o viață foarte caldă

manifest împotriva prostiei

motto:„Și mă mai supăr pentru părul
căzut în supă sau în vin,
când pe pământ umblă adevărul
precum o cârtiță-n destin.”(Dumintru Țiganiuc)

aici oamenii își atârnau inimile pe sârmă înghimpată
și așteptau  vânturile pustii să le umble prin
sufletele de nisip ca într-o sahara inundată
un dumnezeu foarte mic le cobora pe un fir
de păianjen mult prea subțire mici dezacorduri / firide de timp
parcă spre a le reaminti că numai sunetul fals mincinos
poate să le înscrie în piepturi scene haotice de luptă înverșunată
în vene le scutura pene de vultur ucis nefolositoare
înfrânte zboruri de la gât până la picioare
venele se albăstreau și semănau a oameni de câmpie
mici rozătoare fără de griji zidite în umbrele palide
culegeau adevăruri udate cu minciuni
mestecau emfatici
promosiuni electorale într-o inexistență cu iz de molimă ciumată
fierbeau în cazanul neputinței gânduri în arome de neînfăptuite fapte
de la o vreme chiar adevărul avea fața pângărită oglindită hilar în găleți pungi consumate de zahăr sticle goale de ulei și
tricouri murdărite cu sloganurile nesimțirii cusute pe tâmplele bătrânilor
istoviți de greutatea tinerilor-cămăși imaculate care visează cai morți crezând că și prostia li  se va colora  în verde incandescent pe obrazurilor grotești
sau că mârșăvia în dicționarul sufetinței poate înlocui o dragostea de neam și de țară.

oamenii de nisip încă au gânduri
oamenii de nisip se vor reclădi surâd nebunește arătându-mi colții
mimez o moarte spectaculoasă la geamul înflorit venele îmi flutură ca pletele-n vânt
bat cu pumnul descărnat cerând insistent să fiu acoperit
și mă sucesc în groapa fluturilor fără de aripi
nuferi carnivori îmi mușcă grumazul
câinii turbați mi-au devenit stăpânii
care mă sugrumă declarându-mi dragoste silită și
O VIAȚĂ  FOARTE CALDĂ PUTREZITĂ ȘI AMARĂ.