şî ceva, busuiocul vreo 40 de centiflori, căldăruşele 8 florideci, cătuşnica (pe care am decimat-o ş-am pus-o la însiropat pentru vremuri grele), o jumătate de fl., urzica, cardiaca, loboda, unu şapteşapte, o tulpină de floarea-soarelui, unu şaişopt, exact cât mine, asta a fost ieri, socul nici nu-l mai poţi vedea, cei trei cioţi ologiţi, atât au lăstărit încât au ajuns la creasta acoperişului, are vreo patru coţi de uriaş, adică, pardon, patru floricimetri. Ceapa a rămas pitică, de 200 florimili, i-am tot tăiat codiţele, iar mărarului, tot pigmeu chel, i-am tot rupt părul pe la subsuori! Prin astă învălmăşală vegetală e un du-te-vino-du-te de albinuţe sălbăticuţe (Coletes, Andrena, Halictus, Osmia),  bondari feluriţi, (pratorum, lapidarius, terrestris, silvarum, humilis) viespi  saxone şi poliste, furnici negricioase (Lasius), ori roşii (Formica), lupi de albine tărcaţi cu roşu, coleoptere tărcate cu galben şi negru zise Trichius, buburuze punctate, satiri în aripi albe, roşcate ori codate, cu trompe şi antene ce fac măsurători la parfumuri, polenuri şi copii din flori. Pe ecranul cerului, translucid, torid, trec spre înserare, şapte cioare, zece lăstuni cu progeniturile lor, doi vinderei ce măsoară ei, cu ochi de şoim, umbre şi urme de  rozătoare printre ierburi…

Îmi cunosc măsura, cotul, şchioapa, palma, pasul, cu măseaua stau mai greu la socotit, la sorbit?! Cotometrul, palmometrul, pasometrul, la gura cât o şură, pahărelul!

Potopul verde

Tornadă de Sfântu Ilie, prăpădenie prin grădină. Şi prin acoperişuri. Prin târnaţuri, verande, grajduri, şuri şi coteţe spaimă de furtună! Şuroaie ca funiile curg din streaşini, pânze lichide se rup din cer, cisterne de apă se basculează peste uliţă, aversa sparge burlanele, apăraia se adună în ocoale de poţi să umbli cu barca, fiecare familie are o piscină. Şfichiuri de fulgere şi plesnete de trăsnete din biciul sfântului sfârtecă văzduhul lichid, tunetele sparg timpanul, ochii şi uşile de teamă se închid. Un sfert din oastea mălaiului a căzut, fasolea şi-a întins cracii-aracii peste straturile de ceapă, viţele de napi s-au răsfirat jur-împrejur după explozia acvatică şi s-au împleticit cu holbura de nu le mai înţelegi, floriţa-soarelui s-a rupt, tomatele s-au paradit în lut, crini s-au tremurat, coroniţele de petale le-au alunecat în pârâiaşele dintre straturi, căldăruşele s-au încâlcit şi înnodat cu pătrunjelul, nalbele ruginite s-au împletit în pătlanginile cu frunze cărnoase călcate în tină, salatele înalte, cu flori gălbenuţe pe tulpiniţe, păstrate pentru seminţe s-au aplecat peste măghiranul îndoit de frică, busuiocul s-a ascuns sub o urzică mlădioasă, care n-a păţit nimică, dimpotrivă e mai zveltă, zmeurul nu s-a smintit şi se ţine cu degetele verzi de gard. Prin livezi, ţoluri alunecătoare de mere verzi, de calci pe ele, cazi de nu te vezi! Crengile încărcate s-au dejdinat de vâjâială. Câţiva pruni veterani au trosnit de la genunchi, merii au plesnit din cicatricele răzbelelor mondiale clorofiliane. Uragan de vară. Harababură vegetală!

Dex:
crac = picior;
nap = cartof;
a se paradi = a se distruge, a pieri;
ţol = covor;
a se dejdina = a se rupe sub o greutate.

Ogaş cu fluturi

În ogaş era răcoare, se simţea încă mirosul de lut plouat, dar taluzurile erau însorite şi pline de ţintaură, sulfină albă şi galbenă, scai cu pămătufuri roşii ori cu aureole de floricele rozalii pe capetele ţepoase, turiţă agrimonia, sânzâiene galbene, brâncă heracleum, lumânărele înalte verbascum cu floricele galbene pe spic de-un metru, sângerică, morcov şi pătrunjel sălbatic, salvie de câmp şi salvie de pădure, mentă (nintă) iute, tufe de pliscu-cocoarei în culoare de-albastru pierdut, cotoare lemnoase de cicoare, clopoţei înşiraţi pe câte-un fir verde de mătasă, urzici bătrâne foarte pişcăcioase, fire rătăcite de cerenţel şi coada racului, margarete ochioase, lucernă albăstruie, sparcetă, trifoi alb şi roşu, fire rătăcite de cerenţel şi coada-racului, tulpini cu flori palide, timide de pojarniţă, urzici bătrâne, pişcăcioase, tătăneasă păroasă, creţişor, clocotici rhinanthus ce-şi sună deja seminţele, nu-mi mai aduc aminte ce-am văzut, fără a mai socoti ce era mai pe dedesubt. Daaaa, pe deasupra…nici atât! Bondari pietroşi, lucioşi, albine prăfuite cu polen din zeci de triburi, (în Europa există 600 de specii!), viespi cu talie de…viespe, muşte turtite, sirfi graşi, cosaşi zburători, cu capă roşie de toreador, lăcuste verzi ca gramineele cu antene mai lungi decât ele, ploşniţe în pijamale roşii evadate din pânze de paianjeni, fluturi machaon, vărzari (napi, crataegi, brassicae, colias), drăcuşorul Polygonia, urzicarul Aglais, satiri Aphantopus, Maniola, Melanargia, neamuri azurii de lycenide, zigenide împroşcate cu roşu violent, noptatice euclide, omizi-beţigaşe, omizi flocoase de lasiocampa, tăuni înţepători, muşte de metal verde, tipulide cu picioare lungi încurcate prin globuri din puf de barba-caprei, gale florale, rozalii, în care stau ascunse larve de cynipide, pe crenguţe ghimpoase de măceş, coleoptere prăfoase, longicorni mărunţi pe capsule lânoase de brusturi. Mai sus cănăraşi scăldaţi în gălbenuş, sticleţi cu faţa roşie, cănepari cu guşă purpurie, culori calde inundă ogaşul cu fluturi, vară-n dulce frenezie, pe cerul  albastru nespus, drepnele melba, cirlilăie, cirlilăie…

De Pantelimon sfântu

Aşa amestecate, cum le-am văzut! Şorecar, vinderel, corb, ciori, gaiţe, piţigoi mare cu al nuşcâtelea rând de progenituri,  piţigoi albastru, piţigoi sur, presuri, fâse de pădure cu-ale lor odrasle, codobaturi albe, codobaturi de munte, presuri, mărăcinari suri, un măcăleandru, cinteze, sticleţi, cănăraşi, vrăbiuţe, codroşi de munte şi de grădină, doi porumbi palumbus, doi pui de ciocârlie, două ciocănitori pestriţe, doi ţicleni (era să zic ţoi!), lăstuni, două rândunele, cloşca cu unşpe pui, gândurile mele…cu puf de-argint alunecat printre gene.

Boboşa cu flori de seară

…Fire de pliscu-cocoarei s-apleacă de culcare, bobiţe verzi de soc alunecă-n răcoarea umbrei, la taclale, firuţele de sânişoară fac cruciuliţe din flori albe, mărunte, în raze piezişe sclipesc mătăsos lămpile de bărbiţă, se-nchid umbrele de brâncuţă, închipuind ba una, ba alta: cuiburi pentru colibrii nevăzuţi, degetare fragile zânelor croitorese, coroniţe verzi spiriduşilor şchiopi, pahare de iarbă pentru fauni ameţiţi şi miopi, bulgări de seminţe ori sfere de puf pentru ghicitoare în ghioc. Regele brusturilor şi regina se-nvelesc de tremurarea serii în borangic, merele de vară se-nghesuie unu-n altu, să nu simtă frigu’, nimic, steluţe trandafirii de ţintaură licăresc prin ierburi, spre vindecare, celor bolnavi de noroc. Apoi pe boltă! Sub stelele care-au răsărit, dâmbul s-a rotunjit şi s-a apropiat de lună. Un arici bufneşte cu râtu-n pământu-nierbat cu flori. Cosaşii îşi zgreapţănă tibia, greierii tac, albine-s culcate, fluturii dorm, cintezele-s la somn, Ilie-i la vis. Salvia-i de straja sub perna din paradis!

Dex:

Boboşa = deal mic în formă de muşuroi, colină;

a zgrepţăna = a zgârâia, a scrijeli.

Bucătărie verde

După furtuna nocturnă, prin grădini, am început să ne pipăim şi să plângem fiecare pe umărul vecinei, vecinului, care-l are, fiecare! Fasolea  pe umărul mălaiului, ceapa în braţe de mărar, măghiranul îngenuncheat sub căldăruşă. Apoi ne-a apucat foamea. Aşa că ne-am pus la plivit ceapa, (vorba vine,…am smuls câţiva bulbi, ca să-i ronţăim cu slănină şi pâine), apoi la răscolit cuiburi de cartofi noi, ( îs buni şi dulci, cu brânză, sare, moare, mujdei) când, printre căpăţâni de salată  se ivi prinţul broscoi. Am dat iama prin tufele de fasole-pomişor, pocnind-o cu unghia de sub frunze. Cu foarfecă înverzită  de fierea din rostopască am ciupit bucheţele de măghiran, busuioc, mărar, mentă creaţă, inima-leului, cimbru şi pătrunjel să fie la iarnă pentru răceală ori adaos la purcel. Urzic-am lăsat-o-n voia sorţii. Un colibri cu antene si trompă lungă, un Moro Sphinx, nu se lasă nici el, suge zama din potirele reginei nopţii. Aşteptăm cu gura pungă să vină cineva să mulgă vacile mălaiului de lapte…

Meniu de vară

Şoimi vinderei, şorecari la jocuri de zbor, lăstuni, rândunele, drepnele, ce-aş putea să dau mai mult inimii mele? Pentru burtă, mere văratice zemoase, napci dulci, boabe moi de mălai în lăptişor. Potire-n aur din polen de harbuz ies printre parii gardului, mălaiu-şi ridică mândrul panaş, fasolea-i gravidă de-atâtea păstăi, pătlangina se-nspică, castraveţii-şi scot nasul prin pârleaz, viţa se-nvârtejeşte pe pereţi în sus, da bureţi nu-s! Umblu la vânătoare de cosaşi cu puşca fotografică, prin ierburile tăiate de două-trei ori de coasă, prin otăvile scurte ca barba de trei zile nerasă. Pe răzoare, prin ogaşe, neamuri lucioase de ilenuţe pe coafurile purpurii ale căpăţânilor ghimpoase de scai, cozi de codiţa-rândunicii, fluturi azurlii pe flori mărunte de sulfină galbenă, bondari unsuroşi pe cumpenele de tătăneasă, lăcuste verzi pe cicori gemene, sirfi cu burta topită, care s-adapă din zbor cu polen de ţintaura asemenea unor colibrii milimetrici, albine sălbatice din tribul  Osmia cu periuţe ventrale învelite-n polen de barba-caprei. Puf prin vazduh. Anotimp trecător. Dă-mi Doamne, un nor pe care să mă ţin şi să zbor pe urmă de lăstun călător…