Valentin Marica – Versuri (II)

Când cade curcubeul / În naosul râului/ Ţărm/ Chip din Dug/ Întrupare/

Când cade curcubeul

Se-ncolăceşte timpul în bulboane,

peste mantii de vânt,

mâna lui Dumnezeu

împarte începutul,

strâmt.

Sub piramidă de frunze

e  trupul încremenit în strigare.

Vidul are margini

peste care

se împarte ziua în irişi

mereu de altă culoare.

În naosul râului

Mâna începutului de zi,

în valul râului

uitare şi piramidă va fi…

Gleznele sub asfalturi

aşază durere…

Se repetă gestul

până când ochiul e fiere;

în auz,ora exactă,

amăgire,

destrămând

până la ultimele fire

prin care se vede osul genunii.

Sub piatră

caut

luciul rugăciunii.

Ţărm

În nisipul ud e desenată cărarea…

Ţine omul de capătul firului

până unde se învolburează marea.

Peste valuri, pescăruşii goi

sunt surâsul

de dinainte de ploi.

Brazde de aburi înfloresc

deodată,

smaraldul e ochiul

cu pleoapa tăiată.

Apa şi malul îşi adună nămeţii.

Peste creştetul lor se răsădeşte,

murmur,

pomul vieţii.

Chip din Duh…

Fără murmur gurii i se dă icoana.

Fără scâncet,

fiul cere iarăşi sama.

Piatra lumii cade în jar de tămâie.

Turn loveşte cerul,

Duhul să mai fie

mână-ntinsă-n zare, aur şi pârâu…

Doar în noaptea aceasta

au trecut să moară

boabele de grâu.

Întrupare

Se răsfiră noapte-n iederi,

creanga-i grea de preamărire,

ochi de pâine doarme-n cântec,

rană

în nemărginire.

Mal de îndurare-i focul,

foşnet

gurile luminii,

roată care naşte lumea

peste marmorele cinei,

gândul, mugure flămând

sub subsioara arsă

a timpului nătâng.