Sfori

îmbătrâneau împreună

erau ca apa verzuie din bălţile unde pescuiau

fie ploaie fie soare

uneori jucau laba gâştei lângă sobă

cu sforile trase îndemânatic peste verighete

repede aşa cum el fluiera scurt şi tandru

când o chema de departe şi ea răspundea la fel

după masa sorbeau cafeaua încet sub bolta de viţă

vopseau tot mai roşii ouăle de Paşti

adăugau mai mult piper şi leuştean în ciorbă

în spatele casei creştea un brad prea înalt

la umbră era ascuns un merişor auriu

din care ei nu gustau niciodată

cel mai mult stăteau în grădina din faţă

el întindea sforile pentru straturi mereu drept

ea înfigea bulbi rotunzi de arpagic

ţineau minte fiecare roşie care plesnea să se coacă

cât de bogate erau tufele de agrişe

cât de viermănoase erau perele pergamute

numărau totul în afară de iernile

în care ea tricota botoşei

paşii lor erau tot mai moi pe parchet

în sertare strângeau poze vechi

pliculeţe expirate de seminţe

din ce în ce mai multe fire de trifoi uscat

nu se ştie de ce găseau mereu trifoi cu patru foi

ea avea ochii verzi ca marea tulbure

el avea ochi de ciocolată caldă

amândoi albeau doar câte puţin

bradul întunecat ţinea răcoare multă

acum creştea sub el un pui de brad

se ţineau de mână păşeau tot mai adânc în cizme de gumă

coropişneţele iţeau capul printre roşii

viespile culegeau strugurii de masă

ţăruşii pentru sfori putrezeau toamna

ca tăciunii scoşi din vatră prea devreme

mama lor încă mai numără şi azi anii

pictând icoane