Jurnalul meu
tu mă ştii femeie
am noaptea rigidă- o pârghie
să răstorn universul
spirala pe care sunt
nu are sfârşit
din plăcerea urcuşului
treptele pe care mă înalţ
îmi aprind luminile
popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând
abia acum începe comedia
cu actorii care-şi joacă rolul
am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni
să-şi râdă de apucăturile lor
dar şi plâng de bucuria
în care m-am trezit aplaudând
.
era sărbătoare cred
una în care mă eliberam de răutăţi
şi-mi puteam pipăi sufletul
prin cuvinte mărturisite în şoaptă
tu mă ştii femeie
nu mă pot lipsi de tine
chiar dacă aş avea punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopţii de veghe.