…Ninge viscolit.
Pe ram zăpada manşon –
Gând către tine…
Au venit zilele de iarnă cu sărbătorile care ne bat la uşă. Oamenii îmbrăcaţi gros traversează stăzi în timp ce anul 2007 face ultimii paşi. De ieri a început să ningă în toată ţara, troienind drumuri şi amintiri. Câte un căţel amuşinează curios stratul de zăpadă.
Nea pe şes, pe deal
liniştea, pacea albă –
calm diamantin.
Se scurge ziua în noapte, iar când vin zorii şi privesc pe fereastră, totul este acoperit de un strat alb şi pufos de zăpadă. Crengile copacilor de la ferestre parcă au fiecare câte o hăinuţă nouă. Îmi pleacă gândurile de alb către tine…
Ninge viscolit.
Pe ram zăpada manşon –
Gând către tine.
Este atâta calm, iar spiritual Crăciunului şi-a întins aripile peste tot.
Distanţele materiale dintre oameni sunt acoperite, imaculate…
Aş vrea să cuprind în palmele mele toată distanţele şi să le fac un bulgăre.
Un fulg dalb, pufos
în palma mea întinsă –
răsplata rece.