Jurnalul meu
Poezii trimise de Anisoara Iordache
simboluri / libertate mărginită / sequoia / avem mai multe motive sa fim tristi
simboluri
realul obosit
s-a oprit
la graniţă.
deschide tacticos capacul unei boîte à mutique,
să descifreze intenţiile destinului.
pantomima luptei desfigurate de viteza acţiunii,
este gravată
pe nimbul nelumesc al existenţei umane.
protuberenţe ascutite ale momentului initial;
colţi,
lucioase şi ameninţătoare gheare ale unui timp ulterior,
repetă la infinit:“ răzbunare!”
impăcarea repere n-are;
mila este ruptă in bucăţi;
compromisul inţelegător, fugărit de copoi este.
pe scena lumii vegheată de astre,
ingerii au sfârşit a lor cântare.
rămân pe cerul vieţii
netulburate, doar
simbolurile
victoriei…
şi ale
morţii.
libertate mărginită
a hotarele noastre de inţelegere
a destinului,
plânge in hohote,
marea.
mereu vagabonzi,
in căutarea adevărului din noi,
mergem spre o veşnicie
fragmentată
de o boare de făgăduinţe.
ducem gâfâind,
in spate-ca pe o cocoaşă,
umbra celuilalt.
lambriuri de deziluzii
impletite
cu descărcări de zori noi,
purtăm sub unghii.
ţipătul ascutit al Măiastrei,
libertate mărginită
anuntă.
umbrele merilor din livada ce-şi plânge culesul,
le mută cu ciocul la cer.
*
vine o vreme, când
coaja uscată a merelor
ţi-acoperă obositele pleoape
şi
cioturi de sâmburi ţi-apar la tremurânde degete.
atunci, vei trage zăvorul şi vei deschide opintindu-te
poarta sfârşitului.
printre neguri albe
scoase din ape ce plutesc peste prag;
printre fulguiri de pene sticloase
ce pasul temător ţi-l măsoară,
vei vedea:
nerăbdătoare să te strângă la piept…
braţele nemărginirii.
sequoia
o veşnicie de sonoritaţi, ce imita clipocitul stelelor în undele spumoase ale norilor,
apasă
pe ramurile arcuite spre iubire, ale dăruirii.
în casa de lemn, printre frunze, luna cloceşte tăcerea.
însoţindu-l pe “ azi”,
cântându-l pe “ ieri”,
arborele mamut
se pleacă smerit în fata eternităţii.
din când în când,
vântul
răsuceşte cuiele
să acordeze chitara…
sau
să adâncească durerea.