" În lumina blândă a lunii, mama tuturor îndrăgostiţilor, spiritul sacru al iubirii promite adoraţie veşnică. Atunci, parcă sufletul se desprinde de trup şi, cu ochii minţii, poţi urmări farmecul nopţii ce pare a dezvălui ascunzişurile ei cele mai intime pentru ca noi să le putem pătrunde…"
" În lumina blândă a lunii, mama tuturor îndrăgostiţilor, spiritul sacru al iubirii promite adoraţie veşnică. Atunci, parcă sufletul se desprinde de trup şi, cu ochii minţii, poţi urmări farmecul nopţii ce pare a dezvălui ascunzişurile ei cele mai intime pentru ca noi să le putem pătrunde…"
Este aproape imposibil de realizat toate acele mijloace prin care poţi descoperi iubirea, dar este atât de frumos să o poţi cunoaşte. Modul în care Tanya ştia să vorbească despre iubire te ajuta să întelegi secretele şi să interceptezi mesajul amorului.
Tanya era o tânără superbă, o adevărată zeiţă a frumuseţii ce părea a le şti pe toate. Pe lângă frumuseţeă şi nobleţea sufletească, harul înţelepciunii era şi el prezent.
Îi priveam rochia albă ce se mula perfect pe coapsele ei gingaşe care se leganau într-un ritm extraordinar, plin de farmec şi graţie. Pletele negre i se revărsau valuri-valuri pe umerii pe jumătate dezgoliţi. Pielea catifelată de culoarea piersicii şi ochii ca două smaralde în mijlocul mării agitate, îţi ofereau placuta senzaţie că te afli în faţa unei superbe zeiţe.
Deodată, buzele ei de culoarea cireşii, îşi încetară mişcările atât de senzuale şi un zâmbet ştrengar îi apăru în colţul gurii.
– Priviţi! zise ea, ridicând mâna şi arătând spre unul din copacii sub care ardea focul în jurul căruia ne aflam. Dumnezeule!…Iată una dintre minunile despre care vorbeam!
Am privit spre locul indicat în speranţa că voi vedea cerul înstelat al nopţii. Mare mi-a fost uimirea când privirile mi s-au lovit de coroana deasă de frunze ce părea a ţine loc de adăpost.
– Vedeţi, spuse Tanya cu aceeaşi emoţie în glas. Aici, în mijlocul naturii, printre arbori şi animale, dragostea îşi are locul ei. Asemeni nouă, plantele şi animalele au învăţat limbajul inconfundabil al iubirii.
Am stat aşa timp îndelungat, contemplând această scena extraordinară. Tanya aşezase cartea pe genunchi şi, închizând ochii, lăsă vântul să-i mângâie părul. Ramurile uscate de brad trosneau cuprinse de flăcări, iar o lumină palidă inundă chipul frumos al femeii. Pentru ea totul era altfel. Aveam să aflu mult mai târziu secretul ei, dar nu pentru a evita neprevăzutul, ci pentru a fi martorul unei tragedii.
Gândurile mi-au fost risipite de glasul cristalin al femeii de lângă mine.
– Există peisaje ce ascund legendare poveşti de iubire care par ireale la simpla relatare a povestitorului.
– Sunt de acord cu tine, zic eu frecându-mi uşor palmele. De-a lungul timpului au existat numeroase poveşti de dragoste, unele cu final fericit, dar cele mai multe având un deznodământ tragic. Multe au devenit legende, dar şi mai multe au fost date uitării.
– Ai dreptate, spuse Tanya zâmbind. Azi, puţini sunt cei ce îşi mai amintesc de povestea frumoasei din Troia şi doar istoria mai aminteşte de celebra Cleopatra şi tragicul ei destin. Dar mai sunt şi alte iubiri celebre de care cei mai mulţi îşi amintesc.
– "Romeo şi Julieta", exclamă Anca şi chipul ei şters se lumină o clipă.
– Un exemplu autentic, confirmă Tanya zâmbind. Deşi mulţi ar spuneă este doar un basm, nimeni nu poate şti dacă la baza ei nu a existat o reală poveste de dragoste.
– Este o noapte perfectă pentru poveşti de dragoste, spuse Mihai, un romantic incurabil.
– Atunci am să vă spun o poveste din zilele noastre, care s-a sfârşit în mod tragic chiar sub aceşti copaci.
– Aici? întrebă Anca scuturându-se ca şi cum o forţă nevăzută ar fi atentat la persoana ei.
– Nu îmi plac poveştile triste şi nici locurile care le poartă amintirea, spuse cu glas şoptit Magda, care până atunci se mulţumise să asculte.
Focul ardea liniştit iar vântul adia uşor şi plăcut când Tanya îşi începu povestea.
-"Se întâmpla într-o vară caniculară, într-un loc unde mentalitatea unora lasă de dorit. Este povestea unui bărbat greu de înţeles. Avea însă o inimă largă şi o prezenţă încântătoare. Era foarte chipeş şi iubea femeile, cum şi femeile îl iubeau pe el. Ele îi ofereau hrana trupului fără a cere prea mult, iar el le preţuia. Însă aşa cum se întâmplă întotdeauna, vine o vreme când simţi că trebuie să te mulţumeşti cu o singură iubire şi atunci înveţi să laşi de la tine. A venit EA şi a trecut de porţile ferecate ale inimii, direct în sufletul lui. Aducea cu ea adierea vântului şi razele blânde ale soarelui. Era o femeie foarte frumoasă ceea ce o făcea să fie rea. Îi făcea o plăcere nebună să îndrepte săgeţi veninoase spre inimile bărbaţilor sensibili. Cunoscându-şi puterea de seducţie, nu rata nici un prilej de a face din curtezani, victime. Această femeie, de o frumuseţe dumnezeiască, total lipsită de sensibilitate, dădea dovadă de o cruzime pe măsura frumuseţii ei.
Proaspătul îndrăgostit, nemaiputând suporta presiunea iubirii, decise să îşi mărturisească sentimentele. Când el îi declară iubire, chipul ei se schimonosi în hohote de râs. Plin de durere, el nu mai putu îndura umilinţa şi într-o noapte cu lună, îşi găsi tragicul sfârşit într-o pădure întunecată, atârnat de ramura groasă a unui copac. Trupul îi era legănat de adierile vântului din acea dimineaţă…."
– Simt că mă înfior, şopti Anca frecându-şi palmele în timp ce ochii îi erau scăldaţi în lacrimi.
– Tristă poveste de dragoste, zise Mihai cu tremur în glas. La dracu, nu aş fi crezut că poate exista atâta răutate într-o femeie frumoasă.
– Mi-ar fi plăcut să fi murit ea în locul lui. La urma urmei, frumuseţea este nesemnificativă dacă nu există suflet. Asemenea femei nici nu merită a fi iubite. Eu, dacă aş fi fost în locul lui, aş fi omorât-o pe ea şi dacă nu aş fi reuşit să supravieţuiesc durerii, atunci poate că…
– Sigur Mihai, ţie îţi este uşor să vorbeşti, zise Anca înţepată. Dacă ai fi fost în situaţia lui, probabil ai fi continuat să cerşeşti iubire fără ca măcar să realizezi că, de fapt, femeia iubită nu făcea altceva decât să te umilească. Apropo, Tanya, ce s-a întâmplat cu ea?
Tanya îşi şterse o lacrimă cu colţul rochiei şi, fără a participa la comentarii, continuă.
-"Când vestea despre moartea lui a ajuns la urechile ei, a schiţat un zâmbet trist şi s-a retras. Mulţi au crezut că avea remuşcări, dar adevarul era altul. Nefericita abia acum realiza cât de mult îl iubise. Inima îi era zdrobită, iar ochii nesecate izvoare de lacrimi. Aproape înnebunită de durere, îşi părăsi casa pierzându-se în lume…"
Liniştea se aşternu apăsătoare în pădurea întunecată şi doar ciripitul păsărilor o mai tulbura. Nimeni nu mai îndrăzni să facă comentarii şi, unul câte unul, se lăsară îmbrăţişaţi de somnul dulce şi odihnitor.
În zori, când soarele lumina pamântul, trupul perfect al Tanyei se legăna parcă pe aripile vântului, printre ramurile înverzite ale copacului.
Privind-o, îi puteai zări chipul angelic, încununat de un zâmbet dureros de trist, chipul unei femei ce nu cunoscuse iubirea.