Jurnalul meu
Ospăţ de îngeri
După ultimul suflet al iernii
bucuria vindecă,
voci de durere în oase se spală
case cu duhuri neauzite
pocnetul clipei în noapte-l aruncă.
Mi se urcă pe piept o livadă înflorită!
unde îngerii-şi botează copiii,
în ochi de pădure
şi nu s-au mai dus
la trei izvoare care se întâlnesc…
Au rămas într-un colţ de umbră
să-şi serbeze ospăţul.
Se potrivesc în gânduri
lângă un copac necunoscut
despre care spun
că aduce noroc.