Poetul şi Muza

Lângă tine e tot lunea spre seară,
Început de săptămână şi lumina
nu s-a mai curbat,
Îmi pui creionul în mână şi vina
să fac sex cu tine când primăverile s-au terminat.
În acest anotimp e o pierdere de dorinţă,
amestec orb de cuvinte, doar până joi,
de îmbrăţişări înverzite peste inspiraţie
până la terminarea poemului, apoi
continuăm cu o adâncă respiraţie
şi rămân mai sărac de cât tine
şi mai lipit de pagina albă!
Ah! Şi cât am mai dorit  să mai vi,
Dar primăvara nu mai vine
Şi astfel am rezistat presiunii
verbului din ultimul vers.

Am dorit să-l şterg dar nu m-ai lăsat
Doreai să locuim în acesta, univers
pentru un fel de a uşura uitarea,
Şi nu mai ştiu dacă eşti lângă mine
şi împreună să serbăm plecarea.
Timpul se adunase tot într-un caer,
Când am vrut să te strâng în braţe
m-am trezit cu trupul tău de aer.