Nu oricine-i rândunică într-un liber şi mândru zbor

Glasul muezinului cheamă tânguitor la rugăciune.E ora 20 și a inceput să se însereze. […]

Glasul muezinului cheamă tânguitor la rugăciune.E ora 20 și a inceput să se însereze.Iese la geam și se uită înspre moschee.E atat de frumoasă în ceasul acesta de înserare ,are un aer care îi dă fiori cu mormintele din curtea ei și  gândul  ii zboară spre țara celor o mie de nopți.Parcă așteaptă să o zărească pe Șeherezada șezând  în  lumina feerică  spunând lungile ei povești.

Se învârte aiurea prin casă de colo până colo fără să-și găsească locul,se hotărăște brusc și pleacă gânditoare  pe plajă.

Își târșâie  picioarele prin apă și răcoarea serii ii intră în corp înfiorând-o .De la terase se aude o muzică amestecată formand un amalgam cu vuietul mării.Țânțarii încep să o bâzâie insistent făcând-o să iasă din visare.

Se plimbă așa ceva vreme și pașii se indreaptă involuntar spre locul ei unde a stat mereu astă iarnă și a privit marea.

E luna plină …În noaptea asta iar va avea un somn agitat.

E o luna mare  minunată și ea o privește singură. Tot așa a privit marea ,soarele răsărind și apunând ani  în șir findca sufletul ei a fost singur mereu,singur si greu .

Niște tineri fac baie in mare  zgomotoși și încântați.

Un băiat striga insistent:

– Iulia,Iulia ,vino,vino să vezi ce placut e.

Tresare, simet cum emoția se năpustește prin ea,își simte sângele vuind.Se ridică brusc în picioare și se chinuie să pătrundă întunericul.Stă așa împietrită câteva secunde..Dumnezeule, a crezut la un moment dat că e Radu.Cât de asemanatoare este vocea .Nările îi freamată adulmecand iz de tinerețe.

Pleacă  infiorată din locul acela ,simte cum mâinile îi tremură și stomacul îi e ghem. Încearcă să-și abată gândurile și se joacă cu pașii pe plaja netezită de tot felul de mașinării.

S-a intețit vântul,au aparut niște nori și luna se joacă de-a v-ați ascunselea cu ei.

Se aud tunete răzlețe și dintr-o dată văzduhul e injunghiat de fulgere.Cerul își face harakiri..Începe să plouă . Ridică fața fără să se ferească .Poate se spală de gânduri și amintiri…

Off,iar o cuprinde neliniștea.Radu,Radu de ce ai revenit ,de ce apari in viața mea ,în sufletul meu tocmai când credeam că merg pe o cale lina ? Ochii mei secați nu mai pot plânge și glasul meu stins nu te mai poate chema.Au trecut 23 de ani de atunci…

Am trăit o viața făra tine și acum  revine un demon care îmi canonizează iarăsi existența…cuvinte pe care le-am vrut uitate,acum nu mai sunt așa… ,revin valuri ,valuri și simt cum ma copleșesc…

***

-Să nu te îndrăgostești de mine, eu am deja o relație,e la sute de kilometrii distanță,și vreau să plec din țara asta.

Apoi cu intelepciunea omului trecut prin suferințe, ii spune că dragostea nu ține prea mult,un an ,doi și apoi totul se pierde.Trebuie gândit  bine înainte să iei decizii. Și el vrea

sa-i fie bine in viitor ,gandește rațional.

Îl simte când o ține în brațe și-i spune că e mult prea bine, că se indoiește de hotărârile lui și că în mintea lui e aceeasi vâltoare ca și în a ei. Se strâng în brațe și simt cum vârtejul îi inghite, îi  trage în adâncuri în pofida voinței lor.

– Să nu ne indrăgostim ,nu-i bine, așa îi spune și ea il aprobă cu inima mică privindu-l in ochi.Se preface  că este de acord și afișează o stăpanire de sine totală. Îi spune că poate să-și controleze sentimentele și că totul e o joacă,o atracție pur fizică. Se minte și pe ea și  pe el . Realizează că e un exercițiu de echilibristică ,un mers pe sârmă. Pașii lor sunt nesiguri, neexperimentați și simte cum se clatină.

Așa îi repetă la nesfârșit cu ochii duși și vrea să-l creadă că spune adevarul ,că nu simte nimic ,e imun la tot.

Radu,Radu pe cine crezi  tu că minți?

Se intâlnesc seara  cu prietenii ,dansează, râd și la un moment dat, ea devine ținta ironiilor baieților, fiindcă este cuminte, mult prea cuminte. Se citește pe fața ei inocența deși de multe ori bravează încercând să pară ceea ce nu este. Gesturile , atitudinea o trădează.Cum ar putea să-l facă să creadă că e o atracție pur fizică când îl simte că a intuit că  habar nu are de anumite lucruri,ca deși joacă rolul fetei emancipate nu a cunoscut atingerea unui bărbat.

O invită la dans  și se lasă uitată în brațele lui ,se agață de el ca de un colac de salvare. Nu mai aud muzica  și dansul se transformă într-o tulburatoare îmbrățișare .Melodia se sfârșește dar ei rămân strânși ,de parcă cine știe ce miraculos liant i-ar fi unit.

Stau așa cateva secunde și apoi el ii șoptește, uitandu-se in ochii ei, că Doris va sosi peste câteva zile in țară. Îi vorbește ca unui copil și îi spune să fie cuminte  ,să ințeleagă că e mai bine așa , să se distreze în continuare,să se vadă cu baieții , să-și traiască cum poate mai bine viața.

Ajunge cumva ,într-un târziu acasă  și  incepe așteptarea…

Fumează o țigară și fumul urcă ca un șarpe spre tavan. Gustul mentolat îi dă o placută amorțeală   limbii ca după un sărut pasional.Nu a fumat niciodată , se îneacă mereu și tușește,,este agitată,  mâinile ii tremură și trebuie să facă ceva să se autosugestioneze pozitiv.

–  Să ai grija de tine mâine pe drum ,așa i-a spus cu glasul stins.Pleacă la București să- și ia iubita  de la aeroport. Îi spune să aiba grijă de el, dar  buzele ei șoptesc  cuvinte de dragoste. Pleacă să-și  aducă iubita și ea îi urează drum bun,îi urează să se intoarcă  cu bine cu ea acasă. Iși mușcă buzele încrâncenată.

Mâine o va ține în brațe,îi va spune cuvinte frumoase pe care poate i le-a spus și ei.O va mângâia cu mâinile cu care a inlănțuit-o în pași de dans prima oara.Va uita de ochii ei și se va pierde in ochii  ei.

Se duce la geam privind pescarușii cum dau târcoale .Așteaptă.Le-a pus de atâtea ori mâncare pe pervaz.Ia o bucată de pâine și-i ademenește.Nu trec decat câteva minute și deja bat din aripi la geamul ei. Marea e atat de aproape, îi aude mereu.Ar vrea să creadă că au venit findcă o îndrăgesc dar știe că le este doar  foame.

Se frământă întrebându-se ce face,unde este.O să treacă cumva și noaptea asta și încă multe altele  vegheate de ganduri .

E ora 16,ce greu trece timpul…înca o zi fără să-l vadă și  fără să știe ce face.

Cred ca sunt acasă ,se odihnesc sau poate fac dragoste îi trece prin minte,ea e altfel nu ca mine,în țara ei lumea e mult mai emancipată.Poate doar stau la masă si mănâncă ceva pregătit de el se amăgește.S-a străduit să prepare ceva bun să o impresioneze .Totul trebuie să iasă ca la carte fiindca ea e biletul lui de plecare.

Oare a asteptat-o cu flori,ce o fi cumpărat,trandafiri roșii sau o violetă de Parma cum i-a dăruit și ei?Oare l-a sărutat când a primit florile ,cu siguranță da.Poate i-a facut și un cadou…un parfum…poate parfumul care i-a plăcut atât de mult la ea. Offf, gândește prostește și infantil.De ce se chinuie singură?

Stă și așteaptă. Diminețile se trezește sleită, nu are voință și  putere să se ridice din pat.Numară  zilele în care nu îl vede și sufletul îi e pârjolit ca o miriște la sfârșitul secerișului.

Se târăie pe străzi căutându-l, salută  mecanic pe cine o salută ,zâmbește dar zâmbetul ei e o grimasă ,pășește fără să simtă nimic sub tălpi  de parcă ar înainta levitând și totul pare  un coșmar din care vrea să iasă cât mai repede cu putință.

** *

Se întâlnesc seara la terasa de pe plajă ,stau la aceeași masă,râd ,beau bere,mânâncă pizza.Se ridică și dansează cu Doris ,dar ochii lui îi caută ei privirea .Simte cum  se prelinge  ca o picatură de ploaie pe frunze .Alunecă ușor apoi cade brusc de la înălțime și se risipește în sute de particule. Sufletul îi plutește ca o pâclă pe deasupra tuturor. O durere ascuțită  crestează, precum plugul pământul, fiecare părticică din ea.Brazdă ingustă și adâncă.

Când era copil făcea bărcuțe din hârtie ,le punea într-un lighean cu apă să plutească.Imagina furtuni plimbăndu-și măinile prin apă.Așa se simte acum, o jucărioară de hârtie plutind  în derivă pe o apă fără orizonturi .Niște măini dușmane se joacă cu ea după bunul plac, facând-o să se scufunde sau să plutească la suprafață. Îi e teama că jocul se va termina prost …

Peste câteva  zile ea va  pleca …  apoi nu se știe ce va fi.

A plecat.Doris a plecat și el e gânditor….

Se întâlnesc seara la restaurantul de pe plajă .O ia de mână fără un cuvânt și se ridică trăgând-o după el să danseze. O ține in brațe și îl simte de parcă s-ar  odihni pe umărul ei.Nu e prezent ,e departe,cu gândurile  ,visele,frământările și neliniștile lui. Nu mai știe ce vrea,simte că trebuie să-l lase in pace,să intre in ,,cochilia,, lui să poata lua o hotarare. Încearcă să-l evite cât poate de mult.

Într-un târziu pleacă singură, fără să-i spună la revedere,pe furiș, ca nu cumva să creadă că vrea să o conducă.

Ajunge acasă, se întinde în pat îmbracată și stă așa pe întuneric, se gândește,încearcă să-și ordoneze gândurile. Încep să apară întrebări chinuitoare  cărora le bâjbie răspunsul.  Îndoielile se ivesc ca zeci de ace infipte în trup.Oare  de ce a crezut că el e cel pe care l-a  așteptat ? Ce adevăruri a crezut că  a descoperit? Ce înșelătoare  sentimente credea că a citit in ochii,în gesturile lui ?

Își pune un pahar cu vin și îl uită pe masă .Nu poate să bea .Stomacul îi e ghem .

Se  zvârcolește în pat și adoarme  într-un târziu cu pumnii strânși,încleștati de neputință.Visează coronițe de mireasă,o rochie vaporoasă albă și stoluri de păsări sus ,sus…

***

Dragă Ioana,

gata ,totul a luat sfârsit ,m-am măritat.Am devenit femeie ,mi-am inghițit lacrimile, mi-am închis visele într-un sipet al sufletului și primul bărbat din viața mea mi-a devenit soț.

Radu a plecat in Germania, s-a căsătorit acolo și a primit cetățenia. Și-a indeplinit visul ,sper să-i fie bine…

Acum atât pot să-ți scriu,el nu mă lasă singură nici o clipă,îmi iscodește și aerul pe care îl respir.Simt că mă sufoc.Omul acesta îmi ucide speranțele încetul cu încetul.

Te sărut și mi-e dor tare ,tare de tine

Maria

* * *

Ioana mea dragă,

acum am timp pentru tot ce-am vrut să fac atâta vreme.Noi n-am mai ținut legătura ,eu am fost prinsă cu …viața.

Îmi spui să scriu ,poate îmi găsesc alinare și refugiu….Cuvintele se joacă in minte, se invălmășesc, se ascund,revin,mă obsedează.

Să scriu despre ce ,despre viață  ,despre dragoste sau fericire?Cuvintele care descriu aceste lucruri nu se afla in vocabularul meu.Eu știu sa descriu doar teama ,singuratatea ,plânsul,umilința,nefericirea…

Eu știu rețeta după care să-ti distrugi viața,îi cunosc toate ingredientele …mi le-a dăruit soțul meu…

Fiica mea doarme în camera alăturată, un somn liniștit acum .Ea fost catalizatorul ultimelor evenimente care mi-au schimbat viața.Habar n-are că mama ei scrie o rețetă pe care nu trebuie să o folosească nimeni…

***

Se ia  un barbat si o femeie destul de tineri încă,se adaugă repede copii,se iau bani din bancă și începi să construiești o casă.Când termini primul etaj nu te oprești ,mai iei din nou  un credit ,mai faci incă un etaj și încă unul, mai adaugi  iarași o refinanțare, amesteci bine ,bine sa te inglodezi ca lumea in datorii,condimentezi cu o amenințare cu sechestru fiindcă  nu-ți poți plăti ratele,mai adaugi niste certuri,injurături,amenințari,eventual te urci puțin pe casă și incerci să te arunci ,așa pentru andenalină,te răzgândești că ai 2 copii și iți revii pentru puțin timp.

Între timp te zbați să ai  ce mânca și să cumperi  ceva haine copiilor ,nu prea multe că nu sunt bani,trebuiesc pentru investiții și în tot acest timp vila iți strălucește mîndră în soare cu toate cele 3 etaje ale ei. Pe stradă lumea te invidiaza iși dă coate ,de, esti proprietarul  unei ditamai case.

Frigiderul e gol,mai găsești uneori o margarină ,niște branză și o urmă de parizer,dar ce bine tăiem porcul și vom avea carne pentru un timp.Și uite așa incet ieșim din iarnă,cu o ciorbă dimineața ,la prânz și seara,o șuncă afumată ,ce delicatesă  e cu ceapă și un pahar ,două ,sau mai multe de vin ,că din ăsta se gasește din abundență pentru stapanul casei . Un adevărat festin sub acoperișul fastuoasei vile.

Dragostea devine un cuvant tabu ,nu se rostește nici măcar în șoaptă în casă.Noaptea sub pătură se incearcă  un soi de mișăari ritmice ,indiscutabil pe intuneric, uneori și acestea eșuate. Nimic nu are “gust” și  te intrebi la un moment dat , daca vei mai simti vreodată  vreun gust sau papilele gustative ți-au devenit amorfe.

Lași totul la dospit  mulți ani, compoziția crește ,crește și sunt multe bule de aer in interior,multe goluri.Te mai duci, dai inapoi aluatul  să se mai lase,dar el crește neincetat.

Fiindcă lucrurile  merg din ce în ce mai rău, presari puțină depresie , așa cam un praf,dar fiindcă ți-i se pare că nu-i deajuns , pui o porție zdravănă Te duci  la doctor care iți spune că trebuie să elimini cauza ca să poți trata efectul..Eventual doctorul dându-și seama ce iți  mai lipsește îți spune că ești frumoasă și te sărută, încercând   să te trateze pe loc.

Te gândești că parcă ar merge dar totuși vrei altceva și pleci   îngândurată cu rețeta (probabil vreun tratament placebo) în poșetă.

Te intorci acasă la aluatul tău și bagi în rețetă și medicamentele poate îi ameliorezi  gustul. Încerci să-i dai puțina savoare. Slabe speranțe aluatul e acrit deja ,dospește de prea mult timp.

Și fiindcă oricum toate merg rău ce contează, mai refinanțezi odată creditul,mai adaugi niște ingrediente , câteva zeci de mii de euro și mai construiești o clădire adiacentă.

Copiii îți cresc mari ,Dumnezeu știe cum , printre betoane,datorii,certuri.Te bucuri că fiica cea mare intră la facultate și după doi ani în  care se chinuie să supraviețuiască fiindca banii tatei  merg la investitii ,lasă facultatea și pleacă în străinătate să  munceasca. Iși  lasă  părinții în vila somptuoasă,  cu mobile vechi si degradate, cu visele utopice ale tatalui,în speranța  unei vieți decente.

Și atunci  observi cum aluatul începe să iasă din vas,să se reverse și realizezi, că rețeta e greșită și că e momentul să te oprești..

Iți faci bagajele febril, iei copilul care este încă cu tine și pleci. Iti lasi 23 de ani de muncă ,florile  pe care le-ai rasădit ,pietrele  cu care ai placat frumos gardul cu mâinile tale,plasa pescărească pe care ai agățat-o pe umbrar, călutii de mare și crabii cu care ai decorat-o. Lași vecina cu care bei cafeaua  de 17 ani, pernele  de la mama și toate mărunțisurile pe care ți le-a dat ca zestre ,caisul pe care l-a plantat fiica ta …o lași  pe Maia cățeaua drăgălașă  care aleargă până la poarta pe care ieși și privește lung în urma ta  . Lași  urmele pașilor tăi  care au făcut potecă  spre grădină în atâția ani, îți lași amintirile ,speranțele ,o parte din viată ,tinerețea irosită …Închizi poarta  ,te mai uiți odată la  măreața casă  în care  ai fost prizonieră atâția ani, te urci în mașina închiriată și pleci…

Faci  pe geam cu mâna vecinilor care cred că pleci la plimbare , rămâi cu mâna ridicată,uitată  sus și spui adio  cu ochii secați unei etape din viață …