Jurnalul meu Poeme By nazgul Posted on 20/04/2007 cuvinte, stări Albine de lapte te trezeşti sfidând moartea încă o dată şi înţelegi că printre nori uriaşii nu au ascuns castele urcăm pe turnuri de resturi până când putem mângâia cerul în nuanţe de azur mort pictorul scapă vopseaua care se preschimbă neîncetat fulgerul ne ocoleşte şi se îneacă într-un ocean cald * o noapte a lacrimilor florile se înalţă vălurind universul strigătele lupilor albi dansând în jurul torţelor focul alungă demonii sfârâind în miezul iluziei comorile cele mai de preţ sunt mărgelele de aer înşirate pe o cordelină de fum muntele păşeşte şovăitor spre Mahomed arătând că până la urmă imposibilul este o simplă nuanţă * o înviere anunţată se risipeşte nisipul caută întotdeauna nisipul plescăind adânc, oceanul giuguleşte pământul de sub tălpile ei şoptind mantre într-un catharsis obsedant fagurii s-au umplut de viermi judecătorii astrali salivează jucând mah-jong zarurile reuşesc întotdeauna să făurească destine * laptele se preschimbă în nori prin strâmtoare şuvoiul de suflete urlă zăgăzuit lipsesc sfere sau poate ochii noştri s-au înecat în mătase povestea altarelor însângerate am înţeles în cele din urmă pentagramele grangurul pleacă spre orizontul albastru fugind de umbra sa * viaţa se transformă în cuburi de gheaţă ne topim printre ipostaze o sărutare apăsată zenit şi nadir într-o epubretă de cleştar frumoasa zâmbeşte muşcându-şi buza toate cetăţile filosofale se prăbuşesc zguduitor în faţa unui trup arcuit amurgul păleşte nuanţe de roşu aprins * moartea nu mai înseamnă nimic gustul argintului se diluează cu iarbă verdele încălzeşte bolta risipind ceaţa o călătorie printre cele mai frumoase statui de lut adormim astăzi visând că trăim ne luăm prea în serios până la urmă totul este o joacă savuroasă să dansăm neîncetat simfonia albinelor într-un univers de lapte Oceane de unt soarta lumii este în mâinile mele…? ah, dar este atât de trist florile se scutură fără să se gândească la consecinţe oceanul spumegă mângâind câmpia şi nimeni nu înţelege că macetele nasc sânge printre liane lancea se sparge în războaie povestea bibliotecilor mistuite de verde * farul străluceşte hipnotizând pânzele albul se insinuează în faliile tunetelor un joc al oaselor în nuanţe de gri pasteluri regăsite pictorul zâmbeşte încurcat straturile ascund nestemate şlefuim modelele concepute de alţii sperând în zadar că vom nimeri peste pi * sirenele atrag iluziile valurile ne poartă spre Valinor tridentul aşteaptă încrustat în spuma sărată mierea mareelor se prelinge sărutând coralii un zid de nepătruns oamenii se reflectă în oglinzile întunecate ultima corabie se scufundă plescăind adânc şi pământul se transformă în unt Universul continuă să zâmbească… natura se sparge în cioburi albastre nepăsarea înfloreşte orbind nebunia printre funiile groase florile cresc nestingherite ne privim în ochi fără să plângem drumul spre asfinţit se naşte în deşert corăbiile nu vor pluti niciodată pe lacrimi o înfruntare finală râul spumegă repovestind legenda lumea trebuie să înveţe să se joace până la urmă moartea este doar o problemă de percepţie colţii strălucesc a sânge şi totuşi universul continuă să zâmbească firesc… În lumina carnagiilor doar o secundă de celebritate filosofia noului mileniu muşcă feroce din fum ignoranţa pluteşte suav deasupra cadavrelor exploziile fiinţei dezintegrează tăcerea o feerie a simţurilor diferenţa dintre izotopi se împarte la pi şi noi mai avem doar câteva clipe înainte de nimic * glasurile peştilor împrăştie apă tăişul răsăritului spintecă mulţimile uleiul mângâie cleştarul alunecând inerent dansatorii iradiază piruete tobele curg adâncind crepusculul o infuzie de sânge căldura statuilor se pierde în rit * flamele atacă pădurea doar nisipul mai rezistă în faţa deşertului marele sat glăsuieşte în urdu apele învolburate sapă redundant o sărutare pătimaşă, Nil şi Amazon braţe întinse deasupra unui abis disertaţia ploii îngroapă insomniile din coapsa muntelui s-a născut profetul o schizofrenie reflectată în pietrele sfinte poate schimba lumea şi iată cum litaniile plutesc de pe un papirus pe altul mă dizolv prelungind fiorul de lut bombele vor răsuna prohodul şobolanilor însă lumea va merge mai departe soarele lunii luna soarelui ultimul front se dezintegrează respirăm libertate scuipând mai departe, involuntar, lumina Sacii cu fractali între epiderme se ascund iatagane mă sfâşie glasul cântat al corbilor pierduţi în cimitire florile ard sfârâind candelele plutesc prin bălţile mucegăite deasupra curcubeului aerul se rarefiază crescendo păsările zboară mângâiate de orizont sparg alune împrăştiind coaja universului creştem mâncând infinitul se scurge mustind nimeni nu ştie unde se dereglează busola urşii bântuie eliberând vântul din chingi într-o hrubă adâncă dăltuim civilizaţii Atlantida este primul oraş subacvatic văd o novă sărut inelul pe care şerpii se împletesc în pi nu avem destul timp să înţelegem istoria are relevanţă doar pentru spectrul nemuritor oglinzile ne-au spulberat în cercuri mici privim astăzi degeaba fiecare punct este o altă galaxie albastră Atanor plăsmuiri din metale se nasc pânzele desenăm cu sânge pietrificând destine extremele se ating bulgării iradiază speranţă putem deveni nemuritori însă nu am putea suporta asta mărgelele se mumifică sincope din ce în ce mai mari se cască pământul ademenindu-ne nici măcar desfrâul nu poate salva sufletele slabe există întotdeauna o limită păzită de fantome albastre am suflat prea mult în jumătatea de scoică oceanul nu mai aude sau poate că şi ultimul râu a fost otrăvit vom învăţa prea târziu că nu suntem zei vremea munţilor a fost măcinată… aştept în lotus smulgând firele covorului niciun văl nu poate ascunde moartea cântecul muezinilor răsună sterp şi ei au înţeles că metalele nu pot fi preschimbate în aur la infinit… Doar despre noi pământul este prea mic pentru atâtea popoare atomii se amestecă umbrindu-mi copacul nu mai am unde să mă ascund iluminarea îmi scapă printre degete în miezul albastru norii de lapte au înfrunzit îmi feresc ochii de lacrimi * dragostea umple orice vid unele roţi nu trebuie însă oprite mi-am întins sufletul ca o caracatiţă încercând să capturez alte esenţe, mai pure vorbesc cu vântul mângâi iarba adulmecând lutul o lume a diamantelor pe care numai eu o pot vedea * gardurile nasc tablouri am adormit într-o sală plină de simulacre simt cum explodează în mine nisipul prea multe mâini prea puţine iatagane nimeni nu mai rupe rândurile nimeni nu mai zdrobeşte falanga înaintăm keep on walking sau alte eufemisme suntem adoraţi deci, suntem adorabili şi asta e foarte bine lumea va avea întotdeauna nevoie de modele… Rămăşiţe spirituale în mânăstiri poveştile circumscriu sfericitatea ceasului noaptea transformă luna în simbol am învăţat maleficiile pe de rost şi am ars cărţile tămăduitorii se tem de puterea lacrimilor pământul se întoarce în pământ însă puritatea se pierde şi lemnul sicriului a fost odată viu… * pietrele sunt rearanjate vântul este un copil care se joacă cu rune putere, tot mai multă putere… putere nelimitată… mantra umple golurile pereţilor zvâcnind tăcut în noapte umbra lumânărilor nu poate construi soarele ceara se iroseşte în zadar am lovit încercând să despicăm pădurea şi nu am făcut decât să ne pierdem într-un imens dom în care oglinzile se hipnotizează * geamurile se sparg lărgind decorul nu putem să ne topim ambiţiile edificiile se vor prăbuşi implacabil sub asaltul hoardelor stelele sunt înlocuite de platitudini ce înseamnă a merge înainte…? spiritualitate, valori, morală… eufemisme efemere viermi strigă zâmbind din masca ridurilor putere, tot mai multă putere… putere nelimitată… Artefacte sunt mutilat simultan de tot mai multe maşini moarte durere pentru fiecare pumn de pământ graniţele se dizolvă în timp ce zidurile monumentale sunt dăltuite în fum scuipăm sânge intonând solemn marşurile triumfale ale furnicilor au dispărut fulgerele din oglinzi tunetele mistuie inimi finaluri previzibile şi nimic mai mult diamantele zac uitate în timp suntem…? Itinerarii criminale despre modestie se poate vorbi la infinit cu grandomania specifică celor modeşti… strada se pierde în mine printre coji de seminţe şi înjurături se naşte o speranţă impermeabilă, imposibil de înţeles şi totuşi abruptă, de netăgăduit moartea nu ştie să aleagă întoarce întotdeauna anii pe dos umbrele bântuie libere, aprinzând lumânări inutile în timp ce îngerii îşi pierd aripile din prea multă bunătate am evitat un copil copacul însă nu a putut să ne mulţumească câinii se sting în tăcere nu îi pasă nimănui şi totuşi în urma noastră nu poate rămâne decât iubirea Qi invoc picăturile în cele patru colţuri forţa se acumulează spasmo siluetă abia perceptibilă îţi scuipă în faţă coji de seminţe sau, s-ar putea să fie doar vântul lumânările afumă lumina în biserică decapitarea a fost răsturnată demult… ne place să credem oglinda privirile străpung straturi încercăm să ne mângâiem în ceilalţi întotdeauna cu mânuşi groase, de uz general… inima, a fost trecută la “şi altele” trăim! un hobby perfect pentru un sfârşit de săptămână bucăţile de carne sfârâie amestecându-se cu sufletele mai trebuie puţin muştar avem nevoie de copii născuţi din piper şi curry tablourile ascund înjurături imortalizăm ceea ce vrem să distrugem timpul răpeşte zâmbetele pe măsură ce oraşul se luminează şi sângele se-ncheagă lacrimi amestecate în şampanie băncile ar trebui doborâte ce păcat că există întotdeauna un mâine, poate că oamenii ar trăi altfel în ultimele 24 de ore ale vieţii lor sau poate că nu… vreau să mă mai sinucid încă o dată în seara asta chelner, un pepsi te rog, şi vezi să fie light! Related Topics: Click to comment Articole Populare Filosofie Evoluţia ideii de frumos Personalitati / Simboluri Romulus Vulpescu Rezonante Poezia paradoxist-cosmologică a lui Marin Sorescu Personalitati / Simboluri Titu Maiorescu si deschiderile moderniste ale culturii / literaturii romane dintre 1862 si 1917 Rezonante Faust – un mit peren al omenirii Rezonante Zece mituri esentiale in creatia eminesciana…