Om, moarte, artă

OM, MOARTE, ARTĂ

ce poate fi mai ilogic – şi

nepotrivit la culoare cu

cerul – decât existenţa

unui om

a fi galant cu stelele – şi a-ţi viola

propriul suflet: pe ce plită-ncinsă la

roşu – a căzut sămânţa lui

Prometeu

prea  mult bocet – la poalele

Câinelui: mai demn este

a despica – dintr-o singură lovitură –

înnodatul cu sine

Măr

legaţi – ca de-un catarg (izbăvitor de

sirene) – de Marele Orb  – urechile noastre fiind

desfundate – aşteptăm să cineze din noi – cinica

Artă

***

VIZIUNE DE PERSPECTIVĂ

înveninat de-atâta risipire

nu vrea nicicum deşartă proslăvire:

prea mult ar fi nedrept şi deocheat

dar tot nedrept – nimic din cât ai dat!

…cine să stea cântaru-n astă fire

a-l ţine-n echilibru ideal?

când vezi atâta crimă şi-umilire

şi vezi limbricu-n tronul cel regal

când vezi albina zdrenţuită-n zbor

căzându-şi cerul de-aur în nămol –

geniul silit să bea cucută din pocal

iar pajura-n văzduh cum se sufocă

sau marinari măcelărind o focă –

îţi ceri – nebun – vacanţă din „real”!

***