Toamnă cu dascăl păsărar

Am construit iată, în 55 de ani un paradis din mere, frunze, păsări, flori şi fluturi. Mai mult de o juma’ de secol pentru un vis din pene de măcăleandru şi puf de păpădie! Un deal de cicoare a înflorit sub ploile lui Ilie, o groapă de fluturi striviţi s-au prăpădit în arşiţa sufletului meu! Încă o jumătate de veac, apoi o să tac!

Septembrie plângăcios ca un copil de ţâţă

Duş pluvial, matinal; prin ierburi plânse, mere înlăcrimate, pere furate, amintiri pierdute, broscuţe centimetrice timide, omizi ţepoase, alte gângănii căzute din cer în capcanele mătăsoase, întinse printre frunzele socului însângerat. Tocând mere cu cuţitul de fier pentru restaurantul “Trei scăunele”, c-un ochi în sus prin aerul lucios al oglinzilor albastre, am priceput: corbi, şorecari, piţigoi albaştri şi cărbunari, gaiţe, cânepari, cotcodăceşte cocoşul cu spaimă de vinderel, lăstunii fac cercuri de-argint peste turla bisericii! Duş pluvial, vesperal, învelit în prosopul îmbibat de apă răcoroasă, paharul plin de viespi, uitat pe târnaţ, mă-mbată cu ageasmă apoasă, ca mai an! Nu ştiu cum, de nu m-am îmbătat! Parfumuri din lume nu costă cât aroma de măghiran!

Bastardul septembrie…

Un codroş sfios, doi lăstuni, un pui gălbui de codobatură, un şorecar pestriţ, un carusel cu zece ciori grive, verdoaice fluierătoare, printre ramuri un roi de fluturi galbeni, aaa, nu erau fluturi, erau frunze, anotimpul se sfârşeşte, aşa cum începe, cu buchete de urzică albă pupată de bondărei, fire singuratice de trifoi roşu, petice de trifoi alb, cuţite sângerii de ştevie, smocuri de coada-şoricelului, tulpini subţiratice de brâncuţă cosită a patra oară. Scaii şi brusturii te muşcă de burice, când strecori degetele după merele, din care se-nfruptă viespile ce se pregătesc de pierzanie, (doar câteva regine vor supravieţui!), urzicile au îmbătrânit şi ustură rău, fasolea, agăţul, măzărichea sălbatică şi slăbănogul au păstăit, sufletul meu a cărunţit, şi-a făcut o platoşă de nimic nu-l mai înţeapă. Pe hat, cicoarea, sulfina au înlemnit, turiţa şi-a copt sămânţa-n cârlige prinse-n gleznele nădragilor, coada oii ori părul caprelor. La câte nu se dedau florile, ca să aibă vlăstare.
Septembrie, copil ciudat, bastard al toamnei c-un zeu văratic: alternanţă de lumini şi umbre, cer luminat şi văzduh ceţos, căldură potolită şi răcoare zburlită, amestec de acrituri brutale, care anesteziază maxilarul şi dulceţuri fine, ce mângâie cerul gurii, amalgam de fructe trecute cu altele verzi încă, foşnet de ierburi speriate cu altele pline de speranţă. Cerul fără lăstuni nu mai are adâncime, pare o fântână goală! Vântul borţos închide uşa dinspre vacanţă şi se împinge tot mai tare în portiţa dinspre şcoală!

Dex:

bastard = adj., s. 1. adj. natural, nelegitim, (reg.) sărman, (prin Transilv. şi Maram.) bitang. (Copil ~.) 2. s. copil din flori, (reg.) fochiu, urzicar, copil de gard, (prin Transilv. şi Maram.) bitang, (prin Maram.) mărăndău, (Transilv., Maram., Bucov. şi nordul Mold.) şpur, (prin Maieru, Anieş) şpuri, (înv.) copil. (Un copil legitim şi un ~.) 3. s. (BIOL.) corcitură, metis, (reg.) corci. (~ul este planta ori animalul rezultate din încrucişarea a două specii deosebite.) 4. adj. (TIPOGR.) batard. (Scriere ~.);
verdoaică = ciocănitoare verde, ghionoaie.
agăţ = salcâm;
a păstăi = a face păstăi, a desface boabele din păstăi.

Septembrie cald

Răcoros septembrie, apoi cald, cald! Grosul trupei de lăstuni a plecat de vreo trei zile. Va trebui să petrec şase luni în rugăciuni şi şoapte, iar o jumătate de an polar, într-o cameră a inimii, la streaşina căreia îşi fac cuibul, va fi noapte. Ahhh, doar cuiburi pustii, ba nu! La vechea streaşină a magazinului cooperaţiei socialiste acum privatizat şi renovat  doar pe dinăuntru, în două cuiburi mai era încă mişcare. Spre seară, spre tâmpla măgurii voltijau în zbor de antrenament vreo opt lăstuni. Ce fiinţe imprevizibile! Mişcări uşoare de grupare şi coborâre la codobaturi, cinteze, presuri. Codroşi, gaiţe, coţofene, ciori. Pâsâituri de fâse „spinoletta” pe deasupra, în timp ce sticleţii îşi hrănesc printre scaieţi ultima generaţie de odrasle din acest an. Şi mai deasupra un prieten c-un aeroplan!

Semne de carte autumnale

Rânduri începătoare la „Tratatul despre frunze”: unele-s roşinoase, altele îndrăzneţe de verde, unele nenorocite, altele bogătane şi pline de aur, ţigănci cu arame şi marame, ori dame subţiri, cărnoase, bătrâioare, fragede, unele întinse la dezmăţ, altele ghemuite pudic ori contorsionate de răcori matinale, ba, umede de rouă sau colbuite de argintul nopţilor de vară! File cad din calendar, câte-o zi, câte-o zi, pun după fiecare, câte-o frunză, drept semn de carte în manualul toamnei. Drept semn de carte parfumată voi pune mirosul căpiţelor de otavă!

Viespile răzuiesc miezul dulce-al perelor de aur. Stuparii fraieri au pus pe stupi, borcane pentru viespi, dar se dovedeşte că la o evaluare de-ntâmplare, în asemenea capcane cad mai mult de-o sută sunt albine şi doar unşpe viespi! Fluturi albi: vărzari, răpiţari, gălbejiţi Colias mai tândălesc pe fire înflorite de lucernă, iar pe fire cu potcoave de flori mov, înstelate de ţintaură neagră, mai sug, mai ling ultimele prafuri, bondari pitici şi alte himenoptere milimetrice. Drept semn de carte de pe raftul tactil voi pune înţepătura viespilor de la încheietura mâinii stângi. Să nu plângi?!

Din cutiuţa cu zvonuri: foşnete de ierburi prăfoase , pocnete de mere putrede, căzute, pleznituri de pere meliţate, cri-cri, zgârţ-zgârţ, scârţâit de cosaşi vărgaţi , vâjâit din aripe de corb, croncănit de ţigănci cornix, care agasează o cucuvea adormită în paltin la Ciroaie, fâşâit de paşi târşâiţi şi împiedicaţi prin poteca ierboasă, cucuriguuu îndepărtat, plâns urlător de copile sfădite. Drept semn de carte, vâjâitul zilelor trecute!

Lumina se strecoară pe sub ierburi şi străluminează ciudat albastre ţesături de păianjen. Cer transparent. Codobaturi se dau în balet pe cornişa acoperişului de ţiglă ruginită, pe horneţ scâlceşte silabe peltice, un codroş pădureţ, prin încâlceli de ramuri uscate şi lăstari cruzi se mişcă frenetic auşei, pitulici, cinteze, piţigoi voinici. Doi ţicleni scorţoşi îşi pigulesc codiţele pe-un colac de claie rămas în vânt, pe par; fânul a scăzut, s-a aşezat, iar omul de paie a rămas cu pălăria în aer! Gaiţe furătoare fac naveta dinspre coroana nucilor spre cămări tainice, ale căror secrete doar ele le ştiu ş-ale căror chei ascunse sub peniţă, doar ele le păstrează. Attention, zice Voltaire ! “Dire le secret d’autrui est une trahison, dire le sien est une sottise” (“A spune secretul altuia este o trădare, a-l divulga pe al tău este o prostie”). Într-un cuib de măcăleandru căzut din cer şi-a găsit culcuş o frunză! Voi pune-o semn de carte cu ohuri de tristeţe peste ochi ca o magică pânză…

Stele şi licurici în septembrie

Ce spun stelele…

Et si vous êtes célibataire, vous serez bien plus attiré par le coeur que par le sex-appeal ou par les considérations d’ordre matériel. Vous devriez trouver l’oiseau rare aujourd’hui. Les astres Bat Toa et Thai Am vont vous aider à bien gérer votre budget. Certes, vous ne pouvez pas compter sur ces deux astres pour vous valoir une longue période de chance et d’expansion, comme le feraient des planètes plus grosses et plus lentes.

Ce spune inima…

Mere newtoniene mai cad din cer! Păsăret mărunt se fofilează prin/pe/peste crengi: un şorecar (plonjează în păşunile prăfuite de sub măgură), corb, ţicleni, ciocănitori pestriţe, ghionoaie verde, codobaturi albe şi cenuşii, codroşi, pitulici, gaiţe furăcioase, coţofene băgăcioase, piţigoi cărbunari, albăstrui, suri, cinteze, sticleţi, vrăbii, guguştiuci. Flori trecute prin grădini, varza-i murată, prin pajişte, salvia-i aplecată, margarete suferă de nanism. La şcoală, copii uituci! Bâzdâgănii: viespi vulgare, care mi-au umflat trei degete, tăuni crabro năvăliţi la butoaiele cu borhot, bondari degeneraţi, fluturiţe Aglaia cu aripi vătămate, lăcuste viridissime, cosaşi decticus, sirfi tenax, paianjeni cruciţi, înveliţi în borangic. Pe stâlpul cerdacului o lighioană nocturnă !? Ghici? Pe cerul noptatic milioane de licurici: Găinuşa, Orion, Cassiopea, Zmeul, Ursa Mare,Ursa mică…

Octombrie prăfos

Octombrie prăfos, dar încă verde… mai cad mere din cer! Cocoşari argintii se ridică din livadă, gaiţe şi alunari furători zboară peste vale în căutarea sâmburilor dulci din nucii betegi, sticleţii cercetează seminţe de ciulin uleios, un ţiclean înşiruie semnale morse în afiş sonor, codroşii răguşesc dimineaţa pe acoperiş. Prin grădini, pe florile de Aster zboară vărzarii şi căpoşi Autographa, sirfi gălbenoşi, albine şi-ale lor neamuri solitare mai culeg atomi de aur, viespi euforice înecate-n borhot fermentat îşi curăţă antenele şi aripile sclipicioase, iar pe covorul de mere galbene aterizează câte-o flutureasă Vanessa la dulceaţă şi compot! Pe firuţe de salvie s-au lipit paraşute de scaieţi, pe frunzele de ştevie, larve mititele, negricioase au tricotat broderii verzi, mălaiul şi-a poleit săbiile cu aramă, alamă, aur. Frunzele de plopişor şi cele de păr se împurpurează uşor, aşa că vor deveni obraznice roşcovane. Cartofii au ieşit din cuiburi şi stau cuminţi în lădiţe aşezate-n cămară, la rând. De pe-un creştet de sălviuţă, mă salută o furnică.

– Hei, nene… greier, când vine toamna, când?!

Ce-aş vrea să fiu…

A mai trecut o zi fără să ştiu! E seară, e târziu. Ce-aş vrea să fiu?! Un măr auriu, un şipot în pustiu, un lăstun călător, revenitor, un nor pustiitor, o sămânţă, o picătură dulce de vin, o carte prăfuită… ce sunt oare?, o umbră bătută de soare, cu mâinile alungite nefiresc în spate, un Giacometti aburos, un os, ceva netrebuincios, un lucru păcătos de aruncat peste gard, un dulap fără folosinţă, o lacrimă oţetită de vin, o etajeră pustie fără trebuinţă, o hârtie fără importanţă, o factură plătită, o restanţă…

Pohte octombriste

* N’ayez pas les yeux plus gros que le ventre, au propre et au figuré. Să n-ai ochiul mai mare decât pântecul!? Dar cum să împlineşti asta când nuca, mărul, ciorchinele, ceapa, vineţica, ardeiul iute, cureciul, fansula, aluniţa, sânul, gamba, fesele, pomiţa guriţei te ademenesc, te îmbie!? Ca să nu mai pomenesc de miere! Cum să te opreşti de la astă lăcomie, măi Ilie?!
* Brusc, sufletul meu, suflul vremii s-a răcit! Instantaneu sprâncenele mi-au albit, fulgerător izmenele mi s-au lungit!

Cerneală & miere

Cu ce prieteni am rămas? Cu măcăleandru, codroşu, cocoşaru, piţigoiaşu, sticletele, fetele presuri şi codobaturi. Amu, mă gândesc să le scriu cu pana şi pufu! Ca să nu uit! “L’encre la plus pâle vaut mieux que la meilleure mémoire!” Cea mai ştearsă cerneală e mai bună decât cea mai grozavă memorie! Aşa că mai adaug un pic de miere de octombrie (pe buza de jos, pe barbă de om ţepos şi pe nas) din prisaca Ana-Mariei, când am lins fagurii alături de viespi, albine şi roşcate furnici, ca să nu se şteargă dulceaţa unei amintiri ş-a trecutelor iubiri… Aaaa, ş-încă o propoziţie! Încă o achiziţie! Ghidu cu omizi! Greieraşu’ îmi şopteste “să nu-l vinzi!”, să nu-l… pleosk! Vorbeşte cam mult, aşa că l-am turtit de tăblia mesei! De ceva vreme, insecta asta numită conştiinţă mă cam agasează! Pleoskkk! Ca să fiu sigur!!!

Afiş de toamnă

De la vară, la iarnă, din munţ, fără nici un anunţ! Rece dintr-o dată, nor negru şi câţiva fulgi zgribuliţi dinspre Muncel mi-au uuu! adus aminte că Surorile calde ale anului s-au dus şi că vine din Nord şi de sus, Regina frigului, Crăiasa zăpezii, unceşu’ Jicol, moş Crivăţ, mama Reumă, cum mă tremură, mă scutură, mă bâlbâie frigul, (îmi amintesc din copilărie, versuri naive şi tâmpite, ţ-î frig? fă-te covrig!), recele îmi învineţeşte ochiul şi buza, bruma-mi albeşte tâmpla, dealul verde s-a grizonat uşor, aşa cum îi stă bine unui ţăran în pragul bătrâneţii…

Primul zbor…

… în literatură seamănă cu primul pas pe Lună! Eşti imponderabil, euforic, te vezi doar pe tine cum pluteşti! Nu mai ştii cine eşti! Vezi lumea pe dos, cu capu-n jos. Unii suie, mulţi coboară, alţii macină la moară! Io sunt morarul c-un singur dinte, care macină vânt şi cuvinte, un Don Quijote, care se luptă, nu cu morile de-afară, ci cu vârtelniţele din-lăuntru, un ţesător de palavre căzute, un sămănător de grăunţe trecute…

Octombrie blând şi omu’ nătâng

Am notat o rândunică în sudul Dobrogei, la Albeşti la 23 ale lui octombrie! La mine un cârdişor de raţe (mari sau lingurari), un roi mic de scatii ş-un ţiclean ce cutruluieşte pe sub streaşina şurii, cocoşari, gaiţe înşirate pe sfori nevăzute de nuci, un pănţăruş Pavarotti, în livadă două ciocănitori pestriţe se urmăresc, dansează printre pomi, un du-te vino, hai cu mine să ne ghiftuim de nuci, nu mă bagă în seamă, au trecut de câteva ori, la câţiva centimetri de umărul meu, ca pe lângă o buturugă insensibilă, alţi doi ţoi printre crengi de nuc ghilotinate, piţigoi codaţi printre pleoştite frunze de arin, un pescărel negru flâfâie pe sub puntea de lemn, presurile gălbenele zipăie printre puicile albe din ocolaş, care-s aproape cât găinile de mari şi care, când le slobod, în fiece dimineaţă, din coteţul strâmt, încep să dea din aripioare şi să zboare peste gard; ce vrei, instinct de călătoare!? Nu mă mai grăbesc, las apa să curgă încet, privesc căţeluşa toropită pe scări, mâţa aţipită pe-un butuc, nu mă plâng, un animal indiferent, sunt omu’ nătâng, o fi semn de bătrâneţe, de dezamăgiri adunate, de speranţe risipite? O să-mi fac un hamac în care să tac, un sac de dormit în eternul aţipit. Bolta e curată, fără pată, ca un suflet de primadonă neâmbrăţişată.

Noiembrie la indigo!

Fum, ceaţă, abur, peisaj violet! Scatiii, vin scatiii prin ramuri argintate de arin şi brădet. Pe deasupra molidişurilor verzui, aripi negre de corbi, bătute cu albăstrui metalic, prin făgete lovite cu bici de aramă, aripi pestriţe de alunari, sturzi de vâsc pe sub umbră tremurată-n guldeni de mesteceni, cocoşari pe sub suliţi lucioase de alun, fluierături de mugurari cu pieptare purpurii agăţaţi pe cucuruzi roşii de răşinoase, nucăriţe zburătoare zise pănţăruşi prin tufele de zmeur opărite de brumă din spatele cabanei, trei pescăruşei cinclus pe firul apei Anieşului în dreptu’ Luncii Maiorului, auşei bâznâitori şi invizibili prin cetini de speranţă! Oare când o să vină iarna ş-înc-o vacanţă?!

Plăceri şi dureri animalice

Căldură răcoroasă de cinci novembre, îmi întind arinii pe dunga de lemn cald a târnaţului, îmi trosnesc oasele de cuprind stâlpul portiţei, îmi afund fesierii în putregaiul fotoliului de salcie, plescăi zgomotos cu sorbituri hulpave, atingând cu limba, linguriţa mentolată de compot din pere, plus o felie de lună în care se văd sâmburii, căzută în paharul aburos, râgâi porceşte, şterg buzele uleioase de umărul cămăşii, (economisesc orice mişcare) , lentoare, lene mare, clipesc c-un ochi înlăcrimat de plăcere spre corbii care se joacă prin cosmosul albastru, spre botgroşii sâmburari din imperiul frunzos, mă scarpin c-o mână sub genunchiul păros, iar cu cealaltă şterg de sudoare, pe rând, ceafa, partea cervicală, apoi cea lombară; acolo unde mâna nu ajunge, maimuţoiul a găsit o coadă de mătură, aspră, din mesteacăn, care freacă uşor jgheabul şirei spinării, bun masaj anti-reumatic, mai râgâi o dată porcos, un bestiar locuieşte pe buturugă, acum canis lupus se ridică şi visează căţeluşa, apoi felina din mine îşi linge colţul şi gheara, prin mânecile cămăşii zdrenţuite,  tăiate scurt cu foarfecă de tuns oile, pănzătură veche, lipită de cocoaşă ţapului se strecoară un fuior de vânticel, un frison pe şira spinării şi omul cromanion începe să strănute! Ahhhhu, uitat-am gâdilatu! Rămâne mângâierea, cea mai plăcută plăcere? Un prieten academician de la Ieşi spunea cu fină ironie şi dulşi accient moldovienesc! “ Nişi o plaşere, fără durere!

După plăcere, durere! Am intrat prea tare cu nasu-n casa albinei Maya, aşa că paznicii urdinişului m-au amendat urgent cu trei facturi-înţepături usturătoare! Una-n gât, una-n ţeastă ş-alta-n dosul mâini drepte. După căteva minute am simţit fierbinţeli şi amorţeli  la ochiul drept, la maxilarul acelaşi, în scobitura tălpii piciorului din aceaşi parte, apoi mâncărimi “interesante”, la o.r.l, chelie şi tălpi, să mă scarpin la nebunie, extaz! Cu ochiul, nici o problemă, vedeam cu celălalt, pentru maxilar am pus anestezic de prune pe măsele rămase, pe mâna ca pancova, o compresă cu ciuslă, la gât masaj intern cu zamă de pere, la tălpi o frecţie cu diană de mere. Panaceu, că doar, doctor mi-s eu! Ca să-mi parafrazez amicul moldovean aş zice az “ Nişhi o durere, fără plăşere”!

Ultimu’ zamurai…

Cine mai umblă pe-o coastă, se scarpină la ţeastă, cine mai pipăie cu nuieluşa de alun prin ierburi, poartă-n sacul din spate cartea cu păsări însemnate, condeieşte prin cerneluri nuş’ ce false nestemate, cin’ se mai uită spre ceruri, mângâie sfârcuri de alune şi nuci, sărută pieliţă catifelată de frunză căzută printre uluci, ci’ nu te ocărăşte când şî unde te duci?

Scrisoare spre doi amorezi…

Bonsoir, doierilor, boierilor!

Sachez que les petits détails de la vie à deux, malgré leur apparence, ont leur importance. En cette journée placée sous la juridiction de la planète Giai Than, une redécouverte mutuelle donnera un nouveau souffle à vos relations de couple. Conseil à tous les natifs du signe: pour vivre pleinement votre sexualité, ne négligez pas les bienfaits de la table, car “le flambeau de l’amour s’allume à la cuisine” (proverbe français). Românii zic şi ei, “Dragostea trece prin stomac”! Ori, “Dragostea ţine până la amiază”!!! Ahhh, cât mi-aş dori să-mi ţină aussi până la mniezu’ nopţii!

Noiembrie cu frunze crescătoare şi pene descrescătoare

Duminică palidă. Preumblare cu Ati prin răcoare de novembrie. Tablouri de frunze, grămezi, ţoale, părătare, pături de ierburi argintate, pene zburate, burate, mere suferinde, vătămate. Lampione chiciurate de puf, bobiţe otrăvite de zârnă, glazurate, frunze de fragă mai roşcate decât o pomiţă pe limba ursului. Naţiune zburătoare puţină: un scorţar, doi cocoşari, trei mugurari, patru împărătuşi, piţigoi cărbunari, multe gaiţi, un pescărel, pe acelaşi firicel de apă care sacă, în care-un cârd de vrăbii casnice se-mbăiază pentru mers în sat, duminică după-amiază. Vai, cum aş vrea să mai am timpul acela cu frunze crude, mărunte şi pene crescătoare pe umeri şî-n frunte. Venit-a vremea petalelor cărunte. Nu poţi să ai, deodată, frumuseţea, tinereţea, înţelepciunea. Aşa-i lumea. Ah, comme il est difficile d’avoir en même temps le beurre et l’argent du beurre! Zice franţuzul. Vai, cât-îi de greu să ai tăteodată, şî porcu-n coteţ şî slanină-n covată! Zice românu! Pufăim amândoi, abur gros şi rece din imaginare pipe, filosofăm despre doamna Toamnă, care-şi trăieşte ultime clipe! Un fierăstrău de drujbă înţepenit în trunchiul de frasin, taie, tot taie, măi tataie din sufletul tău!