Rutina

O dimineaţă târzie de toamnă. Stropii de ploaie se scurg agale pe geam lăsând dâre aproape uniforme. Liniştea este întreruptă de cântecul ploii. După un somn adânc alene deschid ochii, dar lumina apăsătoare mă îndeamnă să îi închid la loc. Mă întind, mă ascund, mă pierd în aşternuturi, iar jumătatea goală de pat mă face să oftez. Cu ochii aproape închişi îmi croiesc drum spre baie, iar apoi bâjbâi după robinet. Apa rece, parcă scoasă din congelator, mă trezeşte cât de cât. Trântesc prosopul în vârful teancului de haine, ce aşteaptă să fie spălate, şi mă duc ţintă în bucătărie. Cu aceleaşi gesturi mecanice îmi pun o cană de cafea şi mă ghemuiesc în faţa geamului. Aproape prin vis o termin, dar rămân o bună bucată de vreme contemplând peisajul. Un  peisaj trist: un bloc mare şi gri, ud, bătrân şi foarte obosit. Ici-colo o adiere de vânt în aceiaşi copaci trişti, iar pe geamurile prăfuite de rutină ploaia îşi face jocul. Nevoia de aer proaspăt mă îndeamnă să evadez în bătaia stropilor şi din câteva mişcări sunt udă până la piele. Calm mă plimb printre blocuri şi, după câteva ture, mă reîntorc acasă. Ca de obicei dau drumul la muzică şi umplu cada cu apă fierbinte. Împrăştii în apă puţină scorţişoară şi vanilie şi mă scufund până la gât. Aromele mă fac să uit de tot şi câteva minute bune mă las în voia lor. Acordurile line ale melodiei îmi îndreaptă gândurile undeva departe. Şi stau … şi visez …

Spre seară mă regăsesc în jurul unei cărţi şi a unei căni de ceai. Ca de obicei citesc şi mă regăsesc în diferite personaje. Uşor mă pierd printre rânduri şi mă trezesc în mijlocul amintirilor mele, în mijlocul unui lac al lacrimilor  …şi îţi spun … stinge lumina, opreşte muzica, ţineţi respiraţia şi lasă.mă să ascult liniştea.