Jurnalul meu
Nu mă întreba cu vorbe
nu mă întreba cu vorbe ce sunt oamenii
fiindcă s-ar putea să-ţi răspund cu sunete
orânduite după inima mea necuvântătoare
şi m-aş îneca în lacrima clipei
fiecare om este un clavir cu corzi fermecate
auzi notele îmbrăţişându-se în cristalele liniştii
nu-ţi trebuie decât degete să apeşi pe clapele
sufletului şi să dai sens bucuriei
nu mă întreba cu vorbe despre claviruri
apasă-mă mai bine pe clapele albe şi negre
ale gândului
şi lasă-mă să mă frec la ochi precum Galateea
trezită din somnul adânc al pietrei
nu, nu mă mai întreba nimic cu vorbe, cântă-mă