Eu ţineam litere de braţe, tu le lipeai corpuri unele de altele formând cuvinte, fraze – întru preaiubirea şi-mplinirea nebuniei noastre! spuneam, adunate pe stive-scrisori, prin sertare.
O, dar timpurile au trecut de mult împotriva noastră – tu o ştiai prea bine dar mă-ndemnai să leg sentimente cu-aceste frânghii înşiruind litere şi promiţându-mi că ele nu pot fi decât invincibile, nesfârşite şi-n veci muritoare.
Deodată, şirul lui întotdeauna s-a boltit într-un şanţ în care tu, subit şi grabnic înmormântai scrisorile, sentimentele şi cuvintele, o grămadă imensă-mpreună în adânc zăcea.
Se înfăţişa un drum nou, iată, ireversibil – de pe coasta lui niciodată coborau furnici cu numele noastre uriaşe-n spinare, atunci aerul mirosea a înfrângere, a cuvinte sucombând şi-a trofeu.