Un Dragobete în America

– Salut, sunt Cezar,fratele gazdei petrecerii!

– Ave Ceazar, sunt Ana, fostă colegă de liceu cu Mioara, sora ta! răspunse frumoasa râzând. Nu prea mă mai ții minte, ne-am cunoscut acum patru ani când eram, e drept, foarte mică! rosti cu o undă de reproș privindu-l pe sub sprâncene în timp ce ducea paharul cu șampanie spre gura cu buze țuguiate, în nuanțe de roșu-prună.

– Deci, cum te-ai distrat la Revelionul tematic „flower-power”? întrebă Cezar doar ca să găsească un subiect de conversație cu Ana care, în acea seară, arăta superb sau așa i se părea numai lui.

– Păi, am fost cam în aceeași formulă de acum, ne-am costumat în hippie, am ascultat și cântat rock, am „luptat” pentru toleranță, pace și iubire. Băieții s-au cam „drogat” cu ceva mai mult alcool, dar au avut cine să le arate direcția spre casă. A fost fain, mega mișto!

– Tu, Cezar cu ce te mai ocupi? întrebă Ana cea cu rochia decoltată și ochi mari și negri care îl cuceriseră deja.

– Păi, am terminat matematica și acum sunt… evident, șofer pe taxi!

– Și nu mai există speranțe, perspective?

– Desigur, pot promova în doi ani pe maxi-taxi!

– Tu vorbești serios sau îți bați joc de mine? Nu pot să cred așa ceva!

– Ba să crezi! zise Cezar, cu o ușoară urmă de ironie în voce.

– Tu n-ai fost coleg și chiar prieten cu Valentin Dragu? Eu așa îmi amintesc…

– Îmi place să cred că mai suntem prieteni, nu mai știu nimic despre el de la absolvirea liceului.

– Dar cine-i Valentin, Ana, eu îl cunosc? interveni Laura, cea mai bună prietenă a ei, ținând în mâna dreaptă un mic platou cu aperitive cu ciuperci. Serviți, hai nu vă sfiiți!

– Valentin Dragu a fost „campionul” Olimpiadei din Rusia, a câștigat doi ani consecutiv „aurul”, iar la Olimpiada Balcanică de Matematică de la Chișinău, a repetat figura. A aplicat la Harvard preferând un nivel al studiilor pe măsura lui, cu profesori care au luat Nobel-ul, unde a fost admis, plus că era și un foarte bun canotor, răspunse Cezar mândru de prietenul său.

– Cu siguranță nu-l cunosc, iar el pe mine nici atât. Pentru matematicieni, femeia este o necunoscută fără rezolvare, spuse Laura și plecă cu platoul mai departe pășind în ritmul muzicii, lăsându-i pe Ana și Cezar chicotind conspirativ. Îi auzi, dar nu întorse privirea și amplifică un pic mișcarea unduită a șoldurilor. Se opri la o altă pereche, întoarse capul și-i făcu complice un semn cu ochiul Anei, care între timp, se așeză cu Cezar pe scaunele de la bar. Ana o văzu și-i făcu un semn de aprobare cu degetele ridicate în aer.

– Ana, dar tu cu ce te ocupi? întrebă Cezar cu un aer dezinteresat.

– Ei, momentan țes scenarii mai ceva ca Penelopa la giulgiu. Sunt în ultimul an la regie film unde am intrat din cauza unuia care-mi spunea că mă iubește de câte ori acceptam să mergem împreună la cinema. Glumesc, desigur, dar nu sunt foarte departe de adevăr. Am intrat fără să cunosc prea multe despre domeniul acesta. Motiv pentru care la început nu am fost foarte atrasă, dar ușor, în timp, am făcut o pasiune și un maldăr de vise și speranțe pentru această profesie. Cinefilul m-a părăsit, între timp, pentru o viitoare actriță cu o față de gospodină, înfumurată și acră, cu un singur rol la activ. A jucat nouă sau zece secunde ca figurantă într-o reclamă la detergent, iar acum se visează pe covorul roșu sau oferind autografe la Hollywood. Peste puțin timp voi pune punct vieții de studentă la arte cât și profesiei nascută moartă, din păcate, pentru mine. Probabil nu voi avea niciun viitor în domeniul acesta. Cred că sunt defectă sau sistemul este defect, îmbâcsit de nepotism, anchilozat; te ține închis, sugrumat de uitare și fără șansa de a putea evada. Ei, ar fi multe de spus…

– Hei, nu mai fi tristă, eu am încredere în tine, vei reuși. Ai să vezi!

– Cezar, este deja târziu pentru mine, mâine am multe de făcut, așadar am să te rog să mă ierți, trebuie să mă retrag.

– Îmi dai voie să te conduc… cu taxiul, acasă? întrebă zâmbind în colțul gurii.

– Bine, dar cu o singură condiție: pornești ceasul de marcat! Ok?

– Așa voi face! răspunse Cezar, râzând.

Cât de mult și-ar fi dorit s-o mai asculte pe regizoarea asta mică, îi plăcea mult timbrul vocii ei. Se gândi la săptămâna viitoare, când va fi în tură liberă s-o invite la mall , la film sau poate la el acasă, cine știe!

………………………………………………………………………………………………………………………………

După o lună de iubire însetată ca-n filme s-au certat fără să-și mai aducă aminte vreunul motivul exact. Poate din orgoliu sau de teamă nu îndrăznea nimeni să facă primul pas spre dulcea împăcare. Trecuseră deja cinci zile, prea mult, nu-i așa?

* * *

– Domnule Valentin Dragu, numele meu este Charles Harrison și vă vorbesc în numele companiei Face Look. Poate vă întrebați ce m-a determinat să întru în contact cu dumneavoastră, ei bine, ați primit referințe foarte bune din partea profesorilor dumneavoastră, iar CV-ul este impresionant.

……………………………………………………………………………………………………………………………

– V-ați manifestat dorința de a deveni cetățean al Statelor Unite și ne-am gândit că nu v-ar deranja un job foarte bine plătit în cadrul unui proiect în laboratoarele firmei noastre pe durata studiilor, cu perspectiva încheierii unui nou contract după absolvire, în condiții mult mai avantajoase, desigur, pentru dumneavoastră. Avem aici un contract cadru pe care va trebui să-l citiți și mai apoi, peste trei zile, vă rugăm să ne dați un răspuns. Ok?

Valentin luă mapa cu hârtii, mulțumi și, după o strângere amicală de mâini, părăsi încăperea din spatele amfiteatrului. Nu mai avea nici un chef să mănânce, așa că, plecă urgent spre camera sa amplasată undeva la primul etaj, în spatele laboratoarelor de inginerie. Se aruncă în pat încălțat cu teneșii lui albi și începu să citească pe nerăsuflate contractul. Îl mai citi o dată și încă o dată. Totul i se părea perfect, va lucra din camera lui sau de pe tabletă, se va întâlni cu echipa sau managerul doar când și dacă va simți nevoia sau când i se va cere acest lucru. Lăsă mapa cu hârtii să-i lunece din mână și căzu într-o dulce reverie. Un job on-line, binișor plătit – nu foarte bine cum îi spusese la interviu – l-ar scuti de multe griji. Abia aștepta să treacă timpul mai repede, să zboare cele trei zile și să semneze. Nu trebuia să rateze această ocazie. Câți din colegii lui au mai avut o asemenea oportunitate? Hotărât lucru, nu va mai discuta cu nimeni, bănuia că pentru job-urile astea concurența este foarte mare deci nu trebuie să riște nimic. Zis și făcut, veni momentul așteptat și fără să ezite sau să gândească o clipă, semnă contractul de colaborare și pe cel de confidențialitate așteptând să primească prima sarcină de serviciu.

La scurt timp primi prin curierat DHL un CD cu descrierea proiectului în linii mari și cu tema lui de cercetare. Citi cu atenție și se apucă nerăbdător de treabă. Săptămânal trimitea la adresa indicată un CD cu programul la care lucra, în stadiul de la momentul respectiv și primea un altul cu observații și comentarii. Nicio convorbire telefonică, niciun e-mail. Lucrurile decurgeau normal, începuseră să-i intre și primii bani în cont. Modalitatea de comunicare nu-l deranja câtuși de puțin, se concentra numai pe munca de programare, uneori mai lipsea de la orele de canoe, dar nu era o problemă, în țară făcuse performanță și nu-și făcea griji pentru asta.

După al treilea CD primit, în minte îi încolți o idee care se dovedi mai târziu realizabilă. Prin intermediul unuia din programele trimise de el, se putea accesa baza de date a platformei Facebook pentru care, de fapt, lucra fără să știe de la început.

Acum avea acces la profilul oricărui cont din cele opt sute de milioane, fără să poată fi suspectat măcar de așa ceva. Îi era un pic teamă, se simțea singur și brusc își aduse aminte de Cezar care-l amuza teribil cu glumele lui pe vremea liceului.

Își aminti foarte bine datele lui Cezar – bunul său prieten din liceu – și intră pe contul acestuia, lectură rapid câteva pagini întristându-se. Nimic nu mergea prea bine pentru Cezar, nici realizare profesională, nici sentimentală … La Ana cam la fel. Își încruntă spâncenele, rămânând așa, încremenit, câteva secunde căutând o metodă de rezolvare. Teoretic găsise: „Ia privește-te în oglindă! Ai curaj? Este o operațiune migăloasă. Și riscantă!” își spuse în gând, dar imediat veni și răspunsul „Am curaj, voi fi de folos lui Cezar!” Se apucă de treabă și scrise două mesaje pe care le postă în inboxul lui Cezar și al Anei ca și cum ar fi fost trimise de unul către celălalt:

1) „Iartă-mă că sunt atât de tumultoasă, de năvalnică, de capricioasă. Nu doresc să-ți deranjez viața ta meticulos orânduită, dar simt cum inima mi se revarsă în tine și vreau să o lași să te inunde, să înlăture malurile și digurile sufletului tău fără nici un supliciu. Cascada din mine se visează să devină o mare cât se poate de liniștită. Chiar dacă te încăpățânezi să nu-mi răspunzi, pentru că simt cum te știu până în cele mai umbrite cotlane, am să te aștept mâine să vii să mă duci la film. Cezar, te iubesc! Și n-o să-mi treacă.”

2) „Habar n-am de ce te iubesc! A fost o ceartă penibilă și cu toate astea am un sentiment de intimitate profundă cu tine. Simt că îmi oferi totul fără să-ți cer nimic. Tu poți să mă asculți fără să mă constrângi, îmi dai încredere în mine. Te doresc cu setea umbrei de lumină și te iubesc ca niciodată. Sper să devin mai bun din orice direcție m-ai privi. Mâine voi fi acolo să-ți sărut buzele fierbinți și să te duc la film.”

Târziu în noapte privi ceasul de pe ecranul LCD, în țară se schimbase ziua, venise 24 februarie. Valentin își frecă palmele de fericire ca un copil și închise laptopul. Trebuia și el să doarmă, nu?

În noapte, privind mirajul imaginilor de pe ecran, doi tineri se țineau de mână; ea, un bulgăre de zâmbet, el, un munte de iubire. Întunericul îi cuprindea rotund.